Părerea criticului
Filmul produs de Jordan Peele respectă convențiile genului, dar își irosește potențialul din cauza unor alegeri narative și vizuale discutabile.
Probabil că, pe hârtie, realizarea unui film care combină formula peliculelor americane despre sport cu obsesia pentru performanță și elemente de body horror, produs de un maestru contemporan al thriller-ului psihologic, Jordan Peele (Get Out, Us), sună nemaipomenit. În realitate, însă, deși prestația actorilor principali, imaginea și coloana sonoră din Regele sunt solide, narațiunea devine din ce în ce mai haotică și incoerentă din cauza unor alegeri bizare, motivate mai degrabă de dorința de a șoca și înfricoșa cu orice preț.
Povestea îl urmărește pe Cameron Cade (Tyriq Withers), un tânăr quarterback (coordonator de joc în fotbalul american) promițător care, după ce este lovit în cap de un membru al unui cult sinistru, pare aproape de sfârșitul carierei, chiar înainte de a debuta la nivelul profesionist. Totuși, încurajat de agentul său (Tim Heidecker), ajunge să accepte oportunitatea de a relua antrenamentul cu nimeni altul decât legendarul Isaiah White (Marlon Wayans), idolul său din copilărie. Odată sosit la baza lui minimalistă și futuristă din mijlocul deșertului, protagonistul pătrunde tot mai adânc într-o lume stranie, dominată de teroare.
Trebuie spus de la bun început că, din punct de vedere al convențiilor subgenului body horror, Regele își face treaba și abundă în cadre greu de privit, cu ace injectate pe ascuns, oase rupte și violențe adesea gratuite. Toate acestea pot fi interpretate ca o critică directă la adresa antrenorilor și patronilor care duc sportul de performanță la extrem, până ajung să exploateze corpul atleților. Mai mult, muzica compusă de Bobby Krlic se potrivește de minune și creează o atmosferă plină de anxietate. Problema intervine atunci când imaginile șocante sunt combinate cu secvențe suprarealiste și efecte vizuale artificiale (într-un stil ce implică filtre de negativ sau cadre ca la radiografie), care transformă confruntările mai degrabă într-un joc video decât într-un horror coerent, lăsând impresia că povestea este doar un pretext pentru un exercițiu audio-vizual stilizat.
Narațiunea arată clar intenția regizorului Justin Tipping de a face un film antrenant, cu substanță, despre felul în care atât fanii, cât și jucătorii, idolatrizează fotbalul american, un fenomen ce poate semăna cu fanatismul religios. La fel de explicit este și jocul de cuvinte pe care mizează filmul: protagonistul visează să devină următorul GOAT (acronim pentru greatest of all time, cel mai bun din toate timpurile), în timp ce un cult dubios cu indivizi vopsiți în alb și mascați cu cranii de capră (goat însemnând și "capră") bântuie în jurul bazei sportive din deșert, venerându-l pe Isaiah White pentru statutul său de legendă.
Povestea urmează mai degrabă tiparul unui thriller psihologic decât al unui horror clasic. Scenariul, deși abordează provocările unui sportiv care visează să devină cel mai bun (faima, drogurile, tentațiile sexuale, toate clișee familiare), conține secvențe gratuite menite să sperie spectatorul, dar care diminuează din forța filmului. Spre exemplu, atunci când o femeie din sectă intră amenințător peste Cade în saună, alături de fiii ei, logica poveștii se pierde doar de dragul unui moment straniu. Curând apar și alte scene similare, care nu sprijină narațiunea, ci o sabotează prin efecte ce au rolul de a înspăimânta cu orice preț.
Actorii principali au interpretări solide, Marlon Wayans remarcându-se printr-un rol dinamic și vibrant, cu o latură necurată ascunsă. Tyriq Withers se potrivește și el în rolul sportivului aflat la început de carieră și copleșit de experiența intensă de la baza de antrenament, iar prezența Juliei Fox (partenera lui Isaiah White) sporește tensiunea și extravaganța filmului.
Regele este un body horror decent, care merită văzut la cinema de fanii genului, chiar dacă a doua jumătate conține secvențe discutabile. Jocul lui Withers, Wayans și Fox, imaginea bine lucrată și tema alienării provocate de industria fotbalului american ar putea atrage spectatorii autohtoni. Din păcate, însă, anumite decizii scenaristice și vizuale nu îi permit filmului să își atingă potențialul maxim.
