Imposibila uitare a chinurilor și traumelor primei iubirii "interzise" pt ea frantuzoaica și a rănilor deschise încă și a cicatricilor după 6 august 1945 pt el japonezul care își pierduse familia în acea catastrofa umanitara. Film iconic cu o simbolistica profunda și un paralelism dramatic între Nevers și Hiroshima, cadere/ tuns par eroina- incredibila corelație. Și ce coloana sonora!Un film cu o estetica și cu niște dialoguri hipnotizante. Rămâne definitiv imprimat pe retina și în creier . Tulburător!
El_KaPpa
pe 23 Mai 2020 00:25
Capodopera lui Resnais. Aproape fiecare replica e memorabila, introducerea este probabil cea mai buna vazuta vreodata, iar felul în care se joaca cu memoria, cu durerea, atat personala cat și la nivel colectiv, e fascinant. Și ar mai fi și finalul cu o paralela excelenta....multe de spus și multa complexitate pentru un film aparent simplu.
Stephen2D
pe 22 Martie 2016 12:55
cezarika21
pe 20 Aprilie 2014 07:00
Ziua de 6 august 1945 va rămâne în istoria omenirii ca o zi neagră, o zi în care s-a petrecut o crimă de război atroce pentru care nimeni nu a fost pedepsit vreodată. Tragedia de la Hiroshima este asemănătoare cu cea a oraşului roman Pompeii. Pământul a fost pârjolit, pietrele au fost transformate în nisip, zeci de mii de oameni paşnici au murit, apele râului Ota au fiert zile întregi cadavrele celor morţi, iar un oraş întreg a fost redus la ruine. Nu poţi să nu te întrebi cu ce a fost diferit măcelul de la Hiroshima de crimele comise de nazişti în lagărele de exterminare.
Descrierile de la început conturează adevărata dimensiune a dezastrului: "Îi priveam pe oameni. Îi privem eu-însămi gândindu-mă la metalul acela. La metalul topit. Metalul zdrobit... Metal care a devenit la fel de vulnerabil ca şi carnea... Am văzut capace ca nişte buchete. Cine s-ar fi gândit? Carnea omenească parcă vie încă, din cauza suferinţei. Pietre. Pietre topite, pietre sfărâmate. Şi păr pe care femeile din Hiroshima îl găseau căzut când se trezeau dimineaţa. A fost foarte fierbinte în Piaţa Păcii. 10.000 de grade în Piaţa Păcii. Ştiu asta. Temperatura soarelui în Piaţa Păcii. Cum să nu ştii asta? Iarba. Ei bine, e simplu... "
Oamenii uită evenimentele pe care nu le-au văzut cu ochii lor şi nu le-au trăit ei-înşişi. Dimensiunea tragediei este atât de mare încât peste câteva sute de ani, în cazul în care omenirea nu se va autodistruge precum în filme apocaliptice ca "Ultimul ţărm" (1959) sau postapocaliptice ca "Planeta maimuţelor" (1968), oamenii vor nega existenţa acestei monstruoase crime de război şi o vor considera o simplă legendă.
Obsedat de ideea de a păstra vie memoria omenirii cu privire la atrocităţile comise în trecut, ca în documentarul "Nuit et brouillard" (în care erau prezentate imagini din lagărele de exterminare naziste), cineastul francez Alain Resnais construieşte un film despre o femeie chinuită de amintiri traumatizante din trecut care trăieşte o scurtă poveste de dragoste într-un oraş chinuit de amintirea dureroasă a războiului.
"Hiroshima mon amour" conţine numeroase paralele între chinurile suferite de femeie în tinereţea ei din orașul francez Nevers (cuvânt asemănător cu englezescul "never" - niciodată) şi chinurile îndurate de supravieţuitorii din Hiroshima: amintirea traumatizantă a războiului, părul tăiat ca pedeapsă a relaţiei sale ruşinoase cu un soldat german şi părul femeilor din Hiroshima căzut în acea dimineaţă, imoralitatea uitării unor astfel de evenimente care le-au marcat viaţa personajelor. Filmul este o meditaţie cu privire la memorie şi uitare.
