Moldooooova (parcă aud tonul emfatic al lui Calboreanu în „Apus de soare”) ca putere continentală care face și desface istoria Europei, pune la punct tăios pe solii „străini”care încearcă să se amestece „în treburili interne”, atentatori la autonomia și independența țării, amintește stăruitor de linia Mușatinilor (cap de serie: Ștefan) aidoma dinastiilor Valois, Bourbon, Habsburg, ne apare ca o a n-șpea contribuție la fabricarea unei istorii naționale glorioase. Nu trebuie să ne mire; pentru acest demers au executat piruete amețitoare sau/și diverse forme de contorsionism cam toți istoricii noștri de seamă (în afară de cronicari și de Cantemir).
Voevodul, iubitor de neam și de țară, clarvăzător, vigilent, un adevărat părinte al poporului dar, ce oroare, înconjurat de trădători („conspirativiști”, cuvânt la modă)
chiar și în familie, luptă eroic cu această adversitate pusă în calea scopurilor lui nobile și mărețe.
El evocă, fără umbră de îndoială, portretul unui Conducător dintr-o epocă mai târzie,
regretat și adulat ca patriot sever dar drept, de o bună parte din români.
Cu toate acestea filmului nu-i lipsește intensitatea dramatică, merit al jocului lui Motoi, are, în Moțoc, chiar un personaj interesant și reușește unele efecte scenice desigur împrumutate cu folos de la Eisenstein.
Rămâne, cum am scris, un film de comandă, cu justificarea că în Iepoca de Aur nu se prea putea altfel.
silvia.n
pe 13 August 2023 22:38
Asa cum am citit si la alti comentatori,sonorul in filmele romanesti nu numai ca lasa de dorit dar este sub orice critica!Acest film are un sonor bun atunci cand vorbeste Alex Lapusneanu si f prost cand vorbesc majoritatea personajelor feminine (nici Silvia Popovici nu face exceptie).Ce este un actor fara vocea sa?Ce este un film in care nu auzi nici 50% din ce se vorbeste pe ecran?Marturisesc ca am renuntat sa ma uit la MULTE filme romanesti pentru ca nu am inteles ce spun personajele.Chiar din primele minute.Nu ma duc sa le vad nici la cinema din cauza subiectelor,a scenariilor dar si pentru ca am citit in recenzii ca sonorul e la fel de prost.Acum cand s-a progresat d.p.d.v. tehnic in atatea domenii,care e explicatia?Nu avem aparatura?Nu avem tehnicieni de sunet?Nu au dictie corecta actorii nostri?Cum se face ca poti vedea filme straine,din aproape orice alta tzara,in care aceasta problema nu exista?Pot sa urmaresc un film strain a carui limba o cunosc,fara sa fie subtitrat,dar nu pot urmari un film romanesc....
user-63b02ad8a0ee8
pe 19 Ianuarie 2023 19:12
Chiar dacă e un film ce include și propagandă comunistă produs pe vremea socialismului românesc....e totuși un film bun .O dramă care se desfășoară într-o atmosferă apăsătoare .; predomină interioarele întunecate și aspectul de teatru filmat.
Autoarea cunoștea desigur operele lui Shakespeare și materiale despre viața lui Henry al VIII -lea al Angliei și despre Ivan cel Groaznic...ca surse de inspirație
balta67verde
pe 27 Octombrie 2016 12:35
Un film istoric foarte bun. Are ceva din Shakespeare ... intrigi, tradare, atmosfera sinistra, crima ...
H4cK3RuL
pe 06 Februarie 2016 14:11
Un film care trebuie vazut cel putin o data in viata.
cezarika21
pe 02 Februarie 2015 08:44
Vag inspirat din letopiseţul lui Grigore Ureche şi din nuvela lui Costache Negruzzi, "Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu" încearcă reconstituirea unui ev mediu sângeros, marcat de lupte pentru putere, intrigi şi trădări. Atmosfera filmului este plină de o măreţie sobră, scoţându-se în relief destinul unei ţări (şi prin analogie şi al celorlalte două ţări române) aflată la intersecţia unor imperii puternice şi dornice de a-şi extinde teritoriile. Filmul îşi propune să prezinte condiţia tragică a puterii într-o epocă frământată, accentuând ideea că "puterea este jerfă" (după vorbele Doamnei Chiajna).
Alexandru Lăpuşneanu este prezentat într-un mod complex şi nu unimensional ca în cronici, într-un proces îndelungat de evoluţie de la domnitorul iubitor de ţară care-şi înţelege rolul istoric şi vrea să readucă Moldova la gloria din vremea lui Ştefan cel Mare până la tiranul suspicios pe toată lumea (în genul lui Ivan cel Groaznic) după ce fusese trădat de boierii ce preferaseră pe tron un prinţ venetic. În contraponderea eroului, Malvina Urşianu ne oferă un vornic Moţoc tânăr şi tăcut, un trădător de ţară viclean de tipul lui Talleyrand. Solemnitatea acţiunii şi atmosfera ce devine tot mai sumbră a fost considerată manieristă de unii critici, idee pe care parţial o susţin şi eu.
