Un documentar bun despre o femeie cu o voce minunata si cu o existenta foarte scurta.
paul_van-bert
pe 24 Iulie 2019 08:59
Povestea lui Janis Joplin, fetița cea urâtă din Port Arthur, Texas, care și-a urmat cu curaj steaua, în scurta și trista sa existență pe acest pământ. Cât de departe poți ajunge dacă crezi cu adevărat în visele tale? Care este limita? Unde ne oprim, de obicei, noi oamenii? La capătul nesfârșitelor zbuciumări interioare și a unei lupte oarbe pentru a cânta oamenilor de pe o scenă cât mai înaltă, a existat interpretarea piesei „Ball and Chain” la Monterey Pop Festival. Dumnezeule mare! Ne-a pârjolit sufletele, ne-a făcut mici, mici, neînsemnați, ne-a desființat ca oameni. O voce, un murmur, un strigăt și-o unduire sonoră care să ne mângâie inimile dărâmate, mizerabile... Acel „Wow” pe care l-am citit pe buzele lui Mama Cass Elliot prezentă la concert a spus totul! Restul e neimportant.
Să reziste în industrie, Janis a mai scos șlagăre, albume, a schimbat trupele, instrumentiștii, managerii, căutându-și desăvârșirea și împlinirea supremă. A dat greș cu viața la 27 de ani exagerând cu „stimulentele”. Zborul a fost frânt, însă s-a născut o nouă legendă. Amy Berg a lucrat 7 ani pentru a arăta încă o dată lumii întregi cum stă treaba cu stelele.
Ticul
pe 13 Iulie 2017 20:56
Personaj-spectacol! Minunată! Documentarul, de asemenea, grozav!
cosmin742000
pe 24 Iulie 2016 15:43
Un documentar foarte bun despre cea mai buna voce feminina de blues-rock