Părerea criticului
Lungmetrajul de debut semnat de Ana-Maria Comănescu este genul acela de film care te atrage încă de la trailer, pentru că îl simți complet diferit de orice ai văzut înainte. Iar atunci când ajungi în cinematograf, bănuiala îți este confirmată.
Horia este o co-producție româno-bulgaro-sârbă care împletește cu succes aventura unui road movie american cu umorul tipic românesc și peisajele autohtone idilice. Rezultatul este călătoria inițiatică a unui adolescent căruia i-a fost mereu mult prea frică să își părăsească cuibul.
Stilul atipic al regizoarei este notabil încă de la primul ei scurtmetraj, In the House, peste care am dat din întâmplare pe Cinepub. Chiar dacă nu se aseamănă estetic și tematic cu Horia, dialogurile naturale din acest prim film studențesc arată abilitățile cineastei de înțelegere amănunțită a psihicului uman, în special al tinerilor. Alegerea genului coming of age pentru un lungmetraj de debut vine astfel ca o decizie firească. Personajele aflate la vârsta adolescenței și interacțiunea dintre ele sunt conturate cum doar cineva din aceeași generație o poate face.
Horia spune povestea protagonistului omonim, în vârstă de 17 ani, care pleacă dintr-un sat din sud-estul țării pentru a ajunge în Cluj, la ipotetica lui iubită. Pe parcursul excursiei se pricopsește cu Stela, o adolescentă isteață de 13 ani ce se îndreaptă în aceeași direcție din motive diferite. Cum se întâmplă în orice călătorie spontană, cei doi sunt forțați de împrejurări să depășească o serie de obstacole neprevăzute și să lucreze împreună, ca o echipă. Atfel se naște o prietenie neașteptată.
Suprapunerea drumului metaforic spre maturizare al personajului principal cu un drum propriu-zis este rar întâlnită în filmele românești, dacă nu chiar nouă în totalitate – singurul exemplu cât de cât similar la care mă pot gândi este Marfa și banii. De altfel, cele două genuri în care se poate încadra Horia sunt prea puțin exploatate în cinematografia locală – tocmai din acest motiv nu au o denumire în limba noastră. Așadar, Ana-Maria Comănescu și-a luat asupra ei responsabilitatea de a călca pe teritoriu necunoscut. Acest lucru a avut avantajele și dezavantajele lui: anumite lacune ale scenariului – asumate de echipă – sunt sesizabile dacă un spectator vine la proiecție chitit pe vânarea greșelilor, cum s-a întâmplat la avanpremiera de la Cluj. Dar pot fi la fel de ușor trecute cu vederea dacă alegi să îți dai la maximum modul de suspension of disbelief și să te bucuri de sensibilitatea personajelor și a relației dintre ele.
De asemenea, ca regizor aflat la debut, reprezintă un act de curaj să lucrezi cu doi actori foarte tineri (Vladimir Teca & Angelina Pavel), debutanți și ei, să ai ca al treilea personaj important o motoretă Mobra veche și predispusă la defecțiuni – care nu au fost puține, după spusele regizoarei – și să filmezi prin toată țara scene dificile, inclusiv una de urmărire finalizată cu un far spart. Horia a fost încă de la bun început un proiect foarte ambițios, iar produsul final este pe măsură și are potențialul de a introduce un nou gen în filmul de ficțiune românesc, unul care este destul de comic și ușor de digerat pentru fanii producțiilor comerciale, dar și destul de profund și calitativ din punct de vedere artistic și tehnic, pentru publicul de filme arthouse.
Din distribuție fac parte și alte nume relativ noi în industria filmului, precum Liviu Cheloiu, Daniela Nane, Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei. Muzica este un alt factor esențial în Horia, conferind peliculei un puternic sentiment de nostalgie. Coloana sonoră, semnată de compozitoarea slovenă Janja Lončar, este desăvârșită de melodii românești mai vechi – o referință fiind Victoria de la Timpuri Noi, care apare și în trailer. Imaginea lui Tudor Mircea potențează din plin cromatica bogată a traseului ales de echipa de filmare, iar montajul dinamic este realizat de Tudor D. Popescu. Puse laolaltă, toate aceste elemente emană același lucru: libertate, bună dispoziție și chef de viață.
Întorsăturile de situație contribuie la suspansul filmului și nu se opresc până la finalul lui, un final care marchează maturizarea considerabilă, dar nu completă, a protagonistului. Ana-Maria Coman a creat astfel un produs cinematografic ce amintește adulților de prima lor experiență pe drumul spre independență și, deopotrivă, le stârnește celor mici interesul și nerăbdarea pentru viitoarea lor aventură.
În definitiv, Horia vorbește despre cât de multe poți învăța dacă ai curajul să ieși din zona de confort. Despre impactul pe care îl poate avea să pleci singur în lume și cât de mult te modelează persoanele întâlnite pe drum. Despre necunoscutul și incertitudinea care te ajută să evoluezi și să devii cea mai bună versiune a ta, mai adaptată circumstanțelor schimbătoare ale mediului înconjurător. Și, de asemenea, despre provocările vieții care ne pândesc la tot pasul și cum putem să le depășim cu zâmbetul pe buze... și cu puțin umor.