Dincolo de meritele tehnice indiscutabile ale filmului (cadrele picturale în care luminozitatea este alternată cu clarobscurul, decorurile strâmte şi în stil gotic potrivite intrigilor viclene, costumele tot mai închise la culoare pe măsură ce gândirea domnitorului devine mai confuză, statura tot mai gârbovită a eroului principal prezentată prin intermediul umbrelor de pe pereţi), "Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu" rămâne o creaţie valoroasă prin evidenţierea unui trecut tragic dominat de trădări şi de neputinţă politică. Rămân, de asemenea, memorabile interpretările lui George Motoi, Valeriu Paraschiv, Silvia Popovici şi Melania Ursu, ultima într-un rol deosebit de bine realizat al doamnei Chiajna.
Cretzulynne
pe 25 August 2014 11:16
Sinopsis:
Dramă istorică cu acțiunea în Moldova, Muntenia, Transilvania, la Constantinopol și la curtea regelui Poloniei, în anii 1564 – 1568. Adaptate liberă după drama lui Costache Negruzzi ”Alexandru Lăpușneanu”. - Bujor T. Râpeanu (”Filmat în România”, 2005, Ed. Fundației Pro)
Lăpușneanu, obsedat de glorioșii înaintași, și eforturile sale de a uni Moldova, într-un veac încercat de lupte, intrigi și trădări, formează miezul acestei drame psihologice. – Tudor Caranfil (”Dicționar universal de filme”, 2008, Ed. Litera, pag. 455)
Primăvara anului 1564. A doua oară învestit ca domn al Moldovei de către Înalta Poartă, Alexandru Lăpușneanu revine pe tron. În mica suită se află Doamna Ruxandra, soția, și fiul lor, Bogdan. Pe parcursul de întoarcere, sunt depănate momente ale primei domnii. Este îmtâmpinat de vornicul Moțoc, care îl conduce la succesoarea tronului, soția lui Petru Rareș, hotărâtă să-l impună la domnie pe fiul ei, cam nevolnic. Lăpușneanu trece la împărțirea averilor boierilor fugari și uneltitori, pe care le oferă credincioșilor lui, printre care vornicul Moțoc, hatmanul Tomșa și alții. Trimite apoi solii de pace și bună înțelegere, căutând o apropiere de Mircea cel Bătrân, domnul Țării Românești. Respinge ambițiile unor principi străini, preocupați să stăpânească Transilvania, autonumindu-se Princeps Daciae. Declarând ”Dumnezeul meu este Moldova”, ține să accentueze credința față de țară, dând astfel un semnal celor dinăuntru ca și celor din afară asupra intențiilor sale de a domni peste o patrie liberă și suverană. – Ioan Lazăr (”Filmele etalon ale cinematografiei românești”, 2009, Ed. Felix Film)
Trivia:
În contractul pentru scenariul ”literar-cinematografic” cu Malvina Urșianu din 15/12/1976 se menționează că acesta va fi realizat după sinopsisul ”Banchetul” de Paul Anghel, plătit separat, dar în cadrul aceluiași contract”. În primul trimestru al anului 1977, scenariul este supus judecății referenților de specialitate (C. Rezachevici și Șt. Gorovei), care îl primesc cu aprecieri pozitive, dar și cu o serie de observații critice de detaliu. Discutarea scenariului în Comisia ideologică provoacă aprecieri negative destul de categorice, cum ar fi: ”nu apar cu claritate valențele educative și patriotice ale viitorului film, nu este subliniat rolul maselor populare, și în acest context rolul pozitiv și negativ al domnitorului, există elemente care denaturează adevărul istoric, filmul nu oferă imaginea reală, istoricește determinată și explicită a domnitorului, care apare ca un personaj sângeros, psihotic”.
Decupajul regizoral este aprobat de C.C.E.S. (Consiliul Culturii și Educației Socialiste) la 22/04/1977, care cere modificări minime, ce se operează până la 4 mai același an. La 10/08/1977, la indicația C.C.E.S., decupajul este scurtat la 3.200 m și capătă aprobarea definitivă pentru producție ca film de ”o serie”.
Filmul intră în producție la 01/10/1977 (3.200 metri utili, deviz limită de 8,5 milioane lei).
La 17/01/1978 se cere ”împărțirea materialului existent în 2 filme, totalizând 4.500 m”. La 22 martie, președintele C.C.E.S., Miu Dobrescu, aprobă realizarea a două serii: I – ”Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu” (film de plan 1978) și II – ”Ultimii Mușatini” (film de plan 1979). Plafonul maxim de cheltuieli este stabilit la 12,7 milioane lei. La 8 aprilie, casa de filme cere relansarea în producție a proiectului, conform noilor date aprobate; filmul urma să fie în format cinemascop și să utilizeze 25.000 peliculă negativă. Sunt desemnați consilierii: Dinu C. Giurescu, pentru probleme generale de istorie și Dan Cernovodeanu, pentru heraldică.
Filmările încep la 27/04/1978, pe platourile de la Buftea, într-un decor rămas de la filmul ”Vlad Țepeș”. Etapa de filmare începe la 17/07/1978 (exterioare în octombrie și noiembrie la Brașov), dar este grevată de numeroase dificultăți de producție și de organizare. În decembrie se cere amânarea filmărilor, dar acestea par a continua în primele luni ale anului 1979, pe platourile de la Buftea și apoi, în aprilie și mai, la Târgu Neamț, Iași, Rădăuți, Feldioara, Hunedoara, Hârșova și Brăila. La 18/06/1979 filmările se încheie (110 zile de filmare; 4.100 mu; 29.950 m negativ consumat).
