Un film horror foarte prost, are unele momente bune și suspans pe tot filmul doar atât.Niste amărâți de copii care omoară un cuplu un film și jalnic.Nu vă pierdeți două ore prețioase viața pe acest film horror-mizerie.
andystarx
pe 27 Decembrie 2017 15:18
Unul din cele mai proaste filme vazute vreodata si filmate in ROmania,o mizerie cap coada,chiar daca a fost inspirat dupa un caz real ! Fereasca Dumnezeu,de asa filme !
montgomery_brogan
pe 06 Decembrie 2017 02:55
Se pricep și francezii la făcut filme cum se pricep românii la făcut mașini...în afară de faptul că ne discreditează încă o dată (dacă mai era nevoie) filmul nu face altceva decât să evidențieze așa zisa sălbăticie din România, unde niște francezi fandosiți au venit pt a ne învăța ce e civilizația iar noi i-am luat la topoare ca niște barbari ce suntem... bineînțeles, de aici și până a ne cataloga o "nație de țigani" nu mai e decât un pas...un film prost (ei nu prea au treabă cu cinematografia) , tendențios, cu un subiect searbăd, plictisitor, tras de par la greu, genul de film pe care l-ai mai văzut de "nșpe" mii de ori însă mult mai bine făcut, dar care trebuia plasat în România pt a-și atinge niște scopuri obscure..."prietenii" noștri francezi nu se dezmint!!!
cosmin742000
pe 15 Martie 2017 09:27
Un horror slab , ca toate horrorurile frantuzeti....................................
alali
pe 01 Noiembrie 2016 15:15
Ils, sau Ei, in romaneste cu titlul explicit "Ei Ataca", ca altfel parca nu ar fi transmis nimic publicului larg, este un film diferit si bun pana la un punct. Mi-a placut mult comentariul regizorului, (fost regizor putem spune), Mihnea Columbeanu alias Pitbull. Este cred, cel mai bun si exhaustiv comentariu pe care l-am citit de-al controversatului regizor roman, cu un singur amendament legat de scena de debut. In timp ce sursa citata vede acest episod ca ceva revelator, care schimba intregul colorit al decorului in care se desfasoara actiunea filmului, parerea mea mai profana e ca nu are nicio logica tot acel adaos criminal. Iar ca si argument o sa ma refer strict la precizarile finale in care identificarile s-au facut la cateva zile de la eveniment. Atunci de ce nu se specifica nimic legat de primul episod? De ce cercetarile nu au inceput mai devreme? Sau poate ca s-a dorit sa se introduca acel moment doar ca sa se creeze o senzatie de infractiune in forma continua, un fel de normalitate a zonei. Toate indiciile inclina spre aceasta ultima supozitie si asta eu o consider o gafa impardonabila a celor care au ecranizat acest asa-zis caz real.
Si ca veni vorba de realitate sau fictiune, desi am incercat sa gasesc informatii despre evenimentele relatate de film, nu am reusit sa gasesc nimic altceva in afara acelei declaratii televizate a presupusei surori a victimei, si iarasi, in functie de intervalul in care a fost facuta acea transmisie, filmul tinde sa se decredibilizeze prin acele completari finale care spun ca lucrurile au fost elucidate in scurt timp. Atunci de ce ar mai fi aparut acest apel disperat al sorei Clementinei din moment ce ea ar fi fost gasita?
Lasand deoparte identificarea elementelor reale si a celor fictionale, sa analizam putin si filmul.
La inceput am avut un mic soc, ca tot e la moda termenul. Se vorbeste in romaneste si acest lucru m-a trimis instantaneu la o interpretare a titlului. Ce e ILS in romana? Ulterior am vazut ca in realitate filmul e francez, doar filmat in Romania si da, Ils = Ei.
Filmul are o incadrare in decor si o ambianta perfecta, lucru care face ca tot acest calvar sa fie perfect. Senzatiile sunt bune pentru spectator si totul transmite frica, panica si in final claustrofobie. Evenimentele de la conac sunt extraordinar de bine surprinse si puse in scena. O atmosfera mai buna decat cea care este obtinuta in acest film, nu cred ca se putea extrage din aceasta poveste. Suspansul atinge cote alarmante. Realul este si el corect integrat in poveste, iar cresterea intensitatii intamplarilor asigura o concentrare maxima din partea spectatorului. Totul e impecabil in maniera in care se realizeaza filmarea acestei parti din film. Apoi, cand scena dinauntru, se apropie de final, avem si primele "revelatii" nedorite din toata aceasta pelicula misteriosa.
Atentie Spoiler!
Nu e nimic paranormal, nu e nimic enigmatic; sunt doar oameni, fiinte pamantene ce ataca un cuplu in propria casa.
Dar e bine si asa. Tensiunea continua.
Urmeaza bucata ce se petrece in natura, in gradina casei. O urmarire nu la fel de reusita ca cea din casa, dar nici nefericita. Un plus pentru acel croncanit continuu ce pare o forma de comunicare, un limbaj neinteles. El, zgomotul ajuta la mentinerea incertitudinii si a sperantei ca totusi, poate e si ceva neinteles implicat in acest mister.
Atentie spoiler!
Am vazut oamenii, am vazut cat sunt de vulnerabili si Ei si totusi inca mai nadajduim.
