Cu toate că e un film dificil și la început e posibil să conectezi greu între ele scenele, redate în paralel, dintre fiii care își caută mama și eroismul mamei din trecut, iar contextul acțiunii e unul ciudat, în care toată lumea e într-un război religios în care și musulmanii și creștinii ucid fără milă - filmul se constituie în final într-o dramă profundă, apăsătoare, iar finalul și relevarea adevărului atât de crud îi aduce o valoare anume între dramele văzute.
El_KaPpa
pe 26 Mai 2020 21:29
Poate ca pare prea exagerat si melodramatic, dar in contextul dat se incadreaza minunat si dincolo de toate este un film cu un puternic impact emotional si cu un twist in final care nu se uita niciodata. Pana acolo insa isi construieste foarte bine povestea si atmosfera, Denis Villeneuve fiind ca un pugilist care isi urmeaza cu strictete si inteligenta o tactica pentru a-si face K.O. adversarul si, din fericire, ii cam iese.
mihaelatb
pe 29 Iunie 2019 23:09
Un film care te marcheaza, un film foarte bun, dar un film pe care nu as mai vrea sa-l vad a doua oara. Este dureros destinul femeilor in majoritatea tarilor arabe, este inuman sa ucizi civili doar pentru a razbuna moartea unor camarazi, este traumatizant adevarul final. Cred ca peste asta s-a trecut prea usor. Ar fi fost interesant de vazut cum isi mai pot continua, cei doi frati, viata, de acum incolo.
lili22
pe 21 Iunie 2018 13:24
Nu mi-a placut,, cam multe elemente de telenovela, iar povestea cu violul propriei mame iti face pielea de gaina.
Au trecut in jur de 3 ani de cand mi-am propus sa vad acest film si spre rusinea mea pot afirma ca am pierdut un film exceptional si unic marca Denis Villeneuve care pana acum nu m-a dezamagic cu nici-un film.
Incendies este o drama a doi gemeni care trebuie sa duca la bun sfarsit cererile din testamentul mamei lor ,iar din cele doua scrisori lasate de ea ,cei doi trebuie sa isi gaseasca tatal despre care ei stiau ca este mort si fratele despre care ei nici nu stiau ca exista.
Acest film intra in lista celor mai bune drame vazute de mine vreodata cu unele secvente ce te vor deranja si finalul este unul ce te va soca.
Nu doresc sa dezvalui mai multe din acest film si vreau sa va las pe voi sa il vedeti si sa il savurati chiar daca unele secvente vor fi mai greu de urmarit.
Un astfel de film nu a putut lipsi nici la Oscaruri unde a fost nominalizat pentru cel mai bun film strain si unde a pierdut in fata filmului danez Hævnen aka In a Better World pe care l-am vazut si l-am savurat pana la capat.
Alte filme pe care le recomand de la regizorul Denis Villeneuve sunt:Prisoners (2013),Enemy (2013),Sicario (2015).
Ultimul film lansat de Villeneuve este Arrival (2016) care va aparea la noi pe 11 Noiembrie si sa nu uitam ca mai lucreaza la Sequel-ul Blade Runner .
Recomand Incendies tuturor persoanelor care vor sa vada ceva unic si pe care nu il vor uita atat de usor.
Ofer nota 9 acestui film.
Mai multe review-uri pe https://www.facebook.com/themovieplace/
FlorinMovieFreak
pe 08 Iulie 2016 12:17
Este un film exceptional care arata cat de dur poate sa fie destinul, este un deliciu cinematografic, de la regie pana la acting, un must see pentru orice cinefil care se respecta. doar un singur lucru regret ca mi-a luat atata timp sa-l vizionez.
Nota 9/10
Cheers ! ;)
stefania_lungu
pe 20 Iunie 2016 16:35
Intreaga poveste reuseste sa te surprinda incetul cu incetul , lasandu-te pe tine sa o descoperi,. Cu cat te adancesti mai mult in actiune si reusesti sa te strecori pe sub pielea personajelor , cu atat povestea reusteste sa te posede mai repede. Un final excelent care se preteaza exact pe dimensiunile intregului film artistic. Pe mine una m-a lasat socata o lunga perioada! No words for it!
andystarx
pe 29 Noiembrie 2015 20:56
UN film care poate parea plictisitor,dar are un final incredibil de intersant ! Oricum este dur,iar scenariul si chiar jocul actoricesc ,este de apreciat ! PEste asteptari,merita vazut macar odata !
paradox_utopic
pe 07 Noiembrie 2015 23:12
povestea e veche,doar putin "lucrata" ,in opera originala,fiul o ia de sotie pe masa,aici fiul ratacitor devine tortionarul si violatorul mamei...
filmul e greoi,plictisitor ca oriental,static,unde oamenii au doar doua culori:saraci care alearga caprele prin praf si militari fanatici.
se putea mai bine.
Florina1976
pe 14 Martie 2015 16:16
Tocmai am vizionat filmul si am ramas fara grai...impresionant, socant, dramatic...trebuie urmarit obligatoriu!"1+1=1!!!!!!!!!!"
anca.eremie
pe 26 Februarie 2015 19:08
Dureros de dur, dramatic pentru copii să descopere trecutul; un trecut greu de suportat și de trăit cu el în continuare. În același timp, să descoperi ce mamă extraordinară ai avut, e copleșitor.
radu3455
pe 14 Noiembrie 2014 19:50
un film pe stilul lui Denis Villeneuve un scenariu foarte bun plin de dramatism,merita vazut nota 8
alin9314
pe 12 Septembrie 2014 21:34
De mult nu am mai dat zece la un film fie aici fie pe IMDB, daca imi aduc aminte ultimul film la care am dat 10 a fost prisoners, tot de Villanueve,care e un regizor fantastiic,el cu echipa lui fac filme foarte profunde si imprevizibile, spre greseala mea este ca nu am vazut acest film cand a aparut,dar e bine si acum decat nikiodata. O sa mai dureze pana o sa mai dau de o capodopera ca aceasta. APP: respect spuselor lui ciprianionut de mai sus, sunt 100% de acord
voicuviorel24
pe 10 Septembrie 2014 02:42
wtf...cum am putu rata un asemenea film,
recomand!
