Părerea criticului
La 14 ani de când The Incredibles devenea o animaţie clasică încă din ziua premierei, iată că ne reîntâlnim cu populara familie de supereroi Parr în poate cea mai aşteptată continuare a deceniului. Acţiunea are loc la câteva săptămâni după aventurile din filmul original, când supereroii încă sunt în afara legii. Doar că un magnat vrea să schimbe lucrurile, iar Helen/Elastigirl devine protagonista campaniei de recuperare a imaginii supereroilor. Iată mai jos ce ţi-ar putea plăcea la premiera de vineri.
Provocările sequelului pornesc de la câteva premise cu mare potenţial pentru umor şi o discuţie relevantă despre rolul fiecărui membru al familiei. Când magnatul Winston Deavor (Bob Odenkirk) se oferă să finanţeze o campanie de imagine care ar putea reabilita supereroii, Robert Parr (Craig T. Nelson) este convins că el ar trebui să fie starul acesteia. Dar şoc şi groază: Deavor şi sora lui Evelyn (Catherine Keener) o preferă pe Helen (Holly Hunter), iar Robert trebuie să se resemneze să aibă grijă de copii. Helen va ajunge să înfrunte un misterios antagonist care poate subjuga oamenii cu ajutorul unui semnal hipnotizant.
Este uşor bizar că un film Pixar alege o perspectivă feministă acum, în 2018, şi ne-o înfăţişează de parcă ar fi revoluţionară şi obligatorie, când poate nici nu mai e cazul. Să presupunem că scenariul îl surghiuneşte pe Robert în spaţiul familial doar pentru că acesta este aparent incapabil să sincronizeze miile de detalii, de la mic-dejunuri la teme şi povestea spusă la culcare, pe care Helen le-ar putea controla într-o clipită. Provocările casnice ale supereroului sunt o continuă sursă de umor, dar şi coloana vertebrală a unui mesaj mai mult decât onorant pentru părinţii: în eforturile lor de a crea un mediu sigur şi încurajator pentru dezvoltarea copiilor, părinţii sunt adevăraţi supereroi.
Din păcate, Incredibles 2 suferă din cauza unei intrigi previzibile şi liniare. Nu trece mult până când identitatea villain-ului devine evidentă, deşi scenariul o prezintă ca pe o mare dezvăluire. Fiecare provocare are o rezolvare rapidă, fiecare obstacol este înlăturat cu o mică încordare a muşchilor, astfel că itinerariul fiecărui personaj se îndreaptă exact în direcţia pe care o bănuieşti, fără surprize, fără răsturnări de situaţie pe care să nu le fi intuit dinainte. Din acest punct de vedere Incredibles 2 este mult sub filmul original, chiar dacă nu devine un sequel dezamăgitor precum Compania monştrilor 2.
Acest aspect al francizei Incredibles aminteşte de seria Epoca de gheaţă. Ce conta pentru publicul larg că scenariile filmelor erau din ce în ce mai slabe, dacă Scrat îşi făcea măcar de câteva ori apariţia în cadru? Incredibles 2 îl foloseşte pe post de Scrat pe Jack-Jack, mezinul familiei, şi într-adevăr acesta este o inepuizabilă sursă de umor datorită abilităţilor sale ieşite din comun, dar şi a eforturilor lui Robert să le ţină secrete, pentru ca ele să nu devină o sursă suplimentară de stres pentru soţia sa. Tot aici intră în cadru Edna Mode, legendara creatoare de costume pentru supereroi care îl va simpatiza instantaneu pe imprevizibilul, incontrolabilul micuţ.
Este imposibil să spui despre Incredibilii 2 că nu este un film bun. Este în acelaşi timp foarte uşor să-i reproşezi că nu este la fel de bun pe cât ţi l-ai fi dorit. Într-un peisaj cinematografic suprasaturat de supereroi (ceea ce nu era deloc cazul la apariţia primului film), continuarea se mulţumeşte să reambaleze şi să reutilizeze situaţii deja familiare, ceea ce o impiedică să se apropie de prospeţimea animaţiei din 2004. Chiar şi aşa, nu e deloc de mirare că sequelul va trece curând de un miliard de dolari încasări la nivel global, ceea ce arată încă o dată cât de populară este familia Parr, indiferent de vârsta spectatorilor.