La intrarea în producție, realizarea costumelor fusese încredințată Doinei Levința, căreia i se reziliază contractul după 1 ianuarie 1978, invocându-se dezinteresul față de film. Din dispoziția președintelui C.C.E.S., se interzice caselor de filme orice colaborare ulterioară cu pictorița de costume. Excepție face doar filmul ”Nea Mărin miliardar”, la care Doina Levința lucra deja. Obligațiile ei la filmul ”Lăpușneanu” sunt preluate de Adriana Păun.
La 15/08/1979 filmul este depus la 4 benci la C.C.E.S. pentru vizionări. La 10 septembrie, după vizionarea de către conducerea C.C.E.S., se cer îmbunătățiri (tăieturi de secvențe și de planuri). La 28/09/1979 este aprobată și predată copia standard. O ultimă intervenție în film, eliminarea de pe generic a numelui actorului Dan Nuțu, rămas între timp în străinătate, este cerută la 07/11/1979. – Bujor T. Râpeanu (”Filmat în România”, 2005, Ed. Fundației Pro)
Copia standard: 07/11/1979
Cheltuieli de producție: 14.262.000 lei
Număr de spectatori până în 2005: 2.553.347
Opinii:
Malvina Urșianu: Elementele filmului meu nu sunt neapărat cele de istorie, ci acelea posibile, coerente cu personalitatea acestui domnitor, despre care, de altfel, nu s-a scris încă nici un studiu. Am fost obligată deci să-l deduc, și pe el, și pe cei din jurul lui – să le deduc portretul sufletesc din portretul mai general și mai bine cunoscut al Mușatinilor. Nu va fi vorba nici de personaje pozitive, nici de personaje negative, ci de oameni cu statură istorică.
Călin Căliman: Critica de premieră a fost unanimă în a considera filmul Malvinei Urșianu un reper estetic al creației cinematografice românești. Criticii nu s-au ferit de cuvinte mari, mergând până la a afirma că filmul este o operă monumentală care a deschis porțile cinematografiei noastre spre universalitate.
Edgar Papu: Prin calitățile sale incontestabile, putem spune cu certitudine că în cultura noastră este, cronologic, a treia mare realizare artistică cu tema Lăpușneanu, după narațiunea lui Ureche și apoi a lui Negruzzi, în totul, însă, independentă de cele două antecedente. Atât linia epică a concepției, cât și întregul spirit ordonator al filmului aparțin exclusiv regizoarei. Iar situarea într-un identic plan valoric, pe axul acestei ilustre filiații, ne indică cu prisosință gradul de altitudine al filmului.
Lucian Bratu: Mai ales ”Întoarcerea…” ne-a demonstrat fenomenul îmbucurător că filmul istoric românesc începe să tindă către înnoire, printr-o mai mare expresivitate a imaginii cinematografice. Suportând o dublă ”tiranie”, o dată a istoriei și apoi a binecunoscutei nuvele a lui Negruzzi, Malvina Urșianu a avut curajul, și ca scenarist și ca regizor, ca prin imaginări libere să se desprindă de cele două surse de autoritate istorică pentru ca să-și realizeze propria sa ipoteză. A izbutit acest lucru pentru că adevărul artistic investit în personajul istoric principal a respectat adevărul istoric în spiritul lui, și nu în reprezentări exterioare, chiar atestate de istorie, și mai ales pentru că a reușit să ne impresioneze prin actualitatea ideilor filmului pentru contemporaneitatea noastră.
Laurențiu Damian: ”Întoarcerea…” poate fi privit ca o mărturie documentară plecată de la nuvela lui Negruzzi. El nu este (decât în mică măsură) doar adaptarea unei nuvele. Exercițiul stilistic meritoriu, picturalitatea cadrului, tipul de replică, informația istorică – toate la un loc exprimă fidelitatea față de ”spiritul documentar”. Această recuperare a ”documentarismului” este convertită în poetica autoarei într-o rezistentă pagină de poezie a filmului. Sigur, alături de document, autoarea vorbește metaforic despre alienarea prin putere, despre iubire și neîncredere, despre un ev plin de trădări, suspiciuni, crime.
