Sinopsis
În Finlanda sunt în desfășurare în acest moment primele operațiuni din istorie de stocare a deșeurilor nucleare într-un depozit săpat adânc în stâncă. Un risc pentru organismele vii încă 100.000 de ani de acum înainte, deșeurile vor fi sigilate pentru totdeauna o dată umplut depozitul. Dar cum o să le comunicăm adevărul descendenților noștri, tentați să creadă peste milenii că au găsit Piramidele sau vreo comoară ascunsă? Cum îi avertizăm cu privire la deșeurile mortale pe care le-am lăsat în urmă? În timp ce mașinării gigantice sapă în subteran, la suprafață experții se chinuie să rezolve problema deșeurilor radioactive pentru ca omenirea să fie în continuare în siguranță.