Provocările sequelului pornesc de la câteva premise cu mare potenţial pentru umor şi o discuţie relevantă despre rolul fiecărui membru al familiei. Când magnatul Winston Deavor (Bob Odenkirk) se oferă să finanţeze o campanie de imagine care ar putea reabilita supereroii, Robert Parr (Craig T. Nelson) este convins că el ar trebui să fie starul acesteia. Dar şoc şi groază: Deavor şi sora lui Evelyn (Catherine Keener) o preferă pe Helen (Holly Hunter), iar Robert trebuie să se resemneze să aibă grijă de copii. Helen va ajunge să înfrunte un misterios antagonist care poate subjuga oamenii cu ajutorul unui semnal hipnotizant.
Este uşor bizar că un film Pixar alege o perspectivă feministă acum, în 2018, şi ne-o înfăţişează de parcă ar fi revoluţionară şi obligatorie, când poate nici nu mai e cazul. Să presupunem că scenariul îl surghiuneşte pe Robert în spaţiul familial doar pentru că acesta este aparent incapabil să sincronizeze miile de detalii, de la mic-dejunuri la teme şi povestea spusă la culcare, pe care Helen le-ar putea controla într-o clipită. Provocările casnice ale supereroului sunt o continuă sursă de umor, dar şi coloana vertebrală a unui mesaj mai mult decât onorant pentru părinţii: în eforturile lor de a crea un mediu sigur şi încurajator pentru dezvoltarea copiilor, părinţii sunt adevăraţi supereroi.
Din păcate, Incredibles 2 suferă din cauza unei intrigi previzibile şi liniare. Nu trece mult până când identitatea villain-ului devine evidentă, deşi scenariul o prezintă ca pe o mare dezvăluire. Fiecare provocare are o rezolvare rapidă, fiecare obstacol este înlăturat cu o mică încordare a muşchilor, astfel că itinerariul fiecărui personaj se îndreaptă exact în direcţia pe care o bănuieşti, fără surprize, fără răsturnări de situaţie pe care să nu le fi intuit dinainte. Din acest punct de vedere Incredibles 2 este mult sub filmul original, chiar dacă nu devine un sequel dezamăgitor precum Compania monştrilor 2.
Acest aspect al francizei Incredibles aminteşte de seria Epoca de gheaţă. Ce conta pentru publicul larg că scenariile filmelor erau din ce în ce mai slabe, dacă Scrat îşi făcea măcar de câteva ori apariţia în cadru? Incredibles 2 îl foloseşte pe post de Scrat pe Jack-Jack, mezinul familiei, şi într-adevăr acesta este o inepuizabilă sursă de umor datorită abilităţilor sale ieşite din comun, dar şi a eforturilor lui Robert să le ţină secrete, pentru ca ele să nu devină o sursă suplimentară de stres pentru soţia sa. Tot aici intră în cadru Edna Mode, legendara creatoare de costume pentru supereroi care îl va simpatiza instantaneu pe imprevizibilul, incontrolabilul micuţ.
Este imposibil să spui despre Incredibilii 2 că nu este un film bun. Este în acelaşi timp foarte uşor să-i reproşezi că nu este la fel de bun pe cât ţi l-ai fi dorit. Într-un peisaj cinematografic suprasaturat de supereroi (ceea ce nu era deloc cazul la apariţia primului film), continuarea se mulţumeşte să reambaleze şi să reutilizeze situaţii deja familiare, ceea ce o impiedică să se apropie de prospeţimea animaţiei din 2004. Chiar şi aşa, nu e deloc de mirare că sequelul va trece curând de un miliard de dolari încasări la nivel global, ceea ce arată încă o dată cât de populară este familia Parr, indiferent de vârsta spectatorilor.