Ultimul episod, cel din subteran, al catacombelor, este cel mai gresit din tot ce ne-a oferit acest film. Iar greselile sunt la nivelul bancurilor seci cu Schiopul care aleargă.
Ce bine ar fi fost daca in toata aceasta parte de final, evenimentelor li s-ar fi dat vreun sens anume. Nu că acest "n-au vrut sa se joace cu noi" nu are impact. Din contra! Uluirea, conotatia si subtextul acestui enunt te arunca in ghearele depresiei. Dar parca mai bine era sa incercam un final elaborat, adaptat doar pe ideea cartii sau a cazului si nu ad litteram construit.
Imi amintesc scena pietroiului... bleah! oribila si mizera. Nici ca se putea ceva mai nepotrivit. Pacat de acest moment care realmente strica tot ce filmul reuseste sa construiasca pe intreg parcursul lui si care nu e rau deloc.
Cadrul de incheiere este la nivelul primei treimi a filmului, adica foarte bun. Intelegem limbajul misterios, vedem limpede toata enigma si mai vine si completarea textuala a ceea ce deja am dedus si singuri, dar cu unele adaugiri.
Mărginirea si limitarea unora care au dedus ei că tara ne este jignită, că poporul este ponegrit si că o cultură si o istorie milenara este batjocorita, n-are niciun rost sa o discutam. Astfel de analize pe marginea unei productii cinematografice sunt cele care ne denigreaza ca popor, nu filmul in sine. Ce, daca actiunea se desfasura in Bulgaria sau Ungaria, atunci filmul era vreo capodopera? Probabil că da, dupa mintea ingusta a acestor cinefili de duminica.
Concluzie: Un film cu o prima parte foarte bine realizata in care gasim o atmosfera extrem de bine incarcata. Din pacate, pierde din mister si tensiune pe parcurs si sfarseste avand unele momente umile sau prostute. Merita vazut mai ales in acesta perioada, dar atentie, nu va lasati pacaliti de incadrare. Nu e un film horror! Nota 6,93!
miau_anunt
pe 02 Noiembrie 2015 00:19
NENOROCITI AIA AU UITAT CAND OMORAU AFRICANI NEVINOVATI ? AU UITAT CA HITLER LE-A OCUPAT IN CATEVA ZILE? UN FILM DE RAHAT TIPIC FRANTA , CE E ASA DE GROAZA IN FILM? PRIMELE 8 MINUTE ATAT
Mr.Halloween
pe 14 Mai 2015 11:21
Un film bunicel. Cand am vazut prima scena am crezut ca e un Horror romanesc :)))
tatucu_alin
pe 18 Aprilie 2015 15:02
Bun film.Ma bucur ca si noi am contribuit la realizarea lui,a fost interesant si amuzant sa vad actori romani in film.Francezii chiar se pricep la genul Horror.
AndreBlack
pe 03 Ianuarie 2013 17:49
Un film si horror si thriller . Are unele momente in care chiar te sperii .
zumzooma
pe 07 Decembrie 2012 19:36
Dupa parerea mea acest film,inspirat din fapte reale, reflecta foarte bine scursurile tarii noastre...este mai degraba un thriller,exceland prin poveste,avand numeroase momente de suspans.
margott
pe 25 Noiembrie 2012 12:52
Horror ca la carte, cu multa tensiune si suspans, in ciuda plot-ului liniar si simplist. Dupa imagine, banuiesc ca e vorba de un low-budget, dar pentru genul din care face parte si-a atins scopul : te tine cu ochii lipiti de ecran. Nu sunt de acord cu faptul ca ne face reclama proasta, primele doua filme Hostel sunt filmate in Slovacia si nu cred ca slovacii s-au plans ca le face reclama proasta. Si apar si acolo niste copii ai strazii...
otonis
pe 30 Mai 2012 06:35
Un film cu o actiune care se desfasoara mult prea lent ptr. gustu' meu. Totusi, filmul e destul de profesionist.
Piratu
pe 12 Octombrie 2011 18:16
Filmul independent Ils sau “boschetari ataca” am crezut initial ca va fi cel mai prost horror pe care l-am vizionat dar nu a fost nici departe: inspirat se pare din fapte reale si asa avem parte de povestea unei haituieli/hartuieli a unui tanar cuplu, intial mi-a zburat gandu la un “paranormal activity” cu nu stiu ce fantoma mai insistenta dar surpriza amenintarea ii ceva de domeniul realului.
Atmosfera de teroare in mod surprinzator ajunge sa fie bine intretinuta, filmat la noi in tara cu destule replici in limba romana cu un subiect inspirat parca de la stirile Pro Tv orele 17:00.
paul2000
pe 15 August 2011 16:58
Prima jumatate a filmului este demna de un film horror foarte bun, insa spre final devine previzibil si usor exagerat! Povestea este interesanta la inceput, actorii joaca bine, iar tensiunea isi face simtita prezenta! Este filmat in Romania si desi cazul dupa care este inspirat nu s-a intamplat la noi in tara, acest lucru nu este mentionat, inducand privitorii in eroare! In mare, un film horror bun spre foarte bun, care merita vazut de fanii genului!
crisalisa
pe 22 Aprilie 2011 21:31
Bun film, pacat ca ne facem reclama proasta...si asa, vai de capul nostru cum suntem vazuti de altii din tarile straine....mi-e rusine ca sunt romanca...oricum, bun film:)
Pitbull
pe 01 Ianuarie 2011 17:51
Nu rataţi filmul - nu-i pierdeţi începutul! - Ils
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
ianuarie 2007
Ils, adică "Ei". Şi, cum românul riscă să nu percuteze la un titlu atât de nonmurăngurătoristic, traduftorele a trebuit musai să pună "Ei atacă". Bine că nu i-a zis: "Ei atacă locatarii conacului din pădure" - sau, şi mai bine: "Aurolacii îi atacă pe locatarii conacului din pădurea Snagov, şi-i omoară, în joacă".
