Părerea criticului
Revederea unor prieteni este întotdeauna un moment aşteptat cu plăcere, iar când vine vorba de personaje îndrăgite dintr-o serie de filme senzaţia este exact aceeaşi. În Ploaia de meteoriți, Sid, Manny şi Diego - care, deşi s-au înconjurat de membri ai familiei, rămân împreună, iar soarta lor este hotărâtă, de la distanţă, de nevroticul şi veşnic amuzantul Scrat - sunt nume familiare publicul tânăr, ce au răsunat des în exclamaţiile copiilor care s-au adunat să se distreze împreună la vizionarea de presă.
Figură emblematică a seriei Ice Age, Scrat primeşte în acest al cincilea film rolul de maestru de ceremonii (dezastruase, trebuie menţionat!); nu mai este doar un personaj de legătură între momentele de acţiune. Ghinda pierdută într-un misterios ansamblu megalitic îl propulsează în spaţiu, iar perseverenţa-i caracteristică pune în mişcare forţe ce ameninţă să distrugă viaţa pe Pământ.
Jos, pe Terra, Manny şi soţia lui se luptă cu ideea că fiica lor, Peaches, urmează să-şi unească destinul cu un tânăr mamut pe care tatăl îl vede ca pe un inamic ce vrea să îi despartă de fiica lor. Sid dă dovadă de aceleaşi stângăcii şi îşi pierde iubita, bunica ne amuză cu acelaşi nonconformism absolut, în contrast cu aspectul neputincios, iar Diego este, alături de tenacea sa parteneră, aceeaşi apariţie francă, loială. Scenariştii reuşesc din nou să ne implice cu succes în dramele personale ale personajelor - distrează aici încrâncenarea cu care Manny se luptă să îşi pună într-o lumină proastă viitorul ginere şi strategia prin care încearcă să o convingă pe Peaches să nu plece cu el. Dar când vieţile lor sunt ameninţate de bulgării de foc ce încep să pice din cer, sunt forţaţi cu toţii să lase deoparte conflictele şi nemulţumirile pentru a înfrunta pericolul.
Un personaj ce aduce un suflu nou animaţiei este Buck, o nevăstuică-pirat ce-şi face veacul în lumea dinozaurilor (am făcut cunoştinţă cu el în Ice Age: Continental Drift) şi care ne oferă unul dintre momentele cele mai savuroase ale animaţiei – o misiune acrobatică de salvare, în acorduri de operă.
Tot Buck este cel care oferă mamiferelor speranţa – el descoperă profeţia ce anunţa cataclismul adus de meteoriţi şi tot el îi ghidează pe protagonişti spre soluţia salvatoare. Povestea se menţine în linii simple şi clişee hollywoodiene ce servesc drept surse de umor uşor de asimilat de cei mici – profeţia este incrustată pe tăbliţe, într-un templu, antagonistul principal se crede de neatins şi este orbit de răzbunare, un guru fals se ascunde în spatele culturii zen pentru a oferi momente hilare. Animaţia atinge însă şi unele teme pe care le vor gusta adulţii – cea a tinereţii fără bătrâneţe (aici, mijlocită de o rocă extraterestră) sau cea a desprinderii de familie a tinerilor, cu emoţiile de rigoare resimţite în ambele tabere de vârstă.
Completat de scenele de acţiune alerte, ce ne poartă prin văzduh, dar şi prin spaţiu (unde avem parte, pentru explicaţii amuzante, şi de prezenţa unui Neil deGrasse Tyson animat), Ice Age: Collision Course reuşeşte să se menţină aproape de umorul şi suspansul producţiilor anterioare ale seriei şi oferă, din acest week-end, familiei, 99 de minute reconfortante la cinema.
Figură emblematică a seriei Ice Age, Scrat primeşte în acest al cincilea film rolul de maestru de ceremonii (dezastruase, trebuie menţionat!); nu mai este doar un personaj de legătură între momentele de acţiune. Ghinda pierdută într-un misterios ansamblu megalitic îl propulsează în spaţiu, iar perseverenţa-i caracteristică pune în mişcare forţe ce ameninţă să distrugă viaţa pe Pământ.
Jos, pe Terra, Manny şi soţia lui se luptă cu ideea că fiica lor, Peaches, urmează să-şi unească destinul cu un tânăr mamut pe care tatăl îl vede ca pe un inamic ce vrea să îi despartă de fiica lor. Sid dă dovadă de aceleaşi stângăcii şi îşi pierde iubita, bunica ne amuză cu acelaşi nonconformism absolut, în contrast cu aspectul neputincios, iar Diego este, alături de tenacea sa parteneră, aceeaşi apariţie francă, loială. Scenariştii reuşesc din nou să ne implice cu succes în dramele personale ale personajelor - distrează aici încrâncenarea cu care Manny se luptă să îşi pună într-o lumină proastă viitorul ginere şi strategia prin care încearcă să o convingă pe Peaches să nu plece cu el. Dar când vieţile lor sunt ameninţate de bulgării de foc ce încep să pice din cer, sunt forţaţi cu toţii să lase deoparte conflictele şi nemulţumirile pentru a înfrunta pericolul.
Un personaj ce aduce un suflu nou animaţiei este Buck, o nevăstuică-pirat ce-şi face veacul în lumea dinozaurilor (am făcut cunoştinţă cu el în Ice Age: Continental Drift) şi care ne oferă unul dintre momentele cele mai savuroase ale animaţiei – o misiune acrobatică de salvare, în acorduri de operă.
Tot Buck este cel care oferă mamiferelor speranţa – el descoperă profeţia ce anunţa cataclismul adus de meteoriţi şi tot el îi ghidează pe protagonişti spre soluţia salvatoare. Povestea se menţine în linii simple şi clişee hollywoodiene ce servesc drept surse de umor uşor de asimilat de cei mici – profeţia este incrustată pe tăbliţe, într-un templu, antagonistul principal se crede de neatins şi este orbit de răzbunare, un guru fals se ascunde în spatele culturii zen pentru a oferi momente hilare. Animaţia atinge însă şi unele teme pe care le vor gusta adulţii – cea a tinereţii fără bătrâneţe (aici, mijlocită de o rocă extraterestră) sau cea a desprinderii de familie a tinerilor, cu emoţiile de rigoare resimţite în ambele tabere de vârstă.
Completat de scenele de acţiune alerte, ce ne poartă prin văzduh, dar şi prin spaţiu (unde avem parte, pentru explicaţii amuzante, şi de prezenţa unui Neil deGrasse Tyson animat), Ice Age: Collision Course reuşeşte să se menţină aproape de umorul şi suspansul producţiilor anterioare ale seriei şi oferă, din acest week-end, familiei, 99 de minute reconfortante la cinema.
