Este primul film realizat de Tarkovski cu un actor genial in rolul principal.Nikolai Burliaevv.
Vegetarian
pe 22 Martie 2015 00:49
Un ofiter rus zice in film ca in Siberia de unde venea el , 300 km este similar cu aproape ..
Acest film este reluat periodic si difuzat online la Neptun tv . A fost in 21 martie 2015 .
Putine filme sunt difuzate pe net si reluate gratis de catre televiziuni ..
cezarika21
pe 10 Februarie 2014 13:16
Anii '50-'60 au fost ani în care cinematografia sovietică se întrecea în a face filme de propagandă despre războiul crud dus de Germania Fascistă împotriva URSS-ului, pe care-l denumiseră "Marele Război pentru Apărarea Patriei". Cineaştii sovietici aveau grijă să nu sufle niciun cuvânt despre faptul că URSS şi Germania Nazistă fuseseră o lungă perioadă aliaţi şi invadaseră împreună Polonia în septembrie 1939, apoi sovieticii ocupaseră teritorii şi din alte ţări printre care şi România. Până la declanşarea războiului germano-sovietic în 1941, armatele sovietice realizaseră deja numeroase măceluri în care muriseră zeci de mii de oameni.
Cineastul Andrei Tarkovski a preluat un astfel de scenariu, după ce proiectul tânărului Eduard Abalov fusese respins ca nesatisfăcător. Filmările au fost realizate rapid, iar rezultatul i-a uimit aproape pe toţi. Tarkovski a rescris povestea cu lumini şi umbre, cu elemente simbol precum crucea care este parţial doborâtă de o bombă, cu o atmosferă întunecată (mlaştini, noroaie nesfârşite, copaci arşi şi doborâţi la pământ, clădiri ruinate, pereţi scrijeliţi de condamnaţii la moarte).
Accentul nu este pus pe războiul în sine, ci pe destinele individuale ale unor militari. În centrul filmului se află povestea lui Ivan, copilul de 12 ani rămas orfan după ce mama, sora şi probabil şi tatăl i-au fost ucişi de nemţi, şi care preferă să-şi rişte viaţa în linia întâi a frontului pentru a le plăti inamicilor pentru faptul că i-au distrus viaţa. Tarkovski îi reconstituie porţiuni de viaţă prin flash-back-uri sub forma unor vise, evidenţiindu-i profundele răni sufleteşti produse de război. Ivan este copilul căruia războiului i-a curmat brusc copilăria, silindu-l să se maturizeze. Militarii care intră în contact cu Ivan nu au acea atitudine eroică proprie filmelor de propagandă sovietice, ci sunt oameni simpli ce simt frica, revolta şi dezgustul faţă de război. Nu e nimic eroic în acest război, ci numai distrugeri, morţi şi răni sufleteşti deschise. Scurtele momente luminoase precum copilăria fericită a lui Ivan sau episodul romantic din pădurea cu mesteceni apar doar sub forma unor vise sau a unor speranţe greu de realizat.
"Copilăria lui Ivan" este unul dintre cele mai vehemente proteste cinematografice împotriva războiului. Secvenţele sale nu sunt patetice, ci deosebit de realiste, şi conturează dimensiunea reală a acestui eveniment tragic. Exceptând scurtul moment de euforie prilejuit de proclamarea păcii, victoria finală are înainte de toate o latură tragică care se observă atunci când se face bilanţul - oameni morţi sau deveniţi invalizi, agoniseala de o viaţă distrusă, ani din viaţă pierduţi. Privit metaforic, acest film este o pendulare între Rai şi Iad, între ceea ce ar trebui să fie viaţa pe Pământ (după cum reiese din visele lui Ivan) şi ceea ce este ea în realitate.
