Sunt adepta traieste pe pielea ta pana la un punct. Daca depasesti necesitatile existentiale natura umana te plesteste si in cazul asta filozofia te distruge.
Nota 5 pentru naivitatea de ati risca viata pentru lucruri care nu duc nicaieri , doar ai impresia ca ai ajuns.
Pentru fiecare , a ajunge, inseamna altceva.
evanescence_
pe 27 Decembrie 2021 03:47
Of Doamne, cat de profund este acest film! Este de inteles ca multi sa-l desconsidere, vietile noastre fac diferenta pana la urma. Si cand ma gandesc cat timp l-am ocolit, nu imi vine sa cred, desi ma regasesc intr-un mod atat de dureros si trist, niste suflete contopite in acelasi destin. Ca si personajul principal provin dintr-o familie oarecum buna, inginer si profesor, insa certurile la care eram supusa de copil, lipsa de comunicare si senzatia de abandon, mi-au macinat linistea si sufletul pana la boala. Ah, zile la rand mergeam pe putin 10 kilometrii pe jos, sa uit, sa ma deconectez, sa obosesc, apoi visam, precum Chris, calatorii si aventuri indepartate cu rucsacul in spate pe el Camino si alte nebunii, ca si cand aceste drumetii imi vor reda puterea de a deveni mai linistita, puternica si indiferenta fata de neajunsurile din viata mea. Psihologi, bioenergeticieni, mai incercasem chiar si Reiki ma batuse gandul, dar degeaba. Apoi a venit momentul cand am plecat de la ai mei parinti, imi spuneam zilnic "in sfarsit am scapat de scandaluri, de critici si nemultumiri". Am muncit si mi-am amenajat un locsor cat de cat frumusel, dar ce sa vezi? Casa unde stau era izolata oarecum, undeva in fundul unei curti comune cu niste batrani dificili. Off, mi-am spus, o sa treaca. Dar ce sa vezi? Zilele treceau iar eu nu simteam deloc sa ma acomodez, totul parea lung, trist, ma insingurasem si ma gandeam de data aceasta "Ce bine era daca as fi ramas langa ai mei si sa ne intelegem omeneste..". Apoi a venit si momentul fatidic! La nici 1 an dupa ce m-am mutat am aflat ca am cancer. Pentru mine era de asteptat, suferisem mult prea mult in copilarie, adolescenta si chiar acum la maturitate. Desi ai mei erau mereu reci cu mine, nu ma sunau cu saptamanile doar daca era strict vreo problema, maica-mea nu imi telefonase vreodata sa ma intrebe macar "ce fac" , vestea aceasta le-a cazut ca un traznet in suflet. Cred ca isi aduceau aminte de lacrimile mele din copilarie, de toate certurile cand ii rugam sa comunicam, sa imi fie alaturi si sa inceteze discutiile contradictorii, criticile si reprosurile. Taica-meu nu mi-a aratat apoi niciodata ca-i pare rau, dar in sinea lui incepuse sa se macine bine, mai ales cand a auzit doctorul spunand ca aceasta boala uneori se declanseaza si pe fondul unor suparari. Ce s-a intamplat apoi? Alta tragedie, tata a facut accident vascular, a fost unul foarte puternic, acum e la pat, leguma, nu vorbeste, nu se misca. Uneori constientizam lucrurile prea tarziu. Mama acum are grija de el, il spala, ii da sa manance, il schimba de pampers. Eu, in acest timp, ma chinuiesc cu chimioterapia, cu fricile, singuratatea si nefericirea mea. Acum vin la casa parintilor cu cel mai mare dor, un dor care ma ucide si ma doare in acelasi timp, fiindca oricat ar fi gresit ei, sunt parintii mei si ii iubesc enorm. Au disparut visele la calatorii indepartate, nu mai fug de mine, de situatie, de nimic, ma visez mereu cu ei in brate, precum personajul din film si abia astept sa ma reintorc din nou acasa, ori de cate ori m simt bine. Acum ma bucur cand pot sa o ajut macar un pic pe mama, avand grija de tata. Dar in suflet este o suferinta cumplita, un iad care-ti frange pieptul de durere, de apasare,de nefericire, de neacceptarea acestui destin si de neputinta. Nu va puteti inagina cat de obositoare si sfasietoare este aceasta traire.Daca este sa mor de cancer, precum personajul din film, acum vreau doar ca ultimele zile sa le petrec langa ei, asa cum sunt, in bratele lor. Scene de final pentru mine este mai mult decat revelatoare, este viata de acum si de dincolo. Parintii si copiii cred ca vor ramane in vesnicie uniti de suflete, ce nu mor niciodata.
Smrs
pe 15 Iulie 2021 12:15
Să nu vă mire avalanșa de review-uri negative de pe pagină..film mai plictisitor nu cred că am văzut. Scenariul urmărește ceva clasic, un clișeu - un copil mofturos dintr-o familie bogată, care pune mai mult preț pe făcut bani și își neglijează copiii, vrea să renunțe la tot ce oferă societatea (bani, mașini, școli de rang înalt) și să trăiască în sălbăticie. Practic, se va împrieteni cu țărani care cutreieră grâul, hippioți care nu-și găsesc un loc fix și nimic special.
nictud
pe 15 Februarie 2021 16:44
Genul foarte rar de film cu o mie unu de învățăminte sau mesaje depinde cum îți place mai mult sa auzi.
Regizat de Seán Penn intr-o manieră care îl caracterizează, avantaj noi cei care dorim să vizionăm sau poate am deja vizionat povestirea. O poveste cu unpic din toate: filozofie, psihologie, unghiuri perfecte de filmare care te acaparează și după care rămâi o perioadă marcat. Ar fi bine să fii cu creierul odihnit dacă vrei să încerci o satisfacție totală urmărind această realizare remarcabilă...
user-5e74c73eac55f
pe 26 Mai 2020 01:43
I-am dat nota 8.
Un om atât de deștept cu atât de multe cunoștințe și cu un viitor strălucit, ce nu s-a ales nimic de el decât o demonstrație de prostie.Supărat pe sine, societate și familie, neavând un scop anume sau o realizare decat pur si simplu nebunia copilului ce nu ii lipseste nimic dar vrea sa sfideze legile si rutina in care traim.
Domolul
pe 27 Octombrie 2018 23:43
Nu este un film chiar așa de greu cum, fără să vrea, cei care îl laudă, lasă să se înțeleagă . Eu zic că mesajul este mai simplu. Dacă ni se întâmplă, de-a lungul vieții, să o luăm doar plină de reguli stupide, reguli și legi care ne forțează să ajungem niște roboți, să fim fățarnici, ipocriți, răi (cuvintele lui) sau mai adaug eu, goi adică fără nici un scop credibil, și dacă cel puțin una dintreacestea ne face nefericiți, atunci este vremea să ne trezim. Șocant așa cum a facut-o Chris, sau mai calm , într-o bună zi, ca după un vis. Nu trebuie decât să fim atenți la natură, sălbăticia ne poate arăta care este drumul corect, simplu , cum trebuie să gândim pentru a nu cădea într-o viață total greșită. Sau nu trebuie decât să fim atenți la unii oameni care-i întâlnim uneori chiar întâmplător, ei ne pot învăța cum s-o facem. La fel, experiența înaintașilor noștri dată nouă prin cărți, ne poate ajuta, credința. Apoi ne putem întoarce printre ceilalți și să trăim viața fără ură, fatarnicie, răutate, minciună, asa cum a facut-o si Chris la un moment dat. În dimineața aceea special mai însorită, inainte de a vedea râul umflat, era fericit că înțelesese, era pe drumul de întoarcere acasă. Tragedia care a urmat a fost clar impotriva voinței lui. Din pacate regizorul a păstrat originalul poveștii și poate chiar realitatea, dar in schimb ne-a oferit prilejul unei morți cu fericirea în ochi , ceea ce ar trebui să ne dorim și noi.
Lung filmul, regizorul nu a avut ce face, trebuia sa ne bage in aceasta atmosferă de meditație si atunci cadrele lungi au tăiat acțiunea. Ingenioasă și expunerea acțiunii, prin întoarcere în timp, remember al surorii sau ca un remember al lui. Motivul pentru care a recurs la acest procedeu de narațiune, devenit atât de clasic între timp, din 2007 si până acum, cred că și telenovelele îl folosesc deja, motivul spuneam cred că este tot cel de a mai anima acțiunea. Măcar a facut-o cu cap, acest back și revenirea la prezent a fost foarte clar, nu cum am mai vazut în alte filme de nu mai știi unde te afli, prezent sau trecut. Și a mai făcut un lucru bun. A avut un Director of photography foarte bun. Cadre filmate absolut artistic. Si nu ma refer numai la peisaje. Toate, aproape toate cadrele, dacă le faci un save screen te poți duce la expozitie de fotografii cu ele.
