Părerea criticului
Despre o atasanta "mamaie" (la propriu) masturbatoare (tot la propriu), Irina Palm, cel de-al doilea film al lui Sam Garbarski, a provocat senzatie anul trecut la Berlin si a fost unul dintre cele mai populare filme de la TIFF anul acesta. In rolul principal, legendara Marianne Faithfull, cantareata, compozitoare si actrita de mai bine de 40 de ani, fosta iubita a lui Mick Jagger si apropiata colaboratoare a acestuia.
Relatia lui Marianne Faithfull cu industria sexuala are radacini mai adanci decat s-ar putea crede. Stra-straunchiul din partea mamei al cantaretei-actrite este nimeni altul decat scandalosul Leopold von Sacher-Masoch, autorul unui roman erotic celebru in secolul XIX, "Venus pe blanuri". Apucaturile lui Venus erau mai speciale, se pare, pentru ca romancierul de origine nobila este cel care a dat numele... masochismului. Mai mult, Faithfull este si prima actrita care a pronuntat cuvantul "fuck" intr-un film produs de un studio important de productie. Este vorba de I'll Never Forget What's 'Is Name, unde ii da replica lui Orson Welles.Impresionant la Irina Palm este tocmai faptul ca, in ciuda subiectului deloc tangential la industria placerii (el nimereste tinta exact asa cum penisurile clientilor lui Maggie nimeresc gaura prin care aceasta ii masturbeaza) este lipsa totala de vulgaritate. Nu va asteptati la pornografie, ci la o drama de familie, in care o situatie tragica (boala fatala a unui copil) este rezolvata printr-o metoda inedita, in acelasi timp disperata si lipsita de inhibitii.
Faithfull este Maggie, o sexagenara inca credincioasa sotului ei decedat in urma cu sapte ani. Existenta linistita a femeii se naruie in momentul in care nepotul ei, micul Ollie, este diagnosticat cu o boala vindecabila numai cu ajutorul unui costisitor tratament posibil doar in Australia. Pentru a-si ajuta familia, Maggie incearca sa-si gaseasca o slujba (pentru prima oara in viata) si nu reuseste pana intr-o zi cand in Soho (cartierul londonez al placerilor) vede in vitrina unui Sexy World anuntul "Se cauta hostesa". Trasa parca de ata, Maggie intra, iar proprietarul stabilimentului, Miki (Miki Manolojvic, foarte cald), ii explica ce va trebui sa faca femeia: adapostita de un perete gaurit, ea va trebui sa-si masturbeze clientii, dovedind un talent care-i atrage supranumele de Irina Palm.Prin gaura din perete (vezi afisul), umilinta si caldura lui Maggie sunt emotionante. Tacuta, calma, vag speriata si deloc increzatoare in fortele proprii, femeia primeste fiecare vorba buna, fiecare incurajare ca pe un dar. Ea accepta aparent incomoda (din punct de vedere moral) pozitie de angajata a lui Miki fara sa se judece, asa cum nu-si judeca nici strepezitele vecine (interesate nespus de scandaloasa ocupatie a lui Maggie), departe de imaginea de mame de familie ireprosabile pe care o proiecteaza comunitatii. Caldura ei se propaga, din camaruta in care-si masturbeaza clientii imbracata-n halat inflorat si linistita de prezenta pe perete a tablouasului preferat, pe marele ecran si in noi insine.
In comparatie cu pacea protagonistei, reactia celor din jur la aflarea secretului lui Maggie pare exagerata si prost stapanita de regizor, care zaboveste enervant pe certuri de familie si inexplicabile, ba chiar condamnabile reprosuri. In comparatie, (prea) lungile momente cand Maggie calatoreste cu autobuzul, se plimba pe strazi, intra in magazine, toate insotite de aceeasi muzica (tot mai suparatoare) sunt de un calm absolut, care-i dau filmului un ritm o idee prea lent. La prima vedere, pare ca Irina Palm nu are suficient material pentru a-si sustine cele peste 100 de minute, dar regizorul compenseaza cu un umor extrem de cald, aruncat exact unde trebuie de observatiile pline de bun-simt ale lui Maggie si de neprevazutul cercului social in care o catapulteaza noua ei ocupatie. Faithfull este ireprosabila in rolul retinutei Maggie, iar Manolojvic o completeaza interiorizat, intuind perfect tonul necesar.