Tomax
pe 17 Mai 2014 22:17
mi-a placut mult ..pacat ca lumea nu prea il stie ...merita vazut ...e palpitant si ramai socat spre final ...
MNarcis
pe 19 Decembrie 2013 21:45
Un film cu adevarat superb, structurat in asa fel incat nici sa nu te doara capul la vizionarea lui dar totusi care va necesita o atentie sporita (genul de film care iti pune capul putin la contributie, filmul fiind impartit in doua planuri, prezent si trecut). Scenariul\povestea din spatele filmului este cutremuratorare, impresionanta, emotionanta, (etc), iar sfarsitul te va lasa ''masca'', impietrit, (pe scurt un final foarte bun).............merita vizionat macar o data in viata!
Ghemot
pe 09 Decembrie 2013 23:33
Intr-adevar este un film foarte profund. Poate parea uneori plictisitor sau foarte dur, dar sfarsitul este atat lamuritor, cat si marcant!
Get0dac
pe 22 Septembrie 2013 22:33
O drama frantuzeasca, exceptionala, despre razboi si destine umane, despre animalul din om si pedeapsa divina, despre religia ce in loc sa uneasca, dezbina. Il recomand din toate punctele de vedere, trebuie vazut de orice cinefil care se respecta. Aveti rabdare, urmariti-l cu atentie, pt. ca altfel riscati sa va pierdeti printre itele povestii.
cosmin742000
pe 25 Iunie 2013 09:42
Un film excelent de un dramatism apasator. O alternativa excelenta la gunoaiele Holywoodiene de zi cu zi.E bine ca se mai si filme in ziua de azi , nu numai comert cu amanuntul
sabinalin
pe 02 Iunie 2013 11:41
Canta din spirit de fronda. Canta pentru a demonstra ca iti poti croi o figura de invingator chiar daca destinul este, implacabil, acela al unui invins. Canta pentru ca nu mai are nimic de pierdut intr-o lume hada care te impinge la greseli care pot deveni capitale. Canta pentru ca muzica ii confera omului forta de a trece peste vicisitudini, a se vedea si "The fields of Athenry"... "Sa ma inmormantati cu fata in jos si cu spatele la lume". Doamne, nu-i da omului mai mult decat poate duce! Dar cine stabileste limita pana la care putem duce? "Incendies" face parte din categoria filmelor exceptionale, a filmelor la care aproape totul e ireprosabil. Se pot gasi ceva pete in soare cum ar fi mici accente de propaganda antimusulmana dar, avand in vedere forta impresionanta a intregului, acestea pot si trebuie sa fie trecute cu vederea...
aayana
pe 28 Mai 2013 03:53
Un film pe care nu ai cum să-l uiți vreodată. Spectatorul devine călător, musafir, fugar, rebel, victimă, nobil. Planurile narative sunt bine împletite. Exact atunci când totul ia foc, se aprinde un alt fitil. În final, nu trecutul este curiozitatea ci adevărul care vine să stingă totul. Incendies l-aș asemăna cu o ecuație cu mai multe necunoscute, unde solutia este egala cu originile fiecarui personaj.
wildinthecountry
pe 23 Aprilie 2013 19:28
Un film ce m-a LASAT MASCA
Finalul f emotionant
Nota 20 de la mine......
lolz
pe 03 Februarie 2013 17:29
E un film bun, care arata realitatile tarilor inca salbatice, cu oameni manati de ura fata de cei care nu se supun credintelor si mentalitatilor lor. Un scenariu interesant si cu un final cu 2 twist-uri destul de marcante. Insa nu l-as numi o capodopera.
Povestea are totusi elemente destul de trase de par, violentele nu m-au impresionat nemaipomenit (doar faptul ca ti se aminteste ca ele exista nu mi se pare suficient, trebuie sa aduca si un impact pe care poate eu sunt prea calit ca sa-l mai simt aici), iar filmul, dupa ce ca e lung, mai e si destul de static pentru gusturile mele, in genul filmelor romanesti.
cosmin_kedii
pe 17 Ianuarie 2013 12:55
un film foarte bun, care reflectă realitățile războiului civil din Liban,filmul este atât de bun încât ar fi putut fi o capodoperă (nu e de mirare că a fost nominalizat la Oscar)
Pantaleon
pe 10 Ianuarie 2013 23:03
Incendies e un film cu adevarat bun, i-am acordat nota 9 pe imdb si asta pentru ca are, oricum, un iz de telenovela in final, ceea ce m-a impiedicat sa-i dau chiar 10. Este o reusita cinematografica intre atatea americanisme de prost gust, un film care te surprinde si te emotioneaza si dupa care ramai cu ceva. Numai un mare carcotas sau un mare necunoscator ar putea sa considere acest film altceva decat este: o bijuterie cinematografica.
xerses
pe 30 Iulie 2012 23:08
Un scenariu surprinzator....si un film foarte bine realizat.
alex_il_fenomeno
pe 22 Iulie 2012 19:07
o productie extrem de dramatica , cu atat de multe conexiuni si incurcaturi incat la final , cand totul este limpede , ramai masca de lucrurile prin care au trecut personajele si cu ce oameni au intrat in contact ! desi prima jumatate este putin mai greoaie , daca ai rabdare sa il urmaresti pe tot , de la un capat la celalalt , vei ramane adanc impresionat de opera regizorului ! cred ca productia aceasta ar merita inclusa in topul de urmarit intr-o viata !