FillerCristi
pe 04 Iunie 2018 17:39
Hai sa o luam si pe partea filozofica. Noi avem un scop? Cu siguranta nu. Iar altii care au facut reguli, sunt si ei oameni, deci regulile nu au fost si nu vor fi perfecte. Ori traiesti cum vrea lumea, ori traiesti cum vrei tu. Dar daca ai o singura viata si ai ales gresit, posibil sa nu mai existe o sansa viitoare. Asadar, este foarte important sa fi implinit sufleteste si sa ai ce-ti pofteste inima, chiar daca ar trebui sa treci peste cadavre, pentru ca evident, nu este vina ta, si este vina oamenilor care au facut aceste reguli, inclusiv Religia. Iar singurul motiv evident care il vad acum, este Banii, totul se intampla din cauza Banilor. Cand banii vor disparea si resursele vor fi impartite in mod egal, atunci toata lumea va fi fericita, sau cel putin, mult mai fericita decat acum. Fac pariu pe treaba asta! Iar o parte din vina o au si milionarii care nu au facut o donatie si ei desi au milioane de Euro in cont, ar trebui luate resurse de la cei bogati si date la cei saraci sa vezi atunci cum o sa dispara crimele si toate cele. Have Fun, nu luati in considerare asta puteti sa-mi spuneti ce vreti, dar in adancul vostru stiti ca am dreptate. Lumea este imperfecta si ghici cine a facut sa fie asa? Oamenii. Dar e bine totusi sa fi fericit, sa te plimbi in fiecare zi cu alta masina, sa te uiti pe strada la alti oameni si sa le vezi nefericirea pe chipul lor si tu sa mesteci seminte.. :-) oricum presupun ca nimic nu e intamplator si va fi si reversul medaliei. Iar Filmul este bun, cei care au spus ca nu-i bun Filmul.. le-a dat dauna mesajul Filmului. Pentru ca are un mesaj puternic, care vrei nu vrei te afecteaza emotional.
donna_donna
pe 30 Martie 2018 19:44
Filmul este captivant, emotionant pana la lacrimi ceea ce nu inseamna ca rezonez cu acest mod de viata!!! Natura e aspra, e dureros la propriu sa te contopesti cu natura! A trebuit omenirii epoci sa se civilizeze, daca era asa simplu de trait in natura nu incercam forme de organizare sociala! Ma uit la film si vad cum baiatul nu se descurca efectiv, si mai da fuga in civilizatie... De ce se agata de tren, daca detesta civilizatia??? Din cate vad mananca numai din mila altora...asa ca... mai bine se apuca de facut ceva! Poti organiza expeditii in salbaticie cu grup de turisti, te poti bucura o vreme de o libertate in stil grobian, dar nu-ti poate fi salbaticia un mod de viata!
AdriAdrianna98
pe 08 Noiembrie 2017 20:29
Pentru mine filmul asta a fost o adevarata inspiratie. E o idee complet noua si un film psihologic si usor filosofic care se bazeaza in principiu pe a-ti arata ca viata poate fi frumoasa si fara a te adapta unei societati, ca fericirea, frumusetea vietii sta in cele mai mici detalii pe care de multe ori le ignoram. Aviz celor zise e frumosul dialogul intre Alex si batran cand batranul ii spune ca-i va duce lipsa iar Alex ii raspunde ca desi si el ii va duce lipsa, fericirea nu depinde de relatiile interumane.
Un alt detaliu superb al filmului e seria de imagini si peisaje, e un film care bineidpuse prin vibe si peisaje superbe.
Singurul lucru de reprosat sa zic e durata. Mi s-a parut totusi putin lungit, in rest, un film splendid
zseda
pe 05 Aprilie 2017 23:23
Dupa ce am vazut acest film vad lumea altfel! Prioritatile din viata! O lume perfecta este o lume fara reguli! Nu am vazut un film mai emotionant in ultima vreme ca acest film! multumesc!
Xander11
pe 20 Septembrie 2016 15:44
pierdere de timp...din bogat sa iti doresti sa fii sarac si sa traiesti din mila celorlalti...nu stiu ce om intreg la cap si-ar putea dori asa ceva...despicable a spus exact ideea filmului...nu e film motivational sau poate ca e si te indeamna sa lucrezi, nu sa stai in natura pentru ca natura e necrutatoare
Sillviu88
pe 01 Iunie 2016 21:47
Doar mediocrii spun ca e slab acest film. E un film care nu e inteles de orice manelar/samantar. Uitati-va la Terminator mai bine.
cezar211091
pe 27 Mai 2016 18:50
sunt niste bolnavi p'aici care insista sa dea dislike la toate comentariile favorabile. ce cacanari...
Razvan_Gelu_Diaconu
pe 15 Aprilie 2016 19:34
Into The Wild pe care l-am vizionat de curand, este un film exceptional in care genul biography s-ar situa pe primul plan, iar apoi intr-o anumita ordine si genurile family, adventure si drama. Nu cred ca s-ar supara cineva daca i-as acorda nota 10 acestui film si tuturor sectiunilor componente. Imi dau seama ca in momentul cand unele doamne si domni cinefili au postat comentarii pe aceasta pagina, filmul inca nu fusese nici macar o data nominalizat. Acum este si am o mare satisfactie cand vad tot ce a primit : 2 nominalizari la Oscar, 23 de alte premii si 99 de nominalizari. Filmul ar fi meritat din plin si cel putin 1-2 Oscaruri dar, nu este prima oara si poate nici ultima cand vedem ca se mai intampla si lucruri ireale. Mi-au placut mult personajele interpretate de actorii Emile Hirsch, Kristen Stewart, Catherine Keener. Into the Wild, un film demn de revazut si merita nota 10 pe linie.
ionelutu
pe 20 Februarie 2016 12:04
Cred ca acest film ar trebui interpretat intr-un sens mai larg si de o maniera simbolica. Unele filme se urmaresc pentru delectare si "arderea timpului", la altele trebuie intrat in substrat. Intr-adevar povestea relatata de acest film este extrema si doar un nebun s-ar grabi sa imite experienta tanarului. Aici intra insa in joc maturitatea spectatorului care reuseste sa desluseasca MESAJUL unui film si priveste dincolo de realitatea empirica a evenimentului relatat. Tanarul din film se revolta fata de o societate bolnava, egoista si privata de adevarata libertate. O societate in care omul este apreciat pentru ceea ce are, nu pentru ceea ce este. Regizorul filmului ar fi putut cu siguranta amortiza radicalitatea si deznodamantul acestui film. Dar aici intervine o alta problema a societatii noastre: atentia noastra este atrasa doar de evenimente senzationale, dramatice si radicale. Daca acestea lipsesc, trecem usor cu vederea si nu suntem interpelati...
andystarx
pe 17 Noiembrie 2015 00:14
Un film cu adevarat de aventuri,dar parca totusi putin cam lung,si pe care nu il pot considera o capodopera ,dar sincer sa fiu am anticipat finalul ! Oricum un film bun,dar nu extraordinar,si nu il pot include in favoritele mele !
XShadowX
pe 06 Martie 2015 16:53
Este fara doar si poate un film de OSCAR ;) , foarte interesant rolul lui Emile Hirsch si bun , un MUST SEE !
emy_sinaia
pe 09 Noiembrie 2014 23:56
Mult prea lung si cu un sfarsit mult prea tragic, oarecum previzibil avand in vedere circumstantele, peisajele sunt absolut superbe, la fel si intelepciunea oamenilor.
victor_matei
pe 07 Octombrie 2014 17:30
Genial, extraordinar ,capodopera.Mi se pare putin spus la adresa acestui film.
Ce pot spune despre aceia care vad in filmul asta plictiseala?
Nu pot spune nimic, dar imi pare sincer foarte rau pentru ei ,pentru viata materiala
pe care si-o traiesc,in conceptia lor fericirea constand in bani multi ,case , masini
,femei si lista poate continua.Vorbesc serios.Caci in filmul asta voi vedeti doar
un om care pleaca in salbaticie (de nebun in conceptia voastra).Pentru ca fericirea voastra in
asta consta: in ce am zis mai sus,intr-o viata materiala.Pentru ca asa ati fost programati
de la nastere.Credinta voastra , fericirea si deciziile vi le influenteaza altii.Si ajungeti sa
credeti ca asa e bine.Iar daca unul este diferit atunci el merita sa moara,nu?Pentru ca nu e
ca voi.Daca nu ati inteles filmul nici nu o sa ajungeti vreodata sa il intelegeti.O sa traiti
asa...fara niciun scop( ca pun pariu ca daca va intreb care este scopul vostru in viata asta
nu stiti care e ala,sau daca stiti cel mai probabil se refera la a castiga bani multi si a
avea vile in Saint Tropez).
Dar cand nu existau toate astea?Nu mai erau oamenii fericiti?Pai va spun eu ca daca nu erau
atunci ar fi disparut toata specia.
Filmul asta (printre alte multe mesaje) ne transmite faptul ca nu avem nevoie de bani sau alte
lucruri materiale pentru a fi fericiti.
"O viata simpla poate undeva la tara,cu o sotie si poate niste copii.Cu o meserie care poate
fi utila.O carte buna si muzica.Ce isi poate dori mai mult un barbat?"--Asta ca sa citez
putin din film.
Adica oameni dragi , fericirea consta in lucrurile simple ,mici dar care conteaza cel mai mult.
