Cooper este un leneș și un pierde-vară care s-a angajat în urmă cu câteva minute la un nou serviciu. Dintr-o dată tânărul se trezește cu o senzație neplăcută de greață și slăbiciune, acoperit de pânze dese și lipicioase de păianjen și atârnat de tavanul biroului său, dându-și seama că insecte gigantice de origine extraterestră au preluat controlul lumii. Luptând să se elibereze din capcană și reușind să sfâșie rețeaua în care era captiv, Cooper este nevoit să se confrunte față în față cu un adversar neașteptat: un gândac negru imens, puternic, furios și grotesc.
Unindu-și forțele cu cele ale unui grup de supraviețuitori ai invaziei din care face parte și atrăgătoarea Sara, Cooper pornește într-o aventură pe alocuri amuzantă, pe alocuri hidoasă, cu scopul de a găsi o oază de liniște care să le ofere siguranță și protecție împotriva acestei infestări de proporții inimaginabile. Deși situația în care se află cu toții este dramatică, Cooper nu se poate stăpâni să nu încerce să rezolve problema obținerii unei întâlniri romantice cu Sara în timp ce luptă cu disperare să-și salveze viața.