Un documentar, aproape mut, cu iz de film polistist pentru ca Gyorgy Palfi introduce foarte suptil elementul crimei.
Un film la persoana a 3-a, intrerupt pe alocuri de sughitul batranului ce sta la stanoaga si urmareste monoton evolutia unei zile la sat.
aayana
pe 23 Martie 2010 14:27
Tipul ăsta, György Pálfi, are un stil de a filma foarte interesant. Pe alocuri zici că e Kar Wai Wong numai că el pătrunde în toate domeniile şi îţi arată mereu ce se întâmpla în timp ce… se întâmplă altele (sughiţul şi celelalte). Lanţuri trofice, faptă şi răsplată, zumzet, natura din toate unghiurile şi cu toate sunetele ei caracteristice, liniştea vieţii de la ţară şi multe detalii care-i dau filmului o notă chillout. Deşi nu există dialoguri, acţiunea dă senzaţia că totul mişună, cuvintele fiind de prisos.
Pe final mai că aş fi zis că e Marta Sebestyen cea care cântă. Versurile concentrate pe chipurile fiecărui personaj, sunt mai mult decât grăitoare.
Un film la persoana a 3-a, intrerupt pe alocuri de sughitul batranului ce sta la stanoaga si urmareste monoton evolutia unei zile la sat.
Pe final mai că aş fi zis că e Marta Sebestyen cea care cântă. Versurile concentrate pe chipurile fiecărui personaj, sunt mai mult decât grăitoare.