cosmin_kedii
pe 25 August 2013 08:25
Copilaria lui Ivan este o dovadă clară a geniului lui Andrei Tarkovsky lui . Primul său film de lung metraj este deja incredibil de frumos, incredibil de subtil, incredibil de îndrăzneț, incredibil de stăpânit
pisicuta1
pe 25 Martie 2013 23:15
un film de Tarkovsk este intotdeauna un film foarte bun ,merita vazut o capodopera
sabinalin
pe 27 Iunie 2012 18:56
La varsta de 30 de ani cel ce poate fi considerat un Dostoievski al cinematografiei sovietice isi "facea mana" cu un film in care glorifica eroismul oamenilor simpli, puterea acestora de a se sacrifica pentru o cauza mareata. Asa cum se intampla in cazul marilor cineasti, ceea ce la altii ar fi fost un simplu film de propaganda se transforma in cazul de fata intr-o pelicula de mare finete psihologica. Ramanem cu cateva figuri de neuitat, cu cateva scene de inalta maiestrie cinematografica, cu senzatia de plenitudine pe care o are un cinefil cand vizioneaza un film facut cu simtul raspunderii. Tarkovski debuta astfel in forta cu un Leu de aur la Venezia, un premiu care anunta o cariera cu putine filme, doar alte sase lungmetraje, dar unica in cinematografia mondiala...
ciprian34
pe 22 Aprilie 2012 23:00
Dupa ce am vazut Calauza, Andrei Rubliov si Nostalghia nu puteam sa-l parasesc pe Tarkovski pentru ca am intrat in labirintul lui din care nu mai stii pe unde sa iesi.Asa sunt si filmele lui ca un labirint,au o multime de semnificati pe care tu trebuie sa le descoperi
MIRCEA_mircea
pe 20 Ianuarie 2010 15:56
Sfârşitul copilăriei şi începutul filosofiei - Ivanovo detstvo / Copilăria lui Ivan
Marian Rădulescu
noiembrie 2007
Rusia, al Doilea Război Mondial. Ivan (Nikolai Burliaev), un băiat de 12 ani, a cărui mamă a fost ucisă, devine cercetaş, trăieşte intens viaţa de front şi moare executat de nazişti. Obiectivul (director de imagine: Vadim Iusov) surprinde nu numai ceea ce vede eroul, ci şi ceea ce gândeşte, visează şi îşi închipuie el.
În micro-studiul său dedicat vieţii şi operei lui Andrei Tarkovski, Costion Nicolescu observa că, în ciuda titlului său, Copilăria lui Ivan (Leul de Aur la Veneţia, în 1962) nu este - paradoxal - atât un film despre copilărie, cât un film despre rai şi iad. Astfel, raiul - imaginat prin cele patru vise care deschid, secţionează şi închid filmul - este ceea ce ar putea fi şi ar trebui să fie pământul în condiţii normale. "Regăsim în aceste scurte scene de vis, nota Nicolescu, toate nostalgiile lui Tarkovski: zborul, mama, fântâna, pădurea, plaja, marea, calul, merele, jocul, apa, iubirea-prietenie, alergarea, câinele" - prilejuri de aleasă puritate de gând (sugestiv redată prin sonorităţi alese şi de compozitorul Viaceslav Ovcinikov) ce "se revarsă şi asupra lumii celor maturi, împrumutând relaţiilor şi atitudinilor o candoare nostalgică" (Cristina Corciovescu). Iadul, pe de altă parte, este "realitatea, războiul, nebunia, biserica distrusă, spaima, noroiul, moartea absurdă, zgomotul obuzelor". Raiul este vis "pur, luminos", străbătut de "o lumină ce nu este cea a soarelui", ci de o alta, "veşnică şi atotcuprinzătoare", ce "vine din trecut şi aşteaptă în viitor", fiind - deocamdată - întrerupt de infernul prezent, însă şi iadul e presărat cu fărâme de rai: "îmbrăţişarea infirmierei de către un