Inimi cicatrizate (2016)

Un film care nu putea face din rahat (cartea ) bici.In plus in afara de Gabriel Spahiu in film joaca doar diletanti.

Poate că inimi cicatrizate nu este cel mai tritat film românesc din ultimii ani,dar eu îl consider cel mai bun,deoarece invocă atât teme legate de spiritualite,de asumarea condiției și punerea în fața morții,toate acestea fiind transpuse in cea mai prolifică perioada a romaniei ,perioada interbelica.Elementele de polică a vremii și sentimentul antisemit,fac filmul chiar mai bun,posibil să fie un punct de interes pentru Radu Jude.

Actori mai proști se puteau găsi?
Cu actori de ''în puii mei', poți aveal cel mai bun scenariu, nu iese nimic.

Cartea este foarte bună si o lectură interesantă, dar filmul este mult mai prost, antisemit și plictisitor. Singurul motiv pentru care am rezistat sa vad o ora din film( nu am rezistat tot filmul) era datorita cărții. Mi-au plăcut decorurile și citatele din carte in rest din film nimic, in plus acțiunea nu se petrece ca in carte in Franța cu undeva in Romania la un spital românesc.

Un film ce incearca sa redea atmosfera anilor 30' si in parte chiar reuseste. Dar parca-i lipseste ceva. Nu stiu ce. Mie nu mi-a placut imaginea si asta cred ca era elementul principal in incercarea de a reda atmosfera acelor ani. Nu cred ca folosirea formatului patrat in defavoarea formatului 16:9 (sau chiar mai lat) a ajutat. Dimpotriva, cred ca formatul 16:9 ar fi fost mult mai potrivit. In plus cadrele fixe. Of, aceste obsesive cadre largi si fixe ce au devenit o norma in cinematograful romanesc, nu ajuta la nimic. Pur si simplu tin spectatorul la distanta. Il impiedica sa empatizeze cu personajul, nu reusesc sa apropie, sa transmita emotia actorului catre spectator. Cadrele acestea lungi, incadratura la plan general nu ajuta cu nimic atunci cand vrei sa transmiti emotie, atunci cand vrei ca spectatorul sa inteleaga prin ce trec personajele. E inutila atata vorbarie atunci cand spectatorul isi doreste sa vada, (pentru ca spre deosebire de teatru asta ar trebui sa faca cinematograful, sa arate chipurile personajelor) sa simta, sa se transpuna in poveste, sa intre in sufletul lor, sa empatizeze cu personajele si poate sa sufere alaturi de ele. Nu inteleg aceasta detasare si nu pot sa ma gandesc decat la un soi de egoism sau de indiferenta sau de... comoditate. Nu stiu ce sa zic. In rest, desi nu are o super poveste, scenariul curgand liniar, fara niciun fel de intamplari extraordinare, filmul nu e rau, ba chiar ar fi putut fi foarte bun. Ar fi putut fi un film reusit daca autorii ar fi gandit si din punctul de vedere al spectatorului.
Mi-a placut interpretarea eroului principal Lucian Teodor Rus - o dictie deosebita si chiar daca e putin rigid imaginea generala pare ca se incadreaza in atmosfera epocii sau in ceea ce credem noi ca ar fi atmosfera epocii respective. Nu mi-au placut desele citate din reclamele vremii, dar asta nu e vina lui.
Nu prea mi-a placut Ivana Mladenovici. Mi s-a parut cam detasata, neimplicata, o interpretare neasumata de parca nu prea era in largul ei.
Nu prea mi-a placut Serban Pavlu. Nu-mi dau seama daca e vina lui sau rolul lui a fost scris cu stangacie, dar cred ca e cel mai slab rol in care l-am vazut. Parca nu era el, parca ii lipsea ceva, ne convingator, nesigur, in fine.
Sunetul - putin cam exagerat cu zgomotul de fond. Inteleg ca ne aflam la mare, dar acel zgomot permanent parca deranjeaza.
Scenografia - o nota buna pentru interioarele alese si pentru toata recuzita. Chiar interesant. Ma intrebam daca acele paturi pe roti (foarte multe, cum am vazut aliniate pe terasa) au fost orginale sau au fost produse special? Pentru ca aratau foarte bine. M-am uitat cu atentie la cum sunt construite si la vopseaua lor. Foarte bine, per total. O sarcina grea pentru scenograf (o intreaga echipa) de care s-a achitat cu succes.

Un film „umflat cu pompa” după criterii care nu-mi scapă. Plicticos, lung. Vedetizarea regizorului Jude mi se pare o făcătură. Când i-am văzut „Țara moartă”, am înșeles de ce ... acest baraj de celebritate.