Cum s-ar fi putut tălmăci titlul? Personal, aş fi optat spre a fi un traduttore mai mult sau mai puţin tradittore, echivalându-l cu: ">Cine-i acolo?" sau: "Cine...? Ce...?" - sau, pur şi simplu, "Cine?"
Spun toate astea fiindcă angoasantul thriller horror semnat de Xavier Palud şi David Moreau nu-şi propune altceva decât să sperie. În cea mai onestă vână hitchcockiană, plus oarece influenţe vizibile (dar mult mai inteligent adaptate) din epigonul Spielberg, povestea simplă şi liniar ascendentă a nopţii de teroare în casa de la Snagov urmăreşte exclusiv estetica spaimei - abia încolţită iniţial, cultivată într-un crescendo irezistibil, dusă la paroxism, agrementată cu puţin sânge şi multă durere fizică, şi finalizată prin moartea gratuită. Şi atât.
Povestea porneşte, aşa cum anunţă şi genericul, de la un caz real - însă petrecut în Cehia, cu doi austrieci ca victime. Deşi nu ne măguleşte deloc, e lesne de înţeles motivul pentru care cei doi cineaşti francezi au mutat-o în arealul danubiano-pontic, pe care 87,41% din tot europeanul care se respectă îl vede ca pe un ghiveci de aurolaci ieftini de regulat, foşti kaghebişti ajunşi mafioţi şi ortodocşi fundamentalişti vânători de unguri (plus Dracula şi capitala la Budapesta, dacă-i un american ce se respectă). Din fericire, autorii au decenţa să lase în pace România ca atare, prezenţa naţională reducându-se doar la vocea televizorului şi dialogul telefonic cu poliţia. Putem trece şi noi peste acest subiect incomod, concentrându-ne strict asupra opului cinematografic.
Aşadar, Palud şi Moreau au decis să-şi dea mâna printr-un horror - gen drag amândurora - şi, conform propriilor declaraţii, au conchis curând că una dintre cele mai insuportabile angoase este aceea de a te pomeni invadat la tine în casă (nu întâmplător, mi-a rămas înfiptă-n creier secvenţa din Marathon Man, al lui Schlesinger, când Dustin Hoffman face baie şi aude şuşoteli din camera de alături). Drept pentru care, avem de-a face cu un cuplu de francezi cumsecade, el romancier pe laptop, ea profesoară la o şcoală, care locuiesc într-un conac izolat din mijlocul unei păduri. Şi, într-o noapte, după ce s-au culcat, începe nasoleala... Sunete stranii de-afară... un apel telefonic neinteligibil... lumini... un cârâit ciclic care te zgârie pe creieri... şi aşa mai departe... şi tot mai departe...
Sunt nevoit să mărturisesc că această primă (şi principală - cam două treimi) parte a filmului e virtualmente ireproşabilă. Palud şi Moreau deapănă firul terorii cu un fler şi o ştiinţă a meseriei de o precizie rară. Admirabil este faptul că, aproape din start, casa devine personaj. Coridoarele şi scările labirintice, camerele şi holurile clar-obscure, zugrăveala veche, uşile demodate, cu vopseaua coşcovită, mobila heteroclită, lămpile ba stinse, ba aprinse - toate trăiesc, respiră, horcăie, gâfâie, tremură, ameninţă... Relaţia dintre cei doi protagonişti şi spaţiul în care evoluează, plus elementele terorii ce se strânge implacabil în jurul lor, plus aparatul de filmat care absoarbe totul, vibrează de organicitate şi energie epică. Povestea curge în sus, creşte, te ia cu ea, te îngrozeşte, te înghite şi te devorează - fără a-şi îngădui nici un moment de respiro între şocuri - amintind, prin aceasta, de ticălosul The Evildead al lui Sam Raimi (sau, prin paranoia coridoarelor filmate în raccourci, de Prince of Darkness al lui Carpenter). Atât dramaturgic, cât şi arhitectural (la propriu), apogeul este atins în labirintul foliilor de celofan din pod...
... Şi, din păcate, cam imediat după aceea temperatura filmului intră în oscilaţie.
Căci, în sfârşit, cei doi francezi reuşesc să evadeze din casa "bântuită" şi încearcă să scape prin pădure - moment în care mementourile din The Blair Witch Project devin inevitabile - şi, nu peste mult, ajung în catacombele sistemului de canalizare (vezi It de Stephen King, plus ceva filiaţii din David Fincher - Alien 3 şi Se7en), unde se joacă actul final al tragediei. Or, din păcate, aceste două spaţii ulterioare ale acţiunii sunt cam rasolite - din toate punctele de vedere. O dată ce scenariul optase pentru o asemenea desfăşurare, el ar fi trebuit să se structureze mult mai echilibrat între următoarele patru ritmeme: 1) Casa: introducere; 2) Casa: conturarea terorii; 3) Pădurea: creşterea terorii; 4) Catacombele: apogeul şi finalul. Din păcate, ritmemele 3) şi 4) sunt mult sub nivelul primelor două, atât ca durată cât şi ca ingeniozitate, iar cel ce are de suferit e filmul în general - care, o dată cu ieşirea în exterior, se cam pierde pe sine însuşi...
