Părerea criticului
Stilul ritmat şi energia secvenţelor muzicale amintesc de A Prairie Home Companion, al lui Robert Altman, iar şablonul după care e făcut ne duce cu gândul la Barton Fink. Parcursul lui Llewyn Davis dă senzaţia urmăririi unui road movie, cu mici aventuri (cele mai multe implică pisici), eşecuri, o călătorie, peripeţii minore, încurcături la tot pasul. Toate elementele îndrăgite la fraţii Coen: personaje bizare (actorul fetiş al fraţilor Coen, John Goodman, face un personaj memorabil), scene bine construite, oameni porecliţi Grossman, personaje complexe care, în ciuda faptului că trec prin trasformări emoţionale, nu învaţă niciodată nimic - se regăsesc în film şi vor face deliciul fanilor. Dar un fel de mecanism al intrigii pe post de „fir roşu" al poveştii, gen o crimă de rezolvat şi/sau de muşamalizat, un ucigaş de găsit, un manuscris al unui agent CIA transpus pe CD de recuperat, nu veţi găsi la Inside Llewyn Davis. Asta îl apropie de tiparul după care a fost scris Barton Fink.
Llewyn Davis, cântăreţ de muzică folk nu foarte celebru, trăieşte de la o zi la alta, schimbând canapea după canapea pe care să înnopteze, în funcţie de disponibilitatea prietenilor sau cunoştinţelor dispuse să-l cazeze, în New York-ul anului 1961. Ca proaspăt solist (fostul lui partener s-a sinucis), consideră că este chiar mai greu decât de obicei să câştige bani. Nu poate rezerva concerte. Muzica lui nu se vinde. Mai mult decât atât, nu prea mai are unde să stea. Din acest punct, Llewyn trece dintr-un necaz în altul. Pierde pisica prietenului său. O lasă gravidă pe iubita unui prieten şi trebuie să strângă bani pentru avort. Îşi pierde licenţa şi nu mai poate obţine niciun loc de muncă la şantierul naval. Şi, dincolo de toate, încearcă frenetic să obţină o picătură din faima trecătoare după care tânjeşte. El abordează fiecare obstacol pe cont propriu, nu renunţă, dar nu gândeşte mai departe de ziua de mâine. Llewyn este sortit să meargă mereu în cercuri metaforice. Defectul tragic al lui Llewyn nu este că el se teme de viitor, ci că nici măcar nu poate concepe unul.
Llewyn Davis, cântăreţ de muzică folk nu foarte celebru, trăieşte de la o zi la alta, schimbând canapea după canapea pe care să înnopteze, în funcţie de disponibilitatea prietenilor sau cunoştinţelor dispuse să-l cazeze, în New York-ul anului 1961. Ca proaspăt solist (fostul lui partener s-a sinucis), consideră că este chiar mai greu decât de obicei să câştige bani. Nu poate rezerva concerte. Muzica lui nu se vinde. Mai mult decât atât, nu prea mai are unde să stea. Din acest punct, Llewyn trece dintr-un necaz în altul. Pierde pisica prietenului său. O lasă gravidă pe iubita unui prieten şi trebuie să strângă bani pentru avort. Îşi pierde licenţa şi nu mai poate obţine niciun loc de muncă la şantierul naval. Şi, dincolo de toate, încearcă frenetic să obţină o picătură din faima trecătoare după care tânjeşte. El abordează fiecare obstacol pe cont propriu, nu renunţă, dar nu gândeşte mai departe de ziua de mâine. Llewyn este sortit să meargă mereu în cercuri metaforice. Defectul tragic al lui Llewyn nu este că el se teme de viitor, ci că nici măcar nu poate concepe unul.
