Imi vine greu sa dau o nota acestui film. De ce Japon? Nu stiu de ce, nici dupa doua ore de film terminat si ingropat. Definitiv.
Ametitor de lent (pana si derulat cu viteza maxima), el da de-a dreptul impresia unei filmari cu camera fixata pe spinarea unui melc care se plimba in cerc. De mult n-am mai avut senzatia asta... Dar nu e singura senzatie pe care am avut-o, pentru ca fara doar si poate filmul lasa o senzatie. Nu una buna sau placuta insa, ci o combinatie intreaga de senzatii stanjenitoare incepand e la plictiseala de moarte - ca tot veni vorba, de dezgust, din nou de plictiseala, de contemplare di descompuere, din nou de plictiseala, de mizerie si saracie simpla si orice alteceva, dar din nou de plictiseala... Vreau asa ceva? Nu stiu. Nimic frumos, nici macar in natura, cu toti cei cativa mii de kilometri de pelicula plimbata prin tufisuri, bolovani si mortaciuni.
Conteplativ, contemplativ, meditativ si inexorabil, implacabil si accidental, fatal si in orice fel. Mizerie si mizerabil necontenit si o liniste care emana miasme fetide prin ecran, totul de dragul unei naturaleti pe care nu mi-am dorit-o, dar care e parca o conditie pentru ca un film sa fie considerat arta. La fel si interminabilul nimic, care bantuie de la un cap la altul acest "ceva" care fortat poate fi extins catre orice metafora. Spun asta pentru ca ma tem ca multi cad in plasa periculoasa a suprainterpretarii metaforice a unor scene care se pretau mai degraba la un film de scurt metraj.
O nota buna totusi pentru actorii care dupa toate probabilitatile nu sunt actori, ci figuranti surprinsi si implicati exceptional in acest ceva care se numeste - complicat si in continuare inexpilcabil - Japon. In ce ma priveste, hors-concours desigur -
Thumbs down.. E doar optiunea mea.
Ametitor de lent (pana si derulat cu viteza maxima), el da de-a dreptul impresia unei filmari cu camera fixata pe spinarea unui melc care se plimba in cerc. De mult n-am mai avut senzatia asta... Dar nu e singura senzatie pe care am avut-o, pentru ca fara doar si poate filmul lasa o senzatie. Nu una buna sau placuta insa, ci o combinatie intreaga de senzatii stanjenitoare incepand e la plictiseala de moarte - ca tot veni vorba, de dezgust, din nou de plictiseala, de contemplare di descompuere, din nou de plictiseala, de mizerie si saracie simpla si orice alteceva, dar din nou de plictiseala... Vreau asa ceva? Nu stiu. Nimic frumos, nici macar in natura, cu toti cei cativa mii de kilometri de pelicula plimbata prin tufisuri, bolovani si mortaciuni.
Conteplativ, contemplativ, meditativ si inexorabil, implacabil si accidental, fatal si in orice fel. Mizerie si mizerabil necontenit si o liniste care emana miasme fetide prin ecran, totul de dragul unei naturaleti pe care nu mi-am dorit-o, dar care e parca o conditie pentru ca un film sa fie considerat arta. La fel si interminabilul nimic, care bantuie de la un cap la altul acest "ceva" care fortat poate fi extins catre orice metafora. Spun asta pentru ca ma tem ca multi cad in plasa periculoasa a suprainterpretarii metaforice a unor scene care se pretau mai degraba la un film de scurt metraj.
O nota buna totusi pentru actorii care dupa toate probabilitatile nu sunt actori, ci figuranti surprinsi si implicati exceptional in acest ceva care se numeste - complicat si in continuare inexpilcabil - Japon. In ce ma priveste, hors-concours desigur -
Thumbs down.. E doar optiunea mea.