Părerea criticului
Să nu te mire dacă la anul Inception câştigă mai toate Oscarurile tehnice şi primeşte şi nominalizări pentru Cel mai bun film sau Cea mai bună regie. Timp de două ore şi jumătate Christopher Nolan pune în scenă un vis spectaculos, formidabil din punct de vedere tehnic. Dacă te întrebai cât de meritate sunt sutele de cronici elogioase primite de film în întreaga lume, ei bine, sunt foarte meritate. Dar, din păcate, Inception este impresionant doar din punct de vedere cerebral: complicata lume imaginată de Christopher Nolan îţi ia ochii şi mintea, dar nu-ţi câştigă nici măcar o secundă inima.
Complex eşafodaj de relaţii şi detalii, Inception (adică "inserţia" şi nu "începutul", aşa cum a preferat distribuitorul român să traducă titlul) profită de cunoştinţele unei armate de scenografi şi specialişti în efecte speciale, purtându-ne prin întreaga lume şi, când realitatea nu-i mai e de ajuns, creând altele, şi mai spectaculoase. Cu Leonardo DiCaprio în rolul lui Cobb, un specialist în extragerea (sau furtul) de informaţii din subconştientul persoanelor aflate în stare de somn, Nolan îşi asigură un star convingător şi energic, numai bun pentru desfăşurarea de forţe de pe ecran.
Dar energia şi miza nu vin din această idee a furtului de informaţii, ci din faptul că echipa lui Cobb, din care fac parte arhitecta Ariadne (excelenta Ellen Page), responsabilul cu siguranţa Arthur (Joseph Gordon-Levitt, într-o interpretare ce i-a atras atenţia lui Nolan că tânărul actor ar putea fi villain-ul din următorul Batman) sau "falsificatorul" Eames (britanicul Tom Hardy, într-un rol ce-l recomandă pentru seria James Bond) trebuie să creeze de la zero visul în care-şi aruncă victima astfel încât să eficientizeze la maxim posibilitatea ca informaţia să fie extrasă fără pericol. Bineînţeles, premisa este mega-ofertantă, iar Nolan profită de ea (ca şi de bugetul generos) cu o fărâmă de megalomanie: unele dintre decoruri par a fi create dintr-un "uite că pot" inutil.
Dacă ar fi să compari cu The Dark Knight, Inception îi ia acestuia faţa prin faptul că foloseşte idei neoriginale ducându-le la un nivel cu totul nou, atât din punct de vedere vizual, cât şi din cel cinematografic. Un univers familiar, dar cu legi originale, ai şi în Matrix, dar iată că, unsprezece ani mai târziu, Nolan nu se mai mulţumeşte cu lumi duale realitate-virtual, ci creează unele concentrice: visul din visul din vis.
Sună complicat şi chiar este complicat să urmăreşti arborescentele iţe ale poveştii, chiar dacă personajele se opresc adesea pentru a-şi descrie, explica şi răs-explica obiectul muncii. Povestea este suficient de elaborată ca acest blockbuster plin de surprize, făcut după tipicul hollywoodian şi cu toate acestea atât de atipic, să necesite mai multe vizionări pentru a-i aprecia dantelăria de idei şi detalii, dar asta nu înseamnă deloc că la sfârşitul primei vizionări o să ai reacţia "wow, ce-a fost asta?", prin urmare s-ar putea să nu ai nevoie de acest frumos infografic omagiu la celebra scară imposibilă a lui Lionel Penrose, folosită foarte eficient şi în film.
Din păcate, Inception este mult, mult, mult sub Cavalerul negru în ceea ce priveşte emoţia. Lipsa provocărilor filozofice ale Jokerului se face simţită aici (unde nici măcar nu există un villain în toată puterea cuvântului), iar aventura lui Cobb şi-a grupului său de specialişti în crearea unor vise cât mai credibile sfârşeşte prin a fi relevantă doar din punct de vedere tehnic. Până la urmă Inception nu este decât un heist movie răsturnat, în sensul că importantă nu e extragerea, ci inserţia unui item. Natura acestuia, o "simplă" idee, este surprinzătoare, dar aproape că nu mai are importanţă în contextul din plin asezonat cu urmăriri, împuşcături, ambuscade şi explozii.
