Ce face aici Claire Denis mi se pare neconventionalul ala picat in extrema cealalta. Cateva cadre excelente, un subiect provocator cu un final deschis si multe teme interesante de dezbatut dupa, dar lipsite de o directie, de o legatura care sa le transforme intr-un intreg.
Nu pot sa zic ca nu mi-a placut per total experienta, dar e frustrant pentru mine sa vad mult potential irosit.
Marii regizori nu si-au distrus/ciopartit scenariile, iar atunci cand le-au folosit la minim s-au bazat totusi pe talentul de a crea o atmosfera poetica, profunda si suficient de provocatoare prin regie si imagine, vizualul vorbind de la sine.
Denis nu se apropie nici pe departe de asa ceva, dar isi permite luxul sa fie dezinteresata de scenariu...
Pacat!
boghiu_andrei
pe 11 Decembrie 2019 01:05
O izolare permanentă, o descompunere lină, chinuitoare, dar una meritată. Pedepsirea psihicului în scopuri experimentale, un mod prin care niște condamnati își primesc "răsplata" . O "șansă" primită de niște deținuți, niște oameni pătați de fapte grave, imorale, trimiși într-o călătorie fără un final fericit, într-o navă spațială plină de singuratate și de suflete goale. Izolarea, singurătatea, putrezirea psihicului, îndreptarea spre nebunie, încolțirea unei morți așteptate, regretele, disperarea, resemnarea, lupta cu sinele, cu gândurile și poftele corpului, toate sunt discutate în "High Life", un film frumos, frumusețea vizuală fiind calitatea principală a productiei regizate de Claire Denis.
Claire Denis, o cunoscută creatoare de artă cinematografică(o regizoare căreia nu i-am văzut filmele), construiește o ciudată și tulburătoare poveste despre împăcarea cu sinele și despre misiunea sinucigașă în care sunt trimiși niste deținuți.
Calitatea principală a filmului este observată încă din primul cadru, ea fiind imaginea și modul de colorizare ales, dar și felul în care e filmat. Unele cadre sunt foarte interesant filmate, superbe vizual, diferite, unice și poetice.
E un film ușor confuz(mai ales la început), lipsit uneori de explicații esențiale. Dar pe parcurs povestea devine destul de clară și ușor de înțeles, iar totul se îndreaptă spre un final previzibil, gol, apăsător, unul în ton cu starea filmului și a personajelor. E o idee curajoasă, rar văzută pe marile ecrane.
Problema filmului nu este legată de regie, actorie, imagine, coloana sonoră. Problemele sunt prezente la scenariu, sunt lucruri care nu sunt duse până la capăt, lucruri care nu sunt explicate prea bine, personaje dezvoltate insuficient, dar și lipsa emoțiilor, aș fi vrut să fie mai emoționant. E un film ușor prea rece, gol, lipsit de viață(chiar dacă asta e și o calitate a filmului). Iar atmosfera apăsătoare lipsește uneori, senzația de singurătate trebuia să se observe în fiecare scenă, în comportamentul personajelor. E ciudat și stilul de povestire ales, dar reușește să nu deranjeze, uneori chiar surprinde.
Posibile spoilere !
Există scene grotești, unele tulburătoare, șocante, unele erotice și destul de explicite. Partea sexuală e destul de discutată aici, nevoia de satisfacție a poftelor carnale, modul în care singurătatea creează monștri și se preschimbă în nebunie.
Sunt comparații interesante între unele scene, între faptele care i-au adus pe acest drum și momentele prin care încearcă să își repare greșelile și să se elibereze de trecut.
La actorie trebuie remarcați Robert Pattinson, Mia Goth și Juliette Binoche. Toți trei fac o treabă foarte bună, Pattinson fiind cel care duce filmul în spate(și nu doar filmul:) Povestea implică și un nou-născut, copil de care personajul lui Pattinson trebuie să aibă grijă. Copilul e cel care îl tine prezent, conștient, amintindu-i de situația care l-a adus aici, situație în care a fost implicată o pierdere a unui lucru prețios, important pentru el. Personajul lui Pattinson arată urme de impulsivitate, de nervi pe care îi îneacă prin vorbe, reproșuri, prin gânduri scoase și aruncate în golul navei. Mai târziu vedem și o comparație între momentul care l-a adus la situația în care se află și un moment prezent, moment în care alege să nu se mai atașeze de acel suflet, de aceeași situație.
Robert Pattinson a ajuns unul dintre cei mai buni actori din Hollywood, a făcut asta datorită talentului pe care îl are. Cariera lui abia acum începe.
