Un film extrem de trist si de radical despre un om atat de simpatic cum a fost Daniel Blake. Nu pot spune mai multe decat ca, mergand pe ideea ca se inspira din realitatea vietii cotidiene britanice, din felul in care administratia locala si angajatorii si societatea in sine se comporta cu proprii cetateni, in Romania e lux. Iar daca nu e lux, judecam prea dur „coruptia” noastra si dezinteresul functionarilor publici, cand totul pare o strategie pusa la cale in fiecare tara, de mai sus. Nu ratati acest film.
NuGaseamNumeLiber
pe 28 August 2018 02:00
O dramă bunicică, dar are cam multe momente oarecum exagerate și plictisitoare.
lili22
pe 10 Martie 2018 18:17
Ken loach asta face.De la Cathy Come Home pana la acest film vorbeste despre problemele sociale ale oamenilor obisnuiti.
Madalin_Gheorghe55
pe 06 Mai 2017 22:08
Ilustreaza viata si cam atat. M-am uitat cu greu la el fiindca nu am vazut nimic sa ma atraga. Drama am vazut-o doar intr-un singur moment, atat. Nu recomand vizionarea lui.
sammy_samman
pe 31 Martie 2017 16:12
“I, Daniel Blake”, filmul lui Ken Loach, care a cucerit la Cannes Palme d’Or in 2016, m-a bulversat. M-a transpus in societatea absurdului lui Kafka, in antiuniversul lui Orwell si in lumea fictionalului lui Asimov. Si toate acestea la un loc, m-au speriat, m-au impovarat de grija si de teama fata de lumea in care traim, de mecanismele institutionale sociale gripate … The Wall … strangulatorul, ucigasul, tocatorul umanitatii… Daniel Blake da cu capul de ziduri.
Filmul trateaza problema asistentei sociale, in societatea contemporana, in secolul XXI. In Anglia, dar atat de usor expandabila aceasta tema, asupra multor alte tari.
Acest sistem statal este creat de oameni, pentru OAMENI. Pentru a veni in intampinarea, rezolvarea si imbunatatirea nevoilor acestora, privind munca si sanatatea. Sanatatea si munca individuala, care cumulate de la persoana la persoana, consolideaza munca si sanatatea sociala.
Dar daca normele, regulile si procedurile sunt atat de stramb croite si birocratizate pana la limita superioara a absurdului, ridicolului si criminalitatii (caci se pierd vieti omenesti in acest hatis), avem de-a face cu un sistem dezumanizat, care slujeste un stat dezumanizat, servit de o armata de functionari dezumanizati.
Capcana in care este prins sarmanul Daniel Blake, in demersul firesc prin meandrele sistemului birocratic al asistentei sociale, reprezinta un esec urias al unei societati ce se vrea si se considera civilizata. Si repet, in secolul XXI. Intr-o tara nu din lumea a treia sau a paisprezecea, ci din inima Europei dezvoltate.
O jignire adanca adusa drepturilor cetatenesti, respectului datorat unui OM, un om care scrie, adunandu-si gandurile in speech-ul pregatit pentru apelul la autoritati: “sunt un OM, nu sunt un caine, am drepturi, sunt un cetatean, trebuie sa fiu respectat…”
Un om si un cetatean, bagat in mormant de sistem. Un sistem slujit de o imensa armata de functionari slab pregatiti, rigizi, inflexibili, absurzi si surzi la vocea bunului simt, a empatiei, a omeniei.
Si nu e singurul caz in care, de-a lungul istoriei, cohorte de astfel de slujbasi ai birocratiei s-au supus, fara sa gandeasca si fara sa empatizeze cu victimele lor, unor ordine si proceduri inumane. Au organizat si dirijat moartea a milioane de victime, supunandu-se ordinelor si procedurilor, care au reprezentat scuza lor in fata judecatii oamenilor si a istoriei.
