Filmul trebuie privit ca o ultima etapa de incercare si prospectare pe care o face regizorul italian inaintea marei sale adaptari dupa controversata creatie a Marchizul de Sade.
Ultima parte a trilogie vietii, filmul este o semi-fantezie. Este practic singurul capitol al acestui calup de 3 productii care se poate preta la a fi numit film. Celelalte 2 fiind o colectie de scurt-metraje experimentale care s-au incercat a fi legate intr-un mod artificial de o scurta introducere si de prezenta in randul actorilor chiar a regizorului in calitatea lui de geniu creator, singurul capabil de a intelege si de a reda povestea intr-un mod accesibil muritorilor de rand, personajului sau conferindu-i-se chiar atribute divine.
Interesant este ca in filmul de fata, Pasolini nu mai intervine in structura povestii si asta ajuta filmul sa aiba o cursivitate cum nu intalnim in celelalte 2 ce i-au precedat.
Cu stop-cadre ce fac trimitere catre mari opere ale patrimoniului universal, cu o plasare a decorului in misteriosul univer al lumii orientale, filmul are asa cum spuneam, intruziuni de basm. Cu personaje fantastice, cu regi si printi, cu palate si curti regale, totul este folosit pentru a crea mister si dorinta. O dorinta uneori carnala, alteori spirituala, pelicula se joaca cu simturile si mai ales cu imaginatia noastra.
Nuditatea se pliaza bine pe decor, uneori devenind o insesizabila continuare a acestuia si nu este nici pe departe atat de groteasca ca in prima parte a trilogiei, nici chiar deranjanta ca in a doua parte. Iata deci un mare plus al acestui film.
Faptul ca are happy-end incadreaza productia, asa cum spune si titlul, in enigmaticele povesti ale celor 1001 nopti.
Un film relativ ok, vizionabil, net superior ca si constructie primelor doua parti. Lipsa actorilor este insa un mare minus si acest lucru se vede in cel mai groaznic mod posibil la proiectia produsului final. O nota de 6,08!
Ultima parte a trilogie vietii, filmul este o semi-fantezie. Este practic singurul capitol al acestui calup de 3 productii care se poate preta la a fi numit film. Celelalte 2 fiind o colectie de scurt-metraje experimentale care s-au incercat a fi legate intr-un mod artificial de o scurta introducere si de prezenta in randul actorilor chiar a regizorului in calitatea lui de geniu creator, singurul capabil de a intelege si de a reda povestea intr-un mod accesibil muritorilor de rand, personajului sau conferindu-i-se chiar atribute divine.
Interesant este ca in filmul de fata, Pasolini nu mai intervine in structura povestii si asta ajuta filmul sa aiba o cursivitate cum nu intalnim in celelalte 2 ce i-au precedat.
Cu stop-cadre ce fac trimitere catre mari opere ale patrimoniului universal, cu o plasare a decorului in misteriosul univer al lumii orientale, filmul are asa cum spuneam, intruziuni de basm. Cu personaje fantastice, cu regi si printi, cu palate si curti regale, totul este folosit pentru a crea mister si dorinta. O dorinta uneori carnala, alteori spirituala, pelicula se joaca cu simturile si mai ales cu imaginatia noastra.
Nuditatea se pliaza bine pe decor, uneori devenind o insesizabila continuare a acestuia si nu este nici pe departe atat de groteasca ca in prima parte a trilogiei, nici chiar deranjanta ca in a doua parte. Iata deci un mare plus al acestui film.
Faptul ca are happy-end incadreaza productia, asa cum spune si titlul, in enigmaticele povesti ale celor 1001 nopti.
Un film relativ ok, vizionabil, net superior ca si constructie primelor doua parti. Lipsa actorilor este insa un mare minus si acest lucru se vede in cel mai groaznic mod posibil la proiectia produsului final. O nota de 6,08!