Părerea criticului
Cele mai noi personaje din Universul Marvel, Inumanii, au primit propriul serial TV, iar ABC Studios şi Marvel au gândit pentru spectatori un mod unic de a urmări producţia, şi anume pe ecrane IMAX. Aşadar, primele două episoade din mult-aşteptatul serial TV „Inhumans”, însumând 76 de minute, pot fi deja urmărite în Bucureşti şi Timişoara, în sălile IMAX ale Cinema City, până marţi, 5 septembrie, inclusiv. Câte două spectacole sunt programate în fiecare seară pe cele două ecrane uriaşe din ţara noastră.

Într-o perioadă în care oferta de seriale TV este covârşitoare, o lansare pe IMAX nu doar că atrage atenţia asupra unui titlu, ci oferă ocazia de a vedea acţiunea la o scara de care subiectele fantasy şi cu supereroi sunt cu adevărat favorizate. În România, însă, serialul ABC de opt episoade Inhumans nu are încă o platformă legală pe care să poată fi urmărit, odată ce difuzarea la IMAX a primelor două episoade se va încheia.

Cu Inumanii, această rasă cu modificări genetice obţinute în urma unui ritual de sorginte extraterestră, rasă organizată într-o societate monarhică, am luat prima dată contact în serialul Marvel Agents of S.H.I.E.L.D. Atunci aflam prima dată despre Attilan, tărâmul unde se retrag pentru a fi în siguranţă, tărâm plasat pe faţa întunecată a lunii.

Primele două episoade ale serialului Inumanii vin cu un subiect politic, ancorat în realitate - o lovitură de stat prin care se urmăreşte eliminarea familiei regale, un personaj complet realizat pe calculator, primul dintr-o producţie de televiziune (este vorba despre Lockjaw, un buldog imens, de 900 de kilograme, cu capacitatea de teleportare), o regie proprie filmelor de cinema, personaje cu abilităţi interesant de explorat vizual şi narativ, plus un villain înfricoşător, Maximus, jucat de Iwan Rheon (Ramsay Bolton în Game of Thrones).

Spuneam că subiectul, o lovitură de stat militară, oferă greutate serialului şi plauzibilitate. Maximus cel Nebun (Iwan Rheon) încearcă să uzurpe tronul lui Black Bolt, conducătorul din Attilan, şi să o seducă pe viitoarea soţie a acestuia, Medusa. Maximus dispune de resursele şi lipsa de scrupule pentru a elimina întreaga familie regală. Iwan Rheon vine în serial cu tot bagajul din Urzeala Tronurilor – personajul lui este la fel de imoral şi scelerat ca cel din GoT. Familia regală reuşeşte să fugă şi va trăi în exil probabil încă vreo câteva episoade.

Dintre personaje, Lockjaw este cel mai avantajat de proiecţia pe ecran IMAX. Este greu să nu îndrăgești personajul, un buldog de peste 2 m lungime, prietenos şi tălâmb, care se teleportează când şi unde îi cere stăpâna, Crystal. Teleportarea în sine nu are aspectul văzut în SF-uri, nu e high tech, ceea ce surprinde plăcut.

Vorbeam de abilităţile interesante ale personajelor - Medusa este un soi de Rapunzel ale cărei plete par o entitate în simbioză cu Regina din Attilan. Puterea Medusei stă în plete, asemenea lui Samson, dar parcă pletele au propria personalitate. Unul dintre trailere a deconspirat şi cine este Dalila trădătoare din serial. Modul în care se mişcă părul Medusei a fost criticat odată cu lansarea primului trailer, dar pe parcursul primului episod din serial ce face părul Medusei ne-a distras atenţia de la cum o face.

Black Bolt, conducătorul Inhumans, are puterea de a stăpâni electricitatea, iar această abilitate e legată de centrul vorbirii. Poate genera unde de șoc suficient de puternice ca să distrugă un oraș întreg. Datorită acestui pericol extrem, personajul a trecut prin antrenamente speciale care să îl împiedice să vorbească, aşa că Bolt comunică prin limbajul semnelor.

Pe de altă parte, Karnak întoarce timpul înapoi, și are o putere specială: aceea de a vedea numai cel mai rău scenariu posibil. Apoi recompune trecutul pentru a vedea și varianta bună şi a o transforma în realitate.