Sinopsis

Chiar dacă a fost abolită acum peste o sută de ani, sclavia există și în zilele noastre în forme cu adevărat monstruoase. Tinere din familii sarace, marginalizate de societate și nedreptățite chiar și de poliție, și-au găsit alinarea în adăposturi religioase, împrăștiate în toată America de Nord. Judith Joesp este una dintre aceste femei obligate să devină soții ale conducătorilor de comunități și să trăiască după bunul plac al acestora. Chiar dacă a fost crescută într-o astfel de comunitate poligamă și nu cunoaște alt stil de viață, Judith nu vrea ca și fiica sa de 16 ani să aibă aceeași soarta. Disperată, fără să cunoască pe nimeni în lumea de afară, ea își dă foc locuinșei și fuge împreună cu cei cinci copii ai săi. Singură în fața greutăților, Judith este hotărâtă să-și construiască o nouă viață. Dar, în timp ce ea se zbate să supraviețuiască și să-și întrețină copiii, fiica sa de 16 ani fuge înapoi în adapostul din care tocmai evadaseră. Judith știe că în cazul în care nu va face nimic, fiica sa va ajunge una dintre multele soții ale profetului care conduce adăpostul. Și chiar dacă e conștientă că bărbatul acesta este mult mai puternic decât ea, o mamă nu-i poate întoarce spatele propriei sale fiice.