Filmul asta iti deschide ochii asupra ceea ce este cu adevarat important in viata .
Fericirea nu reprezinta toate cele de mai sus.Alea sunt placeri trecatoare.
Mai spunea cineva ca "ala" a ales sa plece de acasa ,unde era iubit de catre familie,
sa moara in salbaticie.
Acelor oameni le spun asta:Nu iti trai viata pentru altii.Fa ceea ce este corect
pentru tine chiar daca asta
inseamna sa-i ranesti pe cei pe care-i iubesti.E viata ta,nu a lor.Nu spun ca nu e bine sa
faci lucruri bune pentru oameni ci doar sa fii atent ca visul tau sa fie pe primul loc,oricat
de egoist ar suna asta.
Asta este unul din nenumaratele mesaje
valoroase care fac din acest film o revelatie asupra vietii.Precum si faptul ca toti
suntem egali in fata mortii indiferent ca ma numesc Obama,Florin Salam sau mai stiu
eu pe cine admirati voi,acestia care criticati acest film ca fiind plictisitor si fara actiune.
Nu sunt un om prea credincios ( mai deloc),nu sunt rocker sau hippiot sau orice altceva
(pentru ca multi au zis ca numai rockerii si hippiotii traiesc asa,lucru ce ma amuza extrem
de tare pentru ca probabil nici nu au habar ce sunt aia avand in vedere contextul in care
folosesc aceste cuvinte) si nici nu trebuie sa fii.O minte deschisa e singurul lucru necesar
pentru a intelege cum functioneaza viata si faptul ca suntem independenti si ca avem
intotdeauna de ales.Nu trebuie sa fim turma.Ca asa am ajuns.Oamenii si-au insusit mentalitatea
asta preconceputa si anume : daca nu traiesti intr-o societate sau daca nu respecti si nu esti
de acord cu regulile ei atunci esti un nimic care nu stie "nimic".Dar aceia care nu stiu sunteti
voi pentru ca va lasati influentati de altii.
Tipul din film doreste sa fie liber in adevaratul sens:fara bani ,reguli,constrangeri impuse
de societate.Iar toate astea le gaseste acolo unde au fost dintotdeauna:In salbaticie.
Ma rog nu o sa stau sa va explic totul.
Poate ca nu toate scenele sunt realizate corect( desi eu cred ca filmul este perfect asa cum este)
dar ceea ce face din el filmul perfect pentru mine este ideea, ceea ce si conteaza defapt.
Pot spune ca am vazut sute de filme de toate genurile dar niciunul nu m-a impresionat
mai mult decat acesta.(+Forrest Gump din nou un film revelatoriu pentru cine intelege esenta).
Nu are nevoie de actori cunoscuti , actorii sunt excelenti , coloana sonora in perfecta
concordanta cu tema filmului si povestea pur si simplu marcanta.
Wolfkron
pe 07 Octombrie 2014 17:14
filmul este cu adevarat o capodopera cinematografica.ce pot spune ? m-a lasat fara cuvinte
pisicuta1
pe 11 Septembrie 2014 00:38
foarte bun .
merita vazut ,iar cei care au dat note mici poate nu l au inteles!
Mariannaa
pe 13 August 2014 15:50
A fost foarte interesant, mai ales cand stii ca este o biografie reala. Mi-a placut mult deoarece a fost o poveste chiar tulburatoare.
Andrei843
pe 28 Iunie 2014 23:56
O adevarata lectie de viata. Vad ca scriu unii pe aici ca vai doamne, a ars banii, si asta il face un film de toata jena. Filmul vrea sa spuna ca uneori banii nu conteaza. Un tanar inteligent, care a absolvit cu brio facultatea, si ai carui parinti sunt bogati si vad doar bani in fata ochilor, decide sa paraseasca lumea de care e scarbit si sa se aventureze in salbaticie. Nota 8 din partea mea pentru aceasta minunata lectie de viata.
Ghemot
pe 24 Martie 2014 22:06
Toți spun ca este un film slab, despre un om „salbatic”.
Defapt nimeni nu recunoaste ideea de unde a pornit aceasta. Si anume, ce influenta pot avea faptele parintilor asupra copiilor, si, mai grav decat atat, atunci cand acestea nici nu sunt recunoscute...
g.pricope
pe 12 Ianuarie 2014 15:10
O calatorie initiatica, intreprinsa cu imens curaj, spre izvorul binelui si adevarurilor fundamentale.
cozma_raul
pe 13 Noiembrie 2013 16:07
Do you know what a duvet is? It’s a blanket. Just a blanket. Now why do guys like you and me know what a duvet is? Is this essential to our survival, in the hunter-gatherer sense of the word?
lexi77
pe 05 August 2013 19:36
TocmI ce-am terminat de vazut filmul si trebuie sa spun ca m-a dat pe spate, asa ca am venit aici in speranta ca o sa gasesc si alti oameni care sa se simta la fel de impresionati de ideea din spatele filmului. Citind comentariile, voi oameni mi-ati adus aminte unde ma aflu, intr-o lume unde nu stiti decat sa va certati, sa va injurati sa va judecati. Lasati pentru o clipa lucrurile astea si bucurati-va de faptul ca un om a avut curajul sa plece departe de toate rautatile astea.
MikkaelWolfganger
pe 28 Aprilie 2013 15:42
Aceeasi poveste ca la 127.Nu inteleg...Cei care au notat favorabil filmul au primit dislike, iar "inteligentii" carora nu le-a placut si si-au batut joc de film numai like-uri.Care o fi cauza?Sau romanii au fobie fata de filmele cu oamenii care isi traiesc viata dincolo de normele general acceptate, oamenii care isi pun rucsacul in spate si alearga pe cel mai apropiat munte in cautarea aventurii sau au fobie fata de filmele inteligente, care au avut in spate un caz real.....Oricum ar fi este trist.
marta.b
pe 13 Aprilie 2013 01:17
Nimeni nu ia în considerare motivele pentru care Chris alege viața primitivă de ascet? Filmul e făcut genial! N-are absolut nimic din ultra-folositele clișee americane, arătându-ne cât se poate de critic putreziciunea societății în care trăim și-n care unii semeni ai noștri nu se pot integra...
"Fericirea adevărată există doar atunci când e împărtășită".
monu
pe 10 Aprilie 2013 22:48
Nu inteleg de ce nu va place acest film si va place alte filme de kkt.
Acest film cuprinde o poveste adevarata cu foarte multe peisaje super
Filmul este super si original
Audrey19
pe 07 Aprilie 2013 18:31
asta sincera sa fiu nu e este se pare un film pentru toate gusturile,uni il inteleg alti il inteleg insa nu le place,si mai sunt uni care nu il inteleg si automat nu le place.Mie mi-a placut(bine acum nu stiu daca mi-a placut pentru ca nu l-am inteles,ar putea sa fie si categoria asta)si te face sa realizezi ca viata e mult prea scurta si ca poti murii si cu bani si poti la fel de bine sa mori si singur,in pustietate si sarac.Insa atunci cand esti singur ai mai mult timp sa fi tu si gandurile tale si protagonistul a realizat ca a avut o viata frumoasa in care a cunoscut mult si a vazut multe,de asta mi-a placut.Foarte tare film:)
SarpeleCocosat
pe 16 Martie 2013 01:48
O poveste simpla care vorbeste subtil despre societate, familie si omul in relatie cu sinele.
UngureanuDoru
pe 13 Martie 2013 16:18
Adevarata pilda ce poate fi inteleasa din film nu e ca libertatea consta in evadarea in salbaticie ci faptul ca aceasta evadare nu poate fi transformata in libertate si fericire decat atunci cand ai un prieten caruia sa ii impartasesti toate astea. Tocmai asta sugereaza finalul cu moartea baiatului. Libertatea nu este izolarea, libertatea este iubirea
David77
pe 19 Ianuarie 2013 21:44
Nu va-ti dat seama . Ideea filmul reprezinta o poarta spre libertate , o scapare din societatea in care suntem controlati si crescuti asa cum vor altii . Suntem roboti , asta suntem , nu mai traim cu adevarat .
gruianul
pe 06 Ianuarie 2013 14:52
Nu am mai văzut de mult un film atat de bun! Singurul regret e că în film Chris McCandless nu are nicio aventură cu Tracy Tatro. Nu am inteles de ce?, fata era frumoasa si il iubea... Oricum, si in film si in realitate Chris McCandless a fost un personaj controversat.
kdo_cristi
pe 05 Ianuarie 2013 02:20
un film care nu se adreseaza fanilor lui tom cruise si eva mendez.
un film cu tente social filizofice, un film despre autenticitate, despre dorinta de descoperi libertatea si despre a le trai.
ca de obicei insa, extremismul ne omoara :)
motricfunction
pe 08 Noiembrie 2012 04:57
Nu este vorba despre un tampit care pleaca in salbaticie si nici de rockeri sau de hipioti cum vad in majoritatea comentariilor acordate pentru acest film..Este vorba despre aversiunea pentru societatea care iti creaza si iti baga pe gat lucruri de care nu ai intr-adevar nevoie,este vorba despre dependenta oamenilor pentru lucrurile materiale..masina,casa,bani..masina,casa,bani..e cea mai cunoscuta sintagma din zilele noastre. Putini mai sunt oamenii care apreciaza lucrurile simple si NORMALE..Omenirea a devenit o mare turma care alearga dupa un vis inventat..este un film extraordinar de bun. Christopher McCandless a fost un martir care,prin felul lui,a protestat impotriva societatii capitaliste avansate. nota 10!
mathewperry
pe 05 Noiembrie 2012 22:08
Cea ce face actorul este chiar curajos ,nu oricine are curajul sa renunte la tot defapt la o lume mizerabla si sa traiasca liber inafara sistemului.Si mie mi.ar face placere o viata ca asta sa nu te lege nimic sa fii liber doar curajul imi lipseste , un adevarat Crusoe.