Tudor Caranfil: Realizatoarea e și ea obsedată de gloria lui ”Ivan cel Groaznic”, așa cum l-a văzut Eisenstein pe urmele căruia tot încearcă s-o apuce. Rezultă un tipic film epigonic și fals în care interpreții pozează în studiate poziții hieratice recitând monoloage într-un limbaj arhaico-literar, curat dar artificial, prea studiat pentru a fi și plauzibil, unica țintă a autoarei fiind, evident, epatarea. Impresionant Motoi, într-un chip devastat de încercări și un trup ușor strâmb, un Richard al III-lea moldovean. Singura personalizată prin limbajul ei colorat licențios e, totuși, doamna Chiajna, ”cap de muiere care face cât toți oștenii”. De semnalat rafinamentul autorilor imaginii, Alexandru Întorsureanu și Gheorghe Fischer, în insolitul cadrelor. Monteuza Margareta Anescu cultivă alternanța dintre clar-obscur și luminozitate, orbitoare prin contrast, care devine însă manieră. – Tudor Caranfil (”Dicționar universal de filme”, 2008, Ed. Litera, pag. 455)
Ioan Lazăr: Cu fiecare din filmele ei, Malvina Urșianu repune în discuție o formulă care a făcut să curgă multă cerneală din pana comentatorilor de cinema, aceea a filmului de autor. Calitatea de ansamblu a acestei producții a Casei Trei se impune cu atât mai mult cu cât, fiind un film de Malvina Urșianu, este, de fapt, un film istoric de Malvina Urșianu. Este astfel de subliniat de la început că autoarea a depășit bună parte din tarele narațiunilor cinematografice pe teme ale istoriei noastre. Interesul se ordonează cu prioritate spre aspecte esențiale. Vom prezenta câteva.
Timpul narațiunii și timpul istoric. Filmul începe cu venirea Lăpușneanului și a suitei lui în cea de a doua domnie. Este un lung, obositor, convoi. Aparatul trece, pe rând, de la atelajul doamnei și al fiului celui mai mare, sortit să ajungă domn, la acela al plozilor. Cu toții călătoresc într-o ambianță muzicală demnă, paradoxal, de timbrul pastoral al romanelor idilice. Figura lui Lăpușneanu, văzută de obicei de jos, în clipe de cumpănă și de oboseală, privind cerul Moldovei, intersectează traiectoria accidentată a revenirii pe tron. Povestirea contrapunctează maiestuos dialogul de inițiere ce se declanșează între Doamna Ruxandra și fiul ei mai mare: despre obșteștile trebi și despre rânduiala de a ocârmui în dreptate.
”Timpul narațiunii” – cu trimiterile în amintire, și cu revenirile menite să marcheze ideile de bază ale spiritului activ, lucid – ce guvernează desfășurarea filmului, susține, cu pilde pertinente, imaginea unei istorii a cărei pace se pătește cu sacrificiul neliniștii eroice, cu veghea ființei învestite să apere inima țării. Între timpul fertil al istoriei, cu faptele ei sângeroase, pe care le cunoaștem din manuale, și nu mai puțin din literatură, și ”timpul povestirii” propriu-zise se insinuează o dominantă psihologică, fie în portrete, fie în mediul ambiental de la curte.
Conștiința activă a personajului istoric. Problematizarea istoriei se consumă în filmul acesta cu renunțarea la portretizarea în linii dure, încremenite într-o efigie oficială, a personajului principal, ori într-o atitudine subalternă fără rezerve a celorlalți participanți la acțiune. Dificultatea de care regizoarea a trebuit să țină seama în conceperea ca erou de film a lui Lăpușneanu vine dintr-o imagine perpetuată literar, de om sangvinar, impulsiv. În bună parte se păstrează, prin logica deznodământului, acest efect psihologic al exprimării personajului prin faptele sale. E adevărat că motivațiile imediate par să alunece printre degete, ori să fie lăsate în seama unei culturi deja asimilate, a spectatorului care știe ce se poate întâmpla până la urmă. Am acum în vedere expedierile expresioniste dinspre final, aerul sumbru al domnitorului, în cea de a doua parte, filmată cu lumină ”neagră”, ca pentru a marca lințoiul cernit așternut peste experiența de la curte. Insinuarea unei rațiuni de stat care să justifice omorârea domnului incapabil să-și ordoneze gândirea mi s-as părut o rezolvare superioară dramaturgic aceleia din nuvela lui Negruzzi, întemeiată doar pe frica viscerală, cu atât mai mult cu cât regizoarea a știut să pună între paranteze tragice, sublime, moartea comună a domnitorului și a înaltului său slujitor, sfetnic de taină ridicat de jos.
În linii mari, personajul principal este arătat ca om al istoriei țării sale, pe care o parcurge fără faima unui Ștefan, singuratic, izolat într-o credință ce nu-i mai este suficientă, oricât de îndreptățită ar fi iubirea eroului pentru Moldova. Sentimentul unei conștiințe la pândă, în veghe continuă, mi se pare a-l impărtăși și personajul lui Moțoc, și acela al soției domnitorului.
Calitățile acestui film nu țin însă numai de datele inovației narative și de structurările reiterate în biografia personajelor. La acest capitol, Moțoc este văzut, de pildă, cu înțelegere severă, dinăuntrul unei necesități tragice, ca un alter-ego al domnitorului, resonneur al atâtor sângeroase schimbări la care participă.
”Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu” este un film de autor înainte de a fi, cum s-a mai spus, film de actori, aici fiind de reperat și condiția lui de etalon. Prin aceasta nu pun nici o clipă la îndoială jocul, de o rigoare suverană, și aici, al excedentului George Motoi, ori fluența interpretării soției de domn, pe care ne-o prezintă Silvia Popovici. Surpriza distribuției vine din jocul de o finețe mătăsoasă a lui Valeriu Paraschiv, regizor de teatru el și el însuși actor. Moțoc ne apare, în interpretarea indicată, un prinț fragil, de o inteligență mistuitoare, figură shakesperiană, tăcut și supus numai în aparență, veșnic purtat în acțiunile sale de un imbold superior acelei defăimătoare siluete de trădător fără scrupule, imagine perpetuată livresc. Între superlativele filmului trebuie să trecem numaidecât montajul (Margareta Anescu), scenografia (Adriana Păun) și îndeosebi costumele, fără a o uita, dintre interpreți, pe Melania Ursu (Doamna Chiajna). – Ioan Lazăr (”Filmele etalon ale cinematografiei românești”, 2009, Ed. Felix Film)
Premii:
1980, Marele premiu ACIN (Malvina Urșianu)
(sursa: secvente.ro)
ciprian34
pe 15 Septembrie 2013 11:25
Un film istoric bun cum sunt majoritatea filmelor romanesti vechi.
bizonul
pe 02 Iunie 2013 06:52
Dupa moartea lui Decebal, dar si in timpul luptelor cu romanii "tradarea a fost la ea acasa". Pe an ce trece, teritoriul nostru a fost jefuit si violul era un drog la moda, odata cu aparitia popoarelor migratoare. Noi suntem de toate , de la gepizi pina la turci sau austoungari. Nu poate fi vorba la noi de unitate , de iubire, dragoste de tara, de aproapele tau , ptr, ca singele este diferit de la unul la altul . Unul este avar altul este tatar , got. sau eu stiu ce lifta. In toate epocile tradarea a fost in floare. Si acum alesii ,doar la tradarea alegatorilor se gindesc. Referitor la film este f. bun, musai trebuie vazut.
cosmin742000
pe 28 Februarie 2013 16:55
Un film istoric romanesc reusit ca majoritatea filmelor de gen.
matew10
pe 29 Martie 2011 14:00
Domnia autoritara a lui Alexandru Lapusneanu cu implicatiile sale istorice. Aici Lapusneanu este imprevizibil, isi exercita atibutiile cu severitate, este cinic, grotesc si imparte dreptatea dupa propriul sau sistem de valori.
socrateyon
pe 16 Februarie 2011 02:34
poate cel mai bun film al lui Motoi...
isi joaca rolul cu o forta extraordinara...
e una dintre cele mai bune interpretari din cinematografia noastra...
f. bine joaca si Silvia Popovici.....
m-a marcat profund acest film...
cetateanu
pe 18 Septembrie 2010 19:24
Celebrul Alexandru Lapusneanu este interpretat magistral de George Motoi .Mi-a placut intodeauna vorbele lui Lapusneanu ,, Daca voi nu ma vreti , eu va vreau ''
Voevodul, iubitor de neam și de țară, clarvăzător, vigilent, un adevărat părinte al poporului dar, ce oroare, înconjurat de trădători („conspirativiști”, cuvânt la modă)
chiar și în familie, luptă eroic cu această adversitate pusă în calea scopurilor lui nobile și mărețe.
El evocă, fără umbră de îndoială, portretul unui Conducător dintr-o epocă mai târzie,
regretat și adulat ca patriot sever dar drept, de o bună parte din români.
Cu toate acestea filmului nu-i lipsește intensitatea dramatică, merit al jocului lui Motoi, are, în Moțoc, chiar un personaj interesant și reușește unele efecte scenice desigur împrumutate cu folos de la Eisenstein.
Rămâne, cum am scris, un film de comandă, cu justificarea că în Iepoca de Aur nu se prea putea altfel.
Autoarea cunoștea desigur operele lui Shakespeare și materiale despre viața lui Henry al VIII -lea al Angliei și despre Ivan cel Groaznic...ca surse de inspirație
Alexandru Lăpuşneanu este prezentat într-un mod complex şi nu unimensional ca în cronici, într-un proces îndelungat de evoluţie de la domnitorul iubitor de ţară care-şi înţelege rolul istoric şi vrea să readucă Moldova la gloria din vremea lui Ştefan cel Mare până la tiranul suspicios pe toată lumea (în genul lui Ivan cel Groaznic) după ce fusese trădat de boierii ce preferaseră pe tron un prinţ venetic. În contraponderea eroului, Malvina Urşianu ne oferă un vornic Moţoc tânăr şi tăcut, un trădător de ţară viclean de tipul lui Talleyrand. Solemnitatea acţiunii şi atmosfera ce devine tot mai sumbră a fost considerată manieristă de unii critici, idee pe care parţial o susţin şi eu.
Dincolo de meritele tehnice indiscutabile ale filmului (cadrele picturale în care luminozitatea este alternată cu clarobscurul, decorurile strâmte şi în stil gotic potrivite intrigilor viclene, costumele tot mai închise la culoare pe măsură ce gândirea domnitorului devine mai confuză, statura tot mai gârbovită a eroului principal prezentată prin intermediul umbrelor de pe pereţi), "Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu" rămâne o creaţie valoroasă prin evidenţierea unui trecut tragic dominat de trădări şi de neputinţă politică. Rămân, de asemenea, memorabile interpretările lui George Motoi, Valeriu Paraschiv, Silvia Popovici şi Melania Ursu, ultima într-un rol deosebit de bine realizat al doamnei Chiajna.
