Il vangelo secondo Matteo (1964)

Revăd acest film superb, emoționant. În rolul Fecioarei Maria joacă mama lui Pasolini. Spre final, când Isus e pe cruce, Maria își arată o suferință mută, contorsionată și - deodată - parcă o văd pe mama lui Pasolini ...în realitate...când a aflat de sfârșitul tragic al lui Pasolini, ucis bestial pe plaja aceea blestemată...(vezi romanul lui Dominique Fernandez „Îngerul destinului”).

O lucrare majoră a cinematografiei italiene . Pasolini se bazează pe realismul italian de a face acest lucru , un film politic religios , mistic și puternic istoric , despre viata lui Hristos

Poate un paradox, poate nu... cel mai interesant film despre viata lui Isus a fost facut de acest italian ateu si marxist convins. Tot paradoxal, maniera reportericeasca a filmarii da vorbelor lui Isus si intregii povesti biblice o consistenta incredibila. Coloana sonora este exceptionala, la fel si interpretarea - Pasolini a ales numai amatori, dar ce figuri, ce expresii... Petru, Iuda, Maria Magdalena (mai ales) sunt de neuitat. Ca un amanunt anecdotic, in rolul Fecioarei Maria regizorul a distribuit-o chiar pe mama sa! O forma de impietate, o fronda a lui Pasolini, poate ca o revansa pentru maniera religios-conformista in care este redata povestea Evangheliilor.

Acest film respecta foarte bine Biblia. Emotia pe care o transmite acest film este oncredibila. Intra in top 3 filme de Pasti.

Eram convins ca am lasat un comentariu dupa ce am vazut poate cel mai impresionant film despre viata lui Isus, dar iata ca poate ma lasa memoria si ma insel (sau chiar s-a pierdut din greseala). Asa ca reiau din amintiri...

L-am vazut cu ceva vreme in urma si nu pot decat sa spun ca am ramas surprins de ce constructie cinematografica remarcabila a fost in stare acest - printre altele - comunist si ateu convins Pasolini. Nu mai sunt sigur, dar impreisa de atunci era ca adaptarea nu e total fidela Scripturii. De asemenea au fost voci care au obiectat ca ponderea personajelor biblice a fost inechitabila. Dar toate acestea sunt lipsite de semnificatie, caci ce conteaza sunt viziunea si constructia regizorala.

O alta chestiune poate mai putin stiuta este ca Enrique Irazoqui (si altii) nu era actor, ci un amator ales de regizor dupa criterii si preferinte estetice si de compozitie. Ca in toate filmele sale insa, imaginile sunt grele si impresionante, iar figurile actorilor apar marcate de o expresivitate lenta, grava si tacuta. Cu un asemenea regizor, nicio minune nu trebuie pusa la indoiala.

Mai tin minte un lucru - coloana sonora era absolut fantastica, cu adevarat impresionanta, in totala armonie cu derularea povestii, cum rar vei intalni la un film. Pe scurt, perfecta.

Am luat filmul lui Zeffirelli ca etalon de fiecare data cand am vazut un film despre viata Mantuitorului, mai ales ca interpretarea lui Robert Powel e magnifica. Prin urmare, daca ar fi sa-l compar cu filmul lui Pasolini, comparatia ar iesi net in defavoarea celui din urma. Si totusi, Il Vangelo... are avantajul simplitatii decorurilor si a actiunii, de altfel tot filmul se concentreaza pe invataturile lui Iisus si mai putin pe viata Lui. Daca ar fi sa fac un top l-as pune pe locul doi, dupa filmul lui Zeffirelli si inaintea lui The Last Temptation of Christ, acestea 3 fiind in opinia mea cele mai bune filme despre Iisus.

Despre viața lui Iisus au mai vorbit Franco Zeffirelli și Mel Gibson. Primul intră în categoria detaliului iar al doilea s-a oprit pe patimi. Mi-au plăcut ambele variante dar minimalismul din Il Vangelo secondo Matteo parcă ilustrează mai bine povestea. Scenariul, bazat aproape în totalitate pe Biblie, are un impact puternic asupra privitorului. Cam astea sunt atuurile filmului de față. Bineînțeles, cu cât știi mai multe detalii, cu atât îți este mai ușor să înțelegi anumite replici. Într-adevăr, s-a trecut repede de la o anumită etapă la alta dar pentru cele 137 de minute filmul este bine echilibrat.