Aici mi-a plăcut faptul că nu prea îți pasă de personaje, iar asta o parte oarecum logică pentru acest subiect, având în vedere trecutul lor și faptele lipsite de umanitate pe care le-au făcut. O empatie față de ele nu ar fi fost corectă, dar o înțelegere a personajului principal a fost necesară, iar acest lucru a fost bifat destul de bine aici. Chiar și personajul lui Juliette Binoche are parte de o ușoară dezvoltare, are momente în care îi putem înțelege dorințele și deciziile.
O producție foarte interesantă, superbă pe partea vizuală, inteligent construită și plină de scene unice. Unul dintre filmele foarte bune pe care le-am văzut în acest an.
✔️ 8.8
M@ryus
pe 09 Octombrie 2019 01:50
Nelipsit de valoare acest film este greu de urmarit pana la final, dezamagitor in ansamblu. Dupa exceptionalele filme Interstellar, The Martian, Gravity, Passengers si multe altele, High Life este "mic copil".
Cretzulynne
pe 03 Iulie 2019 13:34
Noul film al lui Claire Denis (una dintre cele mai importante regizoare, de talie mondială), unde o vedem din nou pe Juliette Binoche, după ce au colaborat anterior în Un beau soleil intérieur (2017), este cu adevărat un melanj de idei preluate din filmele la care face trimitere, în același timp omagiindu-le, filme consacrate, rezultând într-o experiență fantastică și important de urmărit de către fanii filmelor SF cu tentă filozofico-spirituală. Deși pot fi reproșate cîteva detalii de natură științifică (tehnologiile de reproducere sunt mai avansate decât lasă filmul să se înțeleagă, în raport cu evoluția tehnologică a mijloacelor de transport în spațiul cosmic), merită a fi adăugat în colecția oricărui cinefil.
andystarx
pe 02 Iunie 2019 21:36
O catastrofa de film,cel mai slab film din 2018,mi a fost foarte greu sa il urmaresc pana la final,pacat de ultima realizare a lui RObert unde m a surprins placut ,insa filmul asta a fost jalnic !
into_the_labyrinth
pe 05 Mai 2019 02:31
Într-adevăr, un SF altfel decât suntem obişnuiţi, aproape experimental. Filmul începe cu cadre care ne sugerează inocenţa unui copil contrapusă unei situaţii-limită, împingând resorturile fiinţei umane (inclusiv ale tatălui fetiţei) către extreme.
Atmosfera care se degajă din film este una sumbră, apăsătoare, totuşi are un anume impact, te face să vrei să vezi ce se va întâmpla, chiar dacă nu e uşor de urmărit.
Eroul este victima unui experiment, tinde către depersonalizare, către un sfârşit în care aneantizarea pare inevitabilă, şi totuşi se luptă din greu să supravieţuiască. Aceasta este soarta speciei - să urmeze instinctul de reproducere şi cel de supravieţuire, şi nu experimentele ucigaşe sau depersonalizante.
Omenirea pare a merge către un sfârşit anunţat, dacă nu revine la sensurile iniţiale, iar gaura neagră este sinonimă cu acest sfârşit – cel puţin asta am înţeles eu. Dar oamenii nu sunt roboţi, şi până şi criminalii au sentimente.
Realizarea nu e întotdeauna la înălţimea ideii (adică are unele scene bine concepute şi bine jucate, precum cea în care după inseminarea artificială cea care nu putea procrea (dr. Dibs) îşi lipeşte obrazul de trupul celei căreia îi transmisese sarcina (Boyse) şi apoi apar imagini din cosmos sau cea în care protagonistul află că e tatăl fetiţei şi are o criză de furie, dar altele par cam artificiale sau voit şocante), însă merită văzut pentru atmosfera întunecată şi pentru mesajul pe care îl transmite. În plus, e a doua oară că o văd pe Mia Goth într-un film bizar cu elemente fantastice, după A Cure for Wellness.
De văzut nu cu familia, dar meditând la conceptele de familie, de umanitate, de sens al existenţei.
xerses
pe 30 Aprilie 2019 07:49
Filmul isi dezvaluie treptat intriga, iar finalul chiar m-a surprins.
wildinthecountry
pe 23 Aprilie 2019 18:36
Suntem obisnuiti sa vizionam filme SF pline de nave spatiale gigante, batalii intergalactice, lasere, torpile de fotoni, lightsabers, explozii, extraterestrii hidosi , insa regizoarea franceza Claire Denis ne propune cu totul altceva si anume un arthouse SF ciudat, cerebral, un film de stare, cu suspans si un fir narativ nonlinear, influentat de clasice precum 2001, Odiseea Spatiala sau Solaris.