În paralel cu această inabilitate dramaturgică, autorii mai comit o mică greşeală care începe să dezumfle filmul de pe la jumătate - şi anume: deconspirarea agresorilor.
"N-am vrut să arătăm decât ceea ce descoperă personajele, fără a afla mai mult (...); să lăsăm loc liber imaginaţiei," se confesează Palud, ducându-ne cu gândul şi la The Haunting de Robert Wise. Toate bune şi frumoase - dar... au ţintit bine, şi au nimerit nu în centrul ţintei, ci undeva între el şi margine (bine, totuşi, că nu complet pe-alături).
Ce-i drept, nimic n-a rămas la voia întâmplării. Devoalarea se succede cu o precizie atât de meticuloasă, încât merită s-o urmărim de la un pas la altul - cu împlinirile şi neîmplinirile ei:
* Umbra care dispare după un colţ: excelentă!
* Umbra care fulgeră prin amorsă: perfectă!
* Picioarele din pod: prima eroare! Pantalonii şi pantofii prea vizibili, paşii prea apăsaţi, le conferă o normalitate care începe să dezintegreze misterul.
* Atacantul cu glugă, doborât de pe balcon: binişor, pentru că nu e foarte vizibil; răuşor, pentru că relevă vulnerabilitatea intruşilor, şi moleşeşte paranoia victimelor.
* Cel (tot cu glugă) care imediat se repede pe scara exterioară: din nou, prea vizibil; deja începe să fie prea clar - păgubos de clar! - că angoasanţii «ils» sunt oameni ca toţi oamenii, şi nici măcar imbatabili.
* Al treilea cu glugă, care apare în faţa maşinii: deja începe să nu ne mai intereseze cine atacă (or fi hoţi? terorişti? spioni? extratereştri ieşiţi din Agartha? Treaba lor...) şi rămânem preocupaţi doar de soarta protagoniştilor - adică, am vrea să scape, ceea ce-i foarte firesc, nu?
* Altă glugă (greu să le mai numeri), a fetei doborâte de francez, cu toroipanu'. «Ils» au devenit neinteresanţi, numai aventura ne mai ţine...
* Şi, în sfârşit, confruntarea finală din canale, unde chiar dacă imaginea e zbuciumată, camera se agită, şi nu se vede prea bine, distingem totuşi nişte pungi cu aurolac, un copil drăgălaş-buimac şi un boschetar tânăr - suficient pentru ca acestei zone de interes a filmului să-i punem definitiv cruce.
Ce se întâmplă în continuare - adică, în final? Franţuzoaica ajunge într-un tunel care duce spre lumina zilei (apropo, prin partea asta, temporalitatea scârţâie; cam sărim din noapte-n zi, fără suficient avânt). Fuge într-acolo, şi ajunge... la gura de canal zăbrelită a lui Wajda (Canalul)! Chiar prin faţă trec maşini în goană, pe şosea. Fata ţipă, se agită - nimeni n-o observă. Urmăritorul se apropie. Şi pe deasupra trec maşini, pe contrasens. Între ele, gaura cu gratii, fata disperată... Mai trece un autocar - şi după gratii nu mai e nimeni. (Impact, nimic de zis! Un moment care ispăşeşte splendid toate ezitările anterioare.)
Pădure, zi. Patru siluete trec. Sunt aurolaci. Unul învârteşte în mână o pârâitoare al cărei cârâit ciclic te zgârie pe creieri... Se urcă într-un autobuz, şi pleacă. Insert, despre găsirea cadavrelor, apoi şi a ucigaşilor, care aveau între zece şi cincisprezece ani, şi au declarat doar atât despre victime: "Nu voiau să se joace."
Aşadar, finalul se ridică din nou, iar spectatorul rămâne aproape atât de bulversat şi îngândurat cum ar fi vrut autorii filmului: "Ideea era să-l lăsăm pe spectator cu respiraţia tăiată, la sfârşitul poveştii, şi ca acesta să trăiască precum personajele, cam ca într-un roller coaster." Da, au reuşit! Dar... ia să ne imaginăm puţin...
Dacă episodul din pădure era o idee mai dezvoltat, filând cartea şi prin acel spaţiu, cu specificul lui, la fel de bine ca în casă...?
Şi dacă la fel stăteau lucrurile şi în subteran - unde, la urma urmei, ne aflam deja pe teritoriul agresorilor, "în bârlogul fiarei"...?
Şi dacă nici una dintre prezenţele umane ale atacanţilor n-ar fi fost atât de vizibilă cum le-am descris mai sus? Nu era greu deloc ca în oricare dintre imaginile când "ei" apar, cadratura, unghiulaţia şi eclerajul să fi dezvăluit mai puţin... Dacă, până în ultimul moment, am fi acumulat doar atâtea date despre ei, încât să sfârşim prin a ne întreba: "Şi totuşi, cine - sau ce - erau? Stafii? Poltergeişti? Zombii din cimitir? Mutanţi scăpaţi din vreun laborator? Nebuni evadaţi de la balamuc? Şi când colo... Îi vedem pe cei patru aurolaci mergând spre autobuz şi, la fel cum deja am recunoscut după sunet pârâitoarea, am fi recunoscut şi alte câteva elemente care anterior păruseră neverosimile (râsul inuman al unuia, sunetele unui mut, nişte pâslari rupţi care-n întuneric păruseră labe de vârcolac etc. etc...). Şi, în sfârşit, înţelegeam nu numai cine au fost, ci şi că toate detaliile de coşmar dinainte, prin extrapolare, se explicau foarte simplu...