căpitan este, poate, cea mai tulburătoare îmbrăţişare din istoria cinematografului: căpitanul o ţine suspendată pe fată deasupra unei tranşee şi, pentru câteva clipe, timpul însuşi este suspendat, iar iadul este abolit; mersul fetei pe trunchiul prăbuşit de mesteacăn; muzica la gramofon în adăpostul din linia întâi; un album cu gravuri (Apocalipsa lui Dürer); focul; o baie fierbinte, un ceai şi mai fierbinte, o picătură de alcool; un zâmbet trist, un gest de tandreţe; o cutie de conservă lăsată ca din întâmplare pentru un nebun, numai aparent inutil; pădurea de mesteceni; un copil adormit purtat în braţe; disponibilitatea de a te îndrăgosti fără să aştepţi nimic de la viitor." Toate - comentează Costion Nicolescu în substanţialul său eseu Viaţa şi patimile lui Andrei Tarkovski din suplimentul Litere, Arte & Idei al ziarului Cotidianul (ediţia din 22 februarie 1993) - sunt "recuperate şi recuperatoare" şi doar din când în când "o cruce apasă greu din cadru, proiectată pe un cer şi mai greu" - crucea pe care o are de purtat lumea, într-un timp istoric în care nimeni nu-şi face planuri de viitor. Timpul, în acest lungmetraj de debut al lui Tarkovski (filmul cu structura narativă cea mai "inteligibilă", cea mai "clasică" din întreaga sa creaţie), nu mai are răbdare cu oamenii, se trăieşte momentul dur, toţi sunt gata să moară şi jertfa e condiţia normală şi obligatorie.
Artiştii sunt - se ştie - adesea orgolioşi. Nu multe sunt cazurile din breasla artiştilor în care triumfă atitudinile de fair-play şi buna credinţă în judecarea viziunii (valorii) unui confrate. Iată că unul din cei mai personali şi stimaţi regizori, Ingmar Bergman, a intuit şi chiar recunoscut (în cartea sa de memorii, Norstedts Förlag / Lanterna magică) geniul lui Andrei Tarkovski, vorbind astfel despre a sa ars poetica: "Filmul, când nu este document, este vis. De aceea Tarkovski este cel mai mare dintre toţi. El se mişcă în camera viselor cu naturaleţe. El nu explică nimic şi, în definitiv, ce-ar putea explica? El este un vizionar care a reuşit să-şi pună în scenă viziunile, folosind cel mai greu, dar totodată cel mai simplu dintre procedee. Toată viaţa am bătut la uşile camerelor în care el se mişcă cu atâta naturaleţe. Doar rareori am reuşit să mă furişez acolo."
"După ce am terminat Copilăria lui Ivan - se confesa Andrei Tarkovski în cartea sa, Sculpting in Time - am avut presentimentul că cinematografia îmi era atunci la îndemână. Când joci baba-oarba, cu ochii legaţi, cunoşti, de asemenea, această certitudine de a simţi prezenţa altuia, chiar dacă acesta îşi ţine răsuflarea. Cinematografia era acolo, foarte aproape, o simţeam cu simţul meu interior, asemenea celui cu care câinele de vânătoare îşi adulmecă vânatul. Un miracol se petrecuse. Filmul era reuşit. Altceva se cerea acum de la mine: trebuia să înţeleg ce era cinematografia."
Copilăria lui Ivan - remarca scriitorul Romulus Rusan - "este sfârşitul copilăriei lui Tarkovski; este părăsirea universului de concepte lirice din Compresorul şi vioara şi intrarea în universul de relaţii filosofice care avea să culmineze în Rubliov.
Acest film este reluat periodic si difuzat online la Neptun tv . A fost in 21 martie 2015 .
Putine filme sunt difuzate pe net si reluate gratis de catre televiziuni ..