Narcis_1976
pe 26 Mai 2012 20:19
Nu mai placut acest film, abordarea este suficient de revoltatoare pentru a aratea josnicia umana sau odioasele crime facute in numele religiei de catre noi bipezii, daca asta si-au propus creatorii filmului sa ne arate. Preferam ca in locul personajelor umane sa fie folosite doua turme de capre, parca nu ar fi fost atat de socant.
ionutzoo7
pe 17 Mai 2012 02:34
Cu siguranta un film de nota 10,care te marcheaza.La faza cu fetita din autobuz mi s-a facut pielea de gaina...e foarte emotionant,iar sfarsitul e foarte bun.
Chop_Chop
pe 01 Februarie 2012 21:49
Iata ca filmele "straine" sunt cele care iti provoaca cele mai interesante trairi. Desi este o productie cu un final sfasietor, este o veritabila lectie de viata.
marc_mihai
pe 14 Ianuarie 2012 06:58
Un singur film a mai reusit sa ma rascoleasca pana acum:"Never let me go".Dar "Incendies" cred ca il depaseste.Este genul de film pe care il vezi si nu il uiti in veci.Iti aduci aminte si peste ani de el.Merita Oscar...
morfil
pe 30 Noiembrie 2011 13:13
Tacerea este singurul raspuns dupa vizionarea unui astfel de film cosmopolit, frumos prin diversitatea lumilor prezentate, insa avand acelasi scop ultim: adevarul. Prin iubire, catre adevar. E o cale dureroasa, insangerata, nebuna, pazita de demoni cu chip de oameni, inarmati cu Kalashnikoave.
Traim intr-o lume foarte complexa si dominata de extreme. Este greu de inteles lumea araba, ceea ce pentru noi este crima, pentru ei este patriotism si fapta de vitejie... Ma intreb oare cine este normal dintre noi toti? Sau nu cumva adevarul este chiar la mijloc, vorba lui Murphy?
Pe mine m-a impresionat mai mult ciocnirea dintre culturi, conflictul de idei decat drama celor doi gemeni si a mamei lor, interesanta, complicata si poate chiar reala.
In orice caz, nu se poate spune ca aceasta creatie nu are moduri fine care sa te atraga in universul propriu. Pentru 2 ore, am fost complet hipnotizat. Scenele crude m-au lasat fara suflare. In lumea gloantelor, moralitatea si credinta nu isi au locul. Totul se reduce la plumb, la suieratul rece al mortii. O moarte fara logica, as zice. Sa ucizi fara sa clipesti copii, asta nu pot intelege. In fibra mea, nu am gasit niciun resort pentru un astfel de gest. Chiar daca ar fi un copil cu o centura de dinamita hotarat sa arunce in aer o strada intreaga, tot nu as avea motive suficiente sa apas pe tragaci. Pana la urma, nu e vina lui, cei mari i-au spalat creierul si l-au transformat intr-un cosmar... Daramite sa ucizi copii nevinovati sau mame care isi apara bebelusii... Este inefabil...
Trecand peste cruzimea din acea parte a lumii, daca se poate trece cu adevarat asa usor, as sublinia modul ingenios prin care nu se forteaza actiunea, prin care se intrepatrunde trecutul tragic al mamei cu prezentul aventuros al copiilor. Fiecare pas este calculat. Si se vorbeste putin. Imaginea si sunetul sunt lasate sa vorbeasca. Si vorba lor este mai precisa, mai aproape de adevar.
Pe langa acestea, am redescoperit limba franceza si diferitele variatii ale limbii arabe. Si prin intermediul acestora sa patrunzi ca un intrus in lumile respective.
Marhaba! Salam Aleikum! Se tot repetau cu rezonante mistice in anumite scene, aproape ca o incantatie, ca o rugaciune pentru fraternitate si pace intre toti locuitorii Pamantului...
Nu degeaba se spune in Biblie, in Sfanta Evanghelie dupa Ioan, in capitolul 1, versetul 1:
"La început a fost Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul"
Noi oamenii ne batem joc de cuvinte si le folosim aiurea mai tot timpul. Acest film uite ca mi-a atras atentia ca trebuie sa vorbesc frumos, sa respect cuvantul, si prin cuvant, pe cei din preajma mea.
Acest film pune accentul si pe importanta familiei in asigurarea unei evolutii normale a tinerilor. Un tanar cu amintiri clare si informatii adevarate despre trecutul sau va avea caramizi bune la baza vietii sale. Norocul meu ca ma incadrez cu succes in aceasta categorie! Eu nu trebuie sa pornesc in calatorii dramatice catre trecutul meu. Pot sa ma concentrez asupra prezentului, construind, astfel, viitorul!
ciprianionut
pe 12 Octombrie 2011 03:23
E trist faptul ca vazand un film atipic unele persoane nu il inteleg si pentru ei este pierdere de timp.
Sincer ,daca cei care au comentarii de orice natura negativa asupra acestui film si ar fi prietenii mei nu as mai discuta vreodata cu ei despre filme ,despre frumos ,,despre iubire despre puritate si orice alt lucru care ne face sa fim in lantul trofic datorita inteligentei acolo sus..
Am deja imaginea ceor care au comentat negativ despre film si cred ca 80 % nu gresesc asupra identitati lor varsta ,mentalitate ,educatie.
Problema este ca ei nu sunt de vina asa cum nici cei care ajung sa ucida parte din ei nu poarta vina totala .
Vinovatii trebuie cautati in societate in familie in felul cum inchidem ochii si nu starpim sau educam pe cei care produc asemenea elemente.
Ca sa finalizez scurt:Acest film este tot ce asteptam si duceam lipsa in ultimii ani ca si realizare cinematografica.