Dramă istorică cu acțiunea în Moldova, Muntenia, Transilvania, la Constantinopol și la curtea regelui Poloniei, în anii 1564 – 1568. Adaptate liberă după drama lui Costache Negruzzi ”Alexandru Lăpușneanu”. - Bujor T. Râpeanu (”Filmat în România”, 2005, Ed. Fundației Pro)
Lăpușneanu, obsedat de glorioșii înaintași, și eforturile sale de a uni Moldova, într-un veac încercat de lupte, intrigi și trădări, formează miezul acestei drame psihologice. – Tudor Caranfil (”Dicționar universal de filme”, 2008, Ed. Litera, pag. 455)
Primăvara anului 1564. A doua oară învestit ca domn al Moldovei de către Înalta Poartă, Alexandru Lăpușneanu revine pe tron. În mica suită se află Doamna Ruxandra, soția, și fiul lor, Bogdan. Pe parcursul de întoarcere, sunt depănate momente ale primei domnii. Este îmtâmpinat de vornicul Moțoc, care îl conduce la succesoarea tronului, soția lui Petru Rareș, hotărâtă să-l impună la domnie pe fiul ei, cam nevolnic. Lăpușneanu trece la împărțirea averilor boierilor fugari și uneltitori, pe care le oferă credincioșilor lui, printre care vornicul Moțoc, hatmanul Tomșa și alții. Trimite apoi solii de pace și bună înțelegere, căutând o apropiere de Mircea cel Bătrân, domnul Țării Românești. Respinge ambițiile unor principi străini, preocupați să stăpânească Transilvania, autonumindu-se Princeps Daciae. Declarând ”Dumnezeul meu este Moldova”, ține să accentueze credința față de țară, dând astfel un semnal celor dinăuntru ca și celor din afară asupra intențiilor sale de a domni peste o patrie liberă și suverană. – Ioan Lazăr (”Filmele etalon ale cinematografiei românești”, 2009, Ed. Felix Film)
Trivia:
În contractul pentru scenariul ”literar-cinematografic” cu Malvina Urșianu din 15/12/1976 se menționează că acesta va fi realizat după sinopsisul ”Banchetul” de Paul Anghel, plătit separat, dar în cadrul aceluiași contract”. În primul trimestru al anului 1977, scenariul este supus judecății referenților de specialitate (C. Rezachevici și Șt. Gorovei), care îl primesc cu aprecieri pozitive, dar și cu o serie de observații critice de detaliu. Discutarea scenariului în Comisia ideologică provoacă aprecieri negative destul de categorice, cum ar fi: ”nu apar cu claritate valențele educative și patriotice ale viitorului film, nu este subliniat rolul maselor populare, și în acest context rolul pozitiv și negativ al domnitorului, există elemente care denaturează adevărul istoric, filmul nu oferă imaginea reală, istoricește determinată și explicită a domnitorului, care apare ca un personaj sângeros, psihotic”.
Decupajul regizoral este aprobat de C.C.E.S. (Consiliul Culturii și Educației Socialiste) la 22/04/1977, care cere modificări minime, ce se operează până la 4 mai același an. La 10/08/1977, la indicația C.C.E.S., decupajul este scurtat la 3.200 m și capătă aprobarea definitivă pentru producție ca film de ”o serie”.
Filmul intră în producție la 01/10/1977 (3.200 metri utili, deviz limită de 8,5 milioane lei).
La 17/01/1978 se cere ”împărțirea materialului existent în 2 filme, totalizând 4.500 m”. La 22 martie, președintele C.C.E.S., Miu Dobrescu, aprobă realizarea a două serii: I – ”Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu” (film de plan 1978) și II – ”Ultimii Mușatini” (film de plan 1979). Plafonul maxim de cheltuieli este stabilit la 12,7 milioane lei. La 8 aprilie, casa de filme cere relansarea în producție a proiectului, conform noilor date aprobate; filmul urma să fie în format cinemascop și să utilizeze 25.000 peliculă negativă. Sunt desemnați consilierii: Dinu C. Giurescu, pentru probleme generale de istorie și Dan Cernovodeanu, pentru heraldică.
Filmările încep la 27/04/1978, pe platourile de la Buftea, într-un decor rămas de la filmul ”Vlad Țepeș”. Etapa de filmare începe la 17/07/1978 (exterioare în octombrie și noiembrie la Brașov), dar este grevată de numeroase dificultăți de producție și de organizare. În decembrie se cere amânarea filmărilor, dar acestea par a continua în primele luni ale anului 1979, pe platourile de la Buftea și apoi, în aprilie și mai, la Târgu Neamț, Iași, Rădăuți, Feldioara, Hunedoara, Hârșova și Brăila. La 18/06/1979 filmările se încheie (110 zile de filmare; 4.100 mu; 29.950 m negativ consumat).
La intrarea în producție, realizarea costumelor fusese încredințată Doinei Levința, căreia i se reziliază contractul după 1 ianuarie 1978, invocându-se dezinteresul față de film. Din dispoziția președintelui C.C.E.S., se interzice caselor de filme orice colaborare ulterioară cu pictorița de costume. Excepție face doar filmul ”Nea Mărin miliardar”, la care Doina Levința lucra deja. Obligațiile ei la filmul ”Lăpușneanu” sunt preluate de Adriana Păun.
