Un film slab dupa o carte fara noima ,despre o epoca medievala intesata de cutume religioase si sociale de a dreptul grotesc acest film
lili22
pe 07 Februarie 2024 17:00
Inspirat din romanul cu acelasi nume . Pasolini aduna cateva povestioare si le trateaza in felul sau. Vad ca foloseste aceeasi actori din filmele precedente. Nu va asteptati la o capodopera.
Edddd
pe 06 Februarie 2024 10:44
Cartea , pe care am citit-o in adolescență, mi s-a părut super.... Filmul pe care l-am văzut acum mi se pare slab realizat ... sunt convins că se putea face ceva mai bine dar cu o altă trupă de realizatori....
alali
pe 21 Noiembrie 2015 00:09
Ca inceput al acestui review o sa aleg un citat din cea de a doua piesa constitutiva a acestei trilogii, ("Il Decameron" (1971), "I Racconti di Canterbury" (1972) si "Il fiore delle mille e una notte" (1974)), intitulate pompos "trilogia vietii".
"Si totusi, prin glume si haz se pot spune marile adevaruri"... Nu ca aici ar fi cazul! :)
Dar e clar ca sub acest frontispiciu si-ar fi dorit sa se ascunda productia de fata:. Din pacate umor nu e, de haz nu se pune problema iar adevaruri... judecati si singuri.
De scenariu ca si o adaptare nu este cazul sa aducem discutia. Ca povestioarele selectate pentru a alcatui aceasta colectie cinematografica sunt din Decameronul lui Boccaccio, da! Dar atat! Nimic din atmosfera, nimic din mesaj.
Exagerat denumit film, realizarea lui Pasolini are un aer de frustrare si de denigrare a tot ce conventional numim "normal". De la stiluri de viata la institutii ca manastirea sau casatoria, de la decoruri pana la costume, totul este pervertit si rastalmacit de propriile credinte ale regizorului. Daca mai adaugam si posibile ranchiune si sechele capatate de pe urma suferintelor pricinuite de o societate intolerabila cu inclinatiile homosexuale ale lui Pasolini, tabloul ce ni se pune inainte in toate cele 10 povestioare ce ne sunt servite intr-un calup de aproape 2 ore, capata imediat o explicatie. Dar nicidecum una artistica.
Toata aceasta durere si dorinta de a reseta normele unei societati potrivnice, neintelegatoare, se vad explicit si in film. Modul si felul in care chiar regizorul a dorit sa se implice activ in proiect ca intruchipare a artistului, a creatorului, cel ales, care este deasupra muritorilor, este cat se poate de relevant; restul personajelor bubuind de prostie sau innecandu-se in reguli si conventii care mai de care mai idioate. Doar el, artistul, este salvat. Iar aceasta imagine se vrea reflectata si asupra lui ca si rigizor, adica creatorul acestei pelicule. Fraza din final vine si ea cu elemente lamuritoare. Neinteles, parca undeva deasupra normalului, artistul isi imagineaza o opera perfecta. Iar acest vis in stare de semi-trezvie, perfect si sublim, se intineaza cand este transpus intr-o creatie accesibila si celorlalti....
Sexualitatea, nudul si erotismul chiar nu deranjeaza. In aceasta lume falsa si exagerata, pare singurul liman de normalitate, de umanitate.
De protuberantele cu care defileaza orice mascul in aceasta pelicula ce pot sa spun. O alta gaselnita regizorala sau poate un alt fetis pe care si-l satisface in fata noastra Pasolini.
O nota de 6,16 cred ca e cat se poate de aproape de valoarea ... filmului.
Ps. Un plus pentru autenticitatea lumii pe care o creaza. Totul pare medieval, arhaic.
cosmin_kedii
pe 28 Februarie 2013 18:31
Pasolini realizeaza o poveste cu umor licențios și iubire.
"Si totusi, prin glume si haz se pot spune marile adevaruri"... Nu ca aici ar fi cazul! :)
Dar e clar ca sub acest frontispiciu si-ar fi dorit sa se ascunda productia de fata:. Din pacate umor nu e, de haz nu se pune problema iar adevaruri... judecati si singuri.
De scenariu ca si o adaptare nu este cazul sa aducem discutia. Ca povestioarele selectate pentru a alcatui aceasta colectie cinematografica sunt din Decameronul lui Boccaccio, da! Dar atat! Nimic din atmosfera, nimic din mesaj.
Exagerat denumit film, realizarea lui Pasolini are un aer de frustrare si de denigrare a tot ce conventional numim "normal". De la stiluri de viata la institutii ca manastirea sau casatoria, de la decoruri pana la costume, totul este pervertit si rastalmacit de propriile credinte ale regizorului. Daca mai adaugam si posibile ranchiune si sechele capatate de pe urma suferintelor pricinuite de o societate intolerabila cu inclinatiile homosexuale ale lui Pasolini, tabloul ce ni se pune inainte in toate cele 10 povestioare ce ne sunt servite intr-un calup de aproape 2 ore, capata imediat o explicatie. Dar nicidecum una artistica.
Toata aceasta durere si dorinta de a reseta normele unei societati potrivnice, neintelegatoare, se vad explicit si in film. Modul si felul in care chiar regizorul a dorit sa se implice activ in proiect ca intruchipare a artistului, a creatorului, cel ales, care este deasupra muritorilor, este cat se poate de relevant; restul personajelor bubuind de prostie sau innecandu-se in reguli si conventii care mai de care mai idioate. Doar el, artistul, este salvat. Iar aceasta imagine se vrea reflectata si asupra lui ca si rigizor, adica creatorul acestei pelicule. Fraza din final vine si ea cu elemente lamuritoare. Neinteles, parca undeva deasupra normalului, artistul isi imagineaza o opera perfecta. Iar acest vis in stare de semi-trezvie, perfect si sublim, se intineaza cand este transpus intr-o creatie accesibila si celorlalti....
Sexualitatea, nudul si erotismul chiar nu deranjeaza. In aceasta lume falsa si exagerata, pare singurul liman de normalitate, de umanitate.
De protuberantele cu care defileaza orice mascul in aceasta pelicula ce pot sa spun. O alta gaselnita regizorala sau poate un alt fetis pe care si-l satisface in fata noastra Pasolini.
O nota de 6,16 cred ca e cat se poate de aproape de valoarea ... filmului.
Ps. Un plus pentru autenticitatea lumii pe care o creaza. Totul pare medieval, arhaic.