Este vorba de primul film al acesteia in limba engleza, avandu-i protagonisti pe Robert Pattinson si Juliette Binoche, intitulat High Life.
Aceasta pelicula dramatica in spatiu, ne vorbeste despre izolare,alienare, singuratate, destinul implacabil al unor detinuti, care aleg o misiune spatiala sinucigasa, fara intoarcere, de explorare a celei mai apropiate gauri negre, in loc sa fie executati in inchisoare.
Elemente de bizarerie, erotism, vizual puternic , fluide corporale, violente neasteptate si imprevizibile vin sa completeze acest film apreciat de critici( > 80% scor pe RT).
Robert Pattinson( pe care l-am detestat in Twilight, revenindu-si totusi in filme precum Good Time etc) se achita onorabil in rolul detinutului Monte, incarcerat pt omucidere, un tanar rebel ce se va dovedi un parinte admirabil pentru progenitura sa, creata in spatiu, dar pe care nu si-a dorit-o.
Relatia tata-fiica este perfect explorata aici, Monte transformandu-se din detinutul violent, impulsiv, egoist, in gardianul si protectorul fiicei sale.
Sunt placut surprins sa constat o evolutie a actritei Juliette Binoche, care face trecerea de la personaje romantice, pline de candoare si gingasie(in alte filme) la personaje dubioase, stranii, cu intentii de experimentare interumana a reproducerii in scop stiintific, dar manipulativ si abuziv.(in filmul de fata)
High Life ramane un film atmosferic la care cinefilul se va gandi mult timp dupa vizionare.
Nu pot sa zic ca nu mi-a placut per total experienta, dar e frustrant pentru mine sa vad mult potential irosit.
Marii regizori nu si-au distrus/ciopartit scenariile, iar atunci cand le-au folosit la minim s-au bazat totusi pe talentul de a crea o atmosfera poetica, profunda si suficient de provocatoare prin regie si imagine, vizualul vorbind de la sine.
Denis nu se apropie nici pe departe de asa ceva, dar isi permite luxul sa fie dezinteresata de scenariu...
Pacat!
Claire Denis, o cunoscută creatoare de artă cinematografică(o regizoare căreia nu i-am văzut filmele), construiește o ciudată și tulburătoare poveste despre împăcarea cu sinele și despre misiunea sinucigașă în care sunt trimiși niste deținuți.
Calitatea principală a filmului este observată încă din primul cadru, ea fiind imaginea și modul de colorizare ales, dar și felul în care e filmat. Unele cadre sunt foarte interesant filmate, superbe vizual, diferite, unice și poetice.
E un film ușor confuz(mai ales la început), lipsit uneori de explicații esențiale. Dar pe parcurs povestea devine destul de clară și ușor de înțeles, iar totul se îndreaptă spre un final previzibil, gol, apăsător, unul în ton cu starea filmului și a personajelor. E o idee curajoasă, rar văzută pe marile ecrane.
Problema filmului nu este legată de regie, actorie, imagine, coloana sonoră. Problemele sunt prezente la scenariu, sunt lucruri care nu sunt duse până la capăt, lucruri care nu sunt explicate prea bine, personaje dezvoltate insuficient, dar și lipsa emoțiilor, aș fi vrut să fie mai emoționant. E un film ușor prea rece, gol, lipsit de viață(chiar dacă asta e și o calitate a filmului). Iar atmosfera apăsătoare lipsește uneori, senzația de singurătate trebuia să se observe în fiecare scenă, în comportamentul personajelor. E ciudat și stilul de povestire ales, dar reușește să nu deranjeze, uneori chiar surprinde.
Posibile spoilere !
Există scene grotești, unele tulburătoare, șocante, unele erotice și destul de explicite. Partea sexuală e destul de discutată aici, nevoia de satisfacție a poftelor carnale, modul în care singurătatea creează monștri și se preschimbă în nebunie.
Sunt comparații interesante între unele scene, între faptele care i-au adus pe acest drum și momentele prin care încearcă să își repare greșelile și să se elibereze de trecut.