As vrea sa se faca cat mai multe filme care sa ma faca sa simt ca mai exista arta.
nelloti
pe 31 Iulie 2011 23:26
Un film dureros, emotionant , coplesitor. O drama care te lasa gol sufleteste, trist si care te insingureaza pentru un timp. Un film de exceptie.
sgrapan
pe 31 Iulie 2011 18:12
Un film fara un buget prea mare, realizat cum trebuie si cu o tema interesanta. Dupa parerea mea ftot filmul pregateste finalul. un film mediocru
flopozippo
pe 23 Iulie 2011 20:28
Un film incalcit, de multe ori se confunda actiunea din trecutul lui Nawal cu prezentul si actiunea celor doi gemeni. Pentru noi e ceva de neimaginat. Dar tinand cont ca totul se desfasoara in lumea araba, cu personaje lipsite de educatie si pline de resentimente...
demolatorul
pe 30 Iunie 2011 14:34
Cea mai mare mizerie de film vazuta in ultimi ani! nu stiu cum puteti lauda mizeria asta de film !?
Separatius
pe 28 Iunie 2011 14:17
Rar mai poti viziona filme cu originalitate, vedem industrie cinematografica cu produse fara esenta decat 20 filme proaste mai bine unul si bun.
pe 24 Iunie 2011 21:40
[Titlu in limba romana: Incendii]
CoolRank: 8.5/10
- atmosfera & entertainment: 9/10
- regie: 8.5/10
- actori: 8.5/10
- scenariu: 8.5/10
- montaj: 9/10
Nota IMDb: 8.2/10
Regie: Denis Villeneuve
An: 2010
Actori: Lubna Azabal, Mélissa Désormeaux-Poulin, Maxim Gaudette
Genul: drama
Vara este fara indoiala cel mai profitabil anotimp pentru industria cinematografica. Blockbuster-ele si comediile sunt la ordinea zilei. Din pacate, ceea ce ii lipseste cu adevarat acestui anotimp sunt filmele serioase, puternice si socante. Totusi, din multitudinea de filme prezente la ora actuala la cinema, un anume Incendies, nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film strain in 2011, si-a facut ...
Pitbull
pe 23 Iunie 2011 06:28
«Incendies» - Un film ca un proiectil
Război religios, dramă personală, tragedie umană
"Niciodată omul nu comite cele mai odioase crime cu mai mult entuziasm decât atunci când o face în numele credinţei," a spus Pascal - adevăr pe care istoria l-a demonstrat iar şi iar, inclusiv pe parcursul războiului aproape permanent din Orientul Mijlociu, între cele trei religii majore ce converg la Ierusalim: iudaism, creştinism, islamism (sau, mai specific, în condiţiile conflictului creştino-musulman din Libanul învecinat). Însă chiar şi când mobilurile nu sunt teologice, teatrele de operaţiuni beligerante - şi mai cu seamă sub forma lor cea mai aberantă, de războaie civile - creează întotdeauna situaţii care scot la lumină tot ce are omul mai rău în el, cu mult peste nivelurile scuzabile de doctrina militară. Se ştie că, de regulă, suferinţa maximă le revine civililor, în special celor neimplicaţi şi nevinovaţi - din simplul motiv că, fiind inofensivi şi lipsiţi de apărare, constituie cele mai comode victime ale instinctelor primare. E mai uşor să violezi femeile, să mitraliezi bătrânii şi să iei copiii ca pradă de război, decât să lupţi cu bărbaţii din armata inamică.
O altă trăsătură definitorie a acestor împrejurări este haosul generalizat - cel pe care preopinenţii gândirii cazone îl denumesc "ordine şi disciplină militară". Când liniile de demarcaţie ale hotarelor se estompează, când valuri-valuri de refugiaţi mătură suprafaţa pământului în toate sensurile, când până şi valorile morale se răstoarnă şi se anulează, totul devine posibil - chiar şi cele mai neverosimile combinaţii, cele mai improbabile coincidenţe, cu cele mai surprinzătoare rezultate.
Principala calitate a concepţiei regisorale folosite de Denis Villeneuve pentru a transpune pe peliculă contextul descris mai sus este forţa de sugestie. Regisorul ne arată foarte puţin, dar cu un efect sfâşietor, din atrocităţile comise prin Liban în ultimele decenii ale secolului trecut (şi mai cu seamă în anii şaptezeci, când se desfăşoară segmentul axial al povestirii) - lucru firesc, de vreme ce scenariul său (scris cu concursul lui Valérie Beaugrand-Champagne) porneşte de la piesa de teatru a lui Wajdi Mouawad - specie artistică nevoită prin însăşi natura ei să se concentreze asupra sensurilor umane de fond, exprimate cu mijloace implicite. Aş fi extrem de curios să am în faţă atât piesa, cât şi scenariul, fie şi numai din plăcerea de a studia în paralel construcţiile dramaturgice extrem de elaborate ale amândurora. La un prim nivel, acţiunea filmului urmăreşte două planuri temporale (trecutul şi prezentul), desfăşurate cronologic - dar dincolo de acest tipar, lucrurile încep să se complice, şi nu o dată Villeneuve recurge la rearanjarea firelor epice conform unor principii epice şi semantice cu pondere mult mai mare. Până la un punct, în labirintul narativ astfel creat autorul ne îndrumă cu ajutorul episoadelor precis delimitate - dar complexităţile compoziţionale sunt mult mai insidioase, iar salturile peste timp pot părea adeseori, în prima clipă, derutante. Unul dintre cele mai interesante rezultate ale acestui demers constă în faptul că, deşi în prima parte ţi-e foarte greu să urmăreşti filmul ca succesiune şi logică a faptelor (dificultate pe care o transcende încărcătura dramatică extrem de densă cu ajutorul căreia Villeneuve compensează în planul regiei), de pe la jumătate încolo lucrurile încep să se clarifice gradual, pentru ca în final să simţi nevoia de a-l revedea, fie şi numai ca să aşezi toate piesele de puzzle în ordine.