Un om simplu, un muncitor, un tamplar, fara scoli inalte, fara stiinta de a utiliza un computer, fara dexteritatea de a accesa online diferite proceduri si de a completa chestionare de peste 52 de pagini … Un om plin de bun simt, de bunatate, de un umor sanatos (pe care nici nu intelegem cum si-l mai pastreaza), plin de intelegere fata de alte victime similare ale vietii de zi cu zi, un om grav bolnav de inima, dar in posibilitatea de a se recupera, un luptator in fond, caci nu cedeaza cu usurinta presiunilor si piedicilor (ajunge sa isi vanda bruma de lucruri si amintiri din casa, pentru a subzista), moare pentru ca iadul birocratic al sistemului ii frange inima. Nu Daniel Blake cedeaza, ci inima acestuia, un biet organ, care nu mai asculta de mintea ascutita si rabdatoare a omului si nici de sufletul plin de dragoste si empatie al acestuia.
Remarcabila tesatura scenariului filmului, interactiunea dintre drama lui Blake si drama lui Katie, mama singura a doi copii minunati, Daisy si Dylan. Si interactiunea acestora cu lumea oamenilor simpli, cu disponibilitate si rabdare de a-i ajuta sau de a le oferi macar o vorba buna. Subliniind adesea solidaritatea umana la nivelul unei clase sociale care se zbate sa traiasca si sa munceasca si care, pana la urma, reprezinta baza pentru care este creat sistemul “asistentei sociale” si care clasa sociala suporta obtuzitatea lui, de cele mai multe ori, fara a se impotrivi sau revolta. Un scenariu, care in toata aceasta incarcatura tragica si apasatoare, mai gaseste insa, resurse de sclipitoare ironii si unde de umor, care detensioneaza adesea momentele legate de interactiunea cu autoritatile, cu “factorii de decizie”, cu “foile de avertizare”, cu “worshopul de creare a CV-ului”.
Remarcabila regia lui Loach, care a gasit o exprimare simpla si limpede a acestei tragedii, fara incarcari inutile, dar extrem de cursiva, sustinuta si motivata pas cu pas, spre intelegerea spectatorului. Un regizor care nu numai ca a mizat pe cei doi actori, Dave Johns si Hayley Squires, ca piese principale perfect imbinate in transmiterea povestilor de viata ale personajelor, dar a scos si din cei doi copii, Sharon Percy si Dylan McKiernan, interpreti reusiti ai unor suflete prea de timpuriu incercate de viata.Un film bun, despre OAMENI obisnuiti, care au respect de sine si care vor sa fie tratati cu respect de catre societate. Un film pe care il recomand tuturor structurilor sistemului statal. Poate vor intelege si vor invata cate ceva privind misiunea lor.
GabrielaSirbu
pe 27 Martie 2017 13:39
Regulamentele sunt necesare dar calitatea umana a celui care le aplica...despre asta este filmul si despre absurditate, care exista si la ei, in UK, asadar cainii nu au covrigi in coada nicaieri!
Merita vazut!
Kul
pe 25 Martie 2017 17:10
I, Daniel Blake (2016)
– mos câtru simpatic
– cercul birocrat
– good heart
– fabuloasa scena de skype cu China pe LCD-ul mare din sugragerie
– kindness
– despre socialo issues – atunci cand ajutorul de somaj ajunge sa fie o problema de viata si moarte
– are ceva in intimismul cadrului romanesc. si nu merge deloc pe bubuiala – regisoral, desi si camera se misca multa si imbina ceva metode.
– faza mancatului din conserva de fasole, pfuaaa. cand s-a terminat s-au auzit in sala mai multe “pfiuuu”
– “And don’t show me any more love. Cos you’re gonna break me, Dan.”
– “Sir Daniel Blake”
– Moartea domnului Lazarescu in variata .uk la biroul de asistenta sociala
– speach-ul de final. bam!
