Părerea criticului
Netflix şi Marvel impresionau în aprilie cu intensul Daredevil, extraordinara răfuială dintre supereroul orb interpretat de Charlie Cox şi gangsterul Wilson Fisk (Vincent D'Onofrio). Jessica Jones, al doilea serial din cele patru dezvoltate în parteneriatul Netflix-Marvel, reuşeşte să-şi depăşească predecesorul mai ales datorită relaţiei ieşite din comun dintre eroina Jessica Jones (Krysten Ritter) şi antagonistul Kilgrave (David Tennant). Află mai jos de ce te-ar putea captiva serialul al cărui prim sezon de 13 episoade a fost lansat în întregime pe 20 noiembrie.
Un convingător neo-noir având ca fundal un New York alienant, serialul stă pe umerii eroinei sale. Mai degrabă o antieroină, Jessica dispune de o forţă ieşită din comun, dar este departe de a fi un justiţiar gata să sară în ajutorul celor slabi. Alcoolică, extrem de directă şi adesea indiferentă la ceea ce se întâmplă în jur, ea deschide o agenţie de detectivi particulari, Alias Investigations. Unicul ei scop este acela de a plăti următoarea chirie şi... următoarea sticlă de whisky. Aflăm curând motivul comportamentului ei antisocial: cu luni în urmă, Jessica a fost victima lui Kilgrave, un bărbat în stare să controleze minţile celor din jur. Convinsă că Kilgrave este mort, Jessica încearcă să meargă mai departe, dar în curând îşi va da seama că bărbatul este în viaţă şi că face noi victime, având planuri extrem de bine puse la punct în ceea ce o priveşte pe eroină.
Marele atu al serialului este Kilgrave şi sumbra ameninţare pe care acesta o sugerează, chiar dacă în primele episoade aproape că nu apare în cadru. Dacă în Daredevil Matt Murdoch trebuie să înfrunte o armată de gangsteri lipsiţi de scrupule şi complet dedicaţi şefului lor, Jessica Jones schimbă foarte inspirat tabla de şah cu ajutorul unui antagonist în stare să-i transforme în sclavii săi pe toţi cei din jur, cu o singură propoziţie. Puterea supraumană a Jessicăi nu o ajută cu nimic pe eroină în confruntarea cu psihopatul Kilgrave şi un anumit detaliu din scenariu face imposibilă şi lichidarea lui de la distanţă. Este premisa perfectă pentru unul dintre cele mai complexe şi convingătoare cupluri erou-antagonist oferit vreodată de o producţie cu supereroi.
Lăudat pentru feminismul inteligent, serialul abordează o temă nefamiliară în producţiile de televiziune de anvergură: violul fizic sau mental. Influenţa malefică a lui Kilgrave poate părea specifică în contextul serialului, dar este extrem de uşor să faci paralele între puterea lui şi relaţia dezechilibrată dintre bărbaţi şi femei în general. Serialul discută inspirat despre putere şi control, despre consimţământ şi încredere: Jessica Jones este o femeie traumatizată de experienţe din trecut, iar faptul că dispune de puteri supraumane este irelevant în contextul traumei sale. Jessica încearcă iniţial să fugă de agresorul său, dar pricepe curând că numai o confruntare, oricât de periculoasă, o va face să se simtă în siguranţă.
David Tennant este magnific în rolul dezlănţuitului Kilgrave, iar regizorii serialului găsesc metode ingenioase pentru a sugera extraordinara sa abilitate, fără să se teamă de secvenţe extrem de sângeroase. Modul cum villain-ul dispune de acţiunile oricui se află în apropierea sa este extrem de sugestiv şi pentru spectator, care îşi imaginează cu uşurinţă sentimentul de neputinţă şi ambigua conştientizare a responsabilităţii: dacă un om în stare să-ţi controleze mintea îţi spune să ucizi, poate că el este făptaşul de facto al crimei, dar mâinile tale sunt cele care au dat lovitura fatală. Este un teren extrem de fertil atât pentru imagini şi situaţii spectaculoase, cât şi pentru o discuţie relevantă despre vină şi responsabilitate.
Chiar dacă eşuează întrucâtva cu unele personaje secundare şi cu încercări uşor naive de a construi legături interesante cu următorul sezon, Jessica Jones rămâne fără îndoială una dintre cele mai satisfăcătoare experienţe TV ale anului. Serialul face o treabă bună şi cu prezentarea lui Luke Cage (Mike Colter), un erou cu putere supraumană şi piele indestructibilă care va fi protagonistul celui de-al treilea serial Netlfix-Marvel din cele patru reunite sub umbrela Defenders (va urma, în 2017, Iron Fist). Colter îl interpretează cu o mare intensitate pe Cage şi-i face pe spectatori să aştepte cu nerăbdare aventurile sale în acelaşi New York sumbru, în care binele şi rău sunt noţiuni relative.