În continuare, Denis Villeneuve aplică un tip de viziune cinematografică amintind nu o dată de cei mai incisivi cineaşti ai genului "manifest politic", de la Rossellini la Costa Gavras. Se remarcă în primul rând paralelismul dintre evoluţiile în timpuri diferite ale celor două femei, mama şi fiica, susţinut de două actriţe asemănătoare nu numai fizionomic, cum era şi firesc, ci şi stilistic - atât Lubna Azabal, cât şi Mélissa Désormeaux-Poulin, stăpânesc cheile interpretative sobre, fiind capabile să transmită enorm cu minimum de mijloace (deloc întâmplător, regăsim aici aceeaşi concepţie expresivă din planul de ansamblu al regiei). Pe lângă ele, Maxim Gaudette evoluează corect şi cam atât, în rolul incomparabil mai puţin generos al fratelui geamăn nu lipsit de stereotipii şi schematisme; Rémy Girard compune cu mijloace sigure un notar empatic şi uman pe care condiţia sa profesională l-a pus, cum de-atâtea ori păţesc notarii şi avocaţii, într-un nod deosebit de dramatic al destinelor; îl secondează, din câteva nuanţe, Allen Altman, în rolul colegului său libanez; din păcate, Abdelghafour Elaaziz, deşi vădeşte datele unui talent actoricesc cert, dezamăgeşte amarnic în rolul care s-ar fi dorit cel mai contradictoriu din tot filmul - inclusiv din cauza limitelor de scriitură şi construcţie ale secvenţelor respective: vânătoarea urbană, violul, reîntâlnirea de la piscină, lectura scrisorilor. De altfel, o altă decepţie se leagă şi de nefinalizarea personajului său; nu spun, desigur, că s-ar fi impus o închidere explicită a cercului - cine ştie ce epifanie, pocăinţă, sinucidere sau alte forme ale proniei cereşti - însă a încheia arcul unui personaj printr-un final deschis nu e totuna cu a-l lăsa în coadă de peşte. De asemenea, tot în jurul lui, şi creând oarecum o paradoxală contradicţie cu ceea ce tocmai am spus, regia lui Villeneuve păcătuişte prin recursul la acea replică sută la sută declarativă prin care-i restituie identitatea - procedeu inutil, ostentativ şi redundant, reducând în mare parte efectul secvenţei anterioare (cea cu "se poate ca unu şi cu unu să facă unu?" şi acel strigăt inuman al Jeannei, în clipa când înţelege). Mai conturează portrete puternice, din doar câteva linii trasate pe cât de economic, pe atât de apăsat, Mohamed Majd, în rolul lui Chamseddine, şi Yousef Shweihat, în Sharif - precum şi diverşi alţi actori în apariţii episodice, din care aş menţiona femeile din satul natal al lui Nawal (una dintre cele mai semnificative secvenţe ale filmului, atât sub aspectul mentalităţilor umane, cât şi al realizării profesionale: mizanscenă, ritm, montaj).
De altfel, dată fiind construcţia atât de mozaicată a întregului film, e limpede că elementul său de rezistenţă funcţionează la nivelul secvenţelor în parte şi, în câteva momente cheie, al articulaţiilor dintre ele. Pe lângă cele deja menţionate, aş mai cita episodul masacrului din microbuz, cam cel mai atroce în sens vizual şi folosit cu rol de pivot temporal şi narativ, deşi pe linia dramaturgică nu îndeplineşte nici o funcţie specială - în schimb, se distinge şi datorită momentului cu copilul salvat de a moarte, amintind de finalul din "Apele Tac", de Anca Miruna Lăzărescu. ...Sau unul dintre cele mai interesante racorduri - de la secvenţa din trecut, când gemenii nou-născuţi ar fi trebuit să fie aruncaţi în râu, la cea din prezent, cu plonjonul lor simultan în apa piscinei. ...Sau numeroasele cadre care recompun războiul civil ori dramele individuale ale personajelor, prin prisma efectelor acestora: microbuzul ars, deja stins şi răcit de mult... o casă fumegând între colinele aride... panorama unui oraş în care se distinge un cartier eviscerat de lupte... agitaţia nervoasă a "femeii care cântă" în celulă... mâna însângerată a moaşei prinzând încurajator braţul imaculat al lăuzei... şi multe altele.
Le pune în valoare, mai cu seamă, imaginea elaborată cu discreţie a lui André Turpin - fie că e vorba de cruzimea peisagistică a regiunii (în treacăt fie zis, reuşeşte să fie la fel de credibil, deşi a fost nevoit să filmeze în Iordania decorul tragediei libaneze), fie că directorul de fotografie aplică metodele pseudo-fotografice ale filmului-document, sau mânuieşte surprinzător câmpurile de sharff, ca la începutul secvenţei cu Chamseddine - şi montajul în genere creativ, dar nu lipsit de câteva tăieturi discutabile la nivel de detaliu şi fineţe, al lui Monique Dartonne. Partitura originală a lui Grégoire Hetzel nu numai că-şi aduce o contribuţie marcantă la desăvârşirea atmosferei şi a stărilor omeneşti, dar ne şi urmăreşte un timp după încheierea proiecţiei.
După cum arătam şi cu ocazia unui interviu solicitat de către Radio România Actualităţi, întregul film ar putea fi asimilat unui volum geometric complex - pe moment, îl vizualizam sub forma unui soi de con având la bază conceptul de război civil, fiind intersectat pe parcurs de planul războiului religios, pentru ca vârful să-l constituie drama personajelor. Acum, însă, cred că lucrurile stau puţin altfel. Planul central este şi cel mai amplu, date fiind implicaţiile complexe ale credinţei (vezi şi controversatul "Pariu a lui Pascal" - sub acest aspect, filmul seamănă mult şi cu «Des Hommes et des Dieux», inclusiv ca realizare), ceea ce transformă conul într-un corp geometric compus: con şi trunchi de con, având baza comună. Adică exact forma unui proiectil.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
23 iunie, 2011, 02:45-04:38
Bucureşti, România
Marian-filmsinopsis
pe 20 Iunie 2011 11:01
o drama excelenta. te marcheaza de la primele cadre cand privirea in gol a unui baietel nu are cum sa nu te impresioneze.