Un film slab , rasist , antisemit , cu limbaj licentios, fara miza

Aş avea mai multe de spus despre acest film. Sper să le cuprind într-un număr rezonabil de caractere. Întâi, cu toată sinceritatea, că miracolul s-a produs, adică am avut de ales între acest film şi unul străin (potenţial bun) care se difuza la aceeaşi oră, şi am preferat filmul românesc, al cărui debut m-a intrigat şi m-a captat. E drept şi că îmi propusesem de mai mult timp să îl văd. Apoi, la fel de sincer, aşa cum ”Restul e tăcere” mi se pare cel mai bun film al lui Nae Caranfil, chiar dacă mai are şi altele bune, ”Inimi cicatrizate” este fără îndoială cel mai bun film al lui Radu Jude şi nu înţeleg isteria creată în jurul filmului ”Aferim!”, care este (scuzată fie-mi francheţea) o irosire de peliculă şi de la cap la coadă, şi de la coadă la cap, iar acest film, deşi am auzit vorbindu-se despre el, parcă ar fi într-un con de umbră (adică a luat nişte premii, dar mai puţin importante). Punctele forte ale acestui film, care ne provoacă la o meditaţie amară asupra condiţiei umane şi în special cu referire la cei mai puţin norocoşi, bolnavii incurabil şi cei atinşi de diferite maladii cumplite, dar care sunt (nu-i aşa?) la fel de oameni ca şi noi, sunt crearea unui cadru, zic eu, foarte bine construit regizoral, interpretarea bună a actorilor (m-a surprins prestaţia remarcabilă a tânărului Lucian Teodor Rus), inserarea inspirat aleasă a unor citate din Max Blecher (citatele cu alb pe fond negru îşi au rolul lor în scenariul filmului şi nu sunt doar puse la întâmplare) şi ridicarea unor probleme de existenţă. Boala şi moartea nu pot fi acceptate şi nici explicate mulţumitor, filosofic vorbind, dar le putem înfrunta cu curaj şi uneori cu umor, precum personajul din basm care râdea de moarte. Pe alocuri, Emanuel îmi aminteşte de Ramon din ”Mar Adentro”, de Amenabar. Povestea e diferită, dar are rădăcini comune. Atmosfera este morbidă, kafkiană, dar nu avea cum să fie altfel, şi chiar îmi doream să văd o replică românească la alte filme pe teme similare. Jude reuşeşte să facă un film de artă, dar are şi câteva momente care strică ansamblul: unele trivialităţi şi scenele de sex care nu mi se păreau necesare, ba chiar pot părea uşor caraghioase raportate la ansamblu, plus tentativa uneori grosieră de a discredita nume ale culturii româneşti precum Cioran sau Minulescu (dacă am înţeles corect, sonorul mi-a jucat ceva feste chiar atunci) ori chiar Eminescu. Acestea mi-au creat un gust amar, indiferent de convingeri politice sau de altă natură, atacul mi s-a părut penibil. În ansamblu, însă, am fost foarte mulţumit, e o realizare remarcabilă, cu iz de peliculă care chiar ar merita un premiu important, dacă sărim peste aspectele negative menţionate (aşa cum le-am văzut eu, cel puţin). Dacă ar fi să numesc câteva filme româneşti de după 89 pe care nu-mi pare rău că le-am văzut, ar figura şi acesta, şi vă asigur că lista nu e prea lungă, chiar dacă admit că nu sunt foarte pus la punct cu cinematografia autohtonă. PS: Da, văd, ceilalţi au alte păreri, inclusiv despre ”Aferim!”. Aceasta e părerea mea şi am simţit nevoia să mi-o spun. Dacă nu vă place, vă rog să săriţi peste ea, aşa cum şi eu am sărit peste urs... (cu ”u” mare sau mic...)

Deja numai inghit aceasta drama romaneasca dusa la extrem de fiecare data seaca iar finalul flmului te lasa cu un gust amar . Dece nu putea sa fie un final fericit tipit american dece ne ingropam incontinu intr-o mocirla din care numai iesim prea mult dramatism prea mult dramatic in jurul nostru .

Am asteptat cu mare interes acest al patrulea lungmetraj regizat de Radu Jude, unul dintre reprezentantii de seama ai “valului 2000” de regizori romani. Jude a debutat foarte bine cu “Cea mai fericita fata din lume”, a continuat exceptional cu “Toata lumea din familia noastra” si apoi a impresionat cu foarte premiatul “Aferim”, film care mi-a placut in ciuda catorva deranjante accente antiromanesti. Din pacate de asta data cred ca avem de-a face cu o ratare. Nu cunosc inca proza lui Max Blecher, nu se afla printre prioritatile mele in perioada urmatoare, insa intermezzo-urile literare din timpul filmului mi s-au parut ca nuca in perete. Poate ca, la fel ca Radu Gabrea in “Manusi rosii”, Radu Jude n-a facut o alegere buna in ceea ce priveste actorul protagonist, acesta n-a reusit sa-mi transmita pic de emotie, n-a izbutit sa ma faca sa simt compasiune fata de destinul tragic al celui care a fost Max Blecher, ba mai mult, personajul mi s-a parut penibil in pornirile sale homosexuale, nu stiu daca exista asa ceva in carte sau pur si simplu regizorul doar incearca sa fie “politically correct”. Din pacate per total, dupa un inceput onorabil, “Inimi cicatrizate” devine repede un film foarte plictisitor, am rezistat eroic pana la capat chiar daca am adormit de vreo trei ori in timpul vizionarii… Pacat de Serban Pavlu, parca nici el nu se simte in largul lui in rolul doctorului, pacat de aparitia interesanta a Ivanei Mladenovic, nici macar ei doi nu reusesc sa salveze impresia generala.

Las cartea lui Blecher (o bijuterie literară) la o parte și discut filmul. Aveam încredere în talentul lui Jude, de aceea dezamăgirea e maximă. Cum a putut să rupă de atâtea ori imaginile, ca să pună citate nenumărate, unele lungi de tot? Plus artificialul...ca...stil? Da, a vrut să opună morții o atitudine cabotină. Dar produsul e fals, plus atâtea discuții livrești, recitări, politizare, chiar cuvinte vulgare (aici nu aduc nimic..).Multe scene penibile, expediate.