Cineastul Andrei Tarkovski a preluat un astfel de scenariu, după ce proiectul tânărului Eduard Abalov fusese respins ca nesatisfăcător. Filmările au fost realizate rapid, iar rezultatul i-a uimit aproape pe toţi. Tarkovski a rescris povestea cu lumini şi umbre, cu elemente simbol precum crucea care este parţial doborâtă de o bombă, cu o atmosferă întunecată (mlaştini, noroaie nesfârşite, copaci arşi şi doborâţi la pământ, clădiri ruinate, pereţi scrijeliţi de condamnaţii la moarte).
Accentul nu este pus pe războiul în sine, ci pe destinele individuale ale unor militari. În centrul filmului se află povestea lui Ivan, copilul de 12 ani rămas orfan după ce mama, sora şi probabil şi tatăl i-au fost ucişi de nemţi, şi care preferă să-şi rişte viaţa în linia întâi a frontului pentru a le plăti inamicilor pentru faptul că i-au distrus viaţa. Tarkovski îi reconstituie porţiuni de viaţă prin flash-back-uri sub forma unor vise, evidenţiindu-i profundele răni sufleteşti produse de război. Ivan este copilul căruia războiului i-a curmat brusc copilăria, silindu-l să se maturizeze. Militarii care intră în contact cu Ivan nu au acea atitudine eroică proprie filmelor de propagandă sovietice, ci sunt oameni simpli ce simt frica, revolta şi dezgustul faţă de război. Nu e nimic eroic în acest război, ci numai distrugeri, morţi şi răni sufleteşti deschise. Scurtele momente luminoase precum copilăria fericită a lui Ivan sau episodul romantic din pădurea cu mesteceni apar doar sub forma unor vise sau a unor speranţe greu de realizat.
"Copilăria lui Ivan" este unul dintre cele mai vehemente proteste cinematografice împotriva războiului. Secvenţele sale nu sunt patetice, ci deosebit de realiste, şi conturează dimensiunea reală a acestui eveniment tragic. Exceptând scurtul moment de euforie prilejuit de proclamarea păcii, victoria finală are înainte de toate o latură tragică care se observă atunci când se face bilanţul - oameni morţi sau deveniţi invalizi, agoniseala de o viaţă distrusă, ani din viaţă pierduţi. Privit metaforic, acest film este o pendulare între Rai şi Iad, între ceea ce ar trebui să fie viaţa pe Pământ (după cum reiese din visele lui Ivan) şi ceea ce este ea în realitate.
Marian Rădulescu
noiembrie 2007
Rusia, al Doilea Război Mondial. Ivan (Nikolai Burliaev), un băiat de 12 ani, a cărui mamă a fost ucisă, devine cercetaş, trăieşte intens viaţa de front şi moare executat de nazişti. Obiectivul (director de imagine: Vadim Iusov) surprinde nu numai ceea ce vede eroul, ci şi ceea ce gândeşte, visează şi îşi închipuie el.
În micro-studiul său dedicat vieţii şi operei lui Andrei Tarkovski, Costion Nicolescu observa că, în ciuda titlului său, Copilăria lui Ivan (Leul de Aur la Veneţia, în 1962) nu este - paradoxal - atât un film despre copilărie, cât un film despre rai şi iad. Astfel, raiul - imaginat prin cele patru vise care deschid, secţionează şi închid filmul - este ceea ce ar putea fi şi ar trebui să fie pământul în condiţii normale. "Regăsim în aceste scurte scene de vis, nota Nicolescu, toate nostalgiile lui Tarkovski: zborul, mama, fântâna, pădurea, plaja, marea, calul, merele, jocul, apa, iubirea-prietenie, alergarea, câinele" - prilejuri de aleasă puritate de gând (sugestiv redată prin sonorităţi alese şi de compozitorul Viaceslav Ovcinikov) ce "se revarsă şi asupra lumii celor maturi, împrumutând relaţiilor şi atitudinilor o candoare nostalgică" (Cristina Corciovescu). Iadul, pe de altă parte, este "realitatea, războiul, nebunia, biserica