V a mai recomand un film asemanator Jeremiah Johnson
Iulian.
pe 04 Octombrie 2012 23:10
In primul rand as vrea sa imi manifest regretul pentru aceia dintre voi care nu au inteleg mare lucru din acest film.Nu pricepi mai nimic in momentul in care se pun intrebari despre viata,familie,rostul tau in lume?Banii care ne "acapareaza" pe toti si ne fac aproape inumani sunt blamati aici,societatea care te judeca fara esentiala rabdare de a te cunoaste s.a.Din punctul meu de vedere,cand ai o situatie familiala mai putin buna,cand nu gasesti un rost,pace in propriul suflet,poti recurge la o astfel de decizie aparent pripita.Un film bun pentru ca are o distributie placuta si este regizat de un actor apreciat(de unii desigur,care ii inteleg munca) si anume Sean Penn,vizionati "I am Sam","Milk","The Tree of Life",apoi sa va dati cu parerea in cunostinta de cauza.
misscriss.
pe 20 Septembrie 2012 16:16
Daca esti genul de persoana care adauga la "Favorite" doar filmele cu personaje pe care le intelege si cu care se identifica, atunci filmul asta nu este pentru tine. :)
deadlord
pe 05 Septembrie 2012 20:44
Mi-a placul foarte mult filmul. Interesanta ideea filmului.
simleuan
pe 01 August 2012 22:42
foarte bine realizat filmul, il recomand tuturor celor care iubesc aventura
miruna13
pe 31 Iulie 2012 13:08
un prost...a lasat oameni care il iubeau in urma lui numai pentru Alaska...tot filmul zicea:"Alaska Alaska Alaska vreau in Alaska"...si acolo si-a gasit singur sfarsitul.sa mori singur in mijlocul naturii din propria prostie...
margott
pe 26 Iulie 2012 18:29
Vad ca multi au apreciat filmul si personajul principal din film, dar sa fim seriosi, cati dintre voi ati lua-o pe urmele lui Christopher ? Cati v-ati parasi familiile, v-ati lua rucsacul in spate si ati da foc banilor pentru a manca din fructele sau vanatul prins in cale ? Mie Christopher mi s-a parut doar un tip excentric, a carui idee de libertate a fost impinsa la limita, iar in final s-a dovedit ca si libertatea are pretul ei. Un film interesant ca idee, dar cam atat.
alinserea
pe 16 Iulie 2012 16:04
Un film superb ce prezinta o poveste reala deosebita, o poveste din care cu totii avem de invatat, o poveste care marcheaza fiecare suflet. Merita vazut si nu ezitati din cauza parerilor proaste sau din cauza ca titlul nu va exprima ceva. Defineste pe deplin notiunea de "capodopera", caci este unul din cele mai reusite filme inspirate din cazuri reale.
Loser
pe 26 Iunie 2012 04:43
8,6 media ? mda , asta e . Din partea mea 1 , nici pe acela nu-l merita . >>>>>>>>>>>>>>>> LOSER
Xebec
pe 18 Iunie 2012 13:51
Poate altora le place fimul asta , dar mie , NU. Un om ( tampit ) pleaca sa traiasca in salbaticie .... mare film :)))))
Ezeiza
pe 15 Iunie 2012 00:16
Un film , cu un om plictisit de viata sau mai bine spus , un nebun .
IDK
pe 12 Iunie 2012 00:10
l-am vazut, dar, nu gasesc nimic deosebit sau sa ma atraga pt ai putea da mai mult de ...2
Un om plictisit de viata ce alege sa traiasca in salbaticie... un nebun :))) arde banii si dupa cere un pat la adaposturile oamenilor strazii :))) orice sinucigas ...capodopera de film :)) vezi doamne este dupa un fapt real :)
Dog
pe 26 Mai 2012 22:55
In the moment that you fail something you are sad,but I always tell myself(and my pacients)"This will go too,after one year no one will remember,you lose some important seconds from your life thinking about it".Im slim and and I'm not so strong(even if I'm one of the best climbers from my city)but when I win a trophy from climbing I'm saying to myself:"I'm not strong ,but I feel strong."
And it's important to remember that when one door of happiness is closing,another one opens.But the people are to busy to look at the closed one and don't have time to look at the door that just opened.
Theodor2011
pe 23 Aprilie 2012 09:33
Bun acest film biografic si emotionant mai ales spre final. Mai rar asa oameni in ziua de azi. Sa nu uitam totusi ca acest om si-a abandonat masina,si si-a dat foc la toti bani care ii avea la el iar economiile de-o viata si le-a donat in scopuri caritabile. Plecat revoltat si de buna voie in salbaticie. Avea tot viitorul in fata mai ales ca absolvise cu succes o facultate si provenea dintr-o familie buna dar parerea mea personala dupa ce am urmarit filmul este ca totusi a mers prea departe,a exagerat sacrificandu-si viata. Repet un om mai rar in ziua de azi cu un suflet curat si deosebit de modest care sa nu-i pese de bani,faima si succes punand pe primul loc respectul si intelegerea sufleteasca.
rodimon
pe 23 Martie 2012 11:47
Este un film la sfarsitul caruia am ramas muta,intr-o mare tacere...Nu am putut plange,nu am varsat nici o lacrima,dar ma durea toata fiinta.Era o durere raspandita in toate moleculele.
A fost nevoie sa faca acea calatorie spre sine,calatorie care l-a facut sa se piarda de tot,sa moara."Fericirea e reala doar daca ai cui s-o impartasesti"-a fost concluzia finala a aceste aventuri spre cunoastere de sine,spre libertate,spre lucruri simple..Si daca stam sa ne gandim aceasta ratacite de sine a fost generata,provocata de insasi familia lui,familie care ar fi trebuit sa il ajute sa se cunoasca,,sa-i confere linistea ,increderea si fericirea care l-ar fi putut ajuta sa devina mai tarziu om.In ochii lui,a tanarului nefericit,caminul si civilizatia era adevarata jungla,salbaticie din care el vroia sa evadeze.
Un film superb,genial tocmai prin realul situatiei,a povestii.Un film care iti incanta privirea,prin imaginile senzationale,si de-opotriva sufletul si mintea,prin intrebarile care continui sa ti le pui dupa ce s-a terminat filmul.Merita vazut.
JohnnyAddams
pe 12 Martie 2012 22:11
Realizat dupa realitate, toate cele relatate fiind scrise intr-o carte despre viata lui Chris McCandless care este interpretat perfect de Emile Hirsch. Scenariu si regie de Sean Penn care m-a surprins fantastic. Filmul per total este impresionant, mai ales pentru ca este bun overall, de la poveste, la shot-urile impresionante cu natura, la muzica, care joaca un important rol, melodia "Society" este fantastica, o ascult intr-una. Legat de filmare, se pare ca au preferat sa filmeze intr-o alta locatie decat cea in care a ajuns adevaratul McCandless, chiar au copiat autobuzul in care a trais McCandless. Finalul (ca incheiere a povestii) nu mi-a placut, insa asa s-a intamplat, mi-a placut insa modul in care a fost filmata ultima scena, absolut genial.
raudemic
pe 28 Ianuarie 2012 21:01
Foarte bun filmul.. trist faptul ca nu a supravietuit, era mai frumos daca ajungea din nou acasa langa cei dragi apoi isi putea revedea toti "prietenii" ce ia intalnit in aventura
MNarcis
pe 28 Decembrie 2011 13:56
Un film superb, de exceptie, care la sfarsitul vizionari te lasa fara cuvinte. Un film cum rar mi-a fost dat sa vad, (Sean Penn are o sclipire de geniu pt acest film); nu s-au inventat cuvintele de lauda pt acest film care sa-l defineasca cum ti-au zguduit persoana launtrica (sufletul din tine, toate laudele nu sunt de ajuns); filmul este despre libertatea si iubirea pura, despre taramuri si tinuturi virgine.Christopher este asemeni unui Mustang (bineinteles ma refer la calul salbatic), este un spirit liber, o persoana asemeni mustangului pe cale de disparitie, pe care civilizatia nu le a putut indoctrina si intemnita spiritul liber (cu griji precum: facturi, grija locului de munca sau sa se ascunda si sa se infunde in fericiri false si artificiale exemplu: combina frigorifica, masina de spalat, telefon ultraperformant etc). Pentru majoritatea o plimbare in mijlocul naturi inseamna un gratar in padure unde uni (atentie am zis uni, si am vazut foarte multi cu ochii mei) dupa ce bea si mananca nu sunt in stare nici sa isi adune propria mizerie care au facut-o. Un film care inspira la intelepciune care vrea sa ne deschida ochii si sa ne arate ca asemeni biserici care ne indoctrineaza libertatea spirituala si mentala, banii ne otravesc inima, ne fura ratiunea de a mai gandi limpede, ne transforma in niste ,,monstrii'' plin de lacomie si ura iar pana la urma sugrumand si ucigand spiritul liber al omului. Un film foarte frumos, captivant (care imi doream sa nu se mai termine) iar spre sfarsit este si un film foarte emotionant, Emile Hirsch joaca foarte bine chiar exceptional, ar fi meritat nominalizat la oscar........un film obligatoriu de vazut macar o data in viata iar spre incheiere un citat care m-a impresionat foarte mult: ,,Fericirea e reala numai cand e impartasita''.
mazette
pe 09 Octombrie 2011 14:57
La inceput m-a facut sa ma identific cu peronajul razvratit, care voia doar sa scape de lumea cotidiana, plina de conventii. Mai apoi, sfarsitul mi s-a parut tare deprimant...
