Sinopsis

Hugo, un orfan în vârstă de 12 ani, trăiește în zidurile gării din Paris și are grijă de ceasurile mecanice ale acesteia. Una dintre cele mai valoroase posesiuni ale lui Hugo este un om mecanic stricat, un dispozitiv cu înfățișarea unui bărbat cu un creion în mână, parcă pregătit să livreze un mesaj de o colosală importanță. Hugo este convins că, dacă va repara omul mecanic, acesta își va putea scrie mesajul.
Pentru a reuși reparația, băiatul fură bucăți de jucării dintr-un magazin, iar aventurile sale ieșite din comun, petrecute la începutul secolului trecut, se vor mai învârti în jurul unui carnet dispărut, al unui desen extrem de familiar și-al magiei filmelor mute. Georges Méliès, celebru pentru filmul Le voyage dans la lune, din 1902, apare și el în destinul lui Hugo.