La 15/08/1979 filmul este depus la 4 benci la C.C.E.S. pentru vizionări. La 10 septembrie, după vizionarea de către conducerea C.C.E.S., se cer îmbunătățiri (tăieturi de secvențe și de planuri). La 28/09/1979 este aprobată și predată copia standard. O ultimă intervenție în film, eliminarea de pe generic a numelui actorului Dan Nuțu, rămas între timp în străinătate, este cerută la 07/11/1979. – Bujor T. Râpeanu (”Filmat în România”, 2005, Ed. Fundației Pro)
Copia standard: 07/11/1979
Cheltuieli de producție: 14.262.000 lei
Număr de spectatori până în 2005: 2.553.347
Opinii:
Malvina Urșianu: Elementele filmului meu nu sunt neapărat cele de istorie, ci acelea posibile, coerente cu personalitatea acestui domnitor, despre care, de altfel, nu s-a scris încă nici un studiu. Am fost obligată deci să-l deduc, și pe el, și pe cei din jurul lui – să le deduc portretul sufletesc din portretul mai general și mai bine cunoscut al Mușatinilor. Nu va fi vorba nici de personaje pozitive, nici de personaje negative, ci de oameni cu statură istorică.
Călin Căliman: Critica de premieră a fost unanimă în a considera filmul Malvinei Urșianu un reper estetic al creației cinematografice românești. Criticii nu s-au ferit de cuvinte mari, mergând până la a afirma că filmul este o operă monumentală care a deschis porțile cinematografiei noastre spre universalitate.
Edgar Papu: Prin calitățile sale incontestabile, putem spune cu certitudine că în cultura noastră este, cronologic, a treia mare realizare artistică cu tema Lăpușneanu, după narațiunea lui Ureche și apoi a lui Negruzzi, în totul, însă, independentă de cele două antecedente. Atât linia epică a concepției, cât și întregul spirit ordonator al filmului aparțin exclusiv regizoarei. Iar situarea într-un identic plan valoric, pe axul acestei ilustre filiații, ne indică cu prisosință gradul de altitudine al filmului.
Lucian Bratu: Mai ales ”Întoarcerea…” ne-a demonstrat fenomenul îmbucurător că filmul istoric românesc începe să tindă către înnoire, printr-o mai mare expresivitate a imaginii cinematografice. Suportând o dublă ”tiranie”, o dată a istoriei și apoi a binecunoscutei nuvele a lui Negruzzi, Malvina Urșianu a avut curajul, și ca scenarist și ca regizor, ca prin imaginări libere să se desprindă de cele două surse de autoritate istorică pentru ca să-și realizeze propria sa ipoteză. A izbutit acest lucru pentru că adevărul artistic investit în personajul istoric principal a respectat adevărul istoric în spiritul lui, și nu în reprezentări exterioare, chiar atestate de istorie, și mai ales pentru că a reușit să ne impresioneze prin actualitatea ideilor filmului pentru contemporaneitatea noastră.
Laurențiu Damian: ”Întoarcerea…” poate fi privit ca o mărturie documentară plecată de la nuvela lui Negruzzi. El nu este (decât în mică măsură) doar adaptarea unei nuvele. Exercițiul stilistic meritoriu, picturalitatea cadrului, tipul de replică, informația istorică – toate la un loc exprimă fidelitatea față de ”spiritul documentar”. Această recuperare a ”documentarismului” este convertită în poetica autoarei într-o rezistentă pagină de poezie a filmului. Sigur, alături de document, autoarea vorbește metaforic despre alienarea prin putere, despre iubire și neîncredere, despre un ev plin de trădări, suspiciuni, crime.
Tudor Caranfil: Realizatoarea e și ea obsedată de gloria lui ”Ivan cel Groaznic”, așa cum l-a văzut Eisenstein pe urmele căruia tot încearcă s-o apuce. Rezultă un tipic film epigonic și fals în care interpreții pozează în studiate poziții hieratice recitând monoloage într-un limbaj arhaico-literar, curat dar artificial, prea studiat pentru a fi și plauzibil, unica țintă a autoarei fiind, evident, epatarea. Impresionant Motoi, într-un chip devastat de încercări și un trup ușor strâmb, un Richard al III-lea moldovean. Singura personalizată prin limbajul ei colorat licențios e, totuși, doamna Chiajna, ”cap de muiere care face cât toți oștenii”. De semnalat rafinamentul autorilor imaginii, Alexandru Întorsureanu și Gheorghe Fischer, în insolitul cadrelor. Monteuza Margareta Anescu cultivă alternanța dintre clar-obscur și luminozitate, orbitoare prin contrast, care devine însă manieră. – Tudor Caranfil (”Dicționar universal de filme”, 2008, Ed. Litera, pag. 455)
Ioan Lazăr: Cu fiecare din filmele ei, Malvina Urșianu repune în discuție o formulă care a făcut să curgă multă cerneală din pana comentatorilor de cinema, aceea a filmului de autor. Calitatea de ansamblu a acestei producții a Casei Trei se impune cu atât mai mult cu cât, fiind un film de Malvina Urșianu, este, de fapt, un film istoric de Malvina Urșianu. Este astfel de subliniat de la început că autoarea a depășit bună parte din tarele narațiunilor cinematografice pe teme ale istoriei noastre. Interesul se ordonează cu prioritate spre aspecte esențiale. Vom prezenta câteva.