Merita vazut, mai ales pentru ca te face sa intelegi ca libertatea nu inseamna departarea de umanitate, pentru ca viata se afla in oamenii care te iubesc..
Vegetarian
pe 09 Octombrie 2011 00:29
Un film pt parintii egoisti care isi fac copii pt a fi in pas cu vecinii sau din dragoste , si apoi ii forteaza sa mearga pe o cale nepotrivita . E pacat de efortul parintilor si a societatii sa il creasca 18 ani intrun corset strans , protejat de vanturi , pt ca dupa ce se indeparteaza corsetul sa cada la primul vant , pt ca el nu a fost stimulat sa isi creasca radacinile in oras .
. . . Natura este cel mai redutabil dusman al omului - canicula , ger , inundatii , vijelii , cutremure ... Animalele salbatice care traiesc in salbaticie , traiesc de 2 - 3 ori mai putin decat cele din gradinile zoologice . Probabil cei care nu au calatorit mult in copilarie si adolescenta , vor crede ca tot ce este departe de oras este bun .
, , , , Oricum un barbat nu e bine sa stea singur . Mai bine sa faca voluntariat in Africa , Asia , daca e tanar , sa se casatoreasca cu o emigranta daca nu gaseste o localnica care sa aiba incredere in el .
flopozippo
pe 08 Octombrie 2011 15:19
Acest film merita un Oscar pentru imagine si unul pentru regie. Vizionand filmul mi-am pus intrebarea- care este limita dintre normalitate si anormalitate? Cand o minte devine bolnava si cand omul isi depaseste virtutea de fiinta superioara conditionata de societate?
De vizionat acest film!!
micsa9124
pe 08 Octombrie 2011 09:53
ii foarte interesant filmu lam vazut si am ramas uimit chiar merita vazut
alex_il_fenomeno
pe 18 Septembrie 2011 19:41
rar mi-este dat sa vad un film asemeni acestuia ! plin de dramatism si de o profunzime remarcabila , acesta transmite o multime de emotii , care raman adanc intiparite in inima ! si ceea ce este si mai dramatic decat orice este descris in film este faptul ca nu este o fictiune , ideea unei minti regizorale , ci o fapta reala ! o productie extraordinara , care merita inclusa printre cele mai reusite filme !
andreeeeeeea
pe 01 Septembrie 2011 10:02
Ma mir ca nu a obtinut niciun premiu Oscar. Unul din cele mai triste filme pe care le-am vazut vreodata.
wtfdowen
pe 01 Septembrie 2011 02:31
Filmul asta este pur si simplu EPIC avand in vedere ca este si bazat pe realitate....
DiCaprio21
pe 19 August 2011 09:32
emotionant fil , totusi eu daca as fi in locul lui sincer nu as alege calea aceasta pe care a ales-o el . in fine , filmul foarte bun
catasmile17
pe 14 August 2011 14:19
acest film este o lectie de viata !!!! Foarte bine realizat !!!!
Va recomand sa-l vedeti !!!!
so1uffle2
pe 10 Iulie 2011 02:17
coloana sonora face toti banii si in loc de Into the Wild as fi ales Society.
gabylicious
pe 04 Iunie 2011 17:12
Un film cu adevarat exceptional,care merita vazut.Intamplarile din film transmit un mesaj foarte profund:valoarea unui om,a unei societati nu se masoara in lucruri,ci in ceea ce face si cum are sufletul.Personajul din film(si implicit cel din realitate) ne invata sa ne intoarcem la adevaratele valori,sa le apreciem si sa le cunoastem mai bine;sa cunoastem mai bine natura si sa o apreciem si mai ales libertatea.Lucururi pe care societatea secolului XX le-a uitat.
Eu ,personal, ma regasesc in acest film si am ramas profund marcata de el.
Intamplarea a facut sa vad in aceeasi zi cu vizionarea filmului documentarul "Acasa",referitor la schimbarile planetei cauzate de om.Se potriveste perfect cu tema filmului.
milutza07
pe 12 Aprilie 2011 13:15
,, marea iti ofera doar valuri puernice si uneori sansa de a te simti puternic. Nu stiu eu prea multe despre mare , dar stiu sigur ca aici asa e. Si mai stiu cat e de important in viata nu neaparat sa fii puternic , ci sa te simti puternic , sa te masori macar o data , sa te gasesti macar o data intr-una din cele mai vechi conditii umane, fata in fata cu bolovanul orb si surd , singur cu nimic care sa te ajute , in afara de maini si de propria-ti minte.''
,,Daca acceptam faptul ca viata umana poate fi condusa de ratiune posibilitatea existentei vietii e distrusa[...] Latura spiritului uman vine din noi experiente traite.
Bucuria vietii nu vine in principal din relatiile umane. Dumnezeu a pus-o peste tot in jurul nostru. E in toate. Este in tot ce putem simti. Oamenii trebuie sa schimbe doar modul in care abordeaza aceste lucruri.''
viktor27oct
pe 11 Februarie 2011 01:58
"how important it is in life not necessarily to be strong... but to feel strong."
Povestea impresionanta a unei dorinte (care m-a intrigat pe tot parcursul filmului) de a scapa de neadevarul celor din jur, dar care ii dezvaluie protagonistului ca fericirea nu poate exista decat daca este impartasita. Invatam din greseli, si nu mai gresim data viitoare (daca va mai exista).
Vorador
pe 20 Ianuarie 2011 01:01
Un film excelent. Am ramas profund impresionat dupa terminarea filmului. Mi-a placut faptul ca a fost filmat cu multe cadre, peisajele au fost absolut superbe iar soundtrack-ul s-a pliat perfect. Un film despre libertate si natura, unul dintre cele mai bune vazute in ultimul timp.
goldenleaves
pe 13 Ianuarie 2011 14:48
se spune despre multe filme ca sunt speciale dar putine sunt cu adevarat ...filmul asta te face sa-ti pui zeci de intrebari si te lasa cu multe emotii e un film adevarat
adry.ro
pe 03 Decembrie 2010 13:14
Inspirat din realitate. Asa si? Doar atat e de filmul asta.
aNdu007
pe 11 Noiembrie 2010 19:27
super filmul, cam trecut cu vederea de multe persoane din pacate.
valericba
pe 11 Octombrie 2010 23:16
Foarte bun filmul, cu o poveste cu atat mai interesanta cu cat este inspirata din realitate ce te pune pe ganduri un pic. Cati dintre noi nu s-au gandit macar odata in viata sa lase tot si sa inceapa din nou intr-un loc departe de tot si toti . Pe mine personal m-a impresionat si il recomand, chiar merita vazut.
Sergiu.Lobont
pe 12 Septembrie 2010 20:33
Cand te incapatanezi sa iti urmezi un vis, realizezi mai tarziu ca de fapt ai renuntat la alte vise si pana la urma ajungi sa ramai singur.
alexandru_d
pe 27 August 2010 01:29
intr-adevar ceva aparte, o poveste care merita urmarita cu un exemplu (ne)demn de urmat. finalul pare putin ciudat avand in vedere parcursul filmului insa nu pot spune ca regret cele 2,28 ore.
NaTyLuTz
pe 25 August 2010 12:03
Un film bun ce a reusit sa imi capteze atentia din primul minut si cu toate ca tine destul nu am observat cum a trecut timpul. Regizat excelent de Sean Penn si cu o prestatie foarte buna a lui Emile Hirsch de care nu stiam mai nimic, l-am vazut in Alpha Dog insa nu a iesit in evidenta incat sa il remarc. Fiind inspirat din fapte reale, cu o poveste incredibila despre bucuria de a trai liber si cu un final emotionant si care se uita greu , filmul isi merita toate aprecierile si trebuie vazut de fiecare.
alexcretu75
pe 01 August 2010 19:56
Dupa mine este cel mai bun film(drama) din 2007
Trimiteti comentariu cu da sau nu daca credeti ca e cel mai bun film dramatic din 2007.
ciobotaru
pe 24 Iulie 2010 20:33
nu am stiut ca este facut dupa o poveste adevarata filmu cand l-am vazut , am ramas fara cuvinte la final , nu ma asteptam sa se termine asa
Madalina.
pe 21 Iulie 2010 13:08
Dorinta de a trai in propriul univers, necondimentat de clasicele prejudecati, de societatea superficiala poate fi pentru unii apogeul vietii, insa, pentru mare majoritate dintre noi ,chiar daca nu vrem sa reucnoastem este un chin. oare cati dintre semenii nostri ar putea trai fara telefon, internet, bani, prieteni?! ...
