Părerea criticului
O femeie din Vestul salbatic, Jane (Natalie Portman), alături de soţul ei (Noah Emmerich) şi de fostul iubit pistolar Dan Frost (Joel Edgerton), trebuie să se apere de o bandă de tâlhari condusă de sinistrul John Bishop (Ewan McGregor). Iată, pe scurt, subiectul acestui western atipic, în care se dă o atenție deosebită personajelor.

Avem un cowboy tipic - jucat de unul dintre actorii pe care am început să-l îndrăgim din ce în ce mai tare (Joel Edgerton, remarcabil în jocul din Exodus: Gods and Kings/Exodus: Zei și regi, trecând prin interpretarea la fel de memorabilă din Black Mass și acum în rol de cowboy). Dar care nu acționează chiar ca un cowboy tipic - construiește bombe (probabil în Razboiul de secesiune a învățat asta) ca să scape de banda lui John Bishop. Avem apoi un șef carismatic de bandă de tâlhari (McGregor, aproape de nerecunoscut din spatele machiajului). Și atipic, o damsel in distress care trebuie salvată, dar care știe să și țină o armă în mână.

Filmul urmărește rețeta unui western, dar unul îmbogățit cu un mesaj feminist, ce lipsea din filmele unor John Ford sau Sergio Leone. Personajul lui Natalie Portman nu este doar o domniță la ananghie și nici doar o femeie a armelor, oricând gata să spulbere capete. Este un pic din amandouă, și ne-a plăcut acestă nuanță.

Totodată, personajele principale Dan Frost și Jane au complexitate și se dezvăluie treptat prin flashbackuri. Linia morală a poveștii este fină și sinuoasă, nu tranșantă ca într-un western tipic. Dar are locuri comune - plasarea în regiunea de frontieră a Vestului Sălbatic, scenele cu oameni înarmați și călări, ținutele de cowboy. Violența face notă diferită. Dacă multe westernuri au deviat spre comic sau spre poveste romantică, filmul Jane Got a Gun este unul sângeros. Muzica e marele absent, sau cel puțin așa am simțit noi; în mod cert nu mai este un personaj în sine așa cum reușea să facă Ennio Morricone cu compozițiile sale. Contrar westernurilor, în Jane Got a Gun încăierarea dintre cowboys și tâlhari nu se mai face în prezența a numeroși martori, spectatorul e singurul observator al „duelului”.

Jane Got a Gun dă senzația unui episod din ceva ce putea să fie mult mai mare. Dar chiar și așa, faptul că mult amânatul proiect Jane Got a Gunnu mai este un miraj, ne bucură!