Un convingător neo-noir având ca fundal un New York alienant, serialul stă pe umerii eroinei sale. Mai degrabă o antieroină, Jessica dispune de o forţă ieşită din comun, dar este departe de a fi un justiţiar gata să sară în ajutorul celor slabi. Alcoolică, extrem de directă şi adesea indiferentă la ceea ce se întâmplă în jur, ea deschide o agenţie de detectivi particulari, Alias Investigations. Unicul ei scop este acela de a plăti următoarea chirie şi... următoarea sticlă de whisky. Aflăm curând motivul comportamentului ei antisocial: cu luni în urmă, Jessica a fost victima lui Kilgrave, un bărbat în stare să controleze minţile celor din jur. Convinsă că Kilgrave este mort, Jessica încearcă să meargă mai departe, dar în curând îşi va da seama că bărbatul este în viaţă şi că face noi victime, având planuri extrem de bine puse la punct în ceea ce o priveşte pe eroină.
Marele atu al serialului este Kilgrave şi sumbra ameninţare pe care acesta o sugerează, chiar dacă în primele episoade aproape că nu apare în cadru. Dacă în Daredevil Matt Murdoch trebuie să înfrunte o armată de gangsteri lipsiţi de scrupule şi complet dedicaţi şefului lor, Jessica Jones schimbă foarte inspirat tabla de şah cu ajutorul unui antagonist în stare să-i transforme în sclavii săi pe toţi cei din jur, cu o singură propoziţie. Puterea supraumană a Jessicăi nu o ajută cu nimic pe eroină în confruntarea cu psihopatul Kilgrave şi un anumit detaliu din scenariu face imposibilă şi lichidarea lui de la distanţă. Este premisa perfectă pentru unul dintre cele mai complexe şi convingătoare cupluri erou-antagonist oferit vreodată de o producţie cu supereroi.
Lăudat pentru feminismul inteligent, serialul abordează o temă nefamiliară în producţiile de televiziune de anvergură: violul fizic sau mental. Influenţa malefică a lui Kilgrave poate părea specifică în contextul serialului, dar este extrem de uşor să faci paralele între puterea lui şi relaţia dezechilibrată dintre bărbaţi şi femei în general. Serialul discută inspirat despre putere şi control, despre consimţământ şi încredere: Jessica Jones este o femeie traumatizată de experienţe din trecut, iar faptul că dispune de puteri supraumane este irelevant în contextul traumei sale. Jessica încearcă iniţial să fugă de agresorul său, dar pricepe curând că numai o confruntare, oricât de periculoasă, o va face să se simtă în siguranţă.
David Tennant este magnific în rolul dezlănţuitului Kilgrave, iar regizorii serialului găsesc metode ingenioase pentru a sugera extraordinara sa abilitate, fără să se teamă de secvenţe extrem de sângeroase. Modul cum villain-ul dispune de acţiunile oricui se află în apropierea sa este extrem de sugestiv şi pentru spectator, care îşi imaginează cu uşurinţă sentimentul de neputinţă şi ambigua conştientizare a responsabilităţii: dacă un om în stare să-ţi controleze mintea îţi spune să ucizi, poate că el este făptaşul de facto al crimei, dar mâinile tale sunt cele care au dat lovitura fatală. Este un teren extrem de fertil atât pentru imagini şi situaţii spectaculoase, cât şi pentru o discuţie relevantă despre vină şi responsabilitate.
Chiar dacă eşuează întrucâtva cu unele personaje secundare şi cu încercări uşor naive de a construi legături interesante cu următorul sezon, Jessica Jones rămâne fără îndoială una dintre cele mai satisfăcătoare experienţe TV ale anului. Serialul face o treabă bună şi cu prezentarea lui Luke Cage (Mike Colter), un erou cu putere supraumană şi piele indestructibilă care va fi protagonistul celui de-al treilea serial Netlfix-Marvel din cele patru reunite sub umbrela Defenders (va urma, în 2017, Iron Fist). Colter îl interpretează cu o mare intensitate pe Cage şi-i face pe spectatori să aştepte cu nerăbdare aventurile sale în acelaşi New York sumbru, în care binele şi rău sunt noţiuni relative.
