Franklin Delano Roosevelt. in interpretarea lui Bill Murray devine si altceva in afara presedintelui cu patru mandate, a portretului din cartea de istorie. Este un om, cu defecte si calitati. Un om cu simtul umorului, cu pasiunea sofatului, un om caruia ii plac timbrele, si pentru ca il ajuta in "cucerirea" doamnelor. Oaspetele sau, George al VI-lea al Angliei, este un om caruia ii este teama, pe care il coplesteste responsabilitatea (l-as fi preferat pe Colin Firth). Intalnirea pe care o prezinta acest film a avut consecinte deosebit de importante. Insa filmul nu trece pragul banalului. Daca filmul este de 5-6, nota lui Bill Murray este maxima. Mi-a placut la fel de mult, cum mi-a placut pe vremuri, in Groundhog Day.
Foarte frumos filmul, mie, cel putin, mi-a placut!
xerses
pe 04 Martie 2013 22:58
Acest film pentru mine nu a insemnat nimic.Ceva plictiseala....
psihologu
pe 02 Martie 2013 21:57
Cât de valoros din punct de vedere documentar poate fi un film despre Franklin D. Roosevelt, în care sunt dezvăluite puține amănunte istorice, ci mai mult despre viața personală a acestuia? Chiar dacă el este interpretat de către Bill Murray, iar perioada istorică este în timpul celui de-al doilea război mondial, când are loc prima vizită a unui rege al Marii Britanii pe tărâm american, în sprijin de aliați împotriva naziștilot, filmul nu este și nu poate fi mai mult decât un divertisment simpatic, care atinge de prea puține ori esențialul și preocupat mai mult de latura mondenă a președinției americane și de pasiunea destul de ciudată a lui Roosevelt pentru femei. Ești tentat, desigur, să cercetezi după acest film, dacă nu ai asemenea cunoștințe, adevărul istoric și amănuntele ascunse prin enciclopedii despre unul dintre cei mai importanți președinți americane, lucruri necunoscute publicului larg și care ne trezesc interesul după vizionarea unui film drăguț și… doar atât.
Franklin Delano Roosevelt a fost al 32-lea președinte ale SUA și a rămas cunoscut pentru faptul că este singurul președinte din istoria Statelor Unite care a câștigat patru mandate, fiind în funcție în perioada 4 martie 1933 și până la moartea sa, în 12 aprilie 1945. În ”Hyde Park on Hudson”, se pune accent pe trei lucruri din timpul mandatului acestuia: faptul că nu își putea folosi picioarele, aventurile sale din afara căsătoriei și întâlnirea importantă, dar amicală, cu regele Angliei. Să ne analizăm pe rând, din punct de vedere istoric: în 1921, pe când se afla în Canada, Roosevelt a contactat poliomielită, care a determinat aproape imediat o paralizie a picioarelor, ireversibilă, lucru pe care viitorul președinte american nu l-a acceptat niciodată. A reușit cu eforturi incredibile să se învețe să meargă pe distanțe scurte la evenimente oficiale, în timp ce purta cârje, folosea un cărucior, dar numai când era la reședința sa, fără a apărea niciodată în acest fel în public. Presa știa că nu are voie să îl fotografieze sau să îl filmeze suferind, nu există astfel decât două fotografii cu căruciorul și doar un filmuleț de patru secunde în această impostază. La evenimente stătea în picioare sprijinit de un ajutor sau de unul dintre fiii săi și avea pregătită o mașină specială cu control manual.
Despre Roosevelt, în pofida bolii de care a suferit, se spune că a avut mai multe aventuri romantice, în afara căsniciei sale cunoscute, cu Eleanor: cu secretara acesteia, Lucy Mercer, cu nume de cod ”Doamna Johnson”, acordat de Serviciul Secret (chestiune serioasă, s-a pus chiar problema divorțului în familie, dar până la urmă totul s-a mușamalizat); cu secretara sa personală, Marguerite ”Missy” LeHand, personaj care apare de altfel și în filmul despre care discutăm, interpretat de Elizabeth Marvel; o altă aventură probabilă a existat și cu Prințesa Martha a Suediei, care a avut reședința la Casa Albă în timpul celui de-al doilea război mondial. Pentru Eleanor, căsnicia nu a mai fost niciodată decât un parteneriat politic, și nu o relație intimă, locuind de una singură. Despre Daisy, personajul principal din ”Hyde Park on Hudson” (interpretată de Laura Linney), pe numele ei adevărat Margaret Suckley,
se știu mai puține, dar nu este un personaj ficțional: era verișoară de rangul al șaselea a președintelui, a fost una dintre cele patru femei care au fost cu Roosevelt la moartea acestuia, în Warm Springs; nu se cunoaște natura exactă a relației lor, deși, după descoperirea jurnalului acesteia, se consideră că relația lor era una intelectuală, poate chiar și intimă, fără a exista dovezi clare.
