Părerea criticului
Prima reacţie a autorului acestor rânduri ar fi să spună că Oare cum o reuşi?/I Don't Know How She Does It este un film plictisitor, dar trebuie avut în vedere şi faptul că el nu se află deloc în publicul-ţintă. Cu Sarah Jessica Parker în rolul principal, comedia ne prezintă o eroină ce jonglează cu o carieră înfloritoare şi o viaţă de familie cât se poate de solicitantă. Spectatorii se vor simţi ca nişte outsideri, iar despre părerile spectatoarelor nu ne putem edifica decât după ce acestea ne spun în comentarii cum li s-a părut filmul. Ajutaţi-ne!

Parker este Kate Reddy, o specialistă în management financiar care trebuie să îmbine cumva orele lungi de lucru cu serbări şcolare, probleme cu dădace, păduchi (chiar aşa!) şi multe altele în acest film inspirat de cartea omonimă scrisă de Allison Pearson ce explorează provocarea de a avea atât o carieră, cât şi o viaţă de familie împlinită. Din păcate, la sfârşitul filmului nu ne dăm seama decât că "da, e greu", dar după mult prea puţine râsete, mult prea multă vorbărie pentru cele 89 de minute şi o Sarah Jessica Parker obositor de omniprezentă.

Realizat ca un fals documentar (personajele secundare privesc adesea spre cameră şi comentează peripeţiile lui Kate), filmul regizat de Douglas McGrath (recomandăm excelentul lui Infamous) îşi trasează de la început un public ţintă foarte redus: mamele de familie care se luptă şi cu un serviciu plin de ore suplimentare. Probabil că ele se vor regăsi în lungile comentarii despre stres, extenuare, concurenţă la serviciu şi imposibilitatea unei relaţii sănătoase cu propriul soţ în condiţiile în care toate conversaţiile se rezumă la planul de bătaie pentru a doua zi şi rezolvarea unor succesiuni de crize.

Din păcate marele defect al filmului este chiar Sarah Jessica Parker, a cărei energie nu poate să compenseze faptul că nu mai poate fi credibilă în rolul unei trentagenare ce visează să dea lovitura în carieră, menţinându-şi în acelaşi timp familia pe linia de plutire. Şirul de roluri în care actriţa se joacă de fapt pe ea însăşi vine cu un balast greu de ignorat în Oare cum o reuşi? şi, chiar dacă râzi de câteva ori şi pricepi repede lecţia evidentă de la sfârşit (de la început, mai bine zis: familia e mai importantă), nu poţi părăsi satisfăcut sala de cinema.

Pentru spectatorii din România sunt toate şansele ca filmul să dea chix: câţi dintre noi n-am fost crescuţi de mame care ajungeau şi la serviciu, dar ne verificau şi lecţiile şi se asigurau că nu ne lipseşte nimic? Din această perspectivă, Oare cum o reuşi? nu-i decât o sumă de clişee fără prea mare suflet, mai ales că aruncă săgeţi otrăvite către mamele casnice, de parcă acestea ar trebui să se simtă superficiale, inferioare sau neîmplinite doar pentru că vor să fie de faţă cât le cresc copiii şi nu să plângă pe stradă pentru că au lipsit de la prima vizită la frizer a fiului cel mic (una dintre cele mai neconvingătoare scene din film).

Bineînţeles, după ce a interpretat timp de şase ani o jurnalistă care stă în Manhattan şi nu trebuie să poarte aceleaşi haine de două ori doar din scrierea unui editorial pe săptămână, Sarah Jessica Parker ne spune răspicat că da, EA poate s-o facă şi pe-asta. Cel puţin în primele 80 de minute ale filmului, că apoi personajului ei îi intră minţile în cap şi ia deciziile corecte!

Sfatul criticului: dacă ai o slujba stresantă şi doi copii acasă, s-ar putea ca o vizită la cinema împreună cu prietenele cele mai bune (atenţie, NU mame casnice!) s-ar putea să fie o idee inspirată. Dar dacă nu îndeplineşti această condiţie şi vrei totuşi să te amuzi la cinema, mai bine ia un bilet la A naibii dragoste, cealaltă comedie lansată săptămâna aceasta pe marile noastre ecrane.