Astfel întregit, finalul ne-ar fi lăsat nu numai cu respiraţia tăiată, ci şi cu un gol în stomac! Unu' naşpa de tot!
* * *
Întâmplarea a făcut să întârzii la prima vizionare a filmului, astfel încât să pierd pregenericul, şi să văd numai povestea propriu-zisă. Ce anume pierdusem?
Pe drumul din pădure, un personaj sare în faţa unei maşini. Femeia de la volan, încercând să-l evite, intră într-un copac. A doua zi, poliţia face cercetări la locul accidentului. Trece pe alături, cu maşina ei, protagonista noastră. Începe genericul, care conţine şi informaţia: "Film inspirat dintr-un caz real".
Iniţial nevăzând aceste câteva secvenţe, am luat povestea terorii din conac "at face value" - exact aşa cum era (şi cum, în fond, au dorit-o chiar şi cei doi autori): sperietură curată, frică de-amoru' fricii. O vreme, nici n-am ştiut dacă e într-adevăr cineva afară, sau nu cumva casa însăşi se pregăteşte să-şi devoreze locatarii (şi v-am spus ce personaj nemaipomenit era casa aia!). Evident, dacă stăm să ne gândim puţin, filmul poate fi privit şi aşa.
Dar, pe de altă parte, secvenţa din pregeneric are clenciul ei! La fel ca în recentul Hârtia va fi albastră, începutul filmului conţine un cârlig ce va agăţa finalul (la Muntean, era vorba de structura temporală; aici, e o angajare dramaturgică; două cazuri de ciclicitate). Prin urmare, dacă ţineţi la mai mult decât doar a înţelege filmul, dorind să-l percepeţi în toată rotunjimea lui, aveţi grijă şi nu rataţi începutul!
10 ianuarie, 2007, h. 17:45-19:02
Bucureşti, România
Kalrak
pe 01 August 2010 00:57
DA cum a zis si loveislife interesant, se merita vazut nu este o pierdere toatala de timp.
loveislife
pe 19 Iulie 2010 22:42
interesant film...merita vazut
pe 04 Iunie 2008 06:10
Nu vreau sa scriu lucruri de prisos dar....cred ca sa-zisele filme de groaza nu mai au nimic de demonstrat (precum filmele pornografice).Nu stiu de ce noi românii sîntem atît de sado-masochisti si ne complacem în negativismul si pesimismul acesta atît de pregnant din ultimii 18 ani .Si italienii au avut filme dure, (neo)realiste,pesimiste dupa razboi:Hotii de biciclete , Mamma Roma...etc.Dar printre ele au mai avut si comedii si în final au depasit acea perioada .La noi ,,neo-realismul'' acesta balcanic dureaza cam mult.Cine vizioneaza acest film chiar va crede ca aceste fapte s-au întîmplat în România.Ne-am cam dat foc la valiza cu asemenea ,,capodopera cinematografica''.
pe 18 Ianuarie 2007 14:41
un alt mod de a batjocorii tara noastra, un alt mod de a batjocorii o tara, o cultura si un popor. nu inteleg de ce se da voie sa se filmeze astfel de filme la noi in tara(un alt exemplu BORAT). rusine! o bataie de joc la adresa romanilor si a Romaniei. oare asa suntem priviti de toate tarile?
Si ca veni vorba de realitate sau fictiune, desi am incercat sa gasesc informatii despre evenimentele relatate de film, nu am reusit sa gasesc nimic altceva in afara acelei declaratii televizate a presupusei surori a victimei, si iarasi, in functie de intervalul in care a fost facuta acea transmisie, filmul tinde sa se decredibilizeze prin acele completari finale care spun ca lucrurile au fost elucidate in scurt timp. Atunci de ce ar mai fi aparut acest apel disperat al sorei Clementinei din moment ce ea ar fi fost gasita?
Lasand deoparte identificarea elementelor reale si a celor fictionale, sa analizam putin si filmul.
La inceput am avut un mic soc, ca tot e la moda termenul. Se vorbeste in romaneste si acest lucru m-a trimis instantaneu la o interpretare a titlului. Ce e ILS in romana? Ulterior am vazut ca in realitate filmul e francez, doar filmat in Romania si da, Ils = Ei.
Filmul are o incadrare in decor si o ambianta perfecta, lucru care face ca tot acest calvar sa fie perfect. Senzatiile sunt bune pentru spectator si totul transmite frica, panica si in final claustrofobie. Evenimentele de la conac sunt extraordinar de bine surprinse si puse in scena. O atmosfera mai buna decat cea care este obtinuta in acest film, nu cred ca se putea extrage din aceasta poveste. Suspansul atinge cote alarmante. Realul este si el corect integrat in poveste, iar cresterea intensitatii intamplarilor asigura o concentrare maxima din partea spectatorului. Totul e impecabil in maniera in care se realizeaza filmarea acestei parti din film. Apoi, cand scena dinauntru, se apropie de final, avem si primele "revelatii" nedorite din toata aceasta pelicula misteriosa.
