Părerea criticului
De la al patrulea film Saw încoace, știm că jocurile continuă chiar și după moartea lui John Kramer aka Jigsaw. Cel de-al optulea film al seriei, denumit Jigsaw: Moștenirea, face abstracție de ce știe publicul și mizează pe aceeași dilemă și controversă, ca anterioarele patru filme: e, totuși, încă în viață sângerosul torționar? Jigsaw (Tobin Bell) însuși se întoarce?... Sau jocurile sunt continuate de către discipolii lui? E o dovadă de lene din partea scenariștilor că reîncâlzesc o premisă folosită deja în ultimele filme ale seriei.
Mecanisme de tortură sunt mai puțin ingenioase în Jigsaw: Moștenirea, comparativ cu anterioarele filme ale seriei. Să ne amintim că primul şi cel mai bun film al seriei, Saw, miza mult pe teroarea psihologică. Un bărbat va fi îngropat de viu şi nu poate să evite acest lucru decât dacă reuşeşte să treacă printr-o reţea de sârmă ghimpată; o femeie trebuie să ucidă pentru a se elibera din strânsoarea unei căşti de metal care este programată să-i smulgă maxilarul. Apoi - în SAW II (Regia Darren Lynn Bousman) - masca morţii: victima trebuie sa-şi scoată ochiul pentru a recupera o cheie montată de Jigsaw în spatele arcadei. Are 60 de secunde ca să scoată cheia, altfel mecanismul măştii cu ghimpi care îi este montată de gât se va declanşa şi masca plină de piloni mici şi ascuţiţi, de fier, se va închide... Apoi groapa plină de seringi sub care e o cheie, cuţitele de feliat obrajii, ori troliul de scalpat (din Saw IV) sunt iar elemente pline de ingeniozitate morbidă, provocatoare de morţi crunte.
În Jigsaw: Moștenirea, la fel ca în toată seria, de altfel, faptul că jocul e mereu imbatabil este neverosimil (la vizionarea de săptămâna trecută a filmului, glumeam cu o prietenă că - dacă mecanismele s-ar construi în România - sigur s-ar strica de la prima utilizare, eliberându-i pe nefericiții prizonieri...).
Aglomerarea de scene de cruzime sfârșește prin a anula efectul. Angoasa, pe care un horror bun o produce, devine doar repulsie în fața acestui "torture porn".
Polițiștii care fac investigația sunt neverosimil de creduli, apare un subplot cu o doctoriță obsedată de Jigsaw care nu este dus până la capăt, plus că avem aceeași structură narativă ca în anterioarele producții - probele sângeroase se desfășoară în paralel cu investigația, iar - la sfârșit, în plin carnagiu - apar flashback-uri care ne dezleagă misterul, deconspirând torționarul. O gaură de logică de la finalul lui Jigsaw: Moștenirea ne va lăsa în ceață, totuși.
Morala lui Jigsaw: Moștenirea este aceeași ca a întregii serii - scenariștii Pete Goldfinger și Josh Stolberg nu fac efortul de a spune mai mult decât s-a spus deja de la primul film încoace: natura umană, pusă în fața unor situații extreme, devine monstruoasă... Pe de altă parte, labirintul nu este motivat doar de cruzime sau nebunie; el vrea să le dea o lecție despre viață victimelor sale deficiente din punct de vedere moral. Nu în ultimul rând, seria Saw te face să te gândești la ce ai fi capabil să faci pentru propria ta supraviețuire.
Jigsaw: Moștenirea e clar un film pe care pasionații horror-urilor cu cruzime filmată explicit îl vor aprecia.
Mecanisme de tortură sunt mai puțin ingenioase în Jigsaw: Moștenirea, comparativ cu anterioarele filme ale seriei. Să ne amintim că primul şi cel mai bun film al seriei, Saw, miza mult pe teroarea psihologică. Un bărbat va fi îngropat de viu şi nu poate să evite acest lucru decât dacă reuşeşte să treacă printr-o reţea de sârmă ghimpată; o femeie trebuie să ucidă pentru a se elibera din strânsoarea unei căşti de metal care este programată să-i smulgă maxilarul. Apoi - în SAW II (Regia Darren Lynn Bousman) - masca morţii: victima trebuie sa-şi scoată ochiul pentru a recupera o cheie montată de Jigsaw în spatele arcadei. Are 60 de secunde ca să scoată cheia, altfel mecanismul măştii cu ghimpi care îi este montată de gât se va declanşa şi masca plină de piloni mici şi ascuţiţi, de fier, se va închide... Apoi groapa plină de seringi sub care e o cheie, cuţitele de feliat obrajii, ori troliul de scalpat (din Saw IV) sunt iar elemente pline de ingeniozitate morbidă, provocatoare de morţi crunte.
În Jigsaw: Moștenirea, la fel ca în toată seria, de altfel, faptul că jocul e mereu imbatabil este neverosimil (la vizionarea de săptămâna trecută a filmului, glumeam cu o prietenă că - dacă mecanismele s-ar construi în România - sigur s-ar strica de la prima utilizare, eliberându-i pe nefericiții prizonieri...).
Aglomerarea de scene de cruzime sfârșește prin a anula efectul. Angoasa, pe care un horror bun o produce, devine doar repulsie în fața acestui "torture porn".
Polițiștii care fac investigația sunt neverosimil de creduli, apare un subplot cu o doctoriță obsedată de Jigsaw care nu este dus până la capăt, plus că avem aceeași structură narativă ca în anterioarele producții - probele sângeroase se desfășoară în paralel cu investigația, iar - la sfârșit, în plin carnagiu - apar flashback-uri care ne dezleagă misterul, deconspirând torționarul. O gaură de logică de la finalul lui Jigsaw: Moștenirea ne va lăsa în ceață, totuși.
Morala lui Jigsaw: Moștenirea este aceeași ca a întregii serii - scenariștii Pete Goldfinger și Josh Stolberg nu fac efortul de a spune mai mult decât s-a spus deja de la primul film încoace: natura umană, pusă în fața unor situații extreme, devine monstruoasă... Pe de altă parte, labirintul nu este motivat doar de cruzime sau nebunie; el vrea să le dea o lecție despre viață victimelor sale deficiente din punct de vedere moral. Nu în ultimul rând, seria Saw te face să te gândești la ce ai fi capabil să faci pentru propria ta supraviețuire.
Jigsaw: Moștenirea e clar un film pe care pasionații horror-urilor cu cruzime filmată explicit îl vor aprecia.