Christopher McCandless a demontrat ca orice este posibil daca vrei cu adevarat . Poti trece prin obstacole de intensitate mare fara sa realizezi acest lucru, pentru ca acela este scopul tau. In cazul lui scopul a fost : libertatea deplina.
Privindu-l cu atentie filmul de fata iti creeaza noi orizonturi in viata si, in acelasi timp iti ofera morale de care o sa ai nevoie in viaTA.
Poate multi dintre voi nu ati inteles ce era cu "impartirea" etapelor calatoriei termeni biologici. Ei bine cred ca acest lucru insemna de fapt ca viata lui a fost concentrata in acei 203 ani de calarotie, ca viata lui pana in acel moment nu avea esenta.
poate ca cel mai bun lucru a fost ca Chris a murit fericit, impacat cu sine. Oare cum este mai bine? Sa ai o viata frumoasa dar scurta si sa mori fericit, precum Chris, sau sa ai o viata lunga si pcatoasa si sa mori in chinuri?
Nota 10
klaudya_e
pe 07 Iulie 2010 20:23
cat mi-a placut pasajul asta..: "Si mai stiu si cat e de important in viata nu neaparat sa fii puternic, ci sa te simti puternic, sa te evaluezi macar o data, sa te gasesti macar o data intr-una din cele mai vechi conditii umane fata in fata cu bolovanul orb si surd, singur, cu nimic care sa te ajute in afara de maini si de propria ta minte"
Si mi-a placut mult vocea actritei Jena Malone
caluser
pe 17 Iunie 2010 22:37
SUPERB,povestea unui om cu adevarat CURAJOS,are puterea de a abandona totul pentru a-si indeplini dorinta de a fi cu adevarat LIBER.
Te pune pe ganduri...
Antimatt3r
pe 26 Mai 2010 12:13
Cred ca filmul merita mai multa atentie si cel putin un oscar.
Sean Penn demonstreaza inca odata ca este si un mare regizor nu numai actor ;in primul rand ii dau credit pentru subiectele spirituale si emotionante pe care le alege ,subiecte pe care altii le trec cu vederea ,drame comune in viata multor oameni,subiecte care cred ca pentru el au un inteles special;si nu in ultimul rand pentru modul in transpune aceste subiecte delicate pe ecran.
Filmul este extraordinar , o calatorie spirituala emotionanta si trista ,cu foarte multe simboluri filozofice , transpusa pe ecran cu mult tact de niste actori nu foarte cunoscuti dar care si-au facut datoria excelent ;peisajele si cinematografia sunt superbe,iar la toate acestea se mai adauga si o coloana sonora impresionanta care a fost premiata si cu un glob de aur(cam putin dupa parerea mea ,ar fi meritat si oscar).
Cred ca la un moment dat majoritatea dintre noi simtim o asemenea chemare, o nevoie de eliberare din aceasta societate bolnava in care traim;cred ca toti la un moment dat ne intrebam daca tot ceea ce facem zi de zi este cu adevarat important,daca merita acest mecanism robotizat,aceasta inhibare si incatusare la care suntem supusi ,poate fara sa ne dam seama ,de catre societate ,de catre 'majoritate';ca poate exista lucruri mai frumoase ,mai importante ,mai presus de asa numitele 'necesitati' sociale.
Filmul este cu atat mai trist deoarece arata esecul luptei dure a personajului principal Chris McCandless pentru a se descoperi pe sine,pentru a se descatusa si elibera din 'temnita' si coruptia unei societati bolnave.
Inchei prin a spune ca este cea mai buna adaptare a cartii(din cate cunosc eu este si singura) ,carte care sa nu uitam este bazata pe evenimente reale,lucru care ar trebui sa ne faca sa deschidem ochii sa ne punem un mare semn de intrebare.
mitologicul
pe 17 Mai 2010 11:16
http://subiectiva.blogspot.com/
Una dintre putinele capodopere americane din ultima vreme, "Into the Wild" ni-l aduce pe Sean Penn in calitate de regizor/scenarist de exceptie! Povestea unui adolescent care lasa orice urma de civilizatie si pleaca in Alaska sa experimenteze viata in salbaticie, este de fapt strigatul disperarii generatiilor de tineri fortati sa traiasca intr-o lume alienata. Eroul principal refuza societatea de consum, plafonarea si mediocritatea vietii cotidiene. Nu pleaca intr-o aventura ci doar intr-o excursie in interiorul existentei sale. Natura il primeste sceptica la inceput, dar apoi ajunge sa-l indrageasca atat de mult incat il va pastra vesnic...
Exceptional film, din toate punctele de vedere o capodopera !! Iesind total din tipare Into the Wild, este un punct de reper pentru perioada actuala a filmului. Nota 10 este prea mica... Lose yourself
robbiex2
pe 08 Mai 2010 14:07
Exceptional filmul !! Cam exagerat dar este foarte bun.
aayana
pe 23 Martie 2010 14:03
Hm… a fost într-adevăr un film cum nu mă aşteptam din mai multe punct de vedere: am aşteptat în permanenţă să se întâmple ceva spectaculos, dar nu a fost aşa. Totul trebuie luat ca atare.
Filmul lui Sean Penn este ecranizarea unei poveşti adevărate, dar plină de paradoxuri. Eroul principal pleacă de unul singur în lume, arde banii, taie orice relaţii cu familia pentru a putea fi liber de toate constrângerile societăţii în care trăia. Deşi notele de la şcoală îi garantau o carieră de succes, el alege să renunţe la tot.
Modul în care părinţii lui îşi schimbă existenţele după dispariţia fiului lor este prezentat de regizor de o manieră teatrală. Certurile dispar, oamenii devin credincioşi, fiecare băiat de pe stradă le pare a fi băiatul lor revenit acasă. Prăbuşirea tatălui pe asfalt este o scenă interesant realizată, dar care nu convinge privitorul de autenticitatea suferinţei acestuia.
O altă idee exagerată ţine de faptul că protagonistul, deşi doreşte să fie liber pleacă în Alaska cu toate binefacerile. Deşi renunţase de la început la bani şi la maşina personală are ultimul tip de armă de foc, haine călduroase, aparat de fotografiat, hârtie, cărţi, etc. Ca să mai amintim faptul că alege să lucreze pentru bani în diferite locuri pentru a face rost de provizii şi haine.
Chris este departe de idealul libertăţii hippiote cu care cochetează, dar de care nu se simte niciodată descris până la capăt.
Moartea lui datorită unei intoxicaţii cu plante otrăvitoare este verdictul dur aplicat de către viaţă unui om care cu câteva zile înainte recunoscuse că singurătatea şi libertatea pe care le trăise doi ani erau o iluzie.
În final după aproape două ore de vizioanre, rămâne în picioare o întrebare: Chris este un om dornic să trăiască libertatea supremă (pentru care a ales să evadeze din coşmarul domestic al familiei) sau un rebel fără cauză?
pe 12 Martie 2010 18:32
Uite ca, dupa ce mi-a promis, a ajuns timpul ca buna mea prietena Georgiana sa scrie primul post pe blogul meu. Sper ca o sa va placa cronica ei. Nu pot decat sa ii urez “la mai multe”! Si acum, va las pe mana ei .
“Into the wild” este unul dintre filmele mele preferate. [...]
nic0
pe 01 Martie 2010 03:06
m-a impresionat foarte mult filmul. dupa ce l-am vazut m-am tot gandit ...daca ar fi putut sa treaca raul...
veronica210
pe 19 Ianuarie 2010 10:13
e pur si simplu superb !
"No phone, no pool, no pets, no cigarettes. Ultimate freedom. An extremist. An aesthetic voyager whose home is the road."....
ioanabogdan
pe 29 Decembrie 2009 02:31
Intr-adevar exceleaza din punct de vedere al imaginilor, peisajele sunt absolut superbe..mi-a facut o mare placere sa-l vad, a devenit chiar unul dintre filmele mele preferate..surprinde foarte bine ideea de libertate si de evadare din cotidian dar in acelasi timp si pericolele pe care le infrunta personajul... Este un film foarte bun care chiar merita vazut.
Edbah
pe 20 Noiembrie 2009 09:02
Emotionant, mai ales concluzia de final a personajului principal - nu te poti bucura cu adevarat de nimic daca esti singur, indiferent cat de frumos ar fi.
iondindeal
pe 17 Noiembrie 2009 01:01
Filmu ii prea frumos, mai ales ca ii inspirat din realitate ,dar mai ales ca asa zic eu:))
Keira86
pe 15 Noiembrie 2009 10:13
Peisajele din film te lasa fara rasuflare. Sunt superbe.