– si nu, fara extra-cadru de final, fadeout.
ion_podocea
pe 13 Martie 2017 14:52
Da, te gândești imediat la Kafka. Filmul este , cu adevărat, dramatic. Este o realitate universală. Mi-a amintit de Moartea domnului Lăzărescu.
borisvultur
pe 05 Martie 2017 10:24
Despre labirinturile birocrației. Lupta cu un sistem rigid. Birouri, cereri,întrevederi, cedarea nervilor, recurs, decizii. O umanitate robotizată, un semnal de alarmă. Un film fățiș moralizator, axat pe aberațiile socialului.
margochirila24_69
pe 01 Martie 2017 09:04
Trist, dureros, actual!!! Tema e universala: cetatenii in lupta cu sistemul care ar trebui sa ii protejeze!
xerses
pe 23 Februarie 2017 17:19
Un film amar, care iti sfasie sufletul; o redare grozava a unei lupte sortite esecului, prin care oameniii cinstiti trec in zilele in noastre.
sabinalin
pe 22 Februarie 2017 15:12
"Nu sunt un client, consumator sau utilizator al serviciilor. Nu sunt un las, un fugar, un cersetor sau un hot. Am numarul meu de securitate sociala marcat pe ecran. Imi platesc taxele si sunt mandru de asta. Nu ma inclin in fata nimanui dar ma uit in ochii vecinilor mei si ii ajut cat pot. Nu astept mila. Ma numesc Daniel Blake. Sunt un om, nu un caine. De aceea imi cer drepturile. Va cer sa ma tratati cu respect. Eu, Daniel Blake, sunt un cetatean, nimic mai mult, nimic mai putin". Nu mai e nimic de spus dupa aceasta sfasietoare "scrisoare deschisa" a celui care are ghinionul de a face un atac de cord care il arunca in hatisurile mizere ale unui sistem in fata caruia omul obisnuit are tot mai putine sanse. Am mai vazut alte cateva dintre filmele lui Ken Loach, inclusiv celalalt film premiat cu trofeul suprem la Cannes, anume "The wind that shakes the barley", insa acesta mi se pare de departe cel mai emotionant, cel mai puternic. E imbucurator faptul ca un astfel de film a primit anul trecut "Palme d'Or la festivalul de la Cannes, e foarte bine ca o astfel de opera cinematografica mai poate inca sa emotioneze o lume din ce in ce mai pietrificata sufleteste.
mikella_sora_mititelu
pe 22 Februarie 2017 11:08
Nu sunt un las,un fugar,un cersetor sau un hot,imi platesc taxele si sunt mandru de asta,nu accept sau caut caritate,sunt un om nu un caine,imi cer drepturile si va cer sa ma tratati cu respect,sunt un cetatean nici mai mult,nici mai putin...............un film extraordinat de real,dureros si trist
Filmul trateaza problema asistentei sociale, in societatea contemporana, in secolul XXI. In Anglia, dar atat de usor expandabila aceasta tema, asupra multor alte tari.
Acest sistem statal este creat de oameni, pentru OAMENI. Pentru a veni in intampinarea, rezolvarea si imbunatatirea nevoilor acestora, privind munca si sanatatea. Sanatatea si munca individuala, care cumulate de la persoana la persoana, consolideaza munca si sanatatea sociala.
Dar daca normele, regulile si procedurile sunt atat de stramb croite si birocratizate pana la limita superioara a absurdului, ridicolului si criminalitatii (caci se pierd vieti omenesti in acest hatis), avem de-a face cu un sistem dezumanizat, care slujeste un stat dezumanizat, servit de o armata de functionari dezumanizati.
Capcana in care este prins sarmanul Daniel Blake, in demersul firesc prin meandrele sistemului birocratic al asistentei sociale, reprezinta un esec urias al unei societati ce se vrea si se considera civilizata. Si repet, in secolul XXI. Intr-o tara nu din lumea a treia sau a paisprezecea, ci din inima Europei dezvoltate.
O jignire adanca adusa drepturilor cetatenesti, respectului datorat unui OM, un om care scrie, adunandu-si gandurile in speech-ul pregatit pentru apelul la autoritati: “sunt un OM, nu sunt un caine, am drepturi, sunt un cetatean, trebuie sa fiu respectat…”
Un om si un cetatean, bagat in mormant de sistem. Un sistem slujit de o imensa armata de functionari slab pregatiti, rigizi, inflexibili, absurzi si surzi la vocea bunului simt, a empatiei, a omeniei.