La actorie trebuie remarcați Robert Pattinson, Mia Goth și Juliette Binoche. Toți trei fac o treabă foarte bună, Pattinson fiind cel care duce filmul în spate(și nu doar filmul:) Povestea implică și un nou-născut, copil de care personajul lui Pattinson trebuie să aibă grijă. Copilul e cel care îl tine prezent, conștient, amintindu-i de situația care l-a adus aici, situație în care a fost implicată o pierdere a unui lucru prețios, important pentru el. Personajul lui Pattinson arată urme de impulsivitate, de nervi pe care îi îneacă prin vorbe, reproșuri, prin gânduri scoase și aruncate în golul navei. Mai târziu vedem și o comparație între momentul care l-a adus la situația în care se află și un moment prezent, moment în care alege să nu se mai atașeze de acel suflet, de aceeași situație.
Robert Pattinson a ajuns unul dintre cei mai buni actori din Hollywood, a făcut asta datorită talentului pe care îl are. Cariera lui abia acum începe.
Aici mi-a plăcut faptul că nu prea îți pasă de personaje, iar asta o parte oarecum logică pentru acest subiect, având în vedere trecutul lor și faptele lipsite de umanitate pe care le-au făcut. O empatie față de ele nu ar fi fost corectă, dar o înțelegere a personajului principal a fost necesară, iar acest lucru a fost bifat destul de bine aici. Chiar și personajul lui Juliette Binoche are parte de o ușoară dezvoltare, are momente în care îi putem înțelege dorințele și deciziile.
O producție foarte interesantă, superbă pe partea vizuală, inteligent construită și plină de scene unice. Unul dintre filmele foarte bune pe care le-am văzut în acest an.
✔️ 8.8
Atmosfera care se degajă din film este una sumbră, apăsătoare, totuşi are un anume impact, te face să vrei să vezi ce se va întâmpla, chiar dacă nu e uşor de urmărit.
Eroul este victima unui experiment, tinde către depersonalizare, către un sfârşit în care aneantizarea pare inevitabilă, şi totuşi se luptă din greu să supravieţuiască. Aceasta este soarta speciei - să urmeze instinctul de reproducere şi cel de supravieţuire, şi nu experimentele ucigaşe sau depersonalizante.
Omenirea pare a merge către un sfârşit anunţat, dacă nu revine la sensurile iniţiale, iar gaura neagră este sinonimă cu acest sfârşit – cel puţin asta am înţeles eu. Dar oamenii nu sunt roboţi, şi până şi criminalii au sentimente.
Realizarea nu e întotdeauna la înălţimea ideii (adică are unele scene bine concepute şi bine jucate, precum cea în care după inseminarea artificială cea care nu putea procrea (dr. Dibs) îşi lipeşte obrazul de trupul celei căreia îi transmisese sarcina (Boyse) şi apoi apar imagini din cosmos sau cea în care protagonistul află că e tatăl fetiţei şi are o criză de furie, dar altele par cam artificiale sau voit şocante), însă merită văzut pentru atmosfera întunecată şi pentru mesajul pe care îl transmite. În plus, e a doua oară că o văd pe Mia Goth într-un film bizar cu elemente fantastice, după A Cure for Wellness.
De văzut nu cu familia, dar meditând la conceptele de familie, de umanitate, de sens al existenţei.
Este vorba de primul film al acesteia in limba engleza, avandu-i protagonisti pe Robert Pattinson si Juliette Binoche, intitulat High Life.
Aceasta pelicula dramatica in spatiu, ne vorbeste despre izolare,alienare, singuratate, destinul implacabil al unor detinuti, care aleg o misiune spatiala sinucigasa, fara intoarcere, de explorare a celei mai apropiate gauri negre, in loc sa fie executati in inchisoare.
Elemente de bizarerie, erotism, vizual puternic , fluide corporale, violente neasteptate si imprevizibile vin sa completeze acest film apreciat de critici( > 80% scor pe RT).
Robert Pattinson( pe care l-am detestat in Twilight, revenindu-si totusi in filme precum Good Time etc) se achita onorabil in rolul detinutului Monte, incarcerat pt omucidere, un tanar rebel ce se va dovedi un parinte admirabil pentru progenitura sa, creata in spatiu, dar pe care nu si-a dorit-o.
Relatia tata-fiica este perfect explorata aici, Monte transformandu-se din detinutul violent, impulsiv, egoist, in gardianul si protectorul fiicei sale.
Sunt placut surprins sa constat o evolutie a actritei Juliette Binoche, care face trecerea de la personaje romantice, pline de candoare si gingasie(in alte filme) la personaje dubioase, stranii, cu intentii de experimentare interumana a reproducerii in scop stiintific, dar manipulativ si abuziv.(in filmul de fata)
High Life ramane un film atmosferic la care cinefilul se va gandi mult timp dupa vizionare.