Horia este o co-producție româno-bulgaro-sârbă care împletește cu succes aventura unui road movie american cu umorul tipic românesc și peisajele autohtone idilice. Rezultatul este călătoria inițiatică a unui adolescent căruia i-a fost mereu mult prea frică să își părăsească cuibul.
Stilul atipic al regizoarei este notabil încă de la primul ei scurtmetraj, In the House, peste care am dat din întâmplare pe Cinepub. Chiar dacă nu se aseamănă estetic și tematic cu Horia, dialogurile naturale din acest prim film studențesc arată abilitățile cineastei de înțelegere amănunțită a psihicului uman, în special al tinerilor. Alegerea genului coming of age pentru un lungmetraj de debut vine astfel ca o decizie firească. Personajele aflate la vârsta adolescenței și interacțiunea dintre ele sunt conturate cum doar cineva din aceeași generație o poate face.
Horia spune povestea protagonistului omonim, în vârstă de 17 ani, care pleacă dintr-un sat din sud-estul țării pentru a ajunge în Cluj, la ipotetica lui iubită. Pe parcursul excursiei se pricopsește cu Stela, o adolescentă isteață de 13 ani ce se îndreaptă în aceeași direcție din motive diferite. Cum se întâmplă în orice călătorie spontană, cei doi sunt forțați de împrejurări să depășească o serie de obstacole neprevăzute și să lucreze împreună, ca o echipă. Atfel se naște o prietenie neașteptată.
Suprapunerea drumului metaforic spre maturizare al personajului principal cu un drum propriu-zis este rar întâlnită în filmele românești, dacă nu chiar nouă în totalitate – singurul exemplu cât de cât similar la care mă pot gândi este Marfa și banii. De altfel, cele două genuri în care se poate încadra Horia sunt prea puțin exploatate în cinematografia locală – tocmai din acest motiv nu au o denumire în limba noastră. Așadar, Ana-Maria Comănescu și-a luat asupra ei responsabilitatea de a călca pe teritoriu necunoscut. Acest lucru a avut avantajele și dezavantajele lui: anumite lacune ale scenariului – asumate de echipă – sunt sesizabile dacă un spectator vine la proiecție chitit pe vânarea greșelilor, cum s-a întâmplat la avanpremiera de la Cluj. Dar pot fi la fel de ușor trecute cu vederea dacă alegi să îți dai la maximum modul de suspension of disbelief și să te bucuri de sensibilitatea personajelor și a relației dintre ele.
De asemenea, ca regizor aflat la debut, reprezintă un act de curaj să lucrezi cu doi actori foarte tineri (Vladimir Teca & Angelina Pavel), debutanți și ei, să ai ca al treilea personaj important o motoretă Mobra veche și predispusă la defecțiuni – care nu au fost puține, după spusele regizoarei – și să filmezi prin toată țara scene dificile, inclusiv una de urmărire finalizată cu un far spart. Horia a fost încă de la bun început un proiect foarte ambițios, iar produsul final este pe măsură și are potențialul de a introduce un nou gen în filmul de ficțiune românesc, unul care este destul de comic și ușor de digerat pentru fanii producțiilor comerciale, dar și destul de profund și calitativ din punct de vedere artistic și tehnic, pentru publicul de filme arthouse.
Din distribuție fac parte și alte nume relativ noi în industria filmului, precum Liviu Cheloiu, Daniela Nane, Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei. Muzica este un alt factor esențial în Horia, conferind peliculei un puternic sentiment de nostalgie. Coloana sonoră, semnată de compozitoarea slovenă Janja Lončar, este desăvârșită de melodii românești mai vechi – o referință fiind Victoria de la Timpuri Noi, care apare și în trailer. Imaginea lui Tudor Mircea potențează din plin cromatica bogată a traseului ales de echipa de filmare, iar montajul dinamic este realizat de Tudor D. Popescu. Puse laolaltă, toate aceste elemente emană același lucru: libertate, bună dispoziție și chef de viață.
Întorsăturile de situație contribuie la suspansul filmului și nu se opresc până la finalul lui, un final care marchează maturizarea considerabilă, dar nu completă, a protagonistului. Ana-Maria Coman a creat astfel un produs cinematografic ce amintește adulților de prima lor experiență pe drumul spre independență și, deopotrivă, le stârnește celor mici interesul și nerăbdarea pentru viitoarea lor aventură.
În definitiv, Horia vorbește despre cât de multe poți învăța dacă ai curajul să ieși din zona de confort. Despre impactul pe care îl poate avea să pleci singur în lume și cât de mult te modelează persoanele întâlnite pe drum. Despre necunoscutul și incertitudinea care te ajută să evoluezi și să devii cea mai bună versiune a ta, mai adaptată circumstanțelor schimbătoare ale mediului înconjurător. Și, de asemenea, despre provocările vieții care ne pândesc la tot pasul și cum putem să le depășim cu zâmbetul pe buze... și cu puțin umor.
