Părerea criticului
Îţi spun de la început că Dan Mazer, regizorul noii comedii I Give It a Year/Primul an de căsnicie, a colaborat cu Sacha Baron Cohen la câteva dintre cele mai cunoscute proiecte ale sale şi o să ştii deja ce fel de umor ireverenţios te aşteaptă în această premieră din 1 martie. Poţi spune că romcom-ul britanic a revenit, doar că acum este mult mai acid decât prevedeai.
Dacă nu te aştepţi să fie un nou Jurnalul lui Bridget Jones (al treilea volum al seriei lui Helen Fielding va apărea în această toamnă), I Give It a Year are o mulţime de gaguri de oferit, pentru că aruncă pe ecran câteva personaje simpatice, iar chimia dintre ele este cât se poate de volatilă. Povestea se învârte în jurul lui Nat (Rose Byrne, din Domnişoare de onoare), o ambiţioasă specialistă în marketing, şi a lui Josh (Rafe Spall, văzut recent în Viața lui Pi), proaspătul ei soţ cu mult prea multe blocaje de inspiraţie pentru un la fel de ambiţios scriitor aspirant. După ce fac o nuntă ca în poveşti, Nat şi Josh îşi cam dau seama că familia, dar şi prietenii, nu prea cred în viitorul lor împreună, iar stresul vieţii de zi cu zi, precum şi diferenţele foarte mari dintre ei le aduc nori groşi în căsnicie. Lucrurile se complică şi mai mult când fosta iubită a lui Josh, Chloe (Anna Faris), se întoarce din Africa, iar unul din clienţii lui Nat, Guy (Simon Baker), începe să-i facă acesteia cele mai insistente avansuri.
Ce este interesant la I Give It a Year este faptul că, deşi o comedie romantică, ar putea fi şi pe gustul spectatorilor, nu doar al spectatoarelor, cu glumele sale fără perdea, desele referiri la sex şi cu o anumită succesiune de fotografii ce aminteşte întrucâtva de finalul lui Marea mahmureală. I Give It a Year este amuzant, deşi o parte din glume pică uimitor de prost (Stephen Merchant, unul dintre cei mai cunoscuţi comici britanici, este atât de enervant încât îţi doreşti să ai în dotare o puşcă în stare să străpungă ecranul), iar finalul este chiar romantic, prin urmare filmul probabil că ar fi dat lovitura pentru cupluri în weekendul de Ziua îndrăgostiţilor. Stai liniştit, funcţionează şi două săptămâni mai târziu!
Pentru a provoca mici şocuri, Dan Mazer explorează situaţii care îţi pot părea familiare: conflictele între generaţii sunt în floare, Nat având probleme cu părinţii lui Josh şi invers, ca şi căsniciile „fericite” ale celor din jur. Aici excelează sora lui Nat, interpretată de o Minnie Driver în mare formă, în stare de orice pentru a-şi umili soţul (Jason Flemyng). Regizorul încearcă şi o infuzie de realism în „fluturaşii” (am fi zis porumbeii, o să-ţi dai seama de ce după ce vezi trailerul de mai jos) proiectului său, ridicând mereu problema cuplurilor masochiste care nu se despart din simplul motiv că refuză să le arate celor din jur că au luat o decizie neinspirată.
Pe lângă energia şi aplombul actorilor, I Give It a Year are şi câteva sclipiri scenaristice. Momentul meu favorit este conversaţia din punctul culminant, o anti-cerere în căsătorie excelent scrisă şi foarte credibilă. Nu e singurul moment pe care o să-l ţii minte sau care o să te facă să râzi în hohote, deşi comedia nu duce lipsă de situaţii mai mult decât forţate, într-un melanj prea dezechilibrat pentru ca premiera ddin 1 martie să se ridice la nivelul popularelor Love Actually sau Jurnalul lui Bridget Jones.
Dacă nu te aştepţi să fie un nou Jurnalul lui Bridget Jones (al treilea volum al seriei lui Helen Fielding va apărea în această toamnă), I Give It a Year are o mulţime de gaguri de oferit, pentru că aruncă pe ecran câteva personaje simpatice, iar chimia dintre ele este cât se poate de volatilă. Povestea se învârte în jurul lui Nat (Rose Byrne, din Domnişoare de onoare), o ambiţioasă specialistă în marketing, şi a lui Josh (Rafe Spall, văzut recent în Viața lui Pi), proaspătul ei soţ cu mult prea multe blocaje de inspiraţie pentru un la fel de ambiţios scriitor aspirant. După ce fac o nuntă ca în poveşti, Nat şi Josh îşi cam dau seama că familia, dar şi prietenii, nu prea cred în viitorul lor împreună, iar stresul vieţii de zi cu zi, precum şi diferenţele foarte mari dintre ei le aduc nori groşi în căsnicie. Lucrurile se complică şi mai mult când fosta iubită a lui Josh, Chloe (Anna Faris), se întoarce din Africa, iar unul din clienţii lui Nat, Guy (Simon Baker), începe să-i facă acesteia cele mai insistente avansuri.
Ce este interesant la I Give It a Year este faptul că, deşi o comedie romantică, ar putea fi şi pe gustul spectatorilor, nu doar al spectatoarelor, cu glumele sale fără perdea, desele referiri la sex şi cu o anumită succesiune de fotografii ce aminteşte întrucâtva de finalul lui Marea mahmureală. I Give It a Year este amuzant, deşi o parte din glume pică uimitor de prost (Stephen Merchant, unul dintre cei mai cunoscuţi comici britanici, este atât de enervant încât îţi doreşti să ai în dotare o puşcă în stare să străpungă ecranul), iar finalul este chiar romantic, prin urmare filmul probabil că ar fi dat lovitura pentru cupluri în weekendul de Ziua îndrăgostiţilor. Stai liniştit, funcţionează şi două săptămâni mai târziu!
Pentru a provoca mici şocuri, Dan Mazer explorează situaţii care îţi pot părea familiare: conflictele între generaţii sunt în floare, Nat având probleme cu părinţii lui Josh şi invers, ca şi căsniciile „fericite” ale celor din jur. Aici excelează sora lui Nat, interpretată de o Minnie Driver în mare formă, în stare de orice pentru a-şi umili soţul (Jason Flemyng). Regizorul încearcă şi o infuzie de realism în „fluturaşii” (am fi zis porumbeii, o să-ţi dai seama de ce după ce vezi trailerul de mai jos) proiectului său, ridicând mereu problema cuplurilor masochiste care nu se despart din simplul motiv că refuză să le arate celor din jur că au luat o decizie neinspirată.
Pe lângă energia şi aplombul actorilor, I Give It a Year are şi câteva sclipiri scenaristice. Momentul meu favorit este conversaţia din punctul culminant, o anti-cerere în căsătorie excelent scrisă şi foarte credibilă. Nu e singurul moment pe care o să-l ţii minte sau care o să te facă să râzi în hohote, deşi comedia nu duce lipsă de situaţii mai mult decât forţate, într-un melanj prea dezechilibrat pentru ca premiera ddin 1 martie să se ridice la nivelul popularelor Love Actually sau Jurnalul lui Bridget Jones.