Timpul narațiunii și timpul istoric. Filmul începe cu venirea Lăpușneanului și a suitei lui în cea de a doua domnie. Este un lung, obositor, convoi. Aparatul trece, pe rând, de la atelajul doamnei și al fiului celui mai mare, sortit să ajungă domn, la acela al plozilor. Cu toții călătoresc într-o ambianță muzicală demnă, paradoxal, de timbrul pastoral al romanelor idilice. Figura lui Lăpușneanu, văzută de obicei de jos, în clipe de cumpănă și de oboseală, privind cerul Moldovei, intersectează traiectoria accidentată a revenirii pe tron. Povestirea contrapunctează maiestuos dialogul de inițiere ce se declanșează între Doamna Ruxandra și fiul ei mai mare: despre obșteștile trebi și despre rânduiala de a ocârmui în dreptate.
”Timpul narațiunii” – cu trimiterile în amintire, și cu revenirile menite să marcheze ideile de bază ale spiritului activ, lucid – ce guvernează desfășurarea filmului, susține, cu pilde pertinente, imaginea unei istorii a cărei pace se pătește cu sacrificiul neliniștii eroice, cu veghea ființei învestite să apere inima țării. Între timpul fertil al istoriei, cu faptele ei sângeroase, pe care le cunoaștem din manuale, și nu mai puțin din literatură, și ”timpul povestirii” propriu-zise se insinuează o dominantă psihologică, fie în portrete, fie în mediul ambiental de la curte.
Conștiința activă a personajului istoric. Problematizarea istoriei se consumă în filmul acesta cu renunțarea la portretizarea în linii dure, încremenite într-o efigie oficială, a personajului principal, ori într-o atitudine subalternă fără rezerve a celorlalți participanți la acțiune. Dificultatea de care regizoarea a trebuit să țină seama în conceperea ca erou de film a lui Lăpușneanu vine dintr-o imagine perpetuată literar, de om sangvinar, impulsiv. În bună parte se păstrează, prin logica deznodământului, acest efect psihologic al exprimării personajului prin faptele sale. E adevărat că motivațiile imediate par să alunece printre degete, ori să fie lăsate în seama unei culturi deja asimilate, a spectatorului care știe ce se poate întâmpla până la urmă. Am acum în vedere expedierile expresioniste dinspre final, aerul sumbru al domnitorului, în cea de a doua parte, filmată cu lumină ”neagră”, ca pentru a marca lințoiul cernit așternut peste experiența de la curte. Insinuarea unei rațiuni de stat care să justifice omorârea domnului incapabil să-și ordoneze gândirea mi s-as părut o rezolvare superioară dramaturgic aceleia din nuvela lui Negruzzi, întemeiată doar pe frica viscerală, cu atât mai mult cu cât regizoarea a știut să pună între paranteze tragice, sublime, moartea comună a domnitorului și a înaltului său slujitor, sfetnic de taină ridicat de jos.
În linii mari, personajul principal este arătat ca om al istoriei țării sale, pe care o parcurge fără faima unui Ștefan, singuratic, izolat într-o credință ce nu-i mai este suficientă, oricât de îndreptățită ar fi iubirea eroului pentru Moldova. Sentimentul unei conștiințe la pândă, în veghe continuă, mi se pare a-l impărtăși și personajul lui Moțoc, și acela al soției domnitorului.
Calitățile acestui film nu țin însă numai de datele inovației narative și de structurările reiterate în biografia personajelor. La acest capitol, Moțoc este văzut, de pildă, cu înțelegere severă, dinăuntrul unei necesități tragice, ca un alter-ego al domnitorului, resonneur al atâtor sângeroase schimbări la care participă.
”Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu” este un film de autor înainte de a fi, cum s-a mai spus, film de actori, aici fiind de reperat și condiția lui de etalon. Prin aceasta nu pun nici o clipă la îndoială jocul, de o rigoare suverană, și aici, al excedentului George Motoi, ori fluența interpretării soției de domn, pe care ne-o prezintă Silvia Popovici. Surpriza distribuției vine din jocul de o finețe mătăsoasă a lui Valeriu Paraschiv, regizor de teatru el și el însuși actor. Moțoc ne apare, în interpretarea indicată, un prinț fragil, de o inteligență mistuitoare, figură shakesperiană, tăcut și supus numai în aparență, veșnic purtat în acțiunile sale de un imbold superior acelei defăimătoare siluete de trădător fără scrupule, imagine perpetuată livresc. Între superlativele filmului trebuie să trecem numaidecât montajul (Margareta Anescu), scenografia (Adriana Păun) și îndeosebi costumele, fără a o uita, dintre interpreți, pe Melania Ursu (Doamna Chiajna). – Ioan Lazăr (”Filmele etalon ale cinematografiei românești”, 2009, Ed. Felix Film)
Premii:
1980, Marele premiu ACIN (Malvina Urșianu)
(sursa: secvente.ro)
isi joaca rolul cu o forta extraordinara...
e una dintre cele mai bune interpretari din cinematografia noastra...
f. bine joaca si Silvia Popovici.....
m-a marcat profund acest film...