distrusă, spaima, noroiul, moartea absurdă, zgomotul obuzelor". Raiul este vis "pur, luminos", străbătut de "o lumină ce nu este cea a soarelui", ci de o alta, "veşnică şi atotcuprinzătoare", ce "vine din trecut şi aşteaptă în viitor", fiind - deocamdată - întrerupt de infernul prezent, însă şi iadul e presărat cu fărâme de rai: "îmbrăţişarea infirmierei de către un căpitan este, poate, cea mai tulburătoare îmbrăţişare din istoria cinematografului: căpitanul o ţine suspendată pe fată deasupra unei tranşee şi, pentru câteva clipe, timpul însuşi este suspendat, iar iadul este abolit; mersul fetei pe trunchiul prăbuşit de mesteacăn; muzica la gramofon în adăpostul din linia întâi; un album cu gravuri (Apocalipsa lui Dürer); focul; o baie fierbinte, un ceai şi mai fierbinte, o picătură de alcool; un zâmbet trist, un gest de tandreţe; o cutie de conservă lăsată ca din întâmplare pentru un nebun, numai aparent inutil; pădurea de mesteceni; un copil adormit purtat în braţe; disponibilitatea de a te îndrăgosti fără să aştepţi nimic de la viitor." Toate - comentează Costion Nicolescu în substanţialul său eseu Viaţa şi patimile lui Andrei Tarkovski din suplimentul Litere, Arte & Idei al ziarului Cotidianul (ediţia din 22 februarie 1993) - sunt "recuperate şi recuperatoare" şi doar din când în când "o cruce apasă greu din cadru, proiectată pe un cer şi mai greu" - crucea pe care o are de purtat lumea, într-un timp istoric în care nimeni nu-şi face planuri de viitor. Timpul, în acest lungmetraj de debut al lui Tarkovski (filmul cu structura narativă cea mai "inteligibilă", cea mai "clasică" din întreaga sa creaţie), nu mai are răbdare cu oamenii, se trăieşte momentul dur, toţi sunt gata să moară şi jertfa e condiţia normală şi obligatorie.
Artiştii sunt - se ştie - adesea orgolioşi. Nu multe sunt cazurile din breasla artiştilor în care triumfă atitudinile de fair-play şi buna credinţă în judecarea viziunii (valorii) unui confrate. Iată că unul din cei mai personali şi stimaţi regizori, Ingmar Bergman, a intuit şi chiar recunoscut (în cartea sa de memorii, Norstedts Förlag / Lanterna magică) geniul lui Andrei Tarkovski, vorbind astfel despre a sa ars poetica: "Filmul, când nu este document, este vis. De aceea Tarkovski este cel mai mare dintre toţi. El se mişcă în camera viselor cu naturaleţe. El nu explică nimic şi, în definitiv, ce-ar putea explica? El este un vizionar care a reuşit să-şi pună în scenă viziunile, folosind cel mai greu, dar totodată cel mai simplu dintre procedee. Toată viaţa am bătut la uşile camerelor în care el se mişcă cu atâta naturaleţe. Doar rareori am reuşit să mă furişez acolo."
"După ce am terminat Copilăria lui Ivan - se confesa Andrei Tarkovski în cartea sa, Sculpting in Time - am avut presentimentul că cinematografia îmi era atunci la îndemână. Când joci baba-oarba, cu ochii legaţi, cunoşti, de asemenea, această certitudine de a simţi prezenţa altuia, chiar dacă acesta îşi ţine răsuflarea. Cinematografia era acolo, foarte aproape, o simţeam cu simţul meu interior, asemenea celui cu care câinele de vânătoare îşi adulmecă vânatul. Un miracol se petrecuse. Filmul era reuşit. Altceva se cerea acum de la mine: trebuia să înţeleg ce era cinematografia."
Copilăria lui Ivan - remarca scriitorul Romulus Rusan - "este sfârşitul copilăriei lui Tarkovski; este părăsirea universului de concepte lirice din Compresorul şi vioara şi intrarea în universul de relaţii filosofice care avea să culmineze în Rubliov.