Părerea criticului
Cel mai bine ar fi să intri la It Ends with Us/Totul se termină cu noi ştiind cât mai puţine despre film, din simplul motiv că trailerul insistă să-ţi dezvăluie, cu conştiinciozitate unui tocilar enervant, toate momentele importante ale poveştii. Numai lucruri bune de spus despre mesajul acestei ecranizări după romanul omonim al lui Colleen Hoover, în care o femeie, Lily (Blake Lively), pare să fi depăşit o relaţie traumatizantă cu tatăl ei în trecut, doar pentru a se trezi captivă într-o relaţie încă şi mai traumatizantă alături de un bărbat aparent perfect.
Senzaţia pe care o ai uitându-te la It Ends with Us este că te uiţi de fapt la două filme, din păcate unul fiind mult mai interesant decât celălalt. Primul este despre seducţie, despre vulnerabilitate şi despre decizia conştientă de a coborî scutul care ţi-a devenit a doua natură pentru a primi în viaţa ta pe altcineva. Celălalt este despre paradisul distrus de forţa cataclismică a unei palme şi descoperirea că viaţa nu este altceva decât un construct cosmetizat, o Instapoză perfect încadrată pentru a înfăţişa doar perfecţiunea, măturând violenţa şi trauma în afara cadrului.
Personal, primul film mi-a plăcut mai mult, pentru că al doilea este de fapt o lecţie predată cu eficienţa unui ciocan pneumatic. Expresivă în ambele situaţii, Blake Lively are o chimie bună cu Justin Baldoni (cel mai bine cunoscut datorită rolului principal din Jane the Virgin), care este şi regizorul ecranizării. Încă de la prima întâlnire a celor două personaje, Lily şi Ryle, pe acoperişul unei clădiri, dansul gesturilor, al mimicii şi al cuvintelor cu dublu înţeles ambalează promisiunea unei relaţii perfecte. Scenariul îşi ia suficient timp (din durata nejustificat de mare de două ore şi zece minute) pentru a construi, cu atenţie şi răbdare, această promisiune, pentru a ne trage apoi covorul de sub picioare şi pentru a ne arăta că stăpânirea de sine şi şarmul neurochirurgului Ryle ascund de fapt o fire mult mai sumbră.
Cu toate bunele intenţii, It Ends with Us este atât de atent construit, încât îşi pierde treptat naturaleţea şi devine echivalentul narativ al unui joc Comoara lui Piticot. Tot ce se întâmplă are un singur scop, anume livrarea unui mesaj meritoriu despre independenţă, eliberare şi un "nu" categoric rostit apăsat în faţa abuzului. Oricât de ataşant în construirea acelei insule paradisiace din care eroina descoperă la un moment că trebuie să evadeze, succesiunea de decizii şi asumări a greşelilor capătă curând un aer de îndrumar de gestionare a unei relaţii abuzive.
Este complet nenatural modul cum scenariul scoate din pălărie un iubit din tinereţe al lui Lily (Brandon Sklenar, cunoscut mai ales din serialul 1923, prequel al lui Yellowstone) şi modul cum traumele din copilărie ale personajelor sunt folosite pentru a găsi motive pentru a rămâne sau a pleca. Mai mult, It Ends with Us oferă poate cea mai neinspirată utilizare a celebrului "pistol al lui Cehov", un element narativ menţionat pasager în prima parte a filmului, dar care capătă o nemaipomenită importanţă în final.
Dincolo de interpretarea lui Lively, It Ends with Us se poate lăuda şi cu una dintre cele mai eficiente conversaţii dintre o femeie abuzată şi un bărbat abuziv, prima făcându-l pe al doilea nu doar să-şi accepte acţiunile impardonabile, ci şi să renunţe la rolul de temnicer, să lase cheia pe masă şi să plece cu coada între picioare. Dar la sfârşit nu poţi să nu te întrebi dacă ce ai primit este suficient...
Senzaţia pe care o ai uitându-te la It Ends with Us este că te uiţi de fapt la două filme, din păcate unul fiind mult mai interesant decât celălalt. Primul este despre seducţie, despre vulnerabilitate şi despre decizia conştientă de a coborî scutul care ţi-a devenit a doua natură pentru a primi în viaţa ta pe altcineva. Celălalt este despre paradisul distrus de forţa cataclismică a unei palme şi descoperirea că viaţa nu este altceva decât un construct cosmetizat, o Instapoză perfect încadrată pentru a înfăţişa doar perfecţiunea, măturând violenţa şi trauma în afara cadrului.
Personal, primul film mi-a plăcut mai mult, pentru că al doilea este de fapt o lecţie predată cu eficienţa unui ciocan pneumatic. Expresivă în ambele situaţii, Blake Lively are o chimie bună cu Justin Baldoni (cel mai bine cunoscut datorită rolului principal din Jane the Virgin), care este şi regizorul ecranizării. Încă de la prima întâlnire a celor două personaje, Lily şi Ryle, pe acoperişul unei clădiri, dansul gesturilor, al mimicii şi al cuvintelor cu dublu înţeles ambalează promisiunea unei relaţii perfecte. Scenariul îşi ia suficient timp (din durata nejustificat de mare de două ore şi zece minute) pentru a construi, cu atenţie şi răbdare, această promisiune, pentru a ne trage apoi covorul de sub picioare şi pentru a ne arăta că stăpânirea de sine şi şarmul neurochirurgului Ryle ascund de fapt o fire mult mai sumbră.
Cu toate bunele intenţii, It Ends with Us este atât de atent construit, încât îşi pierde treptat naturaleţea şi devine echivalentul narativ al unui joc Comoara lui Piticot. Tot ce se întâmplă are un singur scop, anume livrarea unui mesaj meritoriu despre independenţă, eliberare şi un "nu" categoric rostit apăsat în faţa abuzului. Oricât de ataşant în construirea acelei insule paradisiace din care eroina descoperă la un moment că trebuie să evadeze, succesiunea de decizii şi asumări a greşelilor capătă curând un aer de îndrumar de gestionare a unei relaţii abuzive.
Este complet nenatural modul cum scenariul scoate din pălărie un iubit din tinereţe al lui Lily (Brandon Sklenar, cunoscut mai ales din serialul 1923, prequel al lui Yellowstone) şi modul cum traumele din copilărie ale personajelor sunt folosite pentru a găsi motive pentru a rămâne sau a pleca. Mai mult, It Ends with Us oferă poate cea mai neinspirată utilizare a celebrului "pistol al lui Cehov", un element narativ menţionat pasager în prima parte a filmului, dar care capătă o nemaipomenită importanţă în final.
Dincolo de interpretarea lui Lively, It Ends with Us se poate lăuda şi cu una dintre cele mai eficiente conversaţii dintre o femeie abuzată şi un bărbat abuziv, prima făcându-l pe al doilea nu doar să-şi accepte acţiunile impardonabile, ci şi să renunţe la rolul de temnicer, să lase cheia pe masă şi să plece cu coada între picioare. Dar la sfârşit nu poţi să nu te întrebi dacă ce ai primit este suficient...