Obligatoriu de văzut. Inception are toate şansele să fie cel mai bun film american al anului...
Complex eşafodaj de relaţii şi detalii, Inception (adică "inserţia" şi nu "începutul", aşa cum a preferat distribuitorul român să traducă titlul) profită de cunoştinţele unei armate de scenografi şi specialişti în efecte speciale, purtându-ne prin întreaga lume şi, când realitatea nu-i mai e de ajuns, creând altele, şi mai spectaculoase. Cu Leonardo DiCaprio în rolul lui Cobb, un specialist în extragerea (sau furtul) de informaţii din subconştientul persoanelor aflate în stare de somn, Nolan îşi asigură un star convingător şi energic, numai bun pentru desfăşurarea de forţe de pe ecran.
Dar energia şi miza nu vin din această idee a furtului de informaţii, ci din faptul că echipa lui Cobb, din care fac parte arhitecta Ariadne (excelenta Ellen Page), responsabilul cu siguranţa Arthur (Joseph Gordon-Levitt, într-o interpretare ce i-a atras atenţia lui Nolan că tânărul actor ar putea fi villain-ul din următorul Batman) sau "falsificatorul" Eames (britanicul Tom Hardy, într-un rol ce-l recomandă pentru seria James Bond) trebuie să creeze de la zero visul în care-şi aruncă victima astfel încât să eficientizeze la maxim posibilitatea ca informaţia să fie extrasă fără pericol. Bineînţeles, premisa este mega-ofertantă, iar Nolan profită de ea (ca şi de bugetul generos) cu o fărâmă de megalomanie: unele dintre decoruri par a fi create dintr-un "uite că pot" inutil.
Dacă ar fi să compari cu The Dark Knight, Inception îi ia acestuia faţa prin faptul că foloseşte idei neoriginale ducându-le la un nivel cu totul nou, atât din punct de vedere vizual, cât şi din cel cinematografic. Un univers familiar, dar cu legi originale, ai şi în Matrix, dar iată că, unsprezece ani mai târziu, Nolan nu se mai mulţumeşte cu lumi duale realitate-virtual, ci creează unele concentrice: visul din visul din vis.
Sună complicat şi chiar este complicat să urmăreşti arborescentele iţe ale poveştii, chiar dacă personajele se opresc adesea pentru a-şi descrie, explica şi răs-explica obiectul muncii. Povestea este suficient de elaborată ca acest blockbuster plin de surprize, făcut după tipicul hollywoodian şi cu toate acestea atât de atipic, să necesite mai multe vizionări pentru a-i aprecia dantelăria de idei şi detalii, dar asta nu înseamnă deloc că la sfârşitul primei vizionări o să ai reacţia "wow, ce-a fost asta?", prin urmare s-ar putea să nu ai nevoie de acest frumos infografic omagiu la celebra scară imposibilă a lui Lionel Penrose, folosită foarte eficient şi în film.
Din păcate, Inception este mult, mult, mult sub Cavalerul negru în ceea ce priveşte emoţia. Lipsa provocărilor filozofice ale Jokerului se face simţită aici (unde nici măcar nu există un villain în toată puterea cuvântului), iar aventura lui Cobb şi-a grupului său de specialişti în crearea unor vise cât mai credibile sfârşeşte prin a fi relevantă doar din punct de vedere tehnic. Până la urmă Inception nu este decât un heist movie răsturnat, în sensul că importantă nu e extragerea, ci inserţia unui item. Natura acestuia, o "simplă" idee, este surprinzătoare, dar aproape că nu mai are importanţă în contextul din plin asezonat cu urmăriri, împuşcături, ambuscade şi explozii.
Obligatoriu de văzut. Inception are toate şansele să fie cel mai bun film american al anului...