Povestea e interesanta, dar numai pentru ca a fost adevarata.
Poate daca as vedea acest film fara sa fi stiut ca e inspirat dintr-o poveste reala atunci m-as fi plicitisit.
E prea lung si fortat parca....
Da, este un film bun dar nu exceptional.
rrs85
pe 13 Noiembrie 2009 17:24
"Into the Wild" ar reprezenta o insusire din ce in ce mai pronunta, printre oamenii din ce in ce mai "moderni", spre evadarea din mizerabilul cotidian, spre libertate. Nu stiu cati ar intreprinde asa ceva cu adevarat, dar pun ramasag ca foarte multi s-au gandit intr-acolo!
Filmul este unul aproape excelent, ma cam intristat un pic finalul.. obligatoriu de vazut, merita!!!
filmul este impresionant, merita urmarit mai ales ca a fost realizat dupa o intamplare adevarata.
andry88
pe 28 Aprilie 2009 22:30
tare interesant filmul. chiar te acapareaza. mie mi-a placut iar sfarsitul este tare emotionant si trist:(
pe 06 Decembrie 2008 14:09
Incredibil de bun filmul..m'a impresionat f. mult desi la sfarsit am plans 30 de minute continuu.Il recomand tuturor amatorilor de filme.Nu il voi uita prea usor:d
Nota 5 pentru naivitatea de ati risca viata pentru lucruri care nu duc nicaieri , doar ai impresia ca ai ajuns.
Pentru fiecare , a ajunge, inseamna altceva.
Regizat de Seán Penn intr-o manieră care îl caracterizează, avantaj noi cei care dorim să vizionăm sau poate am deja vizionat povestirea. O poveste cu unpic din toate: filozofie, psihologie, unghiuri perfecte de filmare care te acaparează și după care rămâi o perioadă marcat. Ar fi bine să fii cu creierul odihnit dacă vrei să încerci o satisfacție totală urmărind această realizare remarcabilă...
Un om atât de deștept cu atât de multe cunoștințe și cu un viitor strălucit, ce nu s-a ales nimic de el decât o demonstrație de prostie.Supărat pe sine, societate și familie, neavând un scop anume sau o realizare decat pur si simplu nebunia copilului ce nu ii lipseste nimic dar vrea sa sfideze legile si rutina in care traim.
Lung filmul, regizorul nu a avut ce face, trebuia sa ne bage in aceasta atmosferă de meditație si atunci cadrele lungi au tăiat acțiunea. Ingenioasă și expunerea acțiunii, prin întoarcere în timp, remember al surorii sau ca un remember al lui. Motivul pentru care a recurs la acest procedeu de narațiune, devenit atât de clasic între timp, din 2007 si până acum, cred că și telenovelele îl folosesc deja, motivul spuneam cred că este tot cel de a mai anima acțiunea. Măcar a facut-o cu cap, acest back și revenirea la prezent a fost foarte clar, nu cum am mai vazut în alte filme de nu mai știi unde te afli, prezent sau trecut. Și a mai făcut un lucru bun. A avut un Director of photography foarte bun. Cadre filmate absolut artistic. Si nu ma refer numai la peisaje. Toate, aproape toate cadrele, dacă le faci un save screen te poți duce la expozitie de fotografii cu ele.
Un alt detaliu superb al filmului e seria de imagini si peisaje, e un film care bineidpuse prin vibe si peisaje superbe.
Singurul lucru de reprosat sa zic e durata. Mi s-a parut totusi putin lungit, in rest, un film splendid
Ce pot spune despre aceia care vad in filmul asta plictiseala?
Nu pot spune nimic, dar imi pare sincer foarte rau pentru ei ,pentru viata materiala
pe care si-o traiesc,in conceptia lor fericirea constand in bani multi ,case , masini
,femei si lista poate continua.Vorbesc serios.Caci in filmul asta voi vedeti doar
un om care pleaca in salbaticie (de nebun in conceptia voastra).Pentru ca fericirea voastra in
asta consta: in ce am zis mai sus,intr-o viata materiala.Pentru ca asa ati fost programati
de la nastere.Credinta voastra , fericirea si deciziile vi le influenteaza altii.Si ajungeti sa
credeti ca asa e bine.Iar daca unul este diferit atunci el merita sa moara,nu?Pentru ca nu e
ca voi.Daca nu ati inteles filmul nici nu o sa ajungeti vreodata sa il intelegeti.O sa traiti
asa...fara niciun scop( ca pun pariu ca daca va intreb care este scopul vostru in viata asta
nu stiti care e ala,sau daca stiti cel mai probabil se refera la a castiga bani multi si a
avea vile in Saint Tropez).
Dar cand nu existau toate astea?Nu mai erau oamenii fericiti?Pai va spun eu ca daca nu erau
atunci ar fi disparut toata specia.
Filmul asta (printre alte multe mesaje) ne transmite faptul ca nu avem nevoie de bani sau alte
lucruri materiale pentru a fi fericiti.
"O viata simpla poate undeva la tara,cu o sotie si poate niste copii.Cu o meserie care poate
fi utila.O carte buna si muzica.Ce isi poate dori mai mult un barbat?"--Asta ca sa citez
putin din film.
Adica oameni dragi , fericirea consta in lucrurile simple ,mici dar care conteaza cel mai mult.
Filmul asta iti deschide ochii asupra ceea ce este cu adevarat important in viata .
Fericirea nu reprezinta toate cele de mai sus.Alea sunt placeri trecatoare.
Mai spunea cineva ca "ala" a ales sa plece de acasa ,unde era iubit de catre familie,
sa moara in salbaticie.
Acelor oameni le spun asta:Nu iti trai viata pentru altii.Fa ceea ce este corect
pentru tine chiar daca asta
inseamna sa-i ranesti pe cei pe care-i iubesti.E viata ta,nu a lor.Nu spun ca nu e bine sa
faci lucruri bune pentru oameni ci doar sa fii atent ca visul tau sa fie pe primul loc,oricat
de egoist ar suna asta.
Asta este unul din nenumaratele mesaje
valoroase care fac din acest film o revelatie asupra vietii.Precum si faptul ca toti
suntem egali in fata mortii indiferent ca ma numesc Obama,Florin Salam sau mai stiu
eu pe cine admirati voi,acestia care criticati acest film ca fiind plictisitor si fara actiune.
Nu sunt un om prea credincios ( mai deloc),nu sunt rocker sau hippiot sau orice altceva
(pentru ca multi au zis ca numai rockerii si hippiotii traiesc asa,lucru ce ma amuza extrem
de tare pentru ca probabil nici nu au habar ce sunt aia avand in vedere contextul in care
folosesc aceste cuvinte) si nici nu trebuie sa fii.O minte deschisa e singurul lucru necesar
pentru a intelege cum functioneaza viata si faptul ca suntem independenti si ca avem
intotdeauna de ales.Nu trebuie sa fim turma.Ca asa am ajuns.Oamenii si-au insusit mentalitatea
asta preconceputa si anume : daca nu traiesti intr-o societate sau daca nu respecti si nu esti
de acord cu regulile ei atunci esti un nimic care nu stie "nimic".Dar aceia care nu stiu sunteti
voi pentru ca va lasati influentati de altii.
Tipul din film doreste sa fie liber in adevaratul sens:fara bani ,reguli,constrangeri impuse
de societate.Iar toate astea le gaseste acolo unde au fost dintotdeauna:In salbaticie.
Ma rog nu o sa stau sa va explic totul.
Poate ca nu toate scenele sunt realizate corect( desi eu cred ca filmul este perfect asa cum este)
dar ceea ce face din el filmul perfect pentru mine este ideea, ceea ce si conteaza defapt.
Pot spune ca am vazut sute de filme de toate genurile dar niciunul nu m-a impresionat
mai mult decat acesta.(+Forrest Gump din nou un film revelatoriu pentru cine intelege esenta).
Nu are nevoie de actori cunoscuti , actorii sunt excelenti , coloana sonora in perfecta
concordanta cu tema filmului si povestea pur si simplu marcanta.
merita vazut ,iar cei care au dat note mici poate nu l au inteles!
Defapt nimeni nu recunoaste ideea de unde a pornit aceasta. Si anume, ce influenta pot avea faptele parintilor asupra copiilor, si, mai grav decat atat, atunci cand acestea nici nu sunt recunoscute...
"Fericirea adevărată există doar atunci când e împărtășită".
Acest film cuprinde o poveste adevarata cu foarte multe peisaje super
Filmul este super si original
un film cu tente social filizofice, un film despre autenticitate, despre dorinta de descoperi libertatea si despre a le trai.
ca de obicei insa, extremismul ne omoara :)
V a mai recomand un film asemanator Jeremiah Johnson
And it's important to remember that when one door of happiness is closing,another one opens.But the people are to busy to look at the closed one and don't have time to look at the door that just opened.
