Părerea criticului
Holy Spider este un film despre un ucigaș în serie, dar ucigașul nu e un Zodiac. Chiar dacă acționează noaptea. Având în centru o poveste inspirată dintr-un caz real petrecut în Iran, despre un asasin în serie care ucidea prostituate, filmul nu este o dramă polițistă, așa cum ar fi dacă s-ar plasa în lumea occidentală. După cum nici asasinul, pe care îl cunoaștem repede, nu e un Ted Bundy. Familist, se comportă cu candoare și această candoare îl face cu atât mai sinistru.
Filmul lui Ali Abbasi s-a aflat pe lista scurtă a Premiilor Oscar 2023 la categoria „Cel mai bun film străin”, reprezentând Danemarca în cursa pentru nominalizări. Totodată, filmul i-a adus actriței Zar Amir-Ebrahimi premiul pentru interpretare la Cannes 2022.
Asasinul ne este dezvăluit de la începutul filmului, însă - în mod straniu - nu este un prădător sexual (deși are momente când este evident atras de victimele sale, pe care încearcă din răsputeri să și le tempereze). Se comportă conștiincios, ca un medic la datorie, numai că medicina lui este crima. Este un familist dedicat și musulman credincios, în orașul religios Mashhad, oraș sfânt și gazda multor pelerinaje.
Întrebarea care se naște este sinistră: există o complicitate între opinia publică, și o indiferență tăcută a autorităților (dacă nu chiar complicitate). Jurnaliștii care încearcă să îl descopere, să îl aducă în fața legii și mai ales să facă dreptate victimelor – prostituate aflate la marginea societății, multe dintre ele mame, privite de către film cu o binemeritată compasiune - se confruntă cu o societate apatică, cu autorități care vor numai să „nu se facă vâlvă”. O lume pe care parțial o cunoaștem și noi din comunism, dar care are o componentă mai gravă: disprețul față de femeie, altfel decât soție sau mamă, din societatea islamică.
Chiar dacă în final ucigașul își primește pedeapsa, nu este loc pentru un satisfăcut „Justice has been served” ca în filmele americane. Pedepsirea ucigașului – păianjen lasă loc unui descurajant respect public pentru crimele sale, și a scenei sinistre în care propriul fiu, mândru de faptele tatălui, reconstituie cu candoare și cu pietate crimele, considerându-se fiul unui erou, nu al unui asasin. O cronică neagră a unui criminal sau a unei societăți bolnave care l-a produs? Rămâne spectatorul să decidă.
Filmul lui Ali Abbasi s-a aflat pe lista scurtă a Premiilor Oscar 2023 la categoria „Cel mai bun film străin”, reprezentând Danemarca în cursa pentru nominalizări. Totodată, filmul i-a adus actriței Zar Amir-Ebrahimi premiul pentru interpretare la Cannes 2022.
Asasinul ne este dezvăluit de la începutul filmului, însă - în mod straniu - nu este un prădător sexual (deși are momente când este evident atras de victimele sale, pe care încearcă din răsputeri să și le tempereze). Se comportă conștiincios, ca un medic la datorie, numai că medicina lui este crima. Este un familist dedicat și musulman credincios, în orașul religios Mashhad, oraș sfânt și gazda multor pelerinaje.
Întrebarea care se naște este sinistră: există o complicitate între opinia publică, și o indiferență tăcută a autorităților (dacă nu chiar complicitate). Jurnaliștii care încearcă să îl descopere, să îl aducă în fața legii și mai ales să facă dreptate victimelor – prostituate aflate la marginea societății, multe dintre ele mame, privite de către film cu o binemeritată compasiune - se confruntă cu o societate apatică, cu autorități care vor numai să „nu se facă vâlvă”. O lume pe care parțial o cunoaștem și noi din comunism, dar care are o componentă mai gravă: disprețul față de femeie, altfel decât soție sau mamă, din societatea islamică.
Chiar dacă în final ucigașul își primește pedeapsa, nu este loc pentru un satisfăcut „Justice has been served” ca în filmele americane. Pedepsirea ucigașului – păianjen lasă loc unui descurajant respect public pentru crimele sale, și a scenei sinistre în care propriul fiu, mândru de faptele tatălui, reconstituie cu candoare și cu pietate crimele, considerându-se fiul unui erou, nu al unui asasin. O cronică neagră a unui criminal sau a unei societăți bolnave care l-a produs? Rămâne spectatorul să decidă.
