In sat la noi (1951)

Comentariul următor nu îmi aparține, este luat de pe facebook:
"Acest film, intitulat cu emfază, ”ÎN SAT LA NOI”, este o colecție uriașă de MINCIUNI ALE PROPAGANDEI COMUNISTE practicată în acei ani. În 1951 era o sărăcie la sate - și nu numai - cum nu mai fusese niciodată în România. Nici în anii de război! După trei ani de secetă cumplită, după brambureala uriașă provocată de trecerea la colectivizare, după jafurile organizate ale RUȘILOR, ce goliseră silozurile și fermele de animale, inclusiv gospodăriile țăranilor imediat de cum intraseră pe teritoriul României (în martie 1944), n-aveai ce pune pe masă la copii, dar să mai faci și nunți! Țăranii - cei adevărați - erau departe de a fi atât de veseli - precum cei din film! Dimpotrivă! Erau triști, posomorâți, bolnavi, știrbi, rău îmbrăcați - și fără speranță! Comuniștii le luaseră TOT - pământul moștenit din bătrâni, vitele din staul (caii, vaca, oile) grâul din pod și salbele de aur pe care femeile le primiseră ca zestre la nuntă. Căci aurul era prohibit! TOT! Iar sărăcia de la sat - se întindea - ca o plagă - și la oraș! Credeți-mă, am trăit acele timpuri dureroase pentru toți oamenii cinstiți și mai ales pentru un adolescent (cum eram eu) la început de drum în viață.
Prin urmare, SĂ NU NE LĂSĂM ÎNȘELAȚI și să spunem - din fotoliul confortabil, cu perne adânci și moi - ”ce frumoooooooos!”.
Nimic nu e adevărat în acest film! Nici ”claca” de tors, nici cântecul, nici ”fetele” (uitați-vă la chipurile lor - numai țărănci nu sunt). Adevărați sunt DOAR LĂUTARII - melodiile și instrumentele la care cântă!
Singurul MOTIV pentru care merită să privim cu interes acest film sunt ACTORII (unii dintre ei) - aflați aici în plină tinerețe. Așadar, să privim acest film (inclusiv secvența care ne este la îndemână grație sistemului virtual) - cu rezervă și spirit critic și să nu ieșim din timpul când el a fost realizat: ANUL 1951!( Elisabeta Petreanu)"

Un film de propaganda comunist stalinistă având în vedere că s-a realizat în 51 în anii cei mai crânceni ai dictaturii staliniste din România datorită cărora numeroși oameni nevinovati au pierit în temnițele și lagărele de muncă socialiste realizate dupa modelul gulagului sovietic. O mizerie propagandistică care nu ar avea ce cauta între filmele redifuzate de unele televiziuni romanesti de nișă pentru ca nu numai ca propovaduieste dictatura de sorginte stalinistă ci își bate joc de-a dreptul de adevarul istoric și suferințele îndurate de majoritatea țăranilor care s-au opus colectivizării forțate.

Un film bun de aruncat la groapa de gunoi a istoriei !

Stie cineva cine este interpreta melodiei din film? In ciuda textului discriminator, interpretarea este incredibila.

Un film romanesc foarte bun , de pe vremea cand aveam agricultura.Dupa involutie pamanturile s-au dat inapoi , de cele mai multe ori cui nu trebuia , ocazie cu care s-a dus dracului si agricultura Romaniei.

Film comunist clar, de propaganda clar si asta. Filmul este anti-chiaburi si incearca sa propovaduiasca avantajele colectivizarii. Cu toate acestea, filmul este bun, scenariu bun, joc actoricesc bun, bine pus in practica si cu replici tari. Merita vazut.

Cristian Tudor Popescu: Cu “În sat la noi” Jean Georgescu şi Victor Iliu îşi iau o sarcină grea: să convingă ţăranii să se înscrie în colectivă. Structura clasei ţărăneşti după război era următoarea: micii proprietari de pământuri însumau, după împroprietăririle interbelice succesive, 89,6% din suprafaţa cultivabilă a ţării, moşierii doar 10,4%! Existau şi ţărani cu pământ puţin sau deloc, care munceau la alţii, aşa-numitul proletariat agricol, în număr nesemnificativ. Acest proletariat agricol trebuia asmuţit împotriva marii mase a ţăranilor aşezaţi, care îşi lucrau pământul. Duşmanul principal nu era moşierul, ci aşa-numitul chiabur, ţăranul înstărit. Georgescu şi Iliu construiesc deci o realitate cu totul paralelă, un sat de operetă, al bunei lumini, în care chiaburul este o bestie incorigibilă, un neom menit exterminării. Când Dumitru, fiul de chiabur, interpretat convingător de Liviu Ciulei, vine la şedinţa de constituire a colectivei, “am venit şi eu, să văd ce e, ca omu’”, protocomunista Maria se ridică şi strigă: “Care om? Tu eşti om? Ăştia nu sunt oameni! N-au inimă! Vrea să intre în colectivul nostru ca viermele în rod!”. Sunt cuvinte emblemă pentru miile de nevinovaţi care vor înfunda puşcăria şi lagărele de muncă. “Pe dealuri şi pe ogoare, mărăcinul umbră n-are?/Cum n-are umbră în satu, omu lacom şi bogatu./Mărăcinul e lăsatu să fie scos şi-aruncatu.” Filmul cu titlul familial-călduţ “În sat la noi” este o instigare temeinică la violenţa de clasă, exaltă ura ca mecanism al progresului social. Cel care este prin definiţie un ticălos, cel care nu are e un om harnic şi cinstit.

La Karlovy- Vary, în 1952, acest film era răsplătit pentru cel mai bun scenariu...