Despre vizita regelui George al VI-lea al Marii Britanii (același bâlbâit personaj Bertie, pe care l-am îndrăgit în ”The King’s Speech”) în Statele Unite am găsit suficiente informații la o simplă căutare: el a vizitat în 1939 Marea Expoziție Mondială de la New York și a fost găzduit de președintele Roosevelt la Casa Albă și la casa acestuia de la Hyde Park. A fost prima vizită a unui monarh britanic în SUA și a fost momentul în care cei doi s-au împrietenit (iar în film ni se arată cum prietenia vine la un cocktail, la o plimbare cu mașina sau la un picnic inedit cu hot-dogs), fapt ce a avut o importanță semnificativă în anii războiului care se apropia. Până și meniul îl puteți consulta aici.
Dincolo de povestea și amănuntele istorice, filmul nu mai este decât, așa cum spuneam, o formă de divertisment mediu: Bill Murray este bun ca de obicei, dar nu excepțional, nereușind să ne dezvăluie cu adevărat omul din spatele marii personalități (să nu uităm că, la orice statistică, Roosevelt este considerat unul dintre cei mai mari trei președinți americani); celelalte personaje sunt în slujba acestuia, dar fără să arate hotărâre și o oarecare formă de emancipare, forța unui președinte determinând pe cei din jur să fie/rămână doar niște servitori (chiar așa să fi fost?); o aplecare pe partea psihologică a președintelui, pe ceea ce îl ducea spre aventurile la marginea sexualității sau spre încurajarea prieteniei dintre SUA și Marea Britanie, ar fi fost mai mult dorită, ca și o informare mai documentată din punct de vedere istoric, așa cum am încercat eu mai sus. Mi-a plăcut mai mult Bertie
zeno.marin
pe 25 Februarie 2013 21:25
Prima impresie este ca nu vedem un film politic ci o povestioara idilica, romantica, presarata cu umor dulceag si foarte diafan, aproape imponderabil. La diversiunea asta participa cu multa convingere simpaticul Bill Murray - almiteri unul dintre actorii mei preferati - pe care cu greu il pot vedea in alte roluri decat cele comice. Ar mai fi de remarcat decorurile si costumele absolut fabulos realizate, cu o atentie la detalii rar intalnita. Dar nu va lasati inselati! Lasand deoparte intriga altfel buna a filmului, acesta este cat se poate de "educativ", politic pana in maduva oaselor, intr-o maniera subliminala, de lup in blana de oaie, cu atat mai mult cu cat incearca sa acrediteze ideea ca in Casa Alba exista puritate, bunatatate si inocenta, intruchipate de imaginea unui batranel inofensiv, bonom, cu un comportament de copilas naiv politic ("Why can't be politicians honest?")... *DUH* Mr. FDR... Simplu: pentru ca sunt facuti din alt aluat decat noi, au alta educatie si imbratiseaza alte valori morale decat noi, adica... exact cele opuse noua! Mai studiati putintel istoria. Nu neaparat cea oficiala si mai ales nu va luati dupa filmulete din astea roz-bonbon, toxice precum adorabilele ciupercutele rosii cu bulinute si fustita. De ce? Pentru ca o sa sa patiti precum cei care urmeaza mustele in drumul lor spre marile convingeri.
pe 24 Ianuarie 2013 12:28
[...] Hyde Park on Hudson este un film pe care ori il iubesti, ori il detesti. Merita sa-l vezi macar pentru curajul si tenta de obiectivitate cu care destrama un mit cladit pe considerente cel mai adesea meritate, insa nu lipsit de hibe si tare. Filmul nu se vrea a fi o calomnie – foarte multa lume stia despre casnicia sotilor Roosevelt ca era mai mult de fatada, deoarece el era un mare „admirator“ al sexului frumos, iar ea… de asemenea (ca sa ma exprim eufemistic!) –, nu exagereaza cu scosul gunoiului de sub pres, ci doreste sa arate latura umana comuna a oricarui supererou in carne si oase, pentru ca, daca acesta nu ar avea si o pronuntata latura umana obisnuita, cum s-ar mai putea raporta la oamenii ale caror destine le conduce si cum ne-am mai lasa noi sedusi de charisma liderilor, daca nu tocmai gasindu-le micile slabiciuni, care, intotdeauna, ii fac mai simpatici in ochii nostri, ai „muritorilor”?! [...]
GabrielaSirbu
pe 22 Ianuarie 2013 09:34
Mi-a placut tare mult "intalnirea" dintre Franklin Delano Roosevelt si Bill Murray pentru ca rezultatul a fost un Roosevelt...om, cum de altfel s-a dorit sa fie prezentate toate personajele importante despre care este vorba in film, adica mai putin rang - desi nu este deloc neglijat - si mai mult omenesc si firesc.
Filmul este si obligatoriu de vazut si foarte bun - din punctul meu de vedere, poate chiar o nominalizare la Oscar pentru Bill, de ce nu - si n-ar fi rau sa ocupati sala de cinema, asa cum a fost cea a cinematografului Studio Bucuresti, duminica ora 12.30, plina ochi, iar dupa felul in care cei prezenti in sala nu se mai desprindeau de scaune la finalul filmului...inseamna ceva.
