Psihoterapeutul Andrei Poenaru se străduiește să-și trateze cât mai bine pacienții, în timp ce, acasă, căsătoria i se destramă. De luni până joi, timp de nouă săptămâni, are ședințe de terapie cu clienți diferiți (Nora, Victor, Diana și cuplul Ruxandra-Tudor), iar vineri devine, la rândul lui, pacientul Mariei, fosta lui profesoară și mentor.
Atunci când Nora, o anestezistă tânără și atragătoare, declară că îl iubește, Andrei se luptă să-și păstreze profesionalismul și să nu cedeze sentimentelor pe care începe să le simtă pentru aceasta.
Între timp, relația cu soția sa, Laura, care se simte veșnic ignorată, devine din ce în ce mai încordată și mai distructivă. Iar cazurile pe care le tratează sunt extrem de complicate: Victor, un soldat proaspăt întors din Afganistan măcinat de vinovăție pentru că a ucis, la datorie, oameni nevinovați, își arată fățiș disprețul pentru terapeut; Diana, o gimnastă adolescentă cu tendințe suicidare, îi stârnește puternice instincte paterne; la rândul lor, Tudor și Ruxandra, un cuplu măcinat de resentimente, îi amintesc de propria sa căsnicie disfuncțională.
Pe măsură ce criza personală se adâncește, Andrei se implică din ce în ce mai mult în viețile pacienților săi, riscând să încalce limitele profesiei. Dar poți, oare, să fii un bun terapeut, dacă viața ta e haotică și în derivă?
În derivă este bazat pe serialul israelian Be Tipul, creat de Hagai Levi și multi-premiat de Academia Israeliană de Televiziune. În 2007, drepturile au fost cumpărate de HBO Statele Unite, care a produs serialul sub numele In Treatment, cu Gabriel Byrne în rolul principal. In Treatment a avut parte de cronici la superlativ și a primit Globul de Aur pentru Cel mai bun actor în rol principal.