rozbonbon
pe 17 Aprilie 2011 14:36
Un film cu o puternica incarcatura emotionala si cu toate ca la inceputul filmului iti da anumite indicii despre final,sfarsitul filmului surprinde.E greu de digerat acest film,cel putin la mine...Este un film impresionant din toate punctele de vedere,nu trebuie ratat.
andils
pe 31 Martie 2011 15:18
o drama excelenta mai ales in momentul cand cei doi tineri descopera identitatea adevarata a fratelui lor. sunt curios sa vad si celelalte filme nominalizate la oscarul pentru cel mai bun film strain, sa vad daca acest film este doar subestimat sau a avut o concurenta asa puternica incat nu a luat premiul. oricum este un film ce nu trebuie ratat!
Incendies este o drama a doi gemeni care trebuie sa duca la bun sfarsit cererile din testamentul mamei lor ,iar din cele doua scrisori lasate de ea ,cei doi trebuie sa isi gaseasca tatal despre care ei stiau ca este mort si fratele despre care ei nici nu stiau ca exista.
Acest film intra in lista celor mai bune drame vazute de mine vreodata cu unele secvente ce te vor deranja si finalul este unul ce te va soca.
Nu doresc sa dezvalui mai multe din acest film si vreau sa va las pe voi sa il vedeti si sa il savurati chiar daca unele secvente vor fi mai greu de urmarit.
Un astfel de film nu a putut lipsi nici la Oscaruri unde a fost nominalizat pentru cel mai bun film strain si unde a pierdut in fata filmului danez Hævnen aka In a Better World pe care l-am vazut si l-am savurat pana la capat.
Alte filme pe care le recomand de la regizorul Denis Villeneuve sunt:Prisoners (2013),Enemy (2013),Sicario (2015).
Ultimul film lansat de Villeneuve este Arrival (2016) care va aparea la noi pe 11 Noiembrie si sa nu uitam ca mai lucreaza la Sequel-ul Blade Runner .
Recomand Incendies tuturor persoanelor care vor sa vada ceva unic si pe care nu il vor uita atat de usor.
Ofer nota 9 acestui film.
Mai multe review-uri pe https://www.facebook.com/themovieplace/
Nota 9/10
Cheers ! ;)
filmul e greoi,plictisitor ca oriental,static,unde oamenii au doar doua culori:saraci care alearga caprele prin praf si militari fanatici.
se putea mai bine.
recomand!
Finalul f emotionant
Nota 20 de la mine......
Povestea are totusi elemente destul de trase de par, violentele nu m-au impresionat nemaipomenit (doar faptul ca ti se aminteste ca ele exista nu mi se pare suficient, trebuie sa aduca si un impact pe care poate eu sunt prea calit ca sa-l mai simt aici), iar filmul, dupa ce ca e lung, mai e si destul de static pentru gusturile mele, in genul filmelor romanesti.
Traim intr-o lume foarte complexa si dominata de extreme. Este greu de inteles lumea araba, ceea ce pentru noi este crima, pentru ei este patriotism si fapta de vitejie... Ma intreb oare cine este normal dintre noi toti? Sau nu cumva adevarul este chiar la mijloc, vorba lui Murphy?
Pe mine m-a impresionat mai mult ciocnirea dintre culturi, conflictul de idei decat drama celor doi gemeni si a mamei lor, interesanta, complicata si poate chiar reala.
In orice caz, nu se poate spune ca aceasta creatie nu are moduri fine care sa te atraga in universul propriu. Pentru 2 ore, am fost complet hipnotizat. Scenele crude m-au lasat fara suflare. In lumea gloantelor, moralitatea si credinta nu isi au locul. Totul se reduce la plumb, la suieratul rece al mortii. O moarte fara logica, as zice. Sa ucizi fara sa clipesti copii, asta nu pot intelege. In fibra mea, nu am gasit niciun resort pentru un astfel de gest. Chiar daca ar fi un copil cu o centura de dinamita hotarat sa arunce in aer o strada intreaga, tot nu as avea motive suficiente sa apas pe tragaci. Pana la urma, nu e vina lui, cei mari i-au spalat creierul si l-au transformat intr-un cosmar... Daramite sa ucizi copii nevinovati sau mame care isi apara bebelusii... Este inefabil...
Trecand peste cruzimea din acea parte a lumii, daca se poate trece cu adevarat asa usor, as sublinia modul ingenios prin care nu se forteaza actiunea, prin care se intrepatrunde trecutul tragic al mamei cu prezentul aventuros al copiilor. Fiecare pas este calculat. Si se vorbeste putin. Imaginea si sunetul sunt lasate sa vorbeasca. Si vorba lor este mai precisa, mai aproape de adevar.
Pe langa acestea, am redescoperit limba franceza si diferitele variatii ale limbii arabe. Si prin intermediul acestora sa patrunzi ca un intrus in lumile respective.
Marhaba! Salam Aleikum! Se tot repetau cu rezonante mistice in anumite scene, aproape ca o incantatie, ca o rugaciune pentru fraternitate si pace intre toti locuitorii Pamantului...
Nu degeaba se spune in Biblie, in Sfanta Evanghelie dupa Ioan, in capitolul 1, versetul 1:
"La început a fost Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul"
Noi oamenii ne batem joc de cuvinte si le folosim aiurea mai tot timpul. Acest film uite ca mi-a atras atentia ca trebuie sa vorbesc frumos, sa respect cuvantul, si prin cuvant, pe cei din preajma mea.
Acest film pune accentul si pe importanta familiei in asigurarea unei evolutii normale a tinerilor. Un tanar cu amintiri clare si informatii adevarate despre trecutul sau va avea caramizi bune la baza vietii sale. Norocul meu ca ma incadrez cu succes in aceasta categorie! Eu nu trebuie sa pornesc in calatorii dramatice catre trecutul meu. Pot sa ma concentrez asupra prezentului, construind, astfel, viitorul!
