Sinopsis

Hit So Hard urmărește itinerariul lui Patty Schemel, toboșar în trupa rock a lui Courtney Love, Hole. Lesbiană declarată, a știut dintotdeauna că este "diferită" de ceilalți copii din orașul de fermieri de lângă Seattle în care a crescut. Patty nu a visat niciodată că-și va vedea fotografia pe coperta revistei Rolling Stone. Și nu și-a imaginat niciodată că va pierde totul. O adevărată supraviețuitoare a unei generații pierdute, a alunecat, ca și prietenul ei Kurt Cobain, spre zona sumbră a vieții.