Părerea criticului
Gory, excitant, crispant, tensionant, violent, trepidant sunt doar câteva dintre atributele pe care le-a bifat Tarantino în noul său film, Inglourious Basterds/Ticăloși fără glorie, un film care pulsează prin toți porii forța și vitalitatea regizorului său. Care ia un grup de americani evrei, vânători de naziști (înțelegem că este o referire la momentul ulterior intrării în Franța a armatei SUA pentru a-i înfrânge pe naziști, în ceea ce s-a numit debarcarea din Normandia) și-i face gata de orice. Iar acești criminali de război, conduși de Aldo Raine (Brad Pitt), acești asasini (nu doar soldați) încep cu luarea de scalpuri. Secvențele scalpării au, din punct de vedere vizual, un impact similar celui produs în Hannibal (2001) de momentul decupării scalpului nefericitului Paul Krendler (Ray Liotta) de către Lecter. Măcar Krendler era sub sedative...
Inglourious Basterds/Ticăloși fără glorie este organizat în câteva capitole, primul deschizându-se cu anul 1941, când Shosanna (Melanie Laurent) scapă ca prin minune de gloanțele ofiţerului nazist Landa (Christoph Waltz, într-o interpretare genială, premiată la Cannes), poreclit „vânătorul de evrei".
Tarantino își începe filmul cu o scenă de o violență maximă, desfășurată într-o casă, dar fără să arate pic de sânge. Dovedește că a trecut într-o nouă etapă, aceea a sugerării masacrului, și nu a exhibării lui. Explorează totodată noi nuanțe ale suspansului.
Capitolul conține și discursul ofițerului SS Landa, memorabil prin calitatea de a se juca cu nervii interlocutorului și, în același timp, foarte cizelat, aproape literar, și cu totul manipulator. Din nou foarte multe puncte pentru scenaristul Quentin Tarantino, care alocă scenei cu discuția un interval mare de timp. Cu toate astea, adică deși vedem doar două personaje care stau la masă și vorbesc, momentul este foarte captivant.
"You probably heard we ain't in the prisoner-takin' business; we in the killin' Nazi business.
...And cousin, Business is a-boomin'!"
Al doilea capitol din Inglourious Basterds/Ticăloși fără glorie îi prezintă pe Basterds şi tacticile lor: omoară pe nazişti pe loc, le iau scalpul şi - atunci când lasă pe câte unul în viaţă - îi crestează svastica pe frunte.
Sunt conduși de Aldo Rains (Brad Pitt), numele fiind un omagiu adus actorului defunct şi veteran de război Aldo Ray. Originea Apache pe care o menționează la un moment dat personajul lui Brad Pitt ar fi motivul pentru care îşi scalpează victimele. Există o serie de similarităţi cu rolul lui Tristan Ludlow din Legends of the Fall (1995), inclusiv tangenţele cu cultura indiană şi trecutul de contrabandist cu alcool. Oricum, personalitatea personajului ține mult de ritmul și de modul în care vorbește, iar Pitt se achită bine de rol și de accentul de Tennessee.
Tot în acest capitol îl cunoaștem pe sergent Donnie Donowitz, adică Ursul evreu, jucat de Eli Roth. Actorul și-a lucrat musculatura pentru film, astfel încât scena cu el ieșind din peșteră, cu bâta de baseball în mână, îți dă cu adevărat fiori. El e tot unul dintre Basterds și a reușit să-și facă personajul ca și posedat. El e cel care sfărâmă țeasta naziștilor capturați cu o bâtă de baseball. Nu e de mirare că Eli Roth este și regizorul seriei horror Hostel.
Al treilea capitol din Inglourious Basterds/Ticăloși fără glorie se petrece în 1944, când Shosanna (Mélanie Laurent) se află în Paris, unde se ocupă de cinematograful pe care l-a primit moștenire de la mătușa ei (Madame Mimieux), și unde își continuă viața sub o altă identitate.