Sincer ,daca cei care au comentarii de orice natura negativa asupra acestui film si ar fi prietenii mei nu as mai discuta vreodata cu ei despre filme ,despre frumos ,,despre iubire despre puritate si orice alt lucru care ne face sa fim in lantul trofic datorita inteligentei acolo sus..
Am deja imaginea ceor care au comentat negativ despre film si cred ca 80 % nu gresesc asupra identitati lor varsta ,mentalitate ,educatie.
Problema este ca ei nu sunt de vina asa cum nici cei care ajung sa ucida parte din ei nu poarta vina totala .
Vinovatii trebuie cautati in societate in familie in felul cum inchidem ochii si nu starpim sau educam pe cei care produc asemenea elemente.
Ca sa finalizez scurt:Acest film este tot ce asteptam si duceam lipsa in ultimii ani ca si realizare cinematografica.
As vrea sa se faca cat mai multe filme care sa ma faca sa simt ca mai exista arta.
CoolRank: 8.5/10
- atmosfera & entertainment: 9/10
- regie: 8.5/10
- actori: 8.5/10
- scenariu: 8.5/10
- montaj: 9/10
Nota IMDb: 8.2/10
Regie: Denis Villeneuve
An: 2010
Actori: Lubna Azabal, Mélissa Désormeaux-Poulin, Maxim Gaudette
Genul: drama
Vara este fara indoiala cel mai profitabil anotimp pentru industria cinematografica. Blockbuster-ele si comediile sunt la ordinea zilei. Din pacate, ceea ce ii lipseste cu adevarat acestui anotimp sunt filmele serioase, puternice si socante. Totusi, din multitudinea de filme prezente la ora actuala la cinema, un anume Incendies, nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film strain in 2011, si-a facut ...
Război religios, dramă personală, tragedie umană
"Niciodată omul nu comite cele mai odioase crime cu mai mult entuziasm decât atunci când o face în numele credinţei," a spus Pascal - adevăr pe care istoria l-a demonstrat iar şi iar, inclusiv pe parcursul războiului aproape permanent din Orientul Mijlociu, între cele trei religii majore ce converg la Ierusalim: iudaism, creştinism, islamism (sau, mai specific, în condiţiile conflictului creştino-musulman din Libanul învecinat). Însă chiar şi când mobilurile nu sunt teologice, teatrele de operaţiuni beligerante - şi mai cu seamă sub forma lor cea mai aberantă, de războaie civile - creează întotdeauna situaţii care scot la lumină tot ce are omul mai rău în el, cu mult peste nivelurile scuzabile de doctrina militară. Se ştie că, de regulă, suferinţa maximă le revine civililor, în special celor neimplicaţi şi nevinovaţi - din simplul motiv că, fiind inofensivi şi lipsiţi de apărare, constituie cele mai comode victime ale instinctelor primare. E mai uşor să violezi femeile, să mitraliezi bătrânii şi să iei copiii ca pradă de război, decât să lupţi cu bărbaţii din armata inamică.
O altă trăsătură definitorie a acestor împrejurări este haosul generalizat - cel pe care preopinenţii gândirii cazone îl denumesc "ordine şi disciplină militară". Când liniile de demarcaţie ale hotarelor se estompează, când valuri-valuri de refugiaţi mătură suprafaţa pământului în toate sensurile, când până şi valorile morale se răstoarnă şi se anulează, totul devine posibil - chiar şi cele mai neverosimile combinaţii, cele mai improbabile coincidenţe, cu cele mai surprinzătoare rezultate.
Principala calitate a concepţiei regisorale folosite de Denis Villeneuve pentru a transpune pe peliculă contextul descris mai sus este forţa de sugestie. Regisorul ne arată foarte puţin, dar cu un efect sfâşietor, din atrocităţile comise prin Liban în ultimele decenii ale secolului trecut (şi mai cu seamă în anii şaptezeci, când se desfăşoară segmentul axial al povestirii) - lucru firesc, de vreme ce scenariul său (scris cu concursul lui Valérie Beaugrand-Champagne) porneşte de la piesa de teatru a lui Wajdi Mouawad - specie artistică nevoită prin însăşi natura ei să se concentreze asupra sensurilor umane de fond, exprimate cu mijloace implicite. Aş fi extrem de curios să am în faţă atât piesa, cât şi scenariul, fie şi numai din plăcerea de a studia în paralel construcţiile dramaturgice extrem de elaborate ale amândurora. La un prim nivel, acţiunea filmului urmăreşte două planuri temporale (trecutul şi prezentul), desfăşurate cronologic - dar dincolo de acest tipar, lucrurile încep să se complice, şi nu o dată Villeneuve recurge la rearanjarea firelor epice conform unor principii epice şi semantice cu pondere mult mai mare. Până la un punct, în labirintul narativ astfel creat autorul ne îndrumă cu ajutorul episoadelor precis delimitate - dar complexităţile compoziţionale sunt mult mai insidioase, iar salturile peste timp pot părea adeseori, în prima clipă, derutante. Unul dintre cele mai interesante rezultate ale acestui demers constă în faptul că, deşi în prima parte ţi-e foarte greu să urmăreşti filmul ca succesiune şi logică a faptelor (dificultate pe care o transcende încărcătura dramatică extrem de densă cu ajutorul căreia Villeneuve compensează în planul regiei), de pe la jumătate încolo lucrurile încep să se clarifice gradual, pentru ca în final să simţi nevoia de a-l revedea, fie şi numai ca să aşezi toate piesele de puzzle în ordine.
