Părerea criticului
Bill Murray inaugurează intrarea preşedinţilor americani pe marile noastre ecrane în 2013, cu filmul Hyde Park on Hudson/Vizita regelui la Hyde Park on Hudson, portretizându-l pe Franklin Delano Roosevelt, singurul preşedinte american care a câştigat patru mandate, urmând ca pe 1 februarie să vină la cinema Lincoln (cu Daniel Day-Lewis).
Hyde Park on Hudson este despre vizita regelui şi a reginei Marii Britanii la reşedinţa lui Roosevelt din Hyde Park, din iunie 1939. Aceasta a fost prima vizită din istorie a unui monarh britanic în emisfera vestică. Evenimentul avea să fie cunoscut în istorie drept „picnicul cu hot dogs". Şi asta pentru că în iunie 1939, când Anglia era în pragul războiului cu Germania şi avea nevoie disperată de suportul Americii, regele şi regina fuseseră trimişi în America pentru a încerca să obţină acest suport, iar Franklin Roosevelt l-a servit cu un hot dog! Pentru ca familia regală să devină populară printre americani, câştigând acceptul americanilor de rând de susţinere a războiului împotriva naziştilor.
Dincolo de insolitul întâmplării şi tot umorul de situaţie ce vor face deliciul spectatorilor la cinema, pentru că regii nu a fost niciodată trataţi ca nişte oameni obişnuiţi, Bill Murray este şarmant, "de viaţă", plin de căldură în rolul preşedintelui, dar interpretarea lui - deşi te captivează - îl transformă pe FDR într-un fel de om de afaceri bătrân şi pontos, gată să se cherchelească, ceea ce contravine aerului solemn şi carismatic al lui Roosevelt. Bill Murray nu reuşeşte să fie omul impozant, în pofida handicapului, care era F.D. Roosevelt.
E drept că nu mi-a plăcut cum l-a portretizat şi din cauză că mi s-au activat (la revederea lui pe marele ecran) amintirile legate de rolurile sale anterioare, cele mai recente - de bufon (genial jucate, recunosc) - în Zombieland ori Moonrise Kingdom, nemaivorbind că îl vom vedea curând în Ghostbusters III.
Dar filmul cu totul mi-a trezit multe emoţii pozitive, pentru că e o poveste spusă pe un ton afectuos, iar perspectiva intimistă umanizează această personalitate politică. Naratorul este Daisy (jucată de Laura Linney), personaj real, cea care a avut o relaţie cu preşedintele, fiind oaza lui de linişte între momentele de tensiune şi singurătate pe care funcţia le presupunea.
Weekendul la Hyde Park on Hudson, cu 3 luni înainte de izbucnirea războiului arată cum picnic cu hot-dogs (ironic, chiar Frankfurteri), prefigurează victoria de pe plaja din Omaha şi victoria din Europa. Scenariul lui Richard Nelson juxtapune delicat viaţa publică cu cea privată, traiul domestic cu dimensiunea istorică.
Cele două poveşti, relaţia lui cu Daisy şi weekendul petrecut în compania regelui şi a reginei se împletesc în Hyde Park on Hudson, iar filmul - chiar dacă e liniar din punct de vedere narativ - e un frumos, vioi şi captivant studiu de personaje. Bertie a ieşit de sub umbra tatălui său, iar Regina Elizabeth a aflat că se pricepe foarte bine la întâlniri informale, ceea ce America a adorat. Amândoi s-au înţeles bine cu Roosevelt.
Hyde Park on Hudson este despre vizita regelui şi a reginei Marii Britanii la reşedinţa lui Roosevelt din Hyde Park, din iunie 1939. Aceasta a fost prima vizită din istorie a unui monarh britanic în emisfera vestică. Evenimentul avea să fie cunoscut în istorie drept „picnicul cu hot dogs". Şi asta pentru că în iunie 1939, când Anglia era în pragul războiului cu Germania şi avea nevoie disperată de suportul Americii, regele şi regina fuseseră trimişi în America pentru a încerca să obţină acest suport, iar Franklin Roosevelt l-a servit cu un hot dog! Pentru ca familia regală să devină populară printre americani, câştigând acceptul americanilor de rând de susţinere a războiului împotriva naziştilor.
Dincolo de insolitul întâmplării şi tot umorul de situaţie ce vor face deliciul spectatorilor la cinema, pentru că regii nu a fost niciodată trataţi ca nişte oameni obişnuiţi, Bill Murray este şarmant, "de viaţă", plin de căldură în rolul preşedintelui, dar interpretarea lui - deşi te captivează - îl transformă pe FDR într-un fel de om de afaceri bătrân şi pontos, gată să se cherchelească, ceea ce contravine aerului solemn şi carismatic al lui Roosevelt. Bill Murray nu reuşeşte să fie omul impozant, în pofida handicapului, care era F.D. Roosevelt.
E drept că nu mi-a plăcut cum l-a portretizat şi din cauză că mi s-au activat (la revederea lui pe marele ecran) amintirile legate de rolurile sale anterioare, cele mai recente - de bufon (genial jucate, recunosc) - în Zombieland ori Moonrise Kingdom, nemaivorbind că îl vom vedea curând în Ghostbusters III.
Dar filmul cu totul mi-a trezit multe emoţii pozitive, pentru că e o poveste spusă pe un ton afectuos, iar perspectiva intimistă umanizează această personalitate politică. Naratorul este Daisy (jucată de Laura Linney), personaj real, cea care a avut o relaţie cu preşedintele, fiind oaza lui de linişte între momentele de tensiune şi singurătate pe care funcţia le presupunea.
Weekendul la Hyde Park on Hudson, cu 3 luni înainte de izbucnirea războiului arată cum picnic cu hot-dogs (ironic, chiar Frankfurteri), prefigurează victoria de pe plaja din Omaha şi victoria din Europa. Scenariul lui Richard Nelson juxtapune delicat viaţa publică cu cea privată, traiul domestic cu dimensiunea istorică.
Cele două poveşti, relaţia lui cu Daisy şi weekendul petrecut în compania regelui şi a reginei se împletesc în Hyde Park on Hudson, iar filmul - chiar dacă e liniar din punct de vedere narativ - e un frumos, vioi şi captivant studiu de personaje. Bertie a ieşit de sub umbra tatălui său, iar Regina Elizabeth a aflat că se pricepe foarte bine la întâlniri informale, ceea ce America a adorat. Amândoi s-au înţeles bine cu Roosevelt.
