O povestioara ,nimic mai mult, despre cum le incurca viata.
Fara mesaje, fara filozofii, fara pretentii.
muLineZu
pe 14 Ianuarie 2018 23:40
Filmul are un mesaj optimist, un final un pic cam rupt de realitate, Reese e încă destul de convingătoare într-un rol de mămică/iubită, dar dezamăgirea mea profundă se referă la traducerea titlului filmului. Am văzut afişul prin tot oraşul (Bucureşti) şi nu mi-a venit să cred că poţi traduce "Home Again" (Acasă din nou) cu "Cum să faci ca s-o desfaci?", traducere care te duce mai degrabă cu gândul la un film porno. După ce am văzut filmul, uimirea mea a crescut, căci jalnica traducere, nici măcar nu se justifică prin subiectul filmului. Senzaţia mea e că s-a încercat un soi de "false advertising", care chipurile ar atrage mai mulţi spectatori în sală, însă îmi închipui frustrarea celor care au ajuns acolo în necunoştinţă de cauză. Eu cred că astfel de practici (pentru că mi-e greu să cred că e doar idioţenia unui traducător) ar trebui sancţionate, pentru că mi-a fost cam greu să-i explic fiului meu de 10 ani, ce vrea să zică afişul ăla, decât să-l îndemn să înveţe mai bine engleza, ca să n-ajungă ca idiotul ăla de-a tradus afişul. Bine că era prea tânăr acest pseudo traducător când rula "Home Alone", că cine ştie ce ieşea...
mihaelatb
pe 09 Ianuarie 2018 19:45
Un film slab care nu o avantajaza deloc pe Reese Witherspoon. Nici titlul nu este o mostra de traducere libera care sa se asorteze cu tema filmului.
Cand ai incetat sa mai simti ceva pentru jumatatea ta, cand crezi ca trebuie sa o incepi de la capat, un tinar cu 12-13 ani mai mic ca tine, nu este exact o solutie. Insa este ceva sa te trezesti cu ...hai sa zicem niste frati mai mici, care prepara cina cand vii tarziu, care te recupereaza de unde te-a inecat amarul sau sustin moralul copiilor. Un film slabut caruia cu indulgenta ii dau 6
Mihai2508
pe 30 Decembrie 2017 19:34
Reese Witherspoon aduce un mare plus de valoare filmului. Actrita joaca foarte bine. Este un film simplu, numai bun pentru o seara de relaxare. Nu este o comedie la care sa razi cu pofta, dar cu siguranta iti va induce o stare de bine.
xerses
pe 17 Decembrie 2017 18:25
Un film care face bine la suflet; sensibil,dinamic,fermecator....
dany1988
pe 17 Decembrie 2017 06:47
Din 'Acasa din nou ' in 'Cum să faci ca s-o desfaci?' =))
andrianmarius
pe 20 Noiembrie 2017 13:54
O totala pierdere de timp. Nu are nici o legatura cu alte fime in care a jucat Reese Witherspoon. Tot filmul este concentat pe egoul acestei actrite si nu are nici o legatura cu realitatea, Un film de doi bani, de cea mai slaba calitate pe care nu-l pot numi comedie.
Imi pare rau sa spun dar abia asteptam sa se termine
dolce_angelo
pe 06 Noiembrie 2017 10:43
Sincer imi place extrem de mult Reese Witherspoon ca si actrita deja are vechime sa zicem asa dar acest film ma gandeam ca o sa fie ceva dragut,haios nu stiu altceva imi imaginam din pacate a fost o pierdere de timp totala de abia asteptam sa se termine sincer
Se poate si mai bine sincer si mai ales in cazul acesta
AlexanderRadovicious
pe 02 Noiembrie 2017 14:34
Trebuie sa stii cu ce asteptari pleci cand vrei sa vezi un film de genul acesta! Scrie la gen Comedie, Drama, Romantic, Dragoste, deci cand toate astea sunt precizate, nu poti sa te astepti sa fii pe jos de ras sau in lacrimi pana la gat. Nu prea se mai fac astfel de filme capabile sa combine perfect genurile, sa te treaca dintr-o stare in alta.
Home Again, cu evidenta traducere deplasata in limba romana, este un film decent, care poate fi evitat in cinematografe, dar care merita sa fie tras de pe net intr-o seara de Sambata, alaturi de cineva pasionat de astfel de filme. Nu e un film pe care sa il vezi singur pentru ca naste anumite idei, usoare controverse, subiecte de dezbatere ce merita a fi abordate intr-o discutie relaxanta.
Avand in vedere incercarea de imbinare a genurilor, pot spune ca este un film reusit. Povestea este una realista, sincera, plauzibila si starneste emotii, pe alocuri, zambete si compasiune.
Vei rezona cu fenomenul, vei fi acolo pentru ceva timp si sfarsitul, desi previzibil, te va lasa cu un sentimetn placut.
Merita vazut! Este un film bunicel, dupa parerea mea, numai bun pentru o seara langa cineva drag.
Vizionare placuta!
Dragos.87
pe 07 Octombrie 2017 20:51
Adineauri l-am vazut la cinema si mi s-a parut destul de ok.O comedie decenta si relaxanta care te bine dispune si iti transmite o stare confortabila.Reese Witherspoon nu dezamageste si ca de obicei are o prestatie reusita.Finalul nu mi s-a parut prea convingator dar mesajul filmului mi-a placut,pentru ca niciodata nu e tarziu sa faci lucrurile pe placul tau fara a afecta pe cei care iti sunt alaturi.Nu este o comedie care sa te dea pe spate insa iti ofera o stare de lejeritate care merita vazuta cu siguranta.