Relatia lui Marianne Faithfull cu industria sexuala are radacini mai adanci decat s-ar putea crede. Stra-straunchiul din partea mamei al cantaretei-actrite este nimeni altul decat scandalosul Leopold von Sacher-Masoch, autorul unui roman erotic celebru in secolul XIX, "Venus pe blanuri". Apucaturile lui Venus erau mai speciale, se pare, pentru ca romancierul de origine nobila este cel care a dat numele... masochismului. Mai mult, Faithfull este si prima actrita care a pronuntat cuvantul "fuck" intr-un film produs de un studio important de productie. Este vorba de I'll Never Forget What's 'Is Name, unde ii da replica lui Orson Welles.Impresionant la Irina Palm este tocmai faptul ca, in ciuda subiectului deloc tangential la industria placerii (el nimereste tinta exact asa cum penisurile clientilor lui Maggie nimeresc gaura prin care aceasta ii masturbeaza) este lipsa totala de vulgaritate. Nu va asteptati la pornografie, ci la o drama de familie, in care o situatie tragica (boala fatala a unui copil) este rezolvata printr-o metoda inedita, in acelasi timp disperata si lipsita de inhibitii.
Faithfull este Maggie, o sexagenara inca credincioasa sotului ei decedat in urma cu sapte ani. Existenta linistita a femeii se naruie in momentul in care nepotul ei, micul Ollie, este diagnosticat cu o boala vindecabila numai cu ajutorul unui costisitor tratament posibil doar in Australia. Pentru a-si ajuta familia, Maggie incearca sa-si gaseasca o slujba (pentru prima oara in viata) si nu reuseste pana intr-o zi cand in Soho (cartierul londonez al placerilor) vede in vitrina unui Sexy World anuntul "Se cauta hostesa". Trasa parca de ata, Maggie intra, iar proprietarul stabilimentului, Miki (Miki Manolojvic, foarte cald), ii explica ce va trebui sa faca femeia: adapostita de un perete gaurit, ea va trebui sa-si masturbeze clientii, dovedind un talent care-i atrage supranumele de Irina Palm.Prin gaura din perete (vezi afisul), umilinta si caldura lui Maggie sunt emotionante. Tacuta, calma, vag speriata si deloc increzatoare in fortele proprii, femeia primeste fiecare vorba buna, fiecare incurajare ca pe un dar. Ea accepta aparent incomoda (din punct de vedere moral) pozitie de angajata a lui Miki fara sa se judece, asa cum nu-si judeca nici strepezitele vecine (interesate nespus de scandaloasa ocupatie a lui Maggie), departe de imaginea de mame de familie ireprosabile pe care o proiecteaza comunitatii. Caldura ei se propaga, din camaruta in care-si masturbeaza clientii imbracata-n halat inflorat si linistita de prezenta pe perete a tablouasului preferat, pe marele ecran si in noi insine.
In comparatie cu pacea protagonistei, reactia celor din jur la aflarea secretului lui Maggie pare exagerata si prost stapanita de regizor, care zaboveste enervant pe certuri de familie si inexplicabile, ba chiar condamnabile reprosuri. In comparatie, (prea) lungile momente cand Maggie calatoreste cu autobuzul, se plimba pe strazi, intra in magazine, toate insotite de aceeasi muzica (tot mai suparatoare) sunt de un calm absolut, care-i dau filmului un ritm o idee prea lent. La prima vedere, pare ca Irina Palm nu are suficient material pentru a-si sustine cele peste 100 de minute, dar regizorul compenseaza cu un umor extrem de cald, aruncat exact unde trebuie de observatiile pline de bun-simt ale lui Maggie si de neprevazutul cercului social in care o catapulteaza noua ei ocupatie. Faithfull este ireprosabila in rolul retinutei Maggie, iar Manolojvic o completeaza interiorizat, intuind perfect tonul necesar.
