Părerea criticului
În general nu ne bucură şuvoiul de premiere ce se chinuie să reambaleze poveşti şi basme populare, dar Jack şi uriaşii are câteva atuuri pentru a justifica o vizită la cinema. Regizat de Bryan Singer (seria X-Men) şi cu o distribuţie cel mai puţin simpatică, filmul se lansează vineri pe ecrane, inclusiv pe ecranul IMAX. Acum mai bine de o lună Cinemagia l-a putut vedea pe Nicholas Hoult în rolul titular, iar acum îţi putem spune la ce să te aştepţi de la aventura inspirată de basmul Jack şi vrejul de fasole.
În primul rând, filmul ne-a făcut să ne întrebăm (pentru a nu ştiu câta oară) de ce este atât de dificil să păstrezi uscate nişte boabe de fasole! Crescut cu legende despre uriaşi, Jack (Nicholas Hoult, la a doua premieră pe ecrane în martie, după Iubitul meu e zombi) ajunge să provoace prăpăd în regat când pe legendarele boabe de fasole cad inofensive picături de ploaie. Faptul că în casa lui Jack, ridicată de giganticul vrej spre tărâmul din nori al uriaşilor, se afla şi moştenitoarea regatului, nu face decât să crească miza: vrăjit de inocenţa prinţesei Isabelle (Eleanor Tomlinson), Jack se alătură echipei de salvare conduse de descurcăreţul Elmont (Ewan McGregor).
Jack şi uriaşii are ritm şi nu stă deloc rău la capitolul efecte speciale, chiar dacă ţi-ai dori la un moment ca uriaşii cu care eroii vor da vrând-nevrând nas în... genunchi să arate puţin mai ameninţători. Imensa diferenţă de dimensiune dintre eroi şi uriaşi avea un potenţial extraordinar din punctul de vedere al efectelor speciale moderne, doar că uriaşii arată de parcă Singer i-ar fi luat direct dintr-un joc de calculator, fără a mai investi timp şi bani în aspectul lor.
Este un rateu serios pentru un film cu buget de aproape 200 de milioane de dolari şi o amânare de nouă luni justificată, au spus producătorii, de eforturi consistente pentru ca rezultatul final să arate cât mai bine pe marele ecran. Distribuirea lui Bill Nighy în rolul lui Fallon, liderul uriaşilor, nu salvează filmul de la absenţa unui villain convingător prin altceva decât dimensiune.
Dar Jack şi uriaşii compensează cu câteva interpretări foarte bune şi cu un scenariu suficient de complicat pentru a-ţi menţine atenţia trează. Nu este vorba doar de dragoste în filmul lui Singer, ci şi de politică, trădare şi intrigi. La coroana regatului visează şi lordul Roderick (un Stanley Tucci greu de recunoscut), gata de orice pentru a se căsători cu frumoasa Isabelle sau, dacă ocazia apare, să-l scurteze de-un cap pe regele Brahmwell (Ian McShane). Rolul cel mai simpatic îl are Ewen Bremner, pe care poate ţi-l aminteşti din Trainspotting şi Snatch, aici în rolul lui Wicke, trăsnitul aghiotant al lordului Roderick.
Mai mult decât un fantasy medieval, Jack şi uriaşii este în primul rând o odă adusă iniţiativei şi curajului, dar şi refuzului de a accepta tradiţii şi reguli lipsite de conţinut. Fermierul Jack şi prinţesa Isabelle îşi vor da seama curând că legile regatului, care nu-i permit prințesei decât mâna cuiva de același de rang, nu le vor putea ţine dragostea în frâu.
Este adevărat că aşteptam mai mult de la Jack şi uriaşii, dar ultima parte a filmului, când între oameni şi giganţi se va da o luptă pe viaţă şi pe moarte, merită toţi banii. Jack şi uriaşii se poate lăuda şi cu una dintre cele mai inspirate morţi a unui personaj negativ din ultimii ani de cinema.
În primul rând, filmul ne-a făcut să ne întrebăm (pentru a nu ştiu câta oară) de ce este atât de dificil să păstrezi uscate nişte boabe de fasole! Crescut cu legende despre uriaşi, Jack (Nicholas Hoult, la a doua premieră pe ecrane în martie, după Iubitul meu e zombi) ajunge să provoace prăpăd în regat când pe legendarele boabe de fasole cad inofensive picături de ploaie. Faptul că în casa lui Jack, ridicată de giganticul vrej spre tărâmul din nori al uriaşilor, se afla şi moştenitoarea regatului, nu face decât să crească miza: vrăjit de inocenţa prinţesei Isabelle (Eleanor Tomlinson), Jack se alătură echipei de salvare conduse de descurcăreţul Elmont (Ewan McGregor).
Jack şi uriaşii are ritm şi nu stă deloc rău la capitolul efecte speciale, chiar dacă ţi-ai dori la un moment ca uriaşii cu care eroii vor da vrând-nevrând nas în... genunchi să arate puţin mai ameninţători. Imensa diferenţă de dimensiune dintre eroi şi uriaşi avea un potenţial extraordinar din punctul de vedere al efectelor speciale moderne, doar că uriaşii arată de parcă Singer i-ar fi luat direct dintr-un joc de calculator, fără a mai investi timp şi bani în aspectul lor.
Este un rateu serios pentru un film cu buget de aproape 200 de milioane de dolari şi o amânare de nouă luni justificată, au spus producătorii, de eforturi consistente pentru ca rezultatul final să arate cât mai bine pe marele ecran. Distribuirea lui Bill Nighy în rolul lui Fallon, liderul uriaşilor, nu salvează filmul de la absenţa unui villain convingător prin altceva decât dimensiune.
Dar Jack şi uriaşii compensează cu câteva interpretări foarte bune şi cu un scenariu suficient de complicat pentru a-ţi menţine atenţia trează. Nu este vorba doar de dragoste în filmul lui Singer, ci şi de politică, trădare şi intrigi. La coroana regatului visează şi lordul Roderick (un Stanley Tucci greu de recunoscut), gata de orice pentru a se căsători cu frumoasa Isabelle sau, dacă ocazia apare, să-l scurteze de-un cap pe regele Brahmwell (Ian McShane). Rolul cel mai simpatic îl are Ewen Bremner, pe care poate ţi-l aminteşti din Trainspotting şi Snatch, aici în rolul lui Wicke, trăsnitul aghiotant al lordului Roderick.
Mai mult decât un fantasy medieval, Jack şi uriaşii este în primul rând o odă adusă iniţiativei şi curajului, dar şi refuzului de a accepta tradiţii şi reguli lipsite de conţinut. Fermierul Jack şi prinţesa Isabelle îşi vor da seama curând că legile regatului, care nu-i permit prințesei decât mâna cuiva de același de rang, nu le vor putea ţine dragostea în frâu.
Este adevărat că aşteptam mai mult de la Jack şi uriaşii, dar ultima parte a filmului, când între oameni şi giganţi se va da o luptă pe viaţă şi pe moarte, merită toţi banii. Jack şi uriaşii se poate lăuda şi cu una dintre cele mai inspirate morţi a unui personaj negativ din ultimii ani de cinema.