Atentie Spoiler!
Nu e nimic paranormal, nu e nimic enigmatic; sunt doar oameni, fiinte pamantene ce ataca un cuplu in propria casa.
Dar e bine si asa. Tensiunea continua.
Urmeaza bucata ce se petrece in natura, in gradina casei. O urmarire nu la fel de reusita ca cea din casa, dar nici nefericita. Un plus pentru acel croncanit continuu ce pare o forma de comunicare, un limbaj neinteles. El, zgomotul ajuta la mentinerea incertitudinii si a sperantei ca totusi, poate e si ceva neinteles implicat in acest mister.
Atentie spoiler!
Am vazut oamenii, am vazut cat sunt de vulnerabili si Ei si totusi inca mai nadajduim.
Ultimul episod, cel din subteran, al catacombelor, este cel mai gresit din tot ce ne-a oferit acest film. Iar greselile sunt la nivelul bancurilor seci cu Schiopul care aleargă.
Ce bine ar fi fost daca in toata aceasta parte de final, evenimentelor li s-ar fi dat vreun sens anume. Nu că acest "n-au vrut sa se joace cu noi" nu are impact. Din contra! Uluirea, conotatia si subtextul acestui enunt te arunca in ghearele depresiei. Dar parca mai bine era sa incercam un final elaborat, adaptat doar pe ideea cartii sau a cazului si nu ad litteram construit.
Imi amintesc scena pietroiului... bleah! oribila si mizera. Nici ca se putea ceva mai nepotrivit. Pacat de acest moment care realmente strica tot ce filmul reuseste sa construiasca pe intreg parcursul lui si care nu e rau deloc.
Cadrul de incheiere este la nivelul primei treimi a filmului, adica foarte bun. Intelegem limbajul misterios, vedem limpede toata enigma si mai vine si completarea textuala a ceea ce deja am dedus si singuri, dar cu unele adaugiri.
Mărginirea si limitarea unora care au dedus ei că tara ne este jignită, că poporul este ponegrit si că o cultură si o istorie milenara este batjocorita, n-are niciun rost sa o discutam. Astfel de analize pe marginea unei productii cinematografice sunt cele care ne denigreaza ca popor, nu filmul in sine. Ce, daca actiunea se desfasura in Bulgaria sau Ungaria, atunci filmul era vreo capodopera? Probabil că da, dupa mintea ingusta a acestor cinefili de duminica.
Concluzie: Un film cu o prima parte foarte bine realizata in care gasim o atmosfera extrem de bine incarcata. Din pacate, pierde din mister si tensiune pe parcurs si sfarseste avand unele momente umile sau prostute. Merita vazut mai ales in acesta perioada, dar atentie, nu va lasati pacaliti de incadrare. Nu e un film horror! Nota 6,93!
Atmosfera de teroare in mod surprinzator ajunge sa fie bine intretinuta, filmat la noi in tara cu destule replici in limba romana cu un subiect inspirat parca de la stirile Pro Tv orele 17:00.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
ianuarie 2007
Ils, adică "Ei". Şi, cum românul riscă să nu percuteze la un titlu atât de nonmurăngurătoristic, traduftorele a trebuit musai să pună "Ei atacă". Bine că nu i-a zis: "Ei atacă locatarii conacului din pădure" - sau, şi mai bine: "Aurolacii îi atacă pe locatarii conacului din pădurea Snagov, şi-i omoară, în joacă".
Cum s-ar fi putut tălmăci titlul? Personal, aş fi optat spre a fi un traduttore mai mult sau mai puţin tradittore, echivalându-l cu: ">Cine-i acolo?" sau: "Cine...? Ce...?" - sau, pur şi simplu, "Cine?"
Spun toate astea fiindcă angoasantul thriller horror semnat de Xavier Palud şi David Moreau nu-şi propune altceva decât să sperie. În cea mai onestă vână hitchcockiană, plus oarece influenţe vizibile (dar mult mai inteligent adaptate) din epigonul Spielberg, povestea simplă şi liniar ascendentă a nopţii de teroare în casa de la Snagov urmăreşte exclusiv estetica spaimei - abia încolţită iniţial, cultivată într-un crescendo irezistibil, dusă la paroxism, agrementată cu puţin sânge şi multă durere fizică, şi finalizată prin moartea gratuită. Şi atât.
Povestea porneşte, aşa cum anunţă şi genericul, de la un caz real - însă petrecut în Cehia, cu doi austrieci ca victime. Deşi nu ne măguleşte deloc, e lesne de înţeles motivul pentru care cei doi cineaşti francezi au mutat-o în arealul danubiano-pontic, pe care 87,41% din tot europeanul care se respectă îl vede ca pe un ghiveci de aurolaci ieftini de regulat, foşti kaghebişti ajunşi mafioţi şi ortodocşi fundamentalişti vânători de unguri (plus Dracula şi capitala la Budapesta, dacă-i un american ce se respectă). Din fericire, autorii au decenţa să lase în pace România ca atare, prezenţa naţională reducându-se doar la vocea televizorului şi dialogul telefonic cu poliţia. Putem trece şi noi peste acest subiect incomod, concentrându-ne strict asupra opului cinematografic.
