Mama, te urăsc! Mama, te iubesc! Cred că majoritatea copiilor zic asta și fac la fel. Eu însumi am zis.
user-5c9f8c2e87074
pe 16 Mai 2021 23:55
Un film sensibil ,poetic despre demonii interiori ai unui adolescent agitat ce nu își găsește locul ,permanent iritat de mama lui probabil nu foarte inspirata în abordarea relației cu fiul ei. Excelent filmat cu detalii și o simbolistica onirica ,cu muzica ce te invadeaza filmul e realmente o promisiune pt un regizor extrem de interesant.
dincolodenume
pe 20 Noiembrie 2017 19:32
Suntem incapabili sa avem grija de propriile vieti, insa primim toti, indiferent de locul in care triam, indiferent de gradul de educatie, de coeficientul de inteligenta, de instabilitate emotionala de care dam dovada, primim toti capacitatea fiziologica de a fi parinti.
Toti ne ucidem propriile mame chiar si numai pentru o secunda, pentru o clipa. Ajungem sa nu stim cum sa manageriem sentimentele frustrarii, a lipsei de atentie ori a importantei pe care vrem sa o avem in fata mamei.
Filmul asta este despre disperare, disperarea unui copil dupa iubirea paterna, chiar daca vorbim doar despre mama. Nevoia imbratisarii tatalui, a strangerii acelui trup puternic in brate, aceasta nevoie neimplinita ne poate arunca pe cele mai diverse carari ce striga dupa implinire.
"Am omorât-o pe mama" este o poveste plina de sensibilitate, de durere si de nonconformism.
lili22
pe 04 Martie 2017 21:30
Am impresia ca am vazut foarte multe filme in care relatia mama- copil este abordata din toate unghiurile , filmul acesta este unul bun, daca luam in calcul si maturitatea regizorului,raportata la varsta.
borisvultur
pe 22 Ianuarie 2017 13:20
Revăd primul film al lui Dolan ca să-mi reamintesc maniera sa de a filma . Imagini sintetizatoare, obiecte în prim-plan, invazia muzicii, filmări au ralenti, curgerea culorilor, oniricul răvășitor, monologul în alb-negru, răzbunările lui Hubert din imaginația subversivă și, mai ales, respectarea palierului narativ.
Darkayn
pe 12 Mai 2016 18:52
Xavier Dolan, un tânăr de 20 ani uimește Europa, în special Franța în 2009 cu talentul său, de care nu pot să mă îndoiesc după vizionarea acestui film. Să zic că e perfect, nu pot, dar că e mai mult decât bun, asta e sigur! J'ai tué ma mère ne prezintă o istorie despre ralația mamă-fiu ce mi-a amintit de We Need to Talk About Kevin, dar care îi pierde mult la capitolul tragediei și la jocul lui Ezra Miller. Xavier Dolan la sigur e un regizor a-l viitorului și mă uit ca a scoate destul de des filme apreciate. Această peliculă merită o atenție deosebită, în special recomand celor care au probleme familiare, dar și celor care iubesc ceva mai deosebit, o imagine placută, muzică bună și o prezentare sinceră a confictului dintre părinți și copii. Deși are și multe neglijențe, se poate de iertat unui tânăr regizor de 20 de ani.
a_anywhere
pe 12 Mai 2014 23:21
"(...) Singurul lucru de ucis într-o viatã
este dusmanul din tine, miezul dublu.
E o artã sã stãpânesti asa ceva.
Cât de buni artisti ne dovedim a fi pânã la urmã? (...)"
Nu e cel mai convingator film despre obstacolele (reale sau imaginare) care se interpun in relatiile parinti-copii, insa Xavier Dolan a reusit sa redea foarte credibil animozitatea pe care adolescentii o resimt uneori pentru parinti. Hubert e un tanar consumat de pornirile impetuoase ale varstei si si-a facut din mama lui un dusman, insa finalul reaseaza relatia pe fagasul normal, exact cum se intampla uneori si in viata.
Cred ca Xavier Dolan are un talent incredibil si o maturitate coplesitoare,deja creeandu-si un stil aparte,un stil personal,numai dupa 2 file regizate.Ma gandesc la viitorul lui si tot ce pot sa sper este ca nu se va lasa de meserai asta si ca ne va uimi in continuare.J'ai tué ma mère este un film apasator,realsit care te baga si te scoate dintr-o transa continua.Relatia mama-fiu este tratata cu o sensibilitate mascata inteligent.Desfasurarea actiunii este repetativa uneori dar glasurile actorilor te scot intodeauna la suprafata,facandu-te sa te astepti la ce-i mai rau.In final pot spune ca este un film foarte impresionant cu mai multe coborasuri decat suisuri,care te face sa-ti pui intrebari despre propria viata.
Toti ne ucidem propriile mame chiar si numai pentru o secunda, pentru o clipa. Ajungem sa nu stim cum sa manageriem sentimentele frustrarii, a lipsei de atentie ori a importantei pe care vrem sa o avem in fata mamei.
Filmul asta este despre disperare, disperarea unui copil dupa iubirea paterna, chiar daca vorbim doar despre mama. Nevoia imbratisarii tatalui, a strangerii acelui trup puternic in brate, aceasta nevoie neimplinita ne poate arunca pe cele mai diverse carari ce striga dupa implinire.
"Am omorât-o pe mama" este o poveste plina de sensibilitate, de durere si de nonconformism.
este dusmanul din tine, miezul dublu.
E o artã sã stãpânesti asa ceva.
Cât de buni artisti ne dovedim a fi pânã la urmã? (...)"