În continuare, Denis Villeneuve aplică un tip de viziune cinematografică amintind nu o dată de cei mai incisivi cineaşti ai genului "manifest politic", de la Rossellini la Costa Gavras. Se remarcă în primul rând paralelismul dintre evoluţiile în timpuri diferite ale celor două femei, mama şi fiica, susţinut de două actriţe asemănătoare nu numai fizionomic, cum era şi firesc, ci şi stilistic - atât Lubna Azabal, cât şi Mélissa Désormeaux-Poulin, stăpânesc cheile interpretative sobre, fiind capabile să transmită enorm cu minimum de mijloace (deloc întâmplător, regăsim aici aceeaşi concepţie expresivă din planul de ansamblu al regiei). Pe lângă ele, Maxim Gaudette evoluează corect şi cam atât, în rolul incomparabil mai puţin generos al fratelui geamăn nu lipsit de stereotipii şi schematisme; Rémy Girard compune cu mijloace sigure un notar empatic şi uman pe care condiţia sa profesională l-a pus, cum de-atâtea ori păţesc notarii şi avocaţii, într-un nod deosebit de dramatic al destinelor; îl secondează, din câteva nuanţe, Allen Altman, în rolul colegului său libanez; din păcate, Abdelghafour Elaaziz, deşi vădeşte datele unui talent actoricesc cert, dezamăgeşte amarnic în rolul care s-ar fi dorit cel mai contradictoriu din tot filmul - inclusiv din cauza limitelor de scriitură şi construcţie ale secvenţelor respective: vânătoarea urbană, violul, reîntâlnirea de la piscină, lectura scrisorilor. De altfel, o altă decepţie se leagă şi de nefinalizarea personajului său; nu spun, desigur, că s-ar fi impus o închidere explicită a cercului - cine ştie ce epifanie, pocăinţă, sinucidere sau alte forme ale proniei cereşti - însă a încheia arcul unui personaj printr-un final deschis nu e totuna cu a-l lăsa în coadă de peşte. De asemenea, tot în jurul lui, şi creând oarecum o paradoxală contradicţie cu ceea ce tocmai am spus, regia lui Villeneuve păcătuişte prin recursul la acea replică sută la sută declarativă prin care-i restituie identitatea - procedeu inutil, ostentativ şi redundant, reducând în mare parte efectul secvenţei anterioare (cea cu "se poate ca unu şi cu unu să facă unu?" şi acel strigăt inuman al Jeannei, în clipa când înţelege). Mai conturează portrete puternice, din doar câteva linii trasate pe cât de economic, pe atât de apăsat, Mohamed Majd, în rolul lui Chamseddine, şi Yousef Shweihat, în Sharif - precum şi diverşi alţi actori în apariţii episodice, din care aş menţiona femeile din satul natal al lui Nawal (una dintre cele mai semnificative secvenţe ale filmului, atât sub aspectul mentalităţilor umane, cât şi al realizării profesionale: mizanscenă, ritm, montaj).
De altfel, dată fiind construcţia atât de mozaicată a întregului film, e limpede că elementul său de rezistenţă funcţionează la nivelul secvenţelor în parte şi, în câteva momente cheie, al articulaţiilor dintre ele. Pe lângă cele deja menţionate, aş mai cita episodul masacrului din microbuz, cam cel mai atroce în sens vizual şi folosit cu rol de pivot temporal şi narativ, deşi pe linia dramaturgică nu îndeplineşte nici o funcţie specială - în schimb, se distinge şi datorită momentului cu copilul salvat de a moarte, amintind de finalul din "Apele Tac", de Anca Miruna Lăzărescu. ...Sau unul dintre cele mai interesante racorduri - de la secvenţa din trecut, când gemenii nou-născuţi ar fi trebuit să fie aruncaţi în râu, la cea din prezent, cu plonjonul lor simultan în apa piscinei. ...Sau numeroasele cadre care recompun războiul civil ori dramele individuale ale personajelor, prin prisma efectelor acestora: microbuzul ars, deja stins şi răcit de mult... o casă fumegând între colinele aride... panorama unui oraş în care se distinge un cartier eviscerat de lupte... agitaţia nervoasă a "femeii care cântă" în celulă... mâna însângerată a moaşei prinzând încurajator braţul imaculat al lăuzei... şi multe altele.
Le pune în valoare, mai cu seamă, imaginea elaborată cu discreţie a lui André Turpin - fie că e vorba de cruzimea peisagistică a regiunii (în treacăt fie zis, reuşeşte să fie la fel de credibil, deşi a fost nevoit să filmeze în Iordania decorul tragediei libaneze), fie că directorul de fotografie aplică metodele pseudo-fotografice ale filmului-document, sau mânuieşte surprinzător câmpurile de sharff, ca la începutul secvenţei cu Chamseddine - şi montajul în genere creativ, dar nu lipsit de câteva tăieturi discutabile la nivel de detaliu şi fineţe, al lui Monique Dartonne. Partitura originală a lui Grégoire Hetzel nu numai că-şi aduce o contribuţie marcantă la desăvârşirea atmosferei şi a stărilor omeneşti, dar ne şi urmăreşte un timp după încheierea proiecţiei.
După cum arătam şi cu ocazia unui interviu solicitat de către Radio România Actualităţi, întregul film ar putea fi asimilat unui volum geometric complex - pe moment, îl vizualizam sub forma unui soi de con având la bază conceptul de război civil, fiind intersectat pe parcurs de planul războiului religios, pentru ca vârful să-l constituie drama personajelor. Acum, însă, cred că lucrurile stau puţin altfel. Planul central este şi cel mai amplu, date fiind implicaţiile complexe ale credinţei (vezi şi controversatul "Pariu a lui Pascal" - sub acest aspect, filmul seamănă mult şi cu «Des Hommes et des Dieux», inclusiv ca realizare), ceea ce transformă conul într-un corp geometric compus: con şi trunchi de con, având baza comună. Adică exact forma unui proiectil.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
23 iunie, 2011, 02:45-04:38
Bucureşti, România