Aşadar, Palud şi Moreau au decis să-şi dea mâna printr-un horror - gen drag amândurora - şi, conform propriilor declaraţii, au conchis curând că una dintre cele mai insuportabile angoase este aceea de a te pomeni invadat la tine în casă (nu întâmplător, mi-a rămas înfiptă-n creier secvenţa din Marathon Man, al lui Schlesinger, când Dustin Hoffman face baie şi aude şuşoteli din camera de alături). Drept pentru care, avem de-a face cu un cuplu de francezi cumsecade, el romancier pe laptop, ea profesoară la o şcoală, care locuiesc într-un conac izolat din mijlocul unei păduri. Şi, într-o noapte, după ce s-au culcat, începe nasoleala... Sunete stranii de-afară... un apel telefonic neinteligibil... lumini... un cârâit ciclic care te zgârie pe creieri... şi aşa mai departe... şi tot mai departe...
Sunt nevoit să mărturisesc că această primă (şi principală - cam două treimi) parte a filmului e virtualmente ireproşabilă. Palud şi Moreau deapănă firul terorii cu un fler şi o ştiinţă a meseriei de o precizie rară. Admirabil este faptul că, aproape din start, casa devine personaj. Coridoarele şi scările labirintice, camerele şi holurile clar-obscure, zugrăveala veche, uşile demodate, cu vopseaua coşcovită, mobila heteroclită, lămpile ba stinse, ba aprinse - toate trăiesc, respiră, horcăie, gâfâie, tremură, ameninţă... Relaţia dintre cei doi protagonişti şi spaţiul în care evoluează, plus elementele terorii ce se strânge implacabil în jurul lor, plus aparatul de filmat care absoarbe totul, vibrează de organicitate şi energie epică. Povestea curge în sus, creşte, te ia cu ea, te îngrozeşte, te înghite şi te devorează - fără a-şi îngădui nici un moment de respiro între şocuri - amintind, prin aceasta, de ticălosul The Evildead al lui Sam Raimi (sau, prin paranoia coridoarelor filmate în raccourci, de Prince of Darkness al lui Carpenter). Atât dramaturgic, cât şi arhitectural (la propriu), apogeul este atins în labirintul foliilor de celofan din pod...
... Şi, din păcate, cam imediat după aceea temperatura filmului intră în oscilaţie.
Căci, în sfârşit, cei doi francezi reuşesc să evadeze din casa "bântuită" şi încearcă să scape prin pădure - moment în care mementourile din The Blair Witch Project devin inevitabile - şi, nu peste mult, ajung în catacombele sistemului de canalizare (vezi It de Stephen King, plus ceva filiaţii din David Fincher - Alien 3 şi Se7en), unde se joacă actul final al tragediei. Or, din păcate, aceste două spaţii ulterioare ale acţiunii sunt cam rasolite - din toate punctele de vedere. O dată ce scenariul optase pentru o asemenea desfăşurare, el ar fi trebuit să se structureze mult mai echilibrat între următoarele patru ritmeme: 1) Casa: introducere; 2) Casa: conturarea terorii; 3) Pădurea: creşterea terorii; 4) Catacombele: apogeul şi finalul. Din păcate, ritmemele 3) şi 4) sunt mult sub nivelul primelor două, atât ca durată cât şi ca ingeniozitate, iar cel ce are de suferit e filmul în general - care, o dată cu ieşirea în exterior, se cam pierde pe sine însuşi...
În paralel cu această inabilitate dramaturgică, autorii mai comit o mică greşeală care începe să dezumfle filmul de pe la jumătate - şi anume: deconspirarea agresorilor.
"N-am vrut să arătăm decât ceea ce descoperă personajele, fără a afla mai mult (...); să lăsăm loc liber imaginaţiei," se confesează Palud, ducându-ne cu gândul şi la The Haunting de Robert Wise. Toate bune şi frumoase - dar... au ţintit bine, şi au nimerit nu în centrul ţintei, ci undeva între el şi margine (bine, totuşi, că nu complet pe-alături).
Ce-i drept, nimic n-a rămas la voia întâmplării. Devoalarea se succede cu o precizie atât de meticuloasă, încât merită s-o urmărim de la un pas la altul - cu împlinirile şi neîmplinirile ei:
* Umbra care dispare după un colţ: excelentă!
* Umbra care fulgeră prin amorsă: perfectă!
* Picioarele din pod: prima eroare! Pantalonii şi pantofii prea vizibili, paşii prea apăsaţi, le conferă o normalitate care începe să dezintegreze misterul.
* Atacantul cu glugă, doborât de pe balcon: binişor, pentru că nu e foarte vizibil; răuşor, pentru că relevă vulnerabilitatea intruşilor, şi moleşeşte paranoia victimelor.
* Cel (tot cu glugă) care imediat se repede pe scara exterioară: din nou, prea vizibil; deja începe să fie prea clar - păgubos de clar! - că angoasanţii «ils» sunt oameni ca toţi oamenii, şi nici măcar imbatabili.
* Al treilea cu glugă, care apare în faţa maşinii: deja începe să nu ne mai intereseze cine atacă (or fi hoţi? terorişti? spioni? extratereştri ieşiţi din Agartha? Treaba lor...) şi rămânem preocupaţi doar de soarta protagoniştilor - adică, am vrea să scape, ceea ce-i foarte firesc, nu?
