Filmele mele Inchide
Părerea criticului
Un braconier și o pădurară trebuie să fugă pentru a rămâne în viață atunci când găsesc o valiză plină cu bani sub gheața lacului lângă care trăiesc.

Multipremiatul regizor austriac Stefan Ruzowitzky și-a lansat cel mai nou film, Ghețuri blestemate. Departe de profunzimea peliculelor sale de festival, thrillerul cu elemente de supraviețuire, plin de acțiune și suspans, are în centru două personaje aflate în locul potrivit la momentul nepotrivit și călătoria fizică și spirituală prin care acestea trebuie să treacă pentru a scăpa cu viață și a face pace cu propriul trecut, totul pe fundalul unei ierni nemiloase.

Acțiunea este catalizată de o trupă de hoți experimentați care, în urma unui jaf complicat, se bucură de o pradă pe măsură: câteva valize cu peste 20 de milioane de dolari în cash. Dar atunci când avionul ce trebuia să îi transporte la destinație se prăbusește într-un lac înghețat din Reservația Blackfeet, teritoriu ocrotit de amerindieni, urma lor pare să fie pierdută pentru totdeauna. Până când Harlan (Joel Kinnaman), un braconier văduv, găsește tocmai valiza cu dispozitivul de urmărire, iar o cursă contra-cronometru pentru bani și pentru viață se declanșează. Lui i se alătură indigena Ani (Cara Jade Myers), proaspăta pădurară cu principii a ținutului.

Relația dintre Harlan și Ani este tensionată din cauza trecutului misterios al bărbatului, însă se dovedește că acesta s-a izolat de lume pentru a fi cât mai aproape de fosta lui soție, parte a tribului Blackfeet. De altfel, Ghețuri blestemate oferă o privire educativă de ansamblu asupra modului în care trăiește această populație, arătând cum a reușit să își păstreze credințele și ritualurile în ciuda expansiunii culturii vestice, dar și cât de mult contează legăturile de sânge pentru membrii comunității și ce consecințe are trădarea acestora.

Imaginea reprezintă unul dintre atuurile principale ale filmului, atât datorită peisajelor sublime de iarnă din locațiile de filmare, cât și viziunii regizorale pentru anumite cadre: favoritul meu fiind cel în care valiza cade deschisă în apă și banii se împrăștie în lichidul rece, pierduți pentru totdeauna, o trimitere la efemeritatea bunurilor materiale. Tocmai din acest motiv relațiile dintre oameni ar trebui să primeze, iar odată ce Harlan se împacă cu lipsa celor ce nu mai sunt, are șansa să privească spre viitor și să găsească altele noi.

Pe lângă acțiunea dinamică, montajul în ritm accelerat și luptele sângeroase cu coregrafii inedite, Ghețuri blestemate se concentrează și pe evoluția (sau involuția) personajelor. În urma jafului, unii membri ai echipei renunță la băutură, alții îl găsesc pe Dumnezeu și îl lasă să intre în sufletul lor, dar câteodată simpla dorință de schimbare nu e de ajuns. Degeaba avansezi pe o parte, dacă cealaltă te va duce la pieire. Lăcomia este unul dintre cele mai mari păcate ale unui creștin, iar supertițiile noului credincios se adeveresc atunci când hoții ucigași primesc ceea ce merită într-un mod satisfăcător pentru spectatori și aproape poetic. Până la urmă, ce contează niște bani, oricât de mulți ar fi, dacă din cauza lor pierzi cea mai de preț resursă, pe care nu o mai poți primi înapoi oricât ai încerca: timpul. De aceea se spune încă din popor că banul e ochiul dracului.