Părerea criticului
Hitman: Agent 47 aduce laolaltă un anti-erou emblematic, o protagonistă puternică şi surprinzătoare, precum şi un antagonist aparent de neoprit, toţi într-o poveste incitantă ce parcurge tot globul. Impactul şi importanţa personajului principal asupra miilor de fani care i-au urmărit aventurile prin câteva medii nu au scăpat neobservate de producătorul Adrian Askarieh, care a avut iniţial ideea de a aduce pe marele ecran Agentul 47 şi franciza jocului video Hitman.
Acțiunea este reușit construită, iar subiectul se menține în premisele soft-SF-ului: un experiment de inginerie genetică. Față de Mission Impossible 5, cu care am fost tentată să compar filmul, acțiunea este ceva mai credibilă, fără să depășească locurile comune ale genului: unul sau mai mulți superagenți, o femeie fatală, o organizație malefică al cărei șef este eroul negativ.
Agentul 47 și adversarul său de pe teren (un actor pe care ne era dor să-l revedem pe marele ecran), cel cu care va lupta corp la corp, trimit la Terminator, și putem să ne întrebăm dacă nu vorbim aici de un avatar al eroului lui Schwarzenegger. Cu maniere și gesturi robotice, personajul lui Rupert Friend are ceva din carisma lui Terminator sau chiar Robocop. Dacă adăugăm armura bionică a eroului negativ, cu siguranță ne gândim la Terminator (minus apocalipsa și minus Sarah Connor).
Hannah Ware este bine aleasă pentru rolul Katia și merge cu un pas mai departe față de fata Bond sau decât personajul feminin din Mission Impossible. De altfel, ar fi greu de imaginat o fată Bond în pulover și cu fes, mergând cu capul plecat pe străzile din Berlin. Katia se dovedește în curând a fi înzestrată cu calități ce țin tot de domeniul soft-SF-ului, care bat pregătirea tuturor celorlalți. Katia este un fel de Lucy, personajul lui Scarlett Johansson, cu calități de supraviețuire augumentate. Katia anticipează ca un șahist mișcările adversarului, detectează dintr-o mulțime potențiala amenințare, și face analogii și conexiuni între informații cu o viteză și acuratețe a rezultatului final mai ceva decât ale lui Sherlock Holmes. Katia îl eclipsează pe Agentul 47...
Cascadoriile nu lipsesc, iar ponderea este în favoarea acțiunii, și nu a efectelor speciale. Lupte corp la corp, urmăriri cu mașini, cu motocicliști, dar și explozii, toate spre deliciul fanilor. Câteva efecte mi s-au părut puțin exagerate, chiar dacă impresionante (scena cu blocarea mașinii în trafic cu corzi de rapel - cum de nu au zburat capota sau plafoniera mașinii?) Impresionează sobrietatea filmului: în culori, în gesturi, în cascadorii. Filmul reușește să păstreze o gamă a culorilor restrânsă, predomină roșu și negru/griuri. Putem zice, sângele și moartea, ce altceva caracterizează lumea asasinilor? Remarcabilă este consecvența cu care alegerea se păstrează: sacoul negru și cravata bineînțeles roșie a lui 47. Mașinile, de asemenea, sunt albe, negre sau roșii, ca și armele de colecție: se pare că celebrii asasini nu mai folosesc arme de foc negre și bine unse, ci doar din inox satinat (ca și Hitman-ul jucat de Timothy Olyphant, de altfel).
Cu toată ficțiunea, în multe scene se caută gesturi plauzibile. Până și calitățile excepționale ale eroilor, pe care Hollywood-ul le-ar fi putut trece ușor la categoria „superputeri” se apropie de limitele plauzibilității: filmul evită să construiască supereroi.
Ciarán Hinds joacă rolul lui Litvenko (numele m-a dus cu gândul la fostul spion KGB Aleksandr Litvinenko, otrăvit cu poloniu, la Londra, în 2006), mintea de geniu din spatele experimentelor de inginerie genetică.
Acțiunea este reușit construită, iar subiectul se menține în premisele soft-SF-ului: un experiment de inginerie genetică. Față de Mission Impossible 5, cu care am fost tentată să compar filmul, acțiunea este ceva mai credibilă, fără să depășească locurile comune ale genului: unul sau mai mulți superagenți, o femeie fatală, o organizație malefică al cărei șef este eroul negativ.
Agentul 47 și adversarul său de pe teren (un actor pe care ne era dor să-l revedem pe marele ecran), cel cu care va lupta corp la corp, trimit la Terminator, și putem să ne întrebăm dacă nu vorbim aici de un avatar al eroului lui Schwarzenegger. Cu maniere și gesturi robotice, personajul lui Rupert Friend are ceva din carisma lui Terminator sau chiar Robocop. Dacă adăugăm armura bionică a eroului negativ, cu siguranță ne gândim la Terminator (minus apocalipsa și minus Sarah Connor).
Hannah Ware este bine aleasă pentru rolul Katia și merge cu un pas mai departe față de fata Bond sau decât personajul feminin din Mission Impossible. De altfel, ar fi greu de imaginat o fată Bond în pulover și cu fes, mergând cu capul plecat pe străzile din Berlin. Katia se dovedește în curând a fi înzestrată cu calități ce țin tot de domeniul soft-SF-ului, care bat pregătirea tuturor celorlalți. Katia este un fel de Lucy, personajul lui Scarlett Johansson, cu calități de supraviețuire augumentate. Katia anticipează ca un șahist mișcările adversarului, detectează dintr-o mulțime potențiala amenințare, și face analogii și conexiuni între informații cu o viteză și acuratețe a rezultatului final mai ceva decât ale lui Sherlock Holmes. Katia îl eclipsează pe Agentul 47...
Cascadoriile nu lipsesc, iar ponderea este în favoarea acțiunii, și nu a efectelor speciale. Lupte corp la corp, urmăriri cu mașini, cu motocicliști, dar și explozii, toate spre deliciul fanilor. Câteva efecte mi s-au părut puțin exagerate, chiar dacă impresionante (scena cu blocarea mașinii în trafic cu corzi de rapel - cum de nu au zburat capota sau plafoniera mașinii?) Impresionează sobrietatea filmului: în culori, în gesturi, în cascadorii. Filmul reușește să păstreze o gamă a culorilor restrânsă, predomină roșu și negru/griuri. Putem zice, sângele și moartea, ce altceva caracterizează lumea asasinilor? Remarcabilă este consecvența cu care alegerea se păstrează: sacoul negru și cravata bineînțeles roșie a lui 47. Mașinile, de asemenea, sunt albe, negre sau roșii, ca și armele de colecție: se pare că celebrii asasini nu mai folosesc arme de foc negre și bine unse, ci doar din inox satinat (ca și Hitman-ul jucat de Timothy Olyphant, de altfel).
Cu toată ficțiunea, în multe scene se caută gesturi plauzibile. Până și calitățile excepționale ale eroilor, pe care Hollywood-ul le-ar fi putut trece ușor la categoria „superputeri” se apropie de limitele plauzibilității: filmul evită să construiască supereroi.
Ciarán Hinds joacă rolul lui Litvenko (numele m-a dus cu gândul la fostul spion KGB Aleksandr Litvinenko, otrăvit cu poloniu, la Londra, în 2006), mintea de geniu din spatele experimentelor de inginerie genetică.