Strigătul femeii din final către bărbatul japonez: "Priveşte cum te uit! Priveşte-mă! Hiroshima. Acesta e numele tău" şi răspunsul lui către ea: "Da, acesta e numele meu. Iar numele tău este Nevers" creează o legătură între cele două oraşe care va împiedica uitarea clipelor trăite împreună de cei doi iubiţi. "Hiroshima mon amour" este un film imposibil de uitat pentru oricine îl vede.
cosmin_kedii
pe 10 August 2013 14:42
Alain Resnais a reușit o adaptare excelent de film din romanul lui Marguerite Duras
pisicuta1
pe 08 Decembrie 2012 23:15
un film exceptional ,o capodopera cred ca merita vazut
,o poveste de dragoste deosebita!
lili22
pe 16 Octombrie 2012 14:44
A trecut ceva vreme de cind l-am vazut dar il tin minte foarte bine.O interpretare de exceptie a ambilor actori din rolurile principale.Scenariul excelent , mai ales ca ataca un subiect tabu in Franta.
spriamarierose18
pe 05 August 2010 15:56
Un film care impresioneaza, o interpretare de exceptie. M-a impresionat, dincolo de povestea dureroasa, vocea Emmanuellei Riva. Niciodata limba franceza nu a sunat mai bine !!
pe 16 Aprilie 2003 03:04
Am avut ocazia sa vad filmul destul de recent, intr-o cinemateca, din Cluj, si am ramas uimit de pofunzimea filmului
Nici nu imi mai amintesc exact cum se termina, daca tipa ramane sau pleaca, dar nici nu cred ca acest lucru este important.
Descrierile de la început conturează adevărata dimensiune a dezastrului: "Îi priveam pe oameni. Îi privem eu-însămi gândindu-mă la metalul acela. La metalul topit. Metalul zdrobit... Metal care a devenit la fel de vulnerabil ca şi carnea... Am văzut capace ca nişte buchete. Cine s-ar fi gândit? Carnea omenească parcă vie încă, din cauza suferinţei. Pietre. Pietre topite, pietre sfărâmate. Şi păr pe care femeile din Hiroshima îl găseau căzut când se trezeau dimineaţa. A fost foarte fierbinte în Piaţa Păcii. 10.000 de grade în Piaţa Păcii. Ştiu asta. Temperatura soarelui în Piaţa Păcii. Cum să nu ştii asta? Iarba. Ei bine, e simplu... "
Oamenii uită evenimentele pe care nu le-au văzut cu ochii lor şi nu le-au trăit ei-înşişi. Dimensiunea tragediei este atât de mare încât peste câteva sute de ani, în cazul în care omenirea nu se va autodistruge precum în filme apocaliptice ca "Ultimul ţărm" (1959) sau postapocaliptice ca "Planeta maimuţelor" (1968), oamenii vor nega existenţa acestei monstruoase crime de război şi o vor considera o simplă legendă.
Obsedat de ideea de a păstra vie memoria omenirii cu privire la atrocităţile comise în trecut, ca în documentarul "Nuit et brouillard" (în care erau prezentate imagini din lagărele de exterminare naziste), cineastul francez Alain Resnais construieşte un film despre o femeie chinuită de amintiri traumatizante din trecut care trăieşte o scurtă poveste de dragoste într-un oraş chinuit de amintirea dureroasă a războiului.
"Hiroshima mon amour" conţine numeroase paralele între chinurile suferite de femeie în tinereţea ei din orașul francez Nevers (cuvânt asemănător cu englezescul "never" - niciodată) şi chinurile îndurate de supravieţuitorii din Hiroshima: amintirea traumatizantă a războiului, părul tăiat ca pedeapsă a relaţiei sale ruşinoase cu un soldat german şi părul femeilor din Hiroshima căzut în acea dimineaţă, imoralitatea uitării unor astfel de evenimente care le-au marcat viaţa personajelor. Filmul este o meditaţie cu privire la memorie şi uitare.
Strigătul femeii din final către bărbatul japonez: "Priveşte cum te uit! Priveşte-mă! Hiroshima. Acesta e numele tău" şi răspunsul lui către ea: "Da, acesta e numele meu. Iar numele tău este Nevers" creează o legătură între cele două oraşe care va împiedica uitarea clipelor trăite împreună de cei doi iubiţi. "Hiroshima mon amour" este un film imposibil de uitat pentru oricine îl vede.
,o poveste de dragoste deosebita!
Nici nu imi mai amintesc exact cum se termina, daca tipa ramane sau pleaca, dar nici nu cred ca acest lucru este important.