Franklin Delano Roosevelt a fost al 32-lea președinte ale SUA și a rămas cunoscut pentru faptul că este singurul președinte din istoria Statelor Unite care a câștigat patru mandate, fiind în funcție în perioada 4 martie 1933 și până la moartea sa, în 12 aprilie 1945. În ”Hyde Park on Hudson”, se pune accent pe trei lucruri din timpul mandatului acestuia: faptul că nu își putea folosi picioarele, aventurile sale din afara căsătoriei și întâlnirea importantă, dar amicală, cu regele Angliei. Să ne analizăm pe rând, din punct de vedere istoric: în 1921, pe când se afla în Canada, Roosevelt a contactat poliomielită, care a determinat aproape imediat o paralizie a picioarelor, ireversibilă, lucru pe care viitorul președinte american nu l-a acceptat niciodată. A reușit cu eforturi incredibile să se învețe să meargă pe distanțe scurte la evenimente oficiale, în timp ce purta cârje, folosea un cărucior, dar numai când era la reședința sa, fără a apărea niciodată în acest fel în public. Presa știa că nu are voie să îl fotografieze sau să îl filmeze suferind, nu există astfel decât două fotografii cu căruciorul și doar un filmuleț de patru secunde în această impostază. La evenimente stătea în picioare sprijinit de un ajutor sau de unul dintre fiii săi și avea pregătită o mașină specială cu control manual.
Despre Roosevelt, în pofida bolii de care a suferit, se spune că a avut mai multe aventuri romantice, în afara căsniciei sale cunoscute, cu Eleanor: cu secretara acesteia, Lucy Mercer, cu nume de cod ”Doamna Johnson”, acordat de Serviciul Secret (chestiune serioasă, s-a pus chiar problema divorțului în familie, dar până la urmă totul s-a mușamalizat); cu secretara sa personală, Marguerite ”Missy” LeHand, personaj care apare de altfel și în filmul despre care discutăm, interpretat de Elizabeth Marvel; o altă aventură probabilă a existat și cu Prințesa Martha a Suediei, care a avut reședința la Casa Albă în timpul celui de-al doilea război mondial. Pentru Eleanor, căsnicia nu a mai fost niciodată decât un parteneriat politic, și nu o relație intimă, locuind de una singură. Despre Daisy, personajul principal din ”Hyde Park on Hudson” (interpretată de Laura Linney), pe numele ei adevărat Margaret Suckley,
se știu mai puține, dar nu este un personaj ficțional: era verișoară de rangul al șaselea a președintelui, a fost una dintre cele patru femei care au fost cu Roosevelt la moartea acestuia, în Warm Springs; nu se cunoaște natura exactă a relației lor, deși, după descoperirea jurnalului acesteia, se consideră că relația lor era una intelectuală, poate chiar și intimă, fără a exista dovezi clare.
Despre vizita regelui George al VI-lea al Marii Britanii (același bâlbâit personaj Bertie, pe care l-am îndrăgit în ”The King’s Speech”) în Statele Unite am găsit suficiente informații la o simplă căutare: el a vizitat în 1939 Marea Expoziție Mondială de la New York și a fost găzduit de președintele Roosevelt la Casa Albă și la casa acestuia de la Hyde Park. A fost prima vizită a unui monarh britanic în SUA și a fost momentul în care cei doi s-au împrietenit (iar în film ni se arată cum prietenia vine la un cocktail, la o plimbare cu mașina sau la un picnic inedit cu hot-dogs), fapt ce a avut o importanță semnificativă în anii războiului care se apropia. Până și meniul îl puteți consulta aici.
Dincolo de povestea și amănuntele istorice, filmul nu mai este decât, așa cum spuneam, o formă de divertisment mediu: Bill Murray este bun ca de obicei, dar nu excepțional, nereușind să ne dezvăluie cu adevărat omul din spatele marii personalități (să nu uităm că, la orice statistică, Roosevelt este considerat unul dintre cei mai mari trei președinți americani); celelalte personaje sunt în slujba acestuia, dar fără să arate hotărâre și o oarecare formă de emancipare, forța unui președinte determinând pe cei din jur să fie/rămână doar niște servitori (chiar așa să fi fost?); o aplecare pe partea psihologică a președintelui, pe ceea ce îl ducea spre aventurile la marginea sexualității sau spre încurajarea prieteniei dintre SUA și Marea Britanie, ar fi fost mai mult dorită, ca și o informare mai documentată din punct de vedere istoric, așa cum am încercat eu mai sus. Mi-a plăcut mai mult Bertie
Filmul este si obligatoriu de vazut si foarte bun - din punctul meu de vedere, poate chiar o nominalizare la Oscar pentru Bill, de ce nu - si n-ar fi rau sa ocupati sala de cinema, asa cum a fost cea a cinematografului Studio Bucuresti, duminica ora 12.30, plina ochi, iar dupa felul in care cei prezenti in sala nu se mai desprindeau de scaune la finalul filmului...inseamna ceva.