Probabil că, pe hârtie, realizarea unui film care combină formula peliculelor americane despre sport cu obsesia pentru performanță și elemente de body horror, produs de un maestru contemporan al thriller-ului psihologic, Jordan Peele (Get Out, Us), sună nemaipomenit. În realitate, însă, deși prestația actorilor principali, imaginea și coloana sonoră din Regele sunt solide, narațiunea devine din ce în ce mai haotică și incoerentă din cauza unor alegeri bizare, motivate mai degrabă de dorința de a șoca și înfricoșa cu orice preț.
Povestea îl urmărește pe Cameron Cade (Tyriq Withers), un tânăr quarterback (coordonator de joc în fotbalul american) promițător care, după ce este lovit în cap de un membru al unui cult sinistru, pare aproape de sfârșitul carierei, chiar înainte de a debuta la nivelul profesionist. Totuși, încurajat de agentul său (Tim Heidecker), ajunge să accepte oportunitatea de a relua antrenamentul cu nimeni altul decât legendarul Isaiah White (Marlon Wayans), idolul său din copilărie. Odată sosit la baza lui minimalistă și futuristă din mijlocul deșertului, protagonistul pătrunde tot mai adânc într-o lume stranie, dominată de teroare.
Trebuie spus de la bun început că, din punct de vedere al convențiilor subgenului body horror, Regele își face treaba și abundă în cadre greu de privit, cu ace injectate pe ascuns, oase rupte și violențe adesea gratuite. Toate acestea pot fi interpretate ca o critică directă la adresa antrenorilor și patronilor care duc sportul de performanță la extrem, până ajung să exploateze corpul atleților. Mai mult, muzica compusă de Bobby Krlic se potrivește de minune și creează o atmosferă plină de anxietate. Problema intervine atunci când imaginile șocante sunt combinate cu secvențe suprarealiste și efecte vizuale artificiale (într-un stil ce implică filtre de negativ sau cadre ca la radiografie), care transformă confruntările mai degrabă într-un joc video decât într-un horror coerent, lăsând impresia că povestea este doar un pretext pentru un exercițiu audio-vizual stilizat.
Narațiunea arată clar intenția regizorului Justin Tipping de a face un film antrenant, cu substanță, despre felul în care atât fanii, cât și jucătorii, idolatrizează fotbalul american, un fenomen ce poate semăna cu fanatismul religios. La fel de explicit este și jocul de cuvinte pe care mizează filmul: protagonistul visează să devină următorul GOAT (acronim pentru greatest of all time, cel mai bun din toate timpurile), în timp ce un cult dubios cu indivizi vopsiți în alb și mascați cu cranii de capră (goat însemnând și "capră") bântuie în jurul bazei sportive din deșert, venerându-l pe Isaiah White pentru statutul său de legendă.
Povestea urmează mai degrabă tiparul unui thriller psihologic decât al unui horror clasic. Scenariul, deși abordează provocările unui sportiv care visează să devină cel mai bun (faima, drogurile, tentațiile sexuale, toate clișee familiare), conține secvențe gratuite menite să sperie spectatorul, dar care diminuează din forța filmului. Spre exemplu, atunci când o femeie din sectă intră amenințător peste Cade în saună, alături de fiii ei, logica poveștii se pierde doar de dragul unui moment straniu. Curând apar și alte scene similare, care nu sprijină narațiunea, ci o sabotează prin efecte ce au rolul de a înspăimânta cu orice preț.
Actorii principali au interpretări solide, Marlon Wayans remarcându-se printr-un rol dinamic și vibrant, cu o latură necurată ascunsă. Tyriq Withers se potrivește și el în rolul sportivului aflat la început de carieră și copleșit de experiența intensă de la baza de antrenament, iar prezența Juliei Fox (partenera lui Isaiah White) sporește tensiunea și extravaganța filmului.
Regele este un body horror decent, care merită văzut la cinema de fanii genului, chiar dacă a doua jumătate conține secvențe discutabile. Jocul lui Withers, Wayans și Fox, imaginea bine lucrată și tema alienării provocate de industria fotbalului american ar putea atrage spectatorii autohtoni. Din păcate, însă, anumite decizii scenaristice și vizuale nu îi permit filmului să își atingă potențialul maxim.
