Sinopsis

Sfârșitul erei Joseon a fost o perioadă turbulentă. Între forța conservatoare a vârstnicilor și spiritele celor tineri care aveau vise de iluminare, au apărut inevitabilele ciocniri. În această perioadă se plasează și acțiunea dramei romantice sageuk "The Joseon Shooter" sau "Joseon Gunman", mai exact la sfârșitul perioadei Joseon, secolul 19, atunci când poporul era "jefuit" de către miniștrii josnici de la curtea împăratului Gojong, într-un moment de modernizare rapidă a societății. Asta se poate vedea și din alegerea eroului principal de a folosi pușca în locul sabiei ca instrument de răzbunare a morții surorii și a tatălui său, tată care fusese cunoscut drept cel mai bun spadasin din acea perioadă. Pe parcursul acestui proces ia sub oblăduirea sa pe oamenii de rând năpăstuiți de către orânduire și devine astfel un erou al poporului.