A fost nevoie sa faca acea calatorie spre sine,calatorie care l-a facut sa se piarda de tot,sa moara."Fericirea e reala doar daca ai cui s-o impartasesti"-a fost concluzia finala a aceste aventuri spre cunoastere de sine,spre libertate,spre lucruri simple..Si daca stam sa ne gandim aceasta ratacite de sine a fost generata,provocata de insasi familia lui,familie care ar fi trebuit sa il ajute sa se cunoasca,,sa-i confere linistea ,increderea si fericirea care l-ar fi putut ajuta sa devina mai tarziu om.In ochii lui,a tanarului nefericit,caminul si civilizatia era adevarata jungla,salbaticie din care el vroia sa evadeze.
Un film superb,genial tocmai prin realul situatiei,a povestii.Un film care iti incanta privirea,prin imaginile senzationale,si de-opotriva sufletul si mintea,prin intrebarile care continui sa ti le pui dupa ce s-a terminat filmul.Merita vazut.
Merita vazut, mai ales pentru ca te face sa intelegi ca libertatea nu inseamna departarea de umanitate, pentru ca viata se afla in oamenii care te iubesc..
. . . Natura este cel mai redutabil dusman al omului - canicula , ger , inundatii , vijelii , cutremure ... Animalele salbatice care traiesc in salbaticie , traiesc de 2 - 3 ori mai putin decat cele din gradinile zoologice . Probabil cei care nu au calatorit mult in copilarie si adolescenta , vor crede ca tot ce este departe de oras este bun .
, , , , Oricum un barbat nu e bine sa stea singur . Mai bine sa faca voluntariat in Africa , Asia , daca e tanar , sa se casatoreasca cu o emigranta daca nu gaseste o localnica care sa aiba incredere in el .
De vizionat acest film!!
Va recomand sa-l vedeti !!!!
Eu ,personal, ma regasesc in acest film si am ramas profund marcata de el.
Intamplarea a facut sa vad in aceeasi zi cu vizionarea filmului documentarul "Acasa",referitor la schimbarile planetei cauzate de om.Se potriveste perfect cu tema filmului.
,,Daca acceptam faptul ca viata umana poate fi condusa de ratiune posibilitatea existentei vietii e distrusa[...] Latura spiritului uman vine din noi experiente traite.
Bucuria vietii nu vine in principal din relatiile umane. Dumnezeu a pus-o peste tot in jurul nostru. E in toate. Este in tot ce putem simti. Oamenii trebuie sa schimbe doar modul in care abordeaza aceste lucruri.''
Povestea impresionanta a unei dorinte (care m-a intrigat pe tot parcursul filmului) de a scapa de neadevarul celor din jur, dar care ii dezvaluie protagonistului ca fericirea nu poate exista decat daca este impartasita. Invatam din greseli, si nu mai gresim data viitoare (daca va mai exista).
Trimiteti comentariu cu da sau nu daca credeti ca e cel mai bun film dramatic din 2007.
Christopher McCandless a demontrat ca orice este posibil daca vrei cu adevarat . Poti trece prin obstacole de intensitate mare fara sa realizezi acest lucru, pentru ca acela este scopul tau. In cazul lui scopul a fost : libertatea deplina.
Privindu-l cu atentie filmul de fata iti creeaza noi orizonturi in viata si, in acelasi timp iti ofera morale de care o sa ai nevoie in viaTA.
Poate multi dintre voi nu ati inteles ce era cu "impartirea" etapelor calatoriei termeni biologici. Ei bine cred ca acest lucru insemna de fapt ca viata lui a fost concentrata in acei 203 ani de calarotie, ca viata lui pana in acel moment nu avea esenta.
poate ca cel mai bun lucru a fost ca Chris a murit fericit, impacat cu sine. Oare cum este mai bine? Sa ai o viata frumoasa dar scurta si sa mori fericit, precum Chris, sau sa ai o viata lunga si pcatoasa si sa mori in chinuri?
Nota 10
Si mi-a placut mult vocea actritei Jena Malone
Te pune pe ganduri...
Sean Penn demonstreaza inca odata ca este si un mare regizor nu numai actor ;in primul rand ii dau credit pentru subiectele spirituale si emotionante pe care le alege ,subiecte pe care altii le trec cu vederea ,drame comune in viata multor oameni,subiecte care cred ca pentru el au un inteles special;si nu in ultimul rand pentru modul in transpune aceste subiecte delicate pe ecran.
Filmul este extraordinar , o calatorie spirituala emotionanta si trista ,cu foarte multe simboluri filozofice , transpusa pe ecran cu mult tact de niste actori nu foarte cunoscuti dar care si-au facut datoria excelent ;peisajele si cinematografia sunt superbe,iar la toate acestea se mai adauga si o coloana sonora impresionanta care a fost premiata si cu un glob de aur(cam putin dupa parerea mea ,ar fi meritat si oscar).
Cred ca la un moment dat majoritatea dintre noi simtim o asemenea chemare, o nevoie de eliberare din aceasta societate bolnava in care traim;cred ca toti la un moment dat ne intrebam daca tot ceea ce facem zi de zi este cu adevarat important,daca merita acest mecanism robotizat,aceasta inhibare si incatusare la care suntem supusi ,poate fara sa ne dam seama ,de catre societate ,de catre 'majoritate';ca poate exista lucruri mai frumoase ,mai importante ,mai presus de asa numitele 'necesitati' sociale.
Filmul este cu atat mai trist deoarece arata esecul luptei dure a personajului principal Chris McCandless pentru a se descoperi pe sine,pentru a se descatusa si elibera din 'temnita' si coruptia unei societati bolnave.
Inchei prin a spune ca este cea mai buna adaptare a cartii(din cate cunosc eu este si singura) ,carte care sa nu uitam este bazata pe evenimente reale,lucru care ar trebui sa ne faca sa deschidem ochii sa ne punem un mare semn de intrebare.
Una dintre putinele capodopere americane din ultima vreme, "Into the Wild" ni-l aduce pe Sean Penn in calitate de regizor/scenarist de exceptie! Povestea unui adolescent care lasa orice urma de civilizatie si pleaca in Alaska sa experimenteze viata in salbaticie, este de fapt strigatul disperarii generatiilor de tineri fortati sa traiasca intr-o lume alienata. Eroul principal refuza societatea de consum, plafonarea si mediocritatea vietii cotidiene. Nu pleaca intr-o aventura ci doar intr-o excursie in interiorul existentei sale. Natura il primeste sceptica la inceput, dar apoi ajunge sa-l indrageasca atat de mult incat il va pastra vesnic...
Exceptional film, din toate punctele de vedere o capodopera !! Iesind total din tipare Into the Wild, este un punct de reper pentru perioada actuala a filmului. Nota 10 este prea mica... Lose yourself
Filmul lui Sean Penn este ecranizarea unei poveşti adevărate, dar plină de paradoxuri. Eroul principal pleacă de unul singur în lume, arde banii, taie orice relaţii cu familia pentru a putea fi liber de toate constrângerile societăţii în care trăia. Deşi notele de la şcoală îi garantau o carieră de succes, el alege să renunţe la tot.
Modul în care părinţii lui îşi schimbă existenţele după dispariţia fiului lor este prezentat de regizor de o manieră teatrală. Certurile dispar, oamenii devin credincioşi, fiecare băiat de pe stradă le pare a fi băiatul lor revenit acasă. Prăbuşirea tatălui pe asfalt este o scenă interesant realizată, dar care nu convinge privitorul de autenticitatea suferinţei acestuia.
O altă idee exagerată ţine de faptul că protagonistul, deşi doreşte să fie liber pleacă în Alaska cu toate binefacerile. Deşi renunţase de la început la bani şi la maşina personală are ultimul tip de armă de foc, haine călduroase, aparat de fotografiat, hârtie, cărţi, etc. Ca să mai amintim faptul că alege să lucreze pentru bani în diferite locuri pentru a face rost de provizii şi haine.
Chris este departe de idealul libertăţii hippiote cu care cochetează, dar de care nu se simte niciodată descris până la capăt.
Moartea lui datorită unei intoxicaţii cu plante otrăvitoare este verdictul dur aplicat de către viaţă unui om care cu câteva zile înainte recunoscuse că singurătatea şi libertatea pe care le trăise doi ani erau o iluzie.
În final după aproape două ore de vizioanre, rămâne în picioare o întrebare: Chris este un om dornic să trăiască libertatea supremă (pentru care a ales să evadeze din coşmarul domestic al familiei) sau un rebel fără cauză?
“Into the wild” este unul dintre filmele mele preferate. [...]
"No phone, no pool, no pets, no cigarettes. Ultimate freedom. An extremist. An aesthetic voyager whose home is the road."....
Povestea e interesanta, dar numai pentru ca a fost adevarata.
Poate daca as vedea acest film fara sa fi stiut ca e inspirat dintr-o poveste reala atunci m-as fi plicitisit.
E prea lung si fortat parca....
Da, este un film bun dar nu exceptional.
Filmul este unul aproape excelent, ma cam intristat un pic finalul.. obligatoriu de vazut, merita!!!
http://www.youtube.com/watch?v=zq1HIS7SRDM