* Altă glugă (greu să le mai numeri), a fetei doborâte de francez, cu toroipanu'. «Ils» au devenit neinteresanţi, numai aventura ne mai ţine...
* Şi, în sfârşit, confruntarea finală din canale, unde chiar dacă imaginea e zbuciumată, camera se agită, şi nu se vede prea bine, distingem totuşi nişte pungi cu aurolac, un copil drăgălaş-buimac şi un boschetar tânăr - suficient pentru ca acestei zone de interes a filmului să-i punem definitiv cruce.
Ce se întâmplă în continuare - adică, în final? Franţuzoaica ajunge într-un tunel care duce spre lumina zilei (apropo, prin partea asta, temporalitatea scârţâie; cam sărim din noapte-n zi, fără suficient avânt). Fuge într-acolo, şi ajunge... la gura de canal zăbrelită a lui Wajda (Canalul)! Chiar prin faţă trec maşini în goană, pe şosea. Fata ţipă, se agită - nimeni n-o observă. Urmăritorul se apropie. Şi pe deasupra trec maşini, pe contrasens. Între ele, gaura cu gratii, fata disperată... Mai trece un autocar - şi după gratii nu mai e nimeni. (Impact, nimic de zis! Un moment care ispăşeşte splendid toate ezitările anterioare.)
Pădure, zi. Patru siluete trec. Sunt aurolaci. Unul învârteşte în mână o pârâitoare al cărei cârâit ciclic te zgârie pe creieri... Se urcă într-un autobuz, şi pleacă. Insert, despre găsirea cadavrelor, apoi şi a ucigaşilor, care aveau între zece şi cincisprezece ani, şi au declarat doar atât despre victime: "Nu voiau să se joace."
Aşadar, finalul se ridică din nou, iar spectatorul rămâne aproape atât de bulversat şi îngândurat cum ar fi vrut autorii filmului: "Ideea era să-l lăsăm pe spectator cu respiraţia tăiată, la sfârşitul poveştii, şi ca acesta să trăiască precum personajele, cam ca într-un roller coaster." Da, au reuşit! Dar... ia să ne imaginăm puţin...
Dacă episodul din pădure era o idee mai dezvoltat, filând cartea şi prin acel spaţiu, cu specificul lui, la fel de bine ca în casă...?
Şi dacă la fel stăteau lucrurile şi în subteran - unde, la urma urmei, ne aflam deja pe teritoriul agresorilor, "în bârlogul fiarei"...?
Şi dacă nici una dintre prezenţele umane ale atacanţilor n-ar fi fost atât de vizibilă cum le-am descris mai sus? Nu era greu deloc ca în oricare dintre imaginile când "ei" apar, cadratura, unghiulaţia şi eclerajul să fi dezvăluit mai puţin... Dacă, până în ultimul moment, am fi acumulat doar atâtea date despre ei, încât să sfârşim prin a ne întreba: "Şi totuşi, cine - sau ce - erau? Stafii? Poltergeişti? Zombii din cimitir? Mutanţi scăpaţi din vreun laborator? Nebuni evadaţi de la balamuc? Şi când colo... Îi vedem pe cei patru aurolaci mergând spre autobuz şi, la fel cum deja am recunoscut după sunet pârâitoarea, am fi recunoscut şi alte câteva elemente care anterior păruseră neverosimile (râsul inuman al unuia, sunetele unui mut, nişte pâslari rupţi care-n întuneric păruseră labe de vârcolac etc. etc...). Şi, în sfârşit, înţelegeam nu numai cine au fost, ci şi că toate detaliile de coşmar dinainte, prin extrapolare, se explicau foarte simplu...
Astfel întregit, finalul ne-ar fi lăsat nu numai cu respiraţia tăiată, ci şi cu un gol în stomac! Unu' naşpa de tot!
* * *
Întâmplarea a făcut să întârzii la prima vizionare a filmului, astfel încât să pierd pregenericul, şi să văd numai povestea propriu-zisă. Ce anume pierdusem?
Pe drumul din pădure, un personaj sare în faţa unei maşini. Femeia de la volan, încercând să-l evite, intră într-un copac. A doua zi, poliţia face cercetări la locul accidentului. Trece pe alături, cu maşina ei, protagonista noastră. Începe genericul, care conţine şi informaţia: "Film inspirat dintr-un caz real".
Iniţial nevăzând aceste câteva secvenţe, am luat povestea terorii din conac "at face value" - exact aşa cum era (şi cum, în fond, au dorit-o chiar şi cei doi autori): sperietură curată, frică de-amoru' fricii. O vreme, nici n-am ştiut dacă e într-adevăr cineva afară, sau nu cumva casa însăşi se pregăteşte să-şi devoreze locatarii (şi v-am spus ce personaj nemaipomenit era casa aia!). Evident, dacă stăm să ne gândim puţin, filmul poate fi privit şi aşa.
Dar, pe de altă parte, secvenţa din pregeneric are clenciul ei! La fel ca în recentul Hârtia va fi albastră, începutul filmului conţine un cârlig ce va agăţa finalul (la Muntean, era vorba de structura temporală; aici, e o angajare dramaturgică; două cazuri de ciclicitate). Prin urmare, dacă ţineţi la mai mult decât doar a înţelege filmul, dorind să-l percepeţi în toată rotunjimea lui, aveţi grijă şi nu rataţi începutul!
10 ianuarie, 2007, h. 17:45-19:02
Bucureşti, România