Părerea criticului
Terapie de cuplu, cu premiera în România pe 21 septembrie, îi aduce pe Meryl Streep şi Tommy Lee Jones în faţa psihologului (Steve Carell). Cuplul de vârsta a treia vrea să retrăiască prima tinereţe, într-o relaţie armonioasă, în care apropierea fizică să redevină o constantă. Cu ajutorul psihoterapeutului Dr. Bernie Feld, cei doi încep o serie de exerciţii...
Hope Springs reuşeşte să ne facă părtaşi intimităţii unor soţi trecuţi de 60 de ani (să nu uităm că Meryl Streep are 63 de ani, iar Tommy Lee Jones 66, şi personajele lor sunt cam la fel de "mature") fără să cadă în repulsiv. Încercările de apropiere erotică, de reaprindere a scânteii între cei doi sunt umanizate, tratate când hazliu - ca scena în sala de cinema - când cu tandreţe (dansul lui Jones în camera de hotel de lux cu greu rezervată pentru o noapte de neuitat). Regizorul lui The Devil Wears Prada/Diavolul se îmbracă de la Prada, David Frankel, a ratat doar o secvenţă: modul în care este filmat "exerciţiul mângâierii". Perspectiva lui Meryl Streep ar fi fost suficientă, dar Frankel pare voyeurist, filmânu-l pe Jones din toate poziţiile.
Întâmplările prin care trec cei doi soţi reuşesc să depăşească linia particularului, dând filmului miza pe care proiectarea în general a mesajului o aduce. Publicul mai matur s-ar putea recunoaşte în povestea lui Kay şi Arnold. Cei doi eroi formează un cuplu de 30 de ani, dar Kay (Meryl Streep) se simte singură, parcă alături de un străin. Când aude de un renumit specialist în terapia de cuplu (Steve Carell), din orăşelul Maine, ea încearcă să-şi convingă scepticul soţ să ia avionul şi să urmeze o săptămână de terapie. E destul de greu să-l convingă pe încăpăţânatul Arnold să accepte ideea, dar adevărata provocare pentru amândoi începe când, urmănd exerciţiile date de terapeut, renunţă la inhibiţiile din dormitor şi încearcă să reaprindă scânteia care i-a făcut să se îndrăgostească unul de celălalt.
Steve Carell, sub o mină serioasă, este celebrul psihoterapeut, dar întâlnirile de terapie dintre cei trei trebuie să fi fost foarte amuzante la filmări şi la repetiţii de vreme ce dincolo de mimica echilibrată, neutră a psihologului, ne aşteptăm să-l vedem pe Carell izbucnind în hohote de râs. Adevărul este că prezenţa lui Meryl Streep, Tommy Lee Jones şi Steve Carell în rolurile principale ar putea fi cheia succesului filmului, şi faptul ca publicul ar putea empatiza cu povestea protagoniştilor.
Tonul optimist din final, după ce scenarista Vanessa Taylor ne-a făcut să suferim alături de Kay, telenovelizează uşor povestea. Pe de altă parte, scenarista expediază unul din aspectele importante ale relaţiei dintre Kay şi Arnold - faptul că el nu-şi priveşte soţia când face dragoste. Or, de la un film în care cabinetul psihoterapeutului e preponderentul cadru, te-ai aştepta să afli ce ascunde această manifestare a lui Arnold.
Ca o concluzie, Hope Springs te va face să-ţi revizuieşti atitudinea faţă de partener, pentru că îţi oferă un fel de imagine din viitor a ceea ce ar putea deveni cuplul tău. Te pune pe gânduri, te amuză, dar te şi întristează.
Hope Springs reuşeşte să ne facă părtaşi intimităţii unor soţi trecuţi de 60 de ani (să nu uităm că Meryl Streep are 63 de ani, iar Tommy Lee Jones 66, şi personajele lor sunt cam la fel de "mature") fără să cadă în repulsiv. Încercările de apropiere erotică, de reaprindere a scânteii între cei doi sunt umanizate, tratate când hazliu - ca scena în sala de cinema - când cu tandreţe (dansul lui Jones în camera de hotel de lux cu greu rezervată pentru o noapte de neuitat). Regizorul lui The Devil Wears Prada/Diavolul se îmbracă de la Prada, David Frankel, a ratat doar o secvenţă: modul în care este filmat "exerciţiul mângâierii". Perspectiva lui Meryl Streep ar fi fost suficientă, dar Frankel pare voyeurist, filmânu-l pe Jones din toate poziţiile.
Întâmplările prin care trec cei doi soţi reuşesc să depăşească linia particularului, dând filmului miza pe care proiectarea în general a mesajului o aduce. Publicul mai matur s-ar putea recunoaşte în povestea lui Kay şi Arnold. Cei doi eroi formează un cuplu de 30 de ani, dar Kay (Meryl Streep) se simte singură, parcă alături de un străin. Când aude de un renumit specialist în terapia de cuplu (Steve Carell), din orăşelul Maine, ea încearcă să-şi convingă scepticul soţ să ia avionul şi să urmeze o săptămână de terapie. E destul de greu să-l convingă pe încăpăţânatul Arnold să accepte ideea, dar adevărata provocare pentru amândoi începe când, urmănd exerciţiile date de terapeut, renunţă la inhibiţiile din dormitor şi încearcă să reaprindă scânteia care i-a făcut să se îndrăgostească unul de celălalt.
Steve Carell, sub o mină serioasă, este celebrul psihoterapeut, dar întâlnirile de terapie dintre cei trei trebuie să fi fost foarte amuzante la filmări şi la repetiţii de vreme ce dincolo de mimica echilibrată, neutră a psihologului, ne aşteptăm să-l vedem pe Carell izbucnind în hohote de râs. Adevărul este că prezenţa lui Meryl Streep, Tommy Lee Jones şi Steve Carell în rolurile principale ar putea fi cheia succesului filmului, şi faptul ca publicul ar putea empatiza cu povestea protagoniştilor.
Tonul optimist din final, după ce scenarista Vanessa Taylor ne-a făcut să suferim alături de Kay, telenovelizează uşor povestea. Pe de altă parte, scenarista expediază unul din aspectele importante ale relaţiei dintre Kay şi Arnold - faptul că el nu-şi priveşte soţia când face dragoste. Or, de la un film în care cabinetul psihoterapeutului e preponderentul cadru, te-ai aştepta să afli ce ascunde această manifestare a lui Arnold.
Ca o concluzie, Hope Springs te va face să-ţi revizuieşti atitudinea faţă de partener, pentru că îţi oferă un fel de imagine din viitor a ceea ce ar putea deveni cuplul tău. Te pune pe gânduri, te amuză, dar te şi întristează.
