Părerea criticului
In Time/În timp, noua incursiune a lui Andrew Niccol în domeniul SF-ului (poate-ţi aminteşti de Gattaca) porneşte de la o premisă care-i iartă producţiei cu Justin Timberlake şi Amanda Seyfried câteva scăpări aproape impardonabile: în viitor oamenii încetează să mai îmbrătrânească la 25 de ani, iar timpul devine bani. Sau banii devin timp. Poţi plăti totul cu o oră, o lună, sau decadă din propria viaţă, ceea ce face ca bogaţii să poatră trăi practic veşnic, iar săracii să fie nevoiţi să fure, cerşească sau muncească pentru a fi siguri că mai prindă a doua zi. Acest punct de pornire devine cu atât mai ofertant cu cât un tânăr, Will Salas (Timberlake), are tot ce-i trebuie pentru a răsturna această ordine a lucrurilor, transformându-se într-un haiduc modern ce nu fură bani, ci timp...
Sunt multe aspecte interesante la SF-ul lui Niccol, iar regizorul nu stă deloc rău nici cu ritmul. Will şi Sylvia, fiica unui magnat pe care eroul o răpeşte la începutul călătoriei sale întru reîmpărţirea posibilităţilor de viaţă, au o chimie interesantă, iar scopul lor, acela de a lupta împotriva celor bogaţi şi puternici îi face cu atât mai simpatici. Cu toate acestea In Time suferă de probleme grave de logică (noi n-am înghiţit deloc faza puerilă cu acel joc de skanderberg temporal în stare să ucidă), iar pe la sfârşit începe să gâfâie a extenuare. Chiar şi aşa, filmul te face să-ţi pui câteva întrebări şi să te gândeşti că niciun sistem social nu este corect pentru toată lumea şi că umiliţii şi obidiţii nu vor dispărea niciodată de pe faţa pământului.
De văzut pentru aspect, chimia protagoniştilor şi premisa mai mult decât interesantă.
Sunt multe aspecte interesante la SF-ul lui Niccol, iar regizorul nu stă deloc rău nici cu ritmul. Will şi Sylvia, fiica unui magnat pe care eroul o răpeşte la începutul călătoriei sale întru reîmpărţirea posibilităţilor de viaţă, au o chimie interesantă, iar scopul lor, acela de a lupta împotriva celor bogaţi şi puternici îi face cu atât mai simpatici. Cu toate acestea In Time suferă de probleme grave de logică (noi n-am înghiţit deloc faza puerilă cu acel joc de skanderberg temporal în stare să ucidă), iar pe la sfârşit începe să gâfâie a extenuare. Chiar şi aşa, filmul te face să-ţi pui câteva întrebări şi să te gândeşti că niciun sistem social nu este corect pentru toată lumea şi că umiliţii şi obidiţii nu vor dispărea niciodată de pe faţa pământului.
De văzut pentru aspect, chimia protagoniştilor şi premisa mai mult decât interesantă.