Si nu e singurul caz in care, de-a lungul istoriei, cohorte de astfel de slujbasi ai birocratiei s-au supus, fara sa gandeasca si fara sa empatizeze cu victimele lor, unor ordine si proceduri inumane. Au organizat si dirijat moartea a milioane de victime, supunandu-se ordinelor si procedurilor, care au reprezentat scuza lor in fata judecatii oamenilor si a istoriei.
Un om simplu, un muncitor, un tamplar, fara scoli inalte, fara stiinta de a utiliza un computer, fara dexteritatea de a accesa online diferite proceduri si de a completa chestionare de peste 52 de pagini … Un om plin de bun simt, de bunatate, de un umor sanatos (pe care nici nu intelegem cum si-l mai pastreaza), plin de intelegere fata de alte victime similare ale vietii de zi cu zi, un om grav bolnav de inima, dar in posibilitatea de a se recupera, un luptator in fond, caci nu cedeaza cu usurinta presiunilor si piedicilor (ajunge sa isi vanda bruma de lucruri si amintiri din casa, pentru a subzista), moare pentru ca iadul birocratic al sistemului ii frange inima. Nu Daniel Blake cedeaza, ci inima acestuia, un biet organ, care nu mai asculta de mintea ascutita si rabdatoare a omului si nici de sufletul plin de dragoste si empatie al acestuia.
Remarcabila tesatura scenariului filmului, interactiunea dintre drama lui Blake si drama lui Katie, mama singura a doi copii minunati, Daisy si Dylan. Si interactiunea acestora cu lumea oamenilor simpli, cu disponibilitate si rabdare de a-i ajuta sau de a le oferi macar o vorba buna. Subliniind adesea solidaritatea umana la nivelul unei clase sociale care se zbate sa traiasca si sa munceasca si care, pana la urma, reprezinta baza pentru care este creat sistemul “asistentei sociale” si care clasa sociala suporta obtuzitatea lui, de cele mai multe ori, fara a se impotrivi sau revolta. Un scenariu, care in toata aceasta incarcatura tragica si apasatoare, mai gaseste insa, resurse de sclipitoare ironii si unde de umor, care detensioneaza adesea momentele legate de interactiunea cu autoritatile, cu “factorii de decizie”, cu “foile de avertizare”, cu “worshopul de creare a CV-ului”.
Remarcabila regia lui Loach, care a gasit o exprimare simpla si limpede a acestei tragedii, fara incarcari inutile, dar extrem de cursiva, sustinuta si motivata pas cu pas, spre intelegerea spectatorului. Un regizor care nu numai ca a mizat pe cei doi actori, Dave Johns si Hayley Squires, ca piese principale perfect imbinate in transmiterea povestilor de viata ale personajelor, dar a scos si din cei doi copii, Sharon Percy si Dylan McKiernan, interpreti reusiti ai unor suflete prea de timpuriu incercate de viata.Un film bun, despre OAMENI obisnuiti, care au respect de sine si care vor sa fie tratati cu respect de catre societate. Un film pe care il recomand tuturor structurilor sistemului statal. Poate vor intelege si vor invata cate ceva privind misiunea lor.
Merita vazut!
– mos câtru simpatic
– cercul birocrat
– good heart
– fabuloasa scena de skype cu China pe LCD-ul mare din sugragerie
– kindness
– despre socialo issues – atunci cand ajutorul de somaj ajunge sa fie o problema de viata si moarte
– are ceva in intimismul cadrului romanesc. si nu merge deloc pe bubuiala – regisoral, desi si camera se misca multa si imbina ceva metode.
– faza mancatului din conserva de fasole, pfuaaa. cand s-a terminat s-au auzit in sala mai multe “pfiuuu”
– “And don’t show me any more love. Cos you’re gonna break me, Dan.”
– “Sir Daniel Blake”
– Moartea domnului Lazarescu in variata .uk la biroul de asistenta sociala
– speach-ul de final. bam!
– si nu, fara extra-cadru de final, fadeout.