Sinopsis

Alaska este ultima frontieră a Americii, este vorba despre un ținut care promite aventura. În esență, “Limbo” spune povestea unor oameni care sunt puși în situația de a-și asuma riscul și de a se confrunta cu propriile temeri, fiind blocați în pustietatea acestei insule.

Joe Gastineau (David Strathairn) locuiește în Juneau, Alaska. În tinerețe, el fusese implicat într-un accident care avusese loc pe un vas de pescuit și care se soldase cu moartea a doi oameni și nu reușise niciodată să se recupereze complet după această lovitură. În mometul în care o întâlnește pe Donna De Angelo (Mary Elizabeth Mastrantonio), Joe începe să își iasă încet din carapace. Atracția dintre ei îl destermină pe Joe să își din nou un job în larg. Tocmai atunci când viața acestuia părea să intre în normal, își face apariția în peisaj Bobby (Casey Siemaszko), fratele vitreg al lui Joe, care îi cere acestuia o favoare. Din acest moment, un dezastru duce către altul, iar Gastineau împreună cu Donna și cu fiica acesteia ajung să se ascundă de niște bărbați. Decizia de a răspunde solicitării fratelui lui vitreg va schimba pentru totdeauna destinul celor trei.