Pe note de hip-hop (2016) / High Strung – spectacol fără suflet sau doar o iluzie frumoasă?
Există filme care te cuceresc prin emoție și altele care te seduc prin formă. High Strung încearcă să le facă pe amândouă… dar reușește doar pe jumătate.
Întâlnirea dintre două lumi… și două clișee
Povestea pornește promițător: Ruby, balerina disciplinată, ajunsă la un conservator de elită din New York, și Johnnie, violonistul rebel, cu aer de „artist neînțeles”, care cântă prin metrou. Două lumi diferite – clasic vs urban – care, inevitabil, ajung să se întâlnească. Problema? Ai senzația că ai mai văzut acest film de zeci de ori.
Totul este acolo: de la fata inocentă, dar ambițioasă, la băiatul problematic, dar talentat, întâlnirea „predestinată”, competiția care le va schimba viața.....Și, din păcate, nimic nu iese din tipar.
Un început promițător… care nu duce nicăieri
Filmul chiar are o idee interesantă: fuziunea dintre muzica clasică și hip-hop. Primele secvențe sugerează inteligent această combinație – vioara lui Johnnie care alunecă spre beat-uri urbane, energia brută a dansului de stradă care contrastează cu disciplina baletului. Dar aici apare prima mare problemă: filmul sugerează mai mult decât dezvoltă.
Totul rămâne la nivel de concept cool, fără să fie dus până la capăt emoțional sau narativ.
Personaje fără profunzime
Ruby și Johnnie funcționează… dar mai mult prin chimie decât prin construcție. Da, există o conexiune între ei. Da, se simte atracția. Dar dacă stai să analizezi mai atent, relația lor nu are fundație reală. Dialogurile sunt plate, conflictele superficiale, iar motivațiile lui Johnnie – inclusiv statutul său de imigrant – sunt doar schițate, niciodată explorate cu adevărat. Nici personajele secundare nu ajută prea mult: – profesori stereotip (autoritarul rigid, mentorul dur), colegi fără backstory real, o trupă de dans spectaculoasă… dar fără identitate ! Este genul de film în care oamenii există mai mult ca să danseze decât ca să trăiască.
Dans mult, logică puțină
Nu poți reproșa filmului energia. Coregrafiile sunt dinamice, filmate cu nerv, iar momentele muzicale chiar funcționează. Dar apar… din senin. Bătălii de dans „aleatorii”, scene care izbucnesc fără construcție, conflicte rezolvate prea ușor – toate dau senzația unui colaj de momente cool, legate între ele destul de fragil. La un moment dat, nu mai urmărești povestea, ci doar aștepți următorul număr de dans.
O distribuție irosită
Este poate cel mai frustrant aspect. Apar nume precum Jane Seymour sau Paul Freeman, dar rolurile lor sunt aproape decorative. Ar fi putut aduce greutate, echilibru, experiență. În schimb, rămân simple prezențe episodice.
În contrast, protagoniștii compensează prin chimie și prezență scenică. Nu sunt perfecți, dar sunt… plăcuți. Și, uneori, asta e tot ce salvează filmul.
Finalul: previzibil, dar eficient
Nu există surprize. Știi exact unde duce totul: competiția, momentul decisiv, triumful. Și totuși… funcționează. Pentru că, în ciuda tuturor slăbiciunilor, filmul știe să livreze spectacol. Emoția e simplă, directă, fără subtilitate – dar este acolo, cât să te țină implicat până la final.
Concluzie: High Strung este genul de film care arată bine, se simte bine… dar nu rămâne cu tine. Are energie, are ritm, are chimie între protagoniști – și, sincer, exact asta îl salvează. Pentru că, dincolo de toate acestea, rămâne o poveste spusă de prea multe ori, cu prea puțin curaj de a spune ceva nou.
⭐ Rating By Laura Harabor : 7/10 – bun (cu indulgență)
Un film pe care îl privești cu plăcere… dar pe care îl uiți aproape la fel de repede.
berti1092
pe 28 Martie 2018 11:51
multi actori romani in peisaj, dar un film slab in comparatie cu altele de genul acesta, deci daca esti fan al genului, nu ii vei acorda o nota prea mare. Foarte previzibil si fara vlaga, pacat, putea iesi ceva mult mai bun.
Dragos.87
pe 12 Martie 2017 16:54
Muzica va face mereu parte din noi!Un film relaxant cu muzica si dans iar actorii si-au facut bine treaba.La inceputul filmului credeam ca o sa fie un film romantic dar povestea se axeaza pe dorinta si reusita celor care isi doresc sa realizeze ceva in viata.Putine tente de romantism,putina muzica si dans si iata cum iasa un film simpatic.
Mihai2508
pe 06 Decembrie 2016 12:11
Un film simplu, cu destule clisee, si final previzibil, dar in acelasi timp este un film placut, si care merita vazut. Melodiile si coregrafiile sunt reusite, actorii joaca OK, plus e amuzant felul in care au facut filmarile in Bucuresti, dar locatiile fiind prezentate ca fiind in New York :)).
gerald_malone
pe 18 Noiembrie 2016 18:54
Deosebit film cu o gramada de tineri romani talentati .Claudiu Trandafir,Dragos Savulescu,Vlad Radescu, Bianca Brad ,Ionut Alexandru ... etc ... si fireste : Maia Morgenstern si Jane Seymour. Poate candida la Oscar 2016.(filmarile realizate la Marriott Bucuresti ,Opera Nationala Bucuresti si New York).PS: Mii de multumiri Maia Morgenstern pentru promovarea tinerilor actori romani .
emy_sinaia
pe 22 August 2016 20:05
Din start un film plin de clisee vazute in alte filme dar cu toate astea are si un acel ceva care te face sa-l vezi pana la capat, cu toate ca se intuieste usor deznodamantul. Plus ca filmarile sunt si in Bucuresti si un mare plus ii acorda filmului actorii romani.
danutzpop
pe 23 Iulie 2016 19:05
superb film. Pe mine muzica si dansul ma cutremura pana la suflet, asa ca filmul acesta mi-a fost nu numai pe plac, dar si vitamina de fericire.
zdraveius
pe 23 Iulie 2016 02:23
Mi-a atras atentia imediat metroul. Nu e la New York, e chiar in Bucuresti, statia Republica.
Publicul american va sti ca secventele acelea nu sunt la New York, noi vom sti ca sunt in Bucuresti.
Unde sa se fi facut filmul, si la NY si la B? De ce si asa, si asa?
Nu l-am urmarit cum se urmareste un film, l-am derulat in 10 minute. N-am pierdut nimic, sunt convins. Un film de categoria a 10-a, probabil cu un buget foarte redus. Scenariu, regie, actori - pe masura unui buget mic.
eduard_stratan
pe 14 Iulie 2016 12:42
Un film plin de clisee, cu replici vazute in alte sute de filme!
xerses
pe 13 Iulie 2016 00:39
Un film bun, inspirational si cu o mare surpriza prin aparitia Maiei alaturi de Jane.
Există filme care te cuceresc prin emoție și altele care te seduc prin formă. High Strung încearcă să le facă pe amândouă… dar reușește doar pe jumătate.
Întâlnirea dintre două lumi… și două clișee
Povestea pornește promițător: Ruby, balerina disciplinată, ajunsă la un conservator de elită din New York, și Johnnie, violonistul rebel, cu aer de „artist neînțeles”, care cântă prin metrou. Două lumi diferite – clasic vs urban – care, inevitabil, ajung să se întâlnească. Problema? Ai senzația că ai mai văzut acest film de zeci de ori.
Totul este acolo: de la fata inocentă, dar ambițioasă, la băiatul problematic, dar talentat, întâlnirea „predestinată”, competiția care le va schimba viața.....Și, din păcate, nimic nu iese din tipar.
Un început promițător… care nu duce nicăieri
Filmul chiar are o idee interesantă: fuziunea dintre muzica clasică și hip-hop. Primele secvențe sugerează inteligent această combinație – vioara lui Johnnie care alunecă spre beat-uri urbane, energia brută a dansului de stradă care contrastează cu disciplina baletului. Dar aici apare prima mare problemă: filmul sugerează mai mult decât dezvoltă.
Totul rămâne la nivel de concept cool, fără să fie dus până la capăt emoțional sau narativ.
Personaje fără profunzime
Ruby și Johnnie funcționează… dar mai mult prin chimie decât prin construcție. Da, există o conexiune între ei. Da, se simte atracția. Dar dacă stai să analizezi mai atent, relația lor nu are fundație reală. Dialogurile sunt plate, conflictele superficiale, iar motivațiile lui Johnnie – inclusiv statutul său de imigrant – sunt doar schițate, niciodată explorate cu adevărat. Nici personajele secundare nu ajută prea mult: – profesori stereotip (autoritarul rigid, mentorul dur), colegi fără backstory real, o trupă de dans spectaculoasă… dar fără identitate ! Este genul de film în care oamenii există mai mult ca să danseze decât ca să trăiască.
Dans mult, logică puțină
Nu poți reproșa filmului energia. Coregrafiile sunt dinamice, filmate cu nerv, iar momentele muzicale chiar funcționează. Dar apar… din senin. Bătălii de dans „aleatorii”, scene care izbucnesc fără construcție, conflicte rezolvate prea ușor – toate dau senzația unui colaj de momente cool, legate între ele destul de fragil. La un moment dat, nu mai urmărești povestea, ci doar aștepți următorul număr de dans.
O distribuție irosită
Este poate cel mai frustrant aspect. Apar nume precum Jane Seymour sau Paul Freeman, dar rolurile lor sunt aproape decorative. Ar fi putut aduce greutate, echilibru, experiență. În schimb, rămân simple prezențe episodice.
În contrast, protagoniștii compensează prin chimie și prezență scenică. Nu sunt perfecți, dar sunt… plăcuți. Și, uneori, asta e tot ce salvează filmul.
Finalul: previzibil, dar eficient
Nu există surprize. Știi exact unde duce totul: competiția, momentul decisiv, triumful. Și totuși… funcționează. Pentru că, în ciuda tuturor slăbiciunilor, filmul știe să livreze spectacol. Emoția e simplă, directă, fără subtilitate – dar este acolo, cât să te țină implicat până la final.
Concluzie: High Strung este genul de film care arată bine, se simte bine… dar nu rămâne cu tine. Are energie, are ritm, are chimie între protagoniști – și, sincer, exact asta îl salvează. Pentru că, dincolo de toate acestea, rămâne o poveste spusă de prea multe ori, cu prea puțin curaj de a spune ceva nou.
⭐ Rating By Laura Harabor : 7/10 – bun (cu indulgență)
Un film pe care îl privești cu plăcere… dar pe care îl uiți aproape la fel de repede.
Publicul american va sti ca secventele acelea nu sunt la New York, noi vom sti ca sunt in Bucuresti.
Unde sa se fi facut filmul, si la NY si la B? De ce si asa, si asa?
Nu l-am urmarit cum se urmareste un film, l-am derulat in 10 minute. N-am pierdut nimic, sunt convins. Un film de categoria a 10-a, probabil cu un buget foarte redus. Scenariu, regie, actori - pe masura unui buget mic.