Tot acum ea îl cunoaște pe nazistul Frederick Zoller (Daniel Bruhl), tânăr erou de război și protagonistul filmului de propagandă al lui Goebbels. El e personajul cu care Tarantino începe schimbarea adevărului istoric în film. Dacă vreun soldat german ar fi reuşit în timp de război ce reuşise Zoller în film (uciderea, de unul singur, a unui număr foarte mare de inamici), cu siguranţă că Goebbels ar fi făcut un film despre el. După cum Hollywood-ul a făcut To Hell and Back, cu Audie Murphy. Şi dacă soldatul ar fi arătat precum Daniel Bruhl, cu siguranţă ar fi fost şi actorul din film. Prin urmare, raționamentul lui Tarantino a fost corect. Goebbels chiar a produs un asemenea film, Kolberg, care spunea în linii mari că, deși războiul e pierdut, e necesară o victorie de propagandă, un film epopeic care să facă mai mult decât bătăliile la un loc. Oricum, dacă Goebbels ar fi fost informat de existența unuia ca Zoller, ar fi făcut filmul şi ar fi organizat o premieră cu gală, iar oficialii Reich-ului ar fi fost acolo. Deci, personajele lui Tarantino chiar ar fi putut schimba cursul istoriei.
Tot în acest capitol al filmului o cunoaștem pe actrița Bridget von Hammersmark (Diane Kruger), iubită în Germania, dar spioană a britanicilor. Personajul ei mi s-a părut inițial de carton, de parcă Tarantino i-ar fi dat o prea mică importanță, iar Kruger ar fi ratat interpretarea, falsând foarte mult. Apoi am realizat că un comportament excesiv de formal era apanajul actrițelor epocii.
Scena cu ea jucând și bând cot la cot cu soldații nemți e un Reservoir Dogs cu nazişti şi vorbit în germană. E o scenă de 23 de minute, numai că în loc de un depozit, se află într-o cârciumă la subsol.
Al patrulea capitol din Inglourious Basterds/Ticăloși fără glorie e despre atacul celor care-și spun Bastards asupra cinematografului unde s-au adunat la premiera filmului lui Goebbels toți oficialii regimului, în frunte cu Hitler. În capitolul cinci, toate se întâlnesc laolaltă, ca în Pulp Fiction, unde mai multe planuri converg într-o singură direcţie, deși poveştile sunt toate diferite, iar Tarantino se joacă cu însuși adevărul istoric, făcând dreptate după patru generații de la Holocaust.
Dacă schimbarea cursului istoriei nu te frapează îndeajuns, Tarantino mai aruncă o dată cărțile și vine cu o întorsătură de situație care încheie totul cu o poantă bună. Protagonistul scenei este Cristoph Waltz (ofițerul SS Hans Landa). Actor austriac de teatru şi TV, născut la a 4-a generaţie de actori din familie, cunoscut până acum doar în spaţiul vorbitor de limbă germană, este la primul film american. Cu care va lua probabil Oscarul pentru interpretare.
Ca o ironie, în tinereţe a încercat Hollywood-ul, dar l-a descurajat un agent ce vedea actorii germani doar ca pe “cei care să strige Heil Hitler”.
Trivia
Inglorious Basterds s-a turnat în Germania, cu câteva scene filmate la Paris. Tarantino şi echipa au demarat în statul german Saxonia, într-o regiune numită Munţii Elbsandstein, după care producţia s-a mutat la studiourile Babelsberg din Potsdam, lângă Berlin. Regizorul a declarat că Brad Pitt şi-a petrecut întreaga perioadă a filmărilor vorbind cu accentul de Tennessee al personajului - astfel încât la orice întrebare răspundea cu inflexiunea vocii lui Aldo.
Încă din august 2007 întreaga distribuţie a început să prindă contur. Eli Roth a fost primul ales să facă parte din distribuție, în rolul sergentului Donny Donowitz, descris ca „Ursul evreu", un uriaş care dă cu bâta de baseball şi ucide nazişti fără să clipească. Apoi Brad Pitt a acceptat să-l joace pe Aldo Raine. Diane Krueger nu a fost prima opţiune pentru rolul actriţei-agent dublu Bridget von Hammersmak, ci Nastasija Kinski.
Tarantino și-a reconfirmat fetișul pentru picioare și ghipsuri filmând în nenumărate cadre picioarele lui Diane Krueger.
Cultura enciclopedică a lui Tarantino l-a condus la modul în care să pună în practică pedepsirea naziștilor. Filmele nitrocelulozice iau foarte ușor foc. (nu dăm mai multe detalii, trebuie să vedeți filmul).
Puterea cinematografului
Cu rolele de film şi cu ajutorul cinematografului pe care îl gestionează, Shosanna Dreyfus are de gând să-şi creeze propriul Holocaust. Și o face.
Iar Tarantino ne arată cam ce putere are cinematograful - ad literam și metaforic.
Să ne temem, să ne bucurăm?
Până la găsirea răspunsului, fuga la (re)vizionat filmul!
Inglourious Basterds/Ticăloși fără glorie este organizat în câteva capitole, primul deschizându-se cu anul 1941, când Shosanna (Melanie Laurent) scapă ca prin minune de gloanțele ofiţerului nazist Landa (Christoph Waltz, într-o interpretare genială, premiată la Cannes), poreclit „vânătorul de evrei".
Tarantino își începe filmul cu o scenă de o violență maximă, desfășurată într-o casă, dar fără să arate pic de sânge. Dovedește că a trecut într-o nouă etapă, aceea a sugerării masacrului, și nu a exhibării lui. Explorează totodată noi nuanțe ale suspansului.
Capitolul conține și discursul ofițerului SS Landa, memorabil prin calitatea de a se juca cu nervii interlocutorului și, în același timp, foarte cizelat, aproape literar, și cu totul manipulator. Din nou foarte multe puncte pentru scenaristul Quentin Tarantino, care alocă scenei cu discuția un interval mare de timp. Cu toate astea, adică deși vedem doar două personaje care stau la masă și vorbesc, momentul este foarte captivant.
"You probably heard we ain't in the prisoner-takin' business; we in the killin' Nazi business.
...And cousin, Business is a-boomin'!"
Al doilea capitol din Inglourious Basterds/Ticăloși fără glorie îi prezintă pe Basterds şi tacticile lor: omoară pe nazişti pe loc, le iau scalpul şi - atunci când lasă pe câte unul în viaţă - îi crestează svastica pe frunte.
Sunt conduși de Aldo Rains (Brad Pitt), numele fiind un omagiu adus actorului defunct şi veteran de război Aldo Ray. Originea Apache pe care o menționează la un moment dat personajul lui Brad Pitt ar fi motivul pentru care îşi scalpează victimele. Există o serie de similarităţi cu rolul lui Tristan Ludlow din Legends of the Fall (1995), inclusiv tangenţele cu cultura indiană şi trecutul de contrabandist cu alcool. Oricum, personalitatea personajului ține mult de ritmul și de modul în care vorbește, iar Pitt se achită bine de rol și de accentul de Tennessee.
Tot în acest capitol îl cunoaștem pe sergent Donnie Donowitz, adică Ursul evreu, jucat de Eli Roth. Actorul și-a lucrat musculatura pentru film, astfel încât scena cu el ieșind din peșteră, cu bâta de baseball în mână, îți dă cu adevărat fiori. El e tot unul dintre Basterds și a reușit să-și facă personajul ca și posedat. El e cel care sfărâmă țeasta naziștilor capturați cu o bâtă de baseball. Nu e de mirare că Eli Roth este și regizorul seriei horror Hostel.
Al treilea capitol din Inglourious Basterds/Ticăloși fără glorie se petrece în 1944, când Shosanna (Mélanie Laurent) se află în Paris, unde se ocupă de cinematograful pe care l-a primit moștenire de la mătușa ei (Madame Mimieux), și unde își continuă viața sub o altă identitate.
Tot acum ea îl cunoaște pe nazistul Frederick Zoller (Daniel Bruhl), tânăr erou de război și protagonistul filmului de propagandă al lui Goebbels. El e personajul cu care Tarantino începe schimbarea adevărului istoric în film. Dacă vreun soldat german ar fi reuşit în timp de război ce reuşise Zoller în film (uciderea, de unul singur, a unui număr foarte mare de inamici), cu siguranţă că Goebbels ar fi făcut un film despre el. După cum Hollywood-ul a făcut To Hell and Back, cu Audie Murphy. Şi dacă soldatul ar fi arătat precum Daniel Bruhl, cu siguranţă ar fi fost şi actorul din film. Prin urmare, raționamentul lui Tarantino a fost corect. Goebbels chiar a produs un asemenea film, Kolberg, care spunea în linii mari că, deși războiul e pierdut, e necesară o victorie de propagandă, un film epopeic care să facă mai mult decât bătăliile la un loc. Oricum, dacă Goebbels ar fi fost informat de existența unuia ca Zoller, ar fi făcut filmul şi ar fi organizat o premieră cu gală, iar oficialii Reich-ului ar fi fost acolo. Deci, personajele lui Tarantino chiar ar fi putut schimba cursul istoriei.
Tot în acest capitol al filmului o cunoaștem pe actrița Bridget von Hammersmark (Diane Kruger), iubită în Germania, dar spioană a britanicilor. Personajul ei mi s-a părut inițial de carton, de parcă Tarantino i-ar fi dat o prea mică importanță, iar Kruger ar fi ratat interpretarea, falsând foarte mult. Apoi am realizat că un comportament excesiv de formal era apanajul actrițelor epocii.
Scena cu ea jucând și bând cot la cot cu soldații nemți e un Reservoir Dogs cu nazişti şi vorbit în germană. E o scenă de 23 de minute, numai că în loc de un depozit, se află într-o cârciumă la subsol.
Al patrulea capitol din Inglourious Basterds/Ticăloși fără glorie e despre atacul celor care-și spun Bastards asupra cinematografului unde s-au adunat la premiera filmului lui Goebbels toți oficialii regimului, în frunte cu Hitler. În capitolul cinci, toate se întâlnesc laolaltă, ca în Pulp Fiction, unde mai multe planuri converg într-o singură direcţie, deși poveştile sunt toate diferite, iar Tarantino se joacă cu însuși adevărul istoric, făcând dreptate după patru generații de la Holocaust.
Dacă schimbarea cursului istoriei nu te frapează îndeajuns, Tarantino mai aruncă o dată cărțile și vine cu o întorsătură de situație care încheie totul cu o poantă bună. Protagonistul scenei este Cristoph Waltz (ofițerul SS Hans Landa). Actor austriac de teatru şi TV, născut la a 4-a generaţie de actori din familie, cunoscut până acum doar în spaţiul vorbitor de limbă germană, este la primul film american. Cu care va lua probabil Oscarul pentru interpretare.
Ca o ironie, în tinereţe a încercat Hollywood-ul, dar l-a descurajat un agent ce vedea actorii germani doar ca pe “cei care să strige Heil Hitler”.
Trivia
Inglorious Basterds s-a turnat în Germania, cu câteva scene filmate la Paris. Tarantino şi echipa au demarat în statul german Saxonia, într-o regiune numită Munţii Elbsandstein, după care producţia s-a mutat la studiourile Babelsberg din Potsdam, lângă Berlin. Regizorul a declarat că Brad Pitt şi-a petrecut întreaga perioadă a filmărilor vorbind cu accentul de Tennessee al personajului - astfel încât la orice întrebare răspundea cu inflexiunea vocii lui Aldo.
Încă din august 2007 întreaga distribuţie a început să prindă contur. Eli Roth a fost primul ales să facă parte din distribuție, în rolul sergentului Donny Donowitz, descris ca „Ursul evreu", un uriaş care dă cu bâta de baseball şi ucide nazişti fără să clipească. Apoi Brad Pitt a acceptat să-l joace pe Aldo Raine. Diane Krueger nu a fost prima opţiune pentru rolul actriţei-agent dublu Bridget von Hammersmak, ci Nastasija Kinski.
Tarantino și-a reconfirmat fetișul pentru picioare și ghipsuri filmând în nenumărate cadre picioarele lui Diane Krueger.
Cultura enciclopedică a lui Tarantino l-a condus la modul în care să pună în practică pedepsirea naziștilor. Filmele nitrocelulozice iau foarte ușor foc. (nu dăm mai multe detalii, trebuie să vedeți filmul).
Puterea cinematografului
Cu rolele de film şi cu ajutorul cinematografului pe care îl gestionează, Shosanna Dreyfus are de gând să-şi creeze propriul Holocaust. Și o face.
Iar Tarantino ne arată cam ce putere are cinematograful - ad literam și metaforic.
Să ne temem, să ne bucurăm?
Până la găsirea